CRESTINI SI EVREI - FAPTE -Vasile_Mesaro

Views:
 
Category: Education
     
 

Presentation Description

Contine: ‘LUPTA EVREILOR CREŞTINI PENTRU EVANGHELIA LUI IISUS’ - CREŞTINI ŞI EVREI (I) 'BREVIAR DE FAPTE, Evrei, Crestini si Musulmani la Ierusalim' - CREŞTINI ŞI EVREI (II) ‘NICOLAE BĂLAN ŞI ALEXANDRU ŞAFRAN DOI CAVALERI AI APOCALIPSEI SECOLULUI XX ‘ - CREŞTINI ŞI EVREI (III) "PAPA IOAN AL XXIII-LEA „PAPA BUONO" - CREŞTINI ŞI EVREI (IV) vmesarosanghel@yahoo.com

Comments

Presentation Transcript

Slide 1: 

AMV Dessign June 2010 Motto. ‘Dumnezeu este Unul, Oamenii l-au fãcut mai mulţi Unul Iudeu, Unul Creştin, Unul Musulman’ VASILE MESAROŞ ANGHEL ‘CREŞTINI ŞI EVREI’ -FAPTE- Eseu Documentar vmesarosanghel@yahoo.com

Slide 2: 

Cuprins

Slide 4: 

1 CUVÂNT ÎNAINTE  ‘LUPTA EVREILOR CREŞTINI PENTRU EVANGHELIA LUI IISUS’ - CREŞTINI ŞI EVREI (I) şi 'BREVIAR DE FAPTE' - CREŞTINI ŞI EVREI (II) au fost începute în 1992, într-o perioadă în care încercam să mă înţeleg pe mine însumi. Era demersul unui om care, supărat pe propria neînţelegere a vieţii cotidiene, ia pixul să scrie, la fel cum un ţăran îşi ia sapa şi se duce să sape în grădină sau la cîmp ca să uite de necazurile zilei. De-a lungul anilor, textul a fost redocumentat, rescris de mai multe ori; i s-a îmbogăţit aria de idei; proces care a fost aproape independent de cursul vieţii personale; dar care mi-a adus şi îmi aduce şi acum o linişte interioară şi bucurie: de a fi un evreu-creştin.  ‘NICOLAE BĂLAN ŞI ALEXANDRU ŞAFRAN DOI CAVALERI AI APOCALIPSEI SECOLULUI XX ‘ - CREŞTINI ŞI EVREI (III) a fost documentată în 2003, în urma lecturior de la Biblioteca ‘OTER’ (‘Organizaţia Tineretului Evreiesc din România’). Este un remember al înţelegerii între doi mari prelaţi: un Creştin şi un Mozaic; care a dus concret la salvarea a 700.000 Evrei de la Holocaust.  "PAPA IOAN AL XXIII-LEA „PAPA BUONO" - CREŞTINI ŞI EVREI (IV) a fost documentat în 2010, în urma convorbirilor cu doi preoţi Romano-Catolici de la Parohia Popeşti Leordeni. Este un destin excepţional al celui care a salvat circa 100.000 de Evrei de la Holocaust şi a contribuit decisiv la rezolvarea ‚Crizei Rachetelor’(octombrie 1962), de la declanşarea iminentă a celui de al III – lea Război Mondial.  Din aceste documentări a rezultat că exemplul poporului Evreu: coeziunea în credinţă, respectarea regulilor şi a normelor comunitare: de la cele sociale la cele alimentare, sprijinul logistic acordat fraţilor: de la nivelul comunităţii la nivel global, instruirea sistematică a tinerilor evrei de la 3 ani: de la religie, cunoştinţe generale la sport şi auto apărare; sunt tot atâtea ‚chei’ demne de a fi de urmat, nu de a fi blamate, din neputinţa de

Slide 5: 

2 a le urma.  Popoarele Creştine să conştientizeze, prin liderii lor spirituali şi politici, faptul că din rândul Poporului Evreu a pornit formarea ‘Poporului lui Dumnezeu’ – primii Profeţi ai monoteismului în Civilizaţia umană, primii Apostoli ai Creştinismului au fost Evrei . Datorită lor Creştinismul a ‘expandat’ în nici o sută de ani la scara Imperiului Roman, apoi prin urmaşii lor din toate Neamurile, “până la capătul Pământului”.[1]  Poporul Evreu să conştientizeze, prin liderii săi spirituali şi politici, faptul că de-a lungul Istoriei de 2000 de ani a transmis prin reprezentanţii săi, ‘Decaloglul’ (Cele 10 Porunci) Monoteismului Mozaic pe întreg Pământul, la toate Neamurile ; şi astfel ‘Poporul lui Dumnezeu’ a devenit Universal. Să nu îşi renege proprii fii care au făcut ca flacăra conceptelor sociale din ‘Deuteronom’ (Legile Sociale ale lui Moise) să devină o normă de conduită atât la Popoarele Creştine, Musulmane, cât şi, prin ‘import’ la alte religii (Budism, Şintoism….) devenind prin interacţiune motorul spiritual al omenirii moderne.  Zestrea spirituală pe care o revendică, pe bună dreptate, fiecare popor nu se contrapune, ontologic şi axiologic, altor popoare, avânt o origine comună: “Este mai multă Iubire de dat decât de primit” (din cuvintele Apostolului Pavel la plecarea sa din Efes spre Ierusalim).  Dincolo de această realitate am încercat să motivez o constatare. Cât de derizoriu este răspunsul omului la bunăvoinţa lui Dumnezeu. Sau mai concret :CUM REUŞESC SĂ DISTRUGĂ OAMENII CE LE ESTE TRANSMIS PRIN PROFEŢI.[1] Apostolii l-au întrebat pe Iisus: ‘A venit timpul să fie restaurat Regatul lui Israel ?’ Răspunsul a fost: ‘Nu vă este dat vouă să cunoaşteţi timpul şi momentul. Dar voi veţi primi o Forţă: aceea a Spiritului Sfânt, care va coborâ asupra fiinţelor voastre. ATUNCI VEŢI FI MARTORII MEI; LA IERUSALIM, ÎN TOATA IUDEEA ŞI SAMARIA, PÂNĂ LA MARGINILE PĂMÂNTULUI’ (Faptele Apostolilor p.1.7.)

Slide 6: 

3 ÎNCEPUTUL LUPTEI EVREILOR CREŞTINI PENTRU EVANGHELIA LUI IISUS CREŞTINI ŞI EVREI – FAPTE (I)  Este un text care prezintã fapte întâmplate acum douã mii de ani. În anul 5, Iudeea fierbea între revoltã împotriva ocupantului Roman, dezbinare între avuţi şi proscrişi ai norocului, între degradare moralã şi mesianism. Din rândul iniţiaţilor evrei se ridicã un profet: Ioshua -Iisus din Nazaret. El propovãduieşte şi aplicã prin miracole de însãnãtoşire Iubirea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, organizarea lor în comunitãţi spirituale de tip esenian, munca, viaţa şi credinţa în comun. Lucruri practicate de poporul Evreu, dar necunoscute altor neamuri. A fost rolul apostolilor evrei sã ducã evanghelizarea în rândul ne evreilor, Sã transgreseze Cele Zece Porunci, Torah şi Legile lui Moise în forme adaptate; accesibile nivelului cultural al noilor adepţi. În nici o sutã de ani, comunitãţile de evrei creştini au ieşit, ca rol mesianic, de pe scena istoriei; dar cu misiunea îndeplinitã. Dacã Moise a edificat UN POPOR PENTRU O CREDINŢÃ, ei au generat O CREDINŢÃ PENTRU TOATE POPOARELE.

Slide 7: 

4 INTRODUCERE - ISTORIE ŞI LEGENDĂ  A trei – a Evanghelie, numită ‘după Luca’ împreună cu ‘Actele Apostolilor‘ (‘Faptele Apostolilor‘), constituiau iniţial o singură carte, document de referinţă privind originile creştinismului. În jurul anilor 1150 e. c. cele două părţi au fost separate. Prima parte a fost inclusă în textul organic al Noului Testament. Cea de a dou – a parte revine după secolul XVIII în textele reeditate ale ‘Noului Testament’. Titlul: ‘Actele Apostolilor’ este dat după moda elenistă, care atribuia relatărilor despre eroii antici apelativul ‘Actele lui…… ‘ (cum a fost cazul campaniilor lui Hanibal sau Alexandru Macedon). Apartenenţa ambelor texte aceluiaşi autor se atestează prin trimiterea din finalul ‘Evangheliei după Luca’ la al doi-lea text ; prin asemănarea de stil şi vocabular. Creştin din generaţia apostolică, Luca are o vizune realistă asupra conflictului religios între evreii mozaici şi cei creştini, generat de mişcarea socială şi religioasă a cărui exponent a fost Iisus din Nazaret. Provenea dintr-o familie înstărită de evrei din Antiohia (actual în Siria). Era iniţiat în medicina sacră. Trece la creştinism sub oblăduirea rabinului Saul (apostolul Pavel), iniţiat la rândul său la Yeşiva rabinului[1] Gamaliel cel Bătrân îl va urma pe Pavel în traseul misionar din Grecia şi la Roma. Valoarea esenţială a textului Lucanian constă în participarea nemijlocită a autorului la ultima parte a misionarismului apostolic al evreilor–creştini. Pe de altă parte sursele de documentare au avut în apostolul Luca un fin analist, capabil a pune în evidenţă semnificaţia unor momente cruciale ale expansiunii primare a creştinismului. [1] La Evrei, apelativul ‘rabin’ era acordat unui iniţiat în tainele Legii Mozaice, capabil a instrui pe alţii în observanţa Mozaică (interpretarea textelor Legii).

Slide 8: 

5 În textul ‘Faptele Apostolilor’ există o bogată încărcătură informaţională care atestă viaţa cotidiană şi problemele unor mari comunităţi de evrei creştini în zona Orientului Mijlociu şi în spaţiul Mediteranean. Semnificative în ce priveşte Biserica evreilor creştini de la Ierusalim, sunt relatările indirecte privind activitatea apostolului Petru (p.9.32. – 11.18.) şi Filip (p.8.4-40). Un alt segment de istorie a evreilor creştini este descrierea mişcării evreilor Elenişti - Evreii elenizaţi (proveniţi din puternicele comunităţi evreieşti aflate în oraşele şi coloniile Greceşti; unii dintre ei, precum Rabinul Saul având cetăţenie Romană), pe care apostolii îi hirotonisesc (diakonein – Faptele Apostolilor 6.1. , 6.3., 6.6.). [1] Prigoniţi din Ierusalim după lapidarea Sfântului diacon Ştefan , eleniştii se vor îndrepta spre coloniile Greceşti din continent şi Insule, prin teritoriul Palestinei şi al Siriei. Devin misionari ai Evangheliei lui Iisus şi iniţiază prima expansiune a Bisericii creştine. Astfel că, lapidarea Sfântului diacon Ştefan de către fanaticii din Sanhedrin - Autoritatea rabinică de conducere colectivă a Marelui Templu Mozaic de la Ierusalim. Instanţa superioară de decizie mozaică în Templul Mozaic de la Ierusalim ce se constituia în Conciliu Rabinic de reglementare şi judecată a vieţii religioase şi civile din interiorul comunităţilor evreieşti din Ierusalim şi indirect, mai mult sau mai puţin al majorităţii comunităţilor evreieşti din teritoriile Palestinei şi Asiei Mici; activitate tolerată de ocupanţii romani.  înfiinţarea Bisericii creştine din Antiohia (Siria) (p.6.1.–8. ; 11.19.-30 ; 13.1.-3) deschide drumul apostolilor creştini către comunităţile evreieşti din afara Iudeii. În această primă perioadă de douăzeci şi cinci de ani are loc primirea în rândul comunităţii evreilor creştini a membrilor altor neamuri : SEMN AL EXPANSIUNII CONCEPTELOR MORALE ŞI RELIGIOASE MOZAICE PRIN EVANGHELIZAREA CREŞTINĂ.

Slide 9: 

6  Centrul de greutate al textului este relatarea participării autorului la misionarismul Pavelian. (p.16.–p.28.). În ansamblu lucrarea este o frescă a temelor şi argumentelor primului demers creştin. El se adresa deopotrivă : evreilor prin comentarii ale textelor sfinte mozaice, grecilor prin reflecţii filozofice de natură eleusiană. Pentru toţi demersul apostolic evoca esenţa misterului creştin: un Mesia crucificat, mărturia Reînvierii lui şi apelul la conversiune prin actul Botezului Creştin şi taina Euharistiei. Obiectivitatea textului a fost atacată pe motiv că ar fi o apologie a misionarismului Pavelian. Realitatea este că Luca redă prin mărturie directă conflictul religios dintre evreii mozaici şi cei de rit creştin; ramuri ale aceleiaşi religii monoteiste. Autorul relatează despre militantismul apostolului Pavel ; mesajele sale adresate coreligionarilor mozaici cât şi ‘păgânilor’, cavalerilor romani şi justiţiei romane, până la nivelul împăratului (cezarului). Luca a lăsat o mărturie, scrisă antrenant, a unor fapte din perioada de început a creştinismului, în calitate de martor şi participant la făurirea ei. Ideile cheie ale textului Lucanian ar putea fi : Credinţa în Reânvierea lui Iisus şi calitatea lui de ‘Fiu al lui Dumnezeu’; Principalele argumente ale apostolilor în faţa oponenţilor de rit mozaic, ce negau lui Iisus calitatea de Mesia, cel prevestit de profeţi; Misionarismul apostolilor prin fapte, predici şi exemplu personal, în actul convertirii la creştinism ; Formele primare ale practicilor ritualului creştin; Problema accesului la iertare divină; problemă de esenţă comună în toate dogmele de ezoterie religioasă. În loc de concluzie, la această introducere, se poate da ca exemplu drama rabinului Saul devenit, prin convertire la Evanghelia lui Iisus, apostolul Pavel.

Slide 10: 

7 În această decizie singulară a unui om, găsim drama evreilor convertiţi la alte religii, ce durează de două mii de ani. Apostolul Iacob cel Mic va continua respectarea Legii Mozaice în litera ei dar, la Conciliul de la Ierusalim va susţine în final solicitarea unui minim de restricţii pentru convertiţii ne evrei. Martiriul Sfântului diacon Ştefan va rupe ‘cordonul ombilical’ ce îl lega pe evreul creştin de confraţii săi mozaici. Conciliul de la Ierusalim (anul 48, din alte surse 50 e.c.) va consacra principiul ‘IERTĂRII DIVINE’ prin credinţa în Evanghelia lui Iisus. Va dispensa pe adeptul convertit la creştinism de ritualul circumiciziei (‘tăierea împrejur’) şi de respectarea ‘ad literam’ a severei observanţe mozaice. Lucru care nu era valabil însă pentru adepţii creştini evrei (ei respectau în totalitate vechile cutume halakice). Faptul astfel subliniat este momentul rupturii între cele duă curente ale monoteismului evreu: cel mozaic şi cel creştin. Consecinţă a izgonirii ’fraţilor de către fraţi’, evreii creştini vor continua convertirea în rândul ‘popoarelor idolatre’; fenomen ce va fi continuat după secolul I de ne evrei timp de două mi de ani: în graniţele euro-asiatice, apoi pe întreg globul. Divergenţa de doctrină iniţială dar şi de natură socială, va duce la ruptura dintre evreii creştini şi cei mozaici apoi la diminuarea ponderii comunităţilor de evrei creştini. Peste aproximativ şapte sute de ani va apare monoteismul Islamic. Cu toate că nici Iisus nici profetul Mahomed nu au negat pe Moise, predecesorul lor, cei ce s-au erijat în ‘fideli’ urmaşi au construit URA pentru a împiedica IUBIREA. De ce... în adevăr numai Dumnezeu ştie! Poate că ecumenismul religios sub semnul unităţii în credinţa morală a existenţei prin ‘DIVINUL UNIC’, va dărui har în sufletul celor ce ne sunt păstori, de a depăşi mirajul pe care îl dă la un moment dat închistarea în A DEŢINE PUTEREA LUMEASCĂ.

Slide 11: 

8 CAPITOLUL I – PENTATHEUT C.I.1.- ÎNCEPUTUL  Prologul din ‘ACTELE APOSTOLILOR’ este ca un început de scrisoare. Apostolul Luca se adresează unui camarad , Teofil (evreu din comunitatea ateniană, trecut la creştinism sub oblăduirea lui Pavel) rezumând în câteva paragrafe (Faptele Apostolilor p.1.1-2.6) una din profeţiile esenţiale ale lui Iisus : taina botezului prin spirit (‘coborârea Duhului Sfânt’). În cuvinte simple el ne comunică mesajul iniţiatic al Evangheliei lui Iisus. În cele patruzeci de zile în care Iisus reânviat a comunicat cu apostolii pe Muntele Măslinilor (care străjuieşte vechea cetate a Ierusalimului), o dată cu profeţiile asupra ce avea să se întâmple, el a cerut camarazilor săi să nu părăsească oraşul, urmând a primi peste puţine zile ‘Botezul prin Spiritul Sfânt’: ‘Ioan Botezătorul v-a dat botezul apei, dar voi veţi fi botezaţi în lumina Spiritul Sfânt peste puţine zile’ (Faptele Apostolilor p.1.5.) Apostolii nu sesizau încă ruptura ce va urma între credinţa poporului ai caror fii erau şi cea pe care urmau a o propovăduii. Au întrebat: ‘A venit timpul să fie restaurat Regatul lui Israel ?’ Răspunsul a fost: ‘Nu vă este dat vouă să cunoaşteţi timpul şi momentul. Dar voi veţi primi o Forţă: aceea a Spiritului Sfânt, care va coborâ asupra fiinţelor voastre. ATUNCI VEŢI FI MARTORII MEI; LA IERUSALIM, ÎN TOATA IUDEEA ŞI SAMARIA, PÂNĂ LA MARGINILE PĂMÂNTULUI’ (Faptele Apostolilor p.1.7.)  Cititorului neavizat îi precizăm că, există nenumărate precedente ale stării vizionare, avute de magi şi profeţi, în fiecare parte a pământului. Starea vizionară, numită şi ‘starea de clar-viziune’ este relatată în cărţi vedice indiene, o găsim în textele înscrise în piatră sau pe paprius, de către iniţiaţii din Memphis (Egipt), în relatările lui Herodot privind prezicerile preoteselor şi preoţilor cultului politeist Eleusian de la Delphi. Ca să nu mai amintim cele cuprinse în primul text biblic

Slide 12: 

9 (‘Vechiul Testament’). Aceastea sunt simple menţionări. Explicaţia apariţiei stării de clar-viziune constă, pe scurt în utilizarea intensivă a resurselor cerebrale, printr-un antrenament şi un mod de viaţă deosebit, ce dura între patru şi paisprezece ani (funcţie de stadiul de iniţiere atins). Era, păstrând proporţiile, oarecum asemănător formării unei gimnaste de perfomanţă… Uluirea cu care priveam exerciţiul româncei Nadia Comăneci la paralele sau la bârnă este în egală măsură rezultatul dotării native şi a nesfârşitului şir de ore de antrenament practicat pe aparate. Ani de privaţiuni faţă de viaţa şi bucuriile copiilor de vârsta ei. Şi într-un caz şi celălalt, rezultatul este asemănător: perfomanţa individuală maximă posibilă[1]. Iisus, precum Moise, Pythagora şi după el Mahomed, fac parte din categoria profeţilor. Ei au atins gradul maxim de inţiere, PRIN HAR ŞI INSTRUIRE, şi au fost meniţi să folosească acest puteri, genetice şi dobândite, în revigorarea morală şi religioasă a epocii în care şi-au trăit destinul temporal, având viziunea atemporalului ce va urma şi prevestind. Astfel Iisus a lămurit în câteva cuvinte locul Ierusalimului ca punct de plecare şi de sosire ; a mutaţiei pe care o va declanşa ’Evanghelia lui Iisus’; etapele mari ale istoriei creştine şi rolul apostolilor. Dar tot atât de adevărat este că fără credinţa vie şi tenacitatea primilor misionari, a celor ce le-au urmat în dăruire, ar fi rămas profeţii…în pustiu. După supliciul crucificării şi pecetluirea mormântului lui Iisus, adepţii s-au reunit în incinta unde a avut loc ‘Cina cea de taină’. Erau Petru, Ioan, Iacob, Andrei, Filip, Toma, Bartomlomeu, Matei, Iacob (fiul lui Alfei), Simon Zilotul, Iuda (altul decât Iuda Iscarioteanul, cel care l-a predat pe Iisus trupelor romane, venite împreună cu slujitorii Templului spre a îl captura). Împreună cu ei se afla Maria, mama lui şi un grup de adepţi. Au urmat Faptele Reânvierii, [1] Pentru perfomaţele iniţiaţilor, invităm pe cei dornici să consulte printre altele şi Bibliografia prezentului text.

Slide 13: 

10 bine cunoscute ; a venit vestea sinuciderii lui Iuda Iscareoteanul şi are loc înlocuirea sa cu Matei. Barsabas, cu toate că nu a fost ales, va continua cu tenacitate a fi discipolul lui Iisus. Caracteristic evreilor creştini din acele timpuri era lipsa pizmei şi a orgoliului. Nici unul din cei doisprezece nu se considera cel mai bun ci doar între CEI DOISPREZECE CARE TREBUIAU SĂ FIE.  La cinzeci de zile după Paştele Patimilor şi Reânvierii lui Iisus un zgomot ca de furtună a înconjurat clădirea în care ei se aflau. Fenomene stranii aveau loc: ‘jeturi de foc’ ce se coborau peste creştetul fiecărui apostol. Harul Divin (în fapt Botezul prin Spirit) i-a cuprins. Efectul a fost observat de locuitorii cetăţii în zilele ce au urmat. Nu mică le-a fost mirarea atunci când fiecare din ei auzea cele spuse de apostoli privind ‘Vestea Reânvierii lui Iisus’ pe limba lui. Şi nu era de neânţeles: apostolii erau cunoscuţi ca pescari de meserie; oameni simpli, nicidecum instruiţi la şcolile de pe lîngă sinagogi. Mai mult: ei vorbeau despre Iisus în Elamită, Arabă, Partă. Predicau celor veniţi din Mesopotamia, Iudeea, Capadochia, Pontul Euxin, Libia, Roma. A urmat momentul în care Petru, înconjurat de ceilalţi unsprezece apostoli, combate zvonul răspândit de slujbaşii Templului : anume că harul acesta era rezultatul unei... beţii. În faţa mulţimii adunate în curtea Templului, aminteşte că predicaseră la nouă dimineaţa. Ori evreilor, practicanţi ai cultului mozaic, le este interzis a consuma înainte de slujba de dimineaţă băuturi de orice fel[1]. Le explică ciudatul fenomen reluând cele transmise de Iisus pe Muntele Măslinilor : ‘Voi face ca în timpurile Meisanice, Spiritul meu să se coboare asupra trupurilor. Fii vor profetiza, tinerii vor avea viziuni, bătrâni vor avea gânduri. Eu voi coborâ Spiritul Sfânt asupra celor devotaţi. Voi face să apară semne misterioase pe Cer şi jos , pe Pământ. [1] Ceea ce s-a transmis la creştini în ritualul împărtăşaniei

Slide 14: 

11 Soarele se va schimba în tenebre şi Luna în sânge înainte să vină ziua lui Dumnezeu -- acea Mare Zi. Şi oricine va invoca Numele lui Dumnezeu, va fi salvat’. (Faptele Apostolilor 2.17.-21.). Apoi le aminti celor prezenţi cum acest Trimis al Domnului, cu harul tămăduirii şi al adevăratei credinţe mozaice a fost crucificat de către cei de aceaşi etnie, fii ai lui Israel. Dar Hristos Nazriteanul a reânviat la fel cum regele David a avut viziunea propriei sale reânvieri. În tot acest demers era prezentantă revelaţia unui mit: REÂNVIEREA. La primii paşi ai Creştinismului, apostolii făceau referire la un concept ezoteric antic : reânvierea sufletului ca o consecinţă a trecerii sale printr-un lung şir de existenţe temporale, până la una din cele două posibilităţi : distrugerea (aneantizarea în Hades – Iad) sau trecerea într-un plan superior (numit Regatul lui Dumnezeu, Olimp, Rai, Nirvana, etc). Un contemporan cu noi are o percepţie vagă a existenţei acestui mit antic. Profeţii poporului Evreu, între ei Moise, David şi Isaia, îl ştiau. Şi istoria prezenţei acestui mit o regăsim în primele texte ezoterice de acum nouă mii de ani : viziunea lui Hermes Trismegistu (despre a cărei existenţă ne vorbeşte Shourée). Urmaşii lui, preoţii templelor din Memphis (Egipt), ulterior şi teosofia indiană a lui Rama Krishna, împărtăşeau celor ajunşi pe ultimele trepte de iniţiere, taina reînvierii spiritului într-un alt corp biologic, de-a lungul unui şir de existenţe care ÎL DEGRADAU SAU ÎL RIDICAU pe drumul către ’VIAŢA FĂRĂ DE MOARTE’. Pythagora îl dezvăluie în mitul eleuisan despre zeiţa Psyhe. Discipolii săi, l-au dus în cetăţile şi coloniile Greceşti. Unul din discipoli, Zamolxe (devenit Zeu al Dacilor în secolul VII î.e.c.), a cultivat moartea cu zîmbetul pe buze al celor ucişi pe câmpul de luptă, încrezători în viaţa urmatoare cu care vor fi răsplătiţi pentru curaj şi demnitate. Moise, cel care a fost primul Trimis (Mesaiah) al poporului evreu era un iniţiat al templelor Tebei (secolul XIII înainte erei creştine). Cunoştea misterul Reânvierii dar nu

Slide 15: 

12 l-a dezvăluit poporului pe drumul din Egipt la malurile Iordanului. Motivul cred că era menirea sa: de A CREA UN POPOR PENTRU O RELIGIE din rândul unor transfugi cu o credinţă amestecată şi un ritual bivalent (cum ar fi cultul zeilor cananeeni şi a unui singur Dumnezeu). Pentru asta triburile au fost purtate în pustiul Sinai patruzeci de ani, între Delta Nilului şi Erihon (distanţă pe care, chiar cu mijloacele de atunci, ar fi parcurs-o în câteva luni). Scopul fiind ca cei noi născuţi pe acest drum să fie educaţi şi instruiţi religios monoteist şi în spiritul noilor Legi morale şi sociale ale lui Moise, care de fapt stau la baza organizării civilizaţiei umane de aproape trei mii de ani. Dacă evreii însetaţi şi înfometaţi ar fi avut certitudinea unei vieţi următoare, precis ar fi renunţat pe loc la cea prezentă…Ulterior nici Ahaaron (Aaron) nici Iehoshua (Iosua) nu au dezvăluit acest mister ezoteric. Dar el era perceput de o parte din rabini (phariseii) şi de esenieni, în perioada existenţei lui Iisus. Evanghelia lui Iisus va fi prima care va dezvălui misterul ezoteric al Reânvierii ca pilon al credinţei mozaice. Profetul a fost crucificat tocmai pentru că această moarte semnifica pentru iniţiaţii mozaici a duce la MOARTEA SUFLETULUI. Reapariţia în faţa discipolilor săi era o confirmare a misterului : ‘Cu moartea pe moarte călcând’. Se explică şi astfel tenacitatea şi virtutea cu care primii evrei creştini au depus mărturia Reânvierii lui Iisus, de cele mai multe ori cu preţul vieţii.  Apostolul Petru, în primele sale predici (ca şi Pavel ulterior în predicile ţinute în sinagogi, şi în scrisorile sale) susţinea unitatea între Evanghelia lui Iisus şi Vechiul Testament. Apostolul Petru, în primele sale predici (ca şi Pavel ulterior în predicile ţinute în sinagogi, şi în scrisorile sale) susţinea unitatea între Evanghelia lui Iisus şi Vechiul Testament. A fost o încercare de a convinge preoţii mozaici să accepte mărturia Reînvierii ca probă a calităţii de Mesia pentru Iisus. Acest demers a fost întâmpinat cu intoleranţă ne

Slide 16: 

13 disimulată până azi. Dar ‘Iubirea Divină’ şi speranţa în ‘Viaţa de Apoi’ îi va da forţă de a se extinde, prin urmaşii mărturisitori ‘păgâni’ pe tot mapamondul.  În acele momente era şi dificil ca să existe un posibil consens. Regatul Iudeu, ocupat de romani şi dezbinat în interiorul său, nu era un mediu propice pentru dezbateri teologice, ‘la rece’, având ca obiectiv găsirea unor linii de emergenţă între evrei : iniţiaţii mozaici şi creştini, din cauza a trei conflicte majore: CONFLICTUL NAŢIONAL Poporul evreu s-a opus cu o ‘tenacitate sinucigaşă’ (afirmaţia împăratului Adrian) dominaţiei romane, prin dese revolte conduse de sicari sau ziloţi. O altă parte a societăţii evreieşti, cea înstărită, căuta un modus vivendi cu forţa de ocupaţie romană. S-a creat o sciziune internă între adepţii celor două căi. Un exemplu este conducătorul de oşti, evreul Iosef Ben Matitahu, care s-a predat romanilor fiindu-i numele şters din istoria poporului (ironia este că devine unul din cei mai citaţi istorici al vieţii Iudeii de atunci, sub numele roman Jhosefus Flavius). Dezbinarea din interiorul societăţii va duce în anul 135 la ocuparea Ierusalimului, izgonirea evreilor din oraş şi interdicţia de a se stabili în cetate, distrugerea clădirilor, ararea cu boi a terenului şi construirea unei urbe romane sub numele Aelia Capitolina (sec. II). CONFLICTUL CIVIC INTERN El consta în degradarea societăţii civile evreieşti şi atomizarea solidarităţii civile pe criterii de avere. Rezultatul a fost un şir de revolte ale celor săraci, împotriva dărilor de natură administrativă care se suprapuneau peste tributul dat autorităţii romane. Pentru omul simplu venirea lui Mesia, întrupat de Iisus, a fost nu numai ecoul profeţiilor lui Moise, David sau Isaia, ci un mijloc de a exprima revolta în faţa aronganţei şi “dijmuirii” la care era supus de castele tribale şi administrative din Iudeea, de către autorităţi, speculanţi şi zarafi. Este aproape inutil să menţionăm că atunci, ca şi acum, aceste conflicte au generat o disfuncţionalitate internă şi o lipsă de unitate, abil

Slide 17: 

14 folosită de romani în a menţine stăpânirea şi a desfinţa în final statul Iudeu.  CONFLICTUL DOCTRINAR RELIGIOS Existau la acel timp trei grupări cu interpretări diferite ale aspectelor teologice şi practice ale doctrinei religioase mozaice. Saduceii (Tzadokim) – urmaşi ai ramurii conservatoare levite, cereau respectarea Torei în litera ei, fără nici o abatere. Ei susţineau dogma unei existenţe unice (o singură viaţă). Viaţa evreului era determinată de frica de a încălca mitzvot-urile (poruncile sacre), de pedeapsa lui Dumnezeu. Ei deţineau la acel moment controlul în Sanhedrin (forul religios decizional al Marelui Templu). În rândul lor se află Caiafa – Mare Preot în perioada Evanghelizării Evreilor de către Ioan şi apoi de Iisus. Phariseii (Peruşim) erau cei care, mai apropiaţi de problemele ‘evreului de rând’, practicau învăţătura Torei în spiritul ei şi adaptarea flexibilă la realitatea concretă (‘Torah Orală’). Ei nu negau posibilitatea Reânvierii. Unii dintre ei, cum ar fi rabinii Nicodim, Gamaliel cel Tânăr, s-au exprimat în Sanhedrin pentru găsirea unui compromis cu secta evreilor creştini, atât înainte cât şi imediat după uciderea lui Iisus. Esenienii (Hasidim) reprezentau nucleul ezoteric al corpului de rabini. Centrele lor de iniţiere erau la Ein Gheddi (Ei Gedi) şi Qumram în vecinătatea Mării Moarte şi în Delta Nilului. Modul lor de organizare egalitaristă (traiul şi bunurile în comun, întrajutorarea fraţilor de credinţă oriunde ar fi, interzicerea practicării unor activităţi speculative, comerţ, armată) va fi preluată de organizarea primelor comunităţi creştine şi ulterior de ordinele creştine, indiferent de rit. Dintre ei ar fi fost cei ce au sprijinit material şi logistic misiunile de propovăduire ale lui Iisus (ipoteza se sprijină pe observaţia că în Evanghelii nu sunt menţionaţi mulţi din cei ce ce au fost gazde ale apostolilor ; fapt ce se încadrează cu tradiţia de a proteja legăturile între membrii congregaţiei Eseniene). Doctrina lor susţinea atât mitul Reânvierii cât şi existenţa de-a lungul timpului a mai mulţi trimişi (Mesia).

Slide 18: 

15 Aceştia, în diverse momente ale ‘Războiului fiilor luminii asupra fiilor întunericului’, vin să aplice ‘Voinţa Divină’. Esenienii, Saduceii, Phariseii se constituiau în sfetnici ai ultimilor Regi Iudei. Există doar speranţa că se va întâmpla; chiar dacă atunci cei de azi nu vom mai fi.  Luptele interne au dus în final la destrămarea statului în anul 135. Realizarea ‘Statului Spiritual Israel’, prin structurarea sa doctrinară şi pragmatică, este iniţiată de rabinul Iohanan Ben Zakai, la Iasmina (70). Această structură organizatorică a permis supravieţuirea SPIRITUALĂ a comunităţilor disparate din diaspora evreiască (Galut). Congresul de la Basel din 1897 a fost începutul Reântoarcerii. S-a finalizat în 1948 cu fundarea statului Eretz Israel. În nici una din aceste momente nu s-a admis ca un evreu să fie de confesiune creştină. Şi ca să fim corecţi… de nici o altă confesiune decât mozaică. O dată cu primele predici ale lui Petru începe convertirea creştină a Evreilor prin ‘Botezul cu apă’ şi Euharistie[1]. Au făcut-o aproape ‘trei mii de suflete’. Prima comunitate creştină ia naştere la Ierusalim. Adepţii respectau ritualul Euharistic; bunurile erau puse în comun; masa şi rugăciunile se făceau în comun, precum şi instruirea la Şcoala Apostolică. Organizarea ei respecta tradiţia unei comunităţi evreieşti de tip esenian. Iubirea de Dumnezeu şi nu frica, binele făcut aproapelui şi nu mila, bucuria de a se afla alături de semeni în credinţă şi nu orgiile celor ‘aleşi’ i-au făcut pe primii creştini să vândă averile, aducând bunurile materiale în noua formă de comunitate evreiască. Ei continuau să respecte tradiţiile, sărbătorile şi comemorările ritualului mozaic (de care nu se simţeau despărţiţi) şi să meargă la Marele Templu. [1] BOTEZUL ‘Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Iisus Cristos, pentru iertarea păcatelor’ (Faptele Apostolilor 2.38.). EUHARISTIA Aceşti Evrei, primii creştini, ‘acasă frâng pâinea’ (Faptele Apostolilor 2.46.)

Slide 19: 

16 Însănătoşirile miraculoase, înfăptuite de apostoli, le întăreau încrederea în drumul ales. De exemlu tămăduirea unui olog în drum spre rugăciunea matinală din Templu. Într-una din zile, când Petru şi Ioan se duceau la rugăcinea matinală din Templu, un olog din naştere le întinse mâna pentru a primi pomană. Petru şi-a fixat cu intensitate privirea asupra sa în timp ce Ioan îi spuse : ‘UITĂT-E LA NOI !’. Fiinţa amărâtă îşi ridică fruntea şi îi priveşte, mereu cu mâna întinsă. Petru continuă să îl privească cu intensitate când îi spune : ‘Argint şi Aur nu am, DAR CE AM ÎŢI DAU : În numele lui Iisus Hristos Nazariteanul ridică-te şi mergi !’ (Faptele Apostolilor p.3.6.). Ajutat de Petru ologul se ridică în picioare şi simte că sunt viguroase. Merge prin curtea Templului mulţumind lui Dumnezeu. Credincioşii prezenţi îl văd pe cerşetorul olog mergând. Faptul a produs uluire în rândul credincoşilor aflaţi acolo. Petru şi Ioan se îndreaptă spre esplanada din faţa Porţii lui Solomon şi de acolo se adresează mulţimii. Le reaminteşte cum recent mulţi dintre cei strânşi au cerut moarte pentru Iisus. Mărturia Reânvierii lui este acel olog care s-a însănătoşit prin credinţa apostolilor în Iisus şi invocarea Numelui său Cele spuse de Petru şi Ioan : ‘Fii ai lui Israel, de ce sunteţi uimiţi. De ce ne priviţi ca şi cum noi am fi săvârşit acest miracol cu propriile noastre forţe sau prin puterea rugăciunii noastre. Dumnezeul lui Abraaham, al lui Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştrii şi-a coborât harul sfânt, glorificându-l pe servitorul său, Iisus Hristos, pe care voi l-aţi legat şi renegat în faţa lui Pilat, atunci când acesta a vrut să-l eliberze. Voi l-aţi învinuit pe sfântul servitor al lui Dumnezeu cerând în schimb viaţă pentru un asasin [ Barabas]. În timp ce a-ţi făcut să fie omorât Prinţul Vieţii, Dumnezeu l-a reânviat din morţi. Şi prin credinţa în Numele lui, a acestui om care îl cunoaşteţi, invocarea numai a acestui Nume i-a redat celui pe care îl vedeţi deplină sănătate.’ (Faptele Apostolilor p.3.12.-16.). . Îi îndeamnă la convertire în

Slide 20: 

17 rândul ‘Poporului lui Dumnezeu’ citând din Moise şi Abraaham. Îndemnul de a se converti a fost însoţit de apostol cu un citat din Moise : ‘Dumnezeu vă va trimite dintre voi un profet asemănător cu mine. Cei ce nu-l vor asculta pe acest profet vor fi excluşi din sânul poporului lui Dumnezeu’. (Faptele Apostolilor p.3.22.). El le reaminteşte profeţia lui Abraaham privind globalizarea credinţei poporului Evreu prin Evanghelia lui Iisus: ‘În numele acestui profet, Fiu al lui Dumnezeu, vor fi binecuvântate toate familiile pămîntului’. (Faptele Apostolilor p.3.25.). Între timp prin mulţimea strânsă se apropiau rabini însoţiţi de garda Templului. Apostolii sunt arestaţi şi duşi în faţa adunării Sanhedrinului. Le-au fost puse întrebări prin care se încerca ridiculizarea credinţei lor. Răspunsul lui Petru avea, în plus faţă de argumentele prezentate mulţimii, motivaţia credinţei în Iisus ca fiind PIATRA UNGHIULARĂ a salvării oamenilor, a poporului evreu. Tot acolo era şi ologul vindecat, mărturie vie a celor spuse de Petru. Afară lumea cerea eliberarea lor. Apostolii sunt eliberaţi… Măsuri incoerente provocate pe de o parte de teama unor revolte, pe de altă parte de voci avizate din Sanhedrin, unde rabinul Gamaliel îndemna la prudenţă. În următoarea perioadă creşte masiv numărul celor ce intră în comunitatea evreilor creştini. Creşte bunăstarea ei. Poporul aducea bolnavi în drumul apostolilor pentru a se însănătoşi. Convinşi de realitatea vindecărilor, evrei cu avere ca Barnaba îşi vând propietăţile, oferind banii o dată cu reconvertirea lor. Pentru distribuirea cotidiană a bunurilor în cadrul comunităţii cei doisprezece apostoli numesc şapte diaconi din evreii proveniţi din spaţiul Elen pe care îi hirotonisesc (diakonein – Faptele Apostolilor 6.1. , 6.3., 6.6.). Succesul organizatoric îi fac pe conducătorii evrei, rabini sau potentaţi, să intre în panică. Mai marii Templului îi aduc din nou în faţa lor. Marele Rabin Caiafa le cere să nu mai predice zicând:

Slide 21: 

18 ‘Sângele lui Iisus se va răzbuna pe tot Israelul’ Apostolul Pavel răspunde : ‘Pe cine trebuie să ascultăm, pe Dumnezeu sau pe oameni ?’ Răspunsul rabinului a fost : ‘Pe Dumnezeu’ Atunci apostolul a răspuns : ‘Dumnezeul părinţilor noştri l-a înviat pe Iisus pentru a acorda poporului lui Israel iertarea păcatelor. Noi sântem martori’ (Faptele Apostolilor p.5.28. – 32.). În faţa unei adunări în care se vocifera şi ameninţa într-o stare confuză, phariseul Gamaliel cere ca arestaţii să fie scoşi din sală. Apoi atenţionează adunarea să nu îi condamne zicând : ‘DACĂ FAPTELE LOR VIN DIN PUTEREA OAMENILOR, SE VOR DISTRUGE SINGURI ; DACĂ ÎNTR-ADEVĂR SUNT INSPIRATE DE DUMNEZEU, NU ÎI VEŢI DISTRUGE. NU RISCAŢI SĂ FIŢI ÎN CONFLICT CU DUMNEZEU’. (Faptele Apostolilor p.5.34.). Apostolii au fost bătuţi cu vergile şi li s-a interzis a predica în numele lui Iisus. C.I.2. SFÂNTUL DIACON ŞTEFAN Eleniştii erau evrei proveniţi din puternicele comunităţi iudaice aflate în oraşele şi coloniilie Greceşti. Unii dintre ei, precum Rabinul Saul aveau cetăţenie Romană. În sinagogile lor se citea şi se comenta Torah în greceşte. Ei au cerut ca Evanghelia creştină să fie predicată şi în greacă. Atunci apostolii au ales pe cei şapte diaconi pentru a practica ritualul în limbile asimilate[1] de evrei în alte teritorii. Au fost aleşi: Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmenas şi Nicolae din Antiohia. Sfântul diacon Ştefan se dovedi cel mai [1] Nu numai în aramaică, aşa cum se practica în sinagogi.

Slide 22: 

19 inspirat în tămăduirea oamenilor şi răspândirea credinţei. De aceea prigoana mozaicilor extremişti s-a concentrat asupra lui. Au încercat întâi să-l combată la întâlnirile şi dezbaterile teologice ce aveau loc în Templu, de Şabat[1]. Cei mai agresivi erau aşa numiţii ‘eliberaţi’ : urmaşi ai evreilor din Cirenia, Alexandria şi Cilicia, făcuţi sclavi de Pompei după ocuparea Palestinei (60 î.e.c.) şi ulterior eliberaţi de Cezar.  În una din dezbateri s-a început prin comentarea acelor texte din Torah, care păreau că se contrapun învăţăturilor lui Iisus. Nereuşind a-l dovedi în plan teologic, aceştia au incitat pe pe cei din adunare la a îl lapida, pe motiv că Ştefan a susţinut profeţia distrugerii Templului şi a dispariţiei statului Iudeu, aducând astfel o blesfamie la adresa lui Moise şi a lui Dumnezeu. Este adus în faţa Sanhedrinului. Rabinul Caiafa îl somează să se justifice. În faţa adunării rabinilor, Ştefan rosteşte un rechizitoriu asupra bigotismului şi credinţei ipocrite din acele (şi din orice) timpuri : ‘Fraţi şi părinţi, ascultaţi : Dumnezeu cel glorios a apărut tatălui nostru Abraaham încă din Mesopotamia, înainte de a se stabili în Canaan, şi i-a spus : Părăseşte ţara ta şi îndreaptă-te către ţara pe care ţi-o voi arăta. Atunci a părăsit Caldeea pentru a se stabili la Haran ; de acolo, după moartea tatălui său[2], Dumnezeu l-a îndemnat spre ţara în care locuiţi acum. Nu i-a dat nici o proprietate pe acest loc, nici măcar atât cât să-şi pună piciorul. Dar i-a promis să-l înzestreze după moarte, chiar dacă nu va avea copii. Dumnezeu i-a spus că poporul său va trăi în sclavie pe pământ şi va fi asuprit timp de patru sute de ani. [1] Ziua de odihnă şi de preamărire a lui Dumnezeu, ce începe vineri la apusul soarelui şi se termină sâmbătă la apusul soarelui. [2] Terah : tatăl lui Abraaham, cel care în oraşul Ur îşi întreţinea familia fabricând idoli pentru cultul lui Baal.

Slide 23: 

20 Iisac a transmis legământul şi a tăiat împrejur[1] pe fiul său Iacob, iar acesta pe cei doisprezece patriarhi, fii săi. Cei doisprezece patriarhi l-au vândut pe fratele lor Iosif în Egipt, invidioşi pe harul său. Dar Dumnezeu a fost cu el; i-a dat graţia şi înţelepciunea cu care l-a făcut pe faraon să-l ridice la rangul de guvernator al Egiptului. Foametea a cuprins ţinutul locuit de evrei. Iosif le-a trimis ajutoare şi a recunoscut originea sa în faţa faraonului, aducând pe tatăl său Iacob şi familia sa formată din şaptezeci şi cinci de persoane. După moarte trupul i-a fost adus în cavoul de la Sihem. Poporul s-a înmulţit în Egipt. Faraonii i-au luat în robie. Atunci s-a născut Moise, cel iubit de Dumnezeu. El a fost instruit în toată înţelepciunea Egiptului [2] şi era puternic în cuvinte şi fapte. Când a ajuns la vârsta de patruzeci de ani, el s-a dus acolo unde poporul său era rob în Delta Nilului. Aici, văzând cum unul dintre ei este maltratat i-a luat apărarea , omorând pe satrapul egiptean. EL A FOST TRIMIS DE DUMNEZEU, DAR FRAŢII SĂI NU L-AU INŢELES. Oprind a dou-a zi o ceartă între doi dintre ai noştrii, i s-a spus : ‘Cine te-a pus judecător ? Vrei să mă omori aşa cum ieri l-ai omorât pe egiptean ?’. (…) [1] Legământul circumciziei, prin care Dumnezeu i-a cerut lui Abraaham, ca semn al primei Familii a lui Dumnezeu, ca toţi bărbaţii, inclusiv sclavii familiei să fie ‘tăiaţi împrejur’ ( ritual practicat atât la evrei cât şi la alte popoare semite cum ar fi arabii. [2] Conform celor scrise de Schourée, în cartea ‘Mari iniţiaţi ai Ezoteriei antice’, Moise, în calitate de fiu adoptat al sorei lui Ramses al II-lea, a fost trimis la iniţierea de paisprezece ani la Teba, sub numele egiptean de Horsasip, alături de fiul faraonului, Mernephtah. S-a dovedit cel mai bun. De frică de a nu fi ales de către Marii preoţi Tebani ca urmaş la tronul faraonului (teocraţia egipteană permitea alegera altui faraon din familia regală, dacă preoţii hotărau astfel) el este desemnat Mare Scrib şi trimis să inspecteze teritoriile regatului.

Slide 24: 

21 Moise s-a refugiat la Madian[1]. Aici, pe muntele Sinai, Dumnezeu i s-a revelat : ’AM VĂZUT SUFERINŢA POPORULUI MEU, CARE ESTE ÎN EGIPT, LE-AM AUZIT GEMETELE ŞI M-AM POGORÂT SĂ-L IZBĂVESC. ACUM DU-TE, TE VOI TRIMITE ÎN EGIPT’. Iată cum l-au renegat pe Moise, cel ce îi va salva cu ajutorul Misterelor şi al Forţei lui Dumnezeu, din ţara Egiptului, pe la Marea Moartă şi prin pustiu, timp de patruzeci de ani. IATĂ CINE A FOST CEL PE CARE PARINŢII NOŞTRII AU REFUZAT LA ÎNCEPUT SĂ ÎL ASCULTE. Mai mult, erau cu inima la sclavia din Egipt atunci când au celebrat din nou cultul idolilor, nemulţumiţi de profetul dat de Dumnezeu poporului său. Ei i-au spus lui Aaron, cel pe care Moise l-a desemnat să conducă tabăra în timp ce era pe muntele Sinai pentru a primii ‘Tabelele Legii’ (Cele zece porunci) de la divinitate. ‘Fă-ne nişte dumnezei care să ne conducă : căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului nu ştim ce s-a făcut’. Au făcut un viţel de aur şi i-au oferit sacrificii de animale, serbând cu bucurie absenţa profetului. (…) David a cerut graţia divină pentru a construi o reşedinţă pentru Dumnezeul lui Iacob. Solomon a construit-o ; dar Dumnezeu nu locuieşte într-o incintă făcută de mâna omului, aşa cum spune profetul : [1] Conform celor scrise de Schourée, în cartea ‘Mari iniţiaţi ai Ezoteriei Antice’ Moise (încă se numea Horsasip), în urma uciderii satrapului egiptean trebuia să se supună judecăţii divine pentru crimă. Cum era aproape sigur că a merge la Teba însemna moartea, el se îndreaptă spre un templu al lui Osiris, la poalele muntelui Sinai : Madian ; condus de un Mare Preot de origine etiopiană Jetro (cu a cărei fică se va căsători ulterior). Aici va îndeplinii penitenţa expierii, după care, revenit la viaţă îşi va schimba numele în Moise = Salvatul. El va concepe aici ‘Cartea Genezei’ (‘Sepher Bereschit’). Tot aici, pe muntele Sinai i se va revela Dumnezeu care îl va îndruma a se reântoarce în Egipt pentru a îşi elibera poporul.‘

Slide 25: 

22 Cerul est trupul meu şi pământul este la picioarele mele, ce casă să-mi construiţi, care va fi locul odihnei mele ? oare nu cu mâna mea am făcut toate acestea ? Suflete, urechi inimi necircumscrise, încă vă mai opuneţi Spiritului Sfânt . Aşa au fost părinţii voştrii, aşa sunteţi şi voi. Care profet al vostru nu a fost persecutat de părinţii voştri ? Au omorât pe cei ce preziceau venirea Celui Drept ; acela pe care l-aţi trădat şi omorât. VOI, CEI CE A-ŢI PRIMIT LEGEA, PRIN MISTERUL ÎNGERILOR, ŞI NU A-ŢI ÎNŢELES-O. (…) Iată văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu ‘.  (Faptele Apostolilor p.7.01. - 7.56.)  Cei din adunare, isterizaţi, îl scot afară din Templu şi îl omoară cu pietre. Rabinul Saul (Este afirmaţia rabinului, devenit ulterior apostolul Pavel) păzea hainele ucigaşilor…Este greu de redat, altfel decât o face Luca, atmosfera acelor vremuri în care începe prigoana fraţilor de către fraţi. Apelul la moralitate şi înţelegerea demersului Divin este replicat de intoleranţa şi ura acelor momente: Cuvântarea Sfântului diacon Ştefan pare unui evreu normal de azi coerentă ; chiar dacă nu o acceptă, prin fibra educaţiei sale mozaice. Orice gânditor de bună credinţă va aprecia dialectica şi forma (specific artei speculative în discursul rabinic în general). Sfântul diacon Ştefan intră în profunzimea disputei în jurul profeţiei lui Iisus privind dispariţia Marelui Templu Mozaic şi a statului Iudeu indicând în aptele împotriva lui Iahve (Dumnezeu), de la începutul genezei poporului în pustiul Sinai, cauze ale trecutelor şi viitoarelor avataruri ale poporului Evreu : disensiunile interne şi neascultarea propriilor conducători spirituali şi profeţi. (lucru de altfel comun tuturor ‘neamurilor’).  Ar fi de menţionat câteva din mesaje : Sfântul Ştefan găseşte geneza trecutelor şi viitoarelor avataruri ale poporului Evreu în însăşi disensiunile interne şi neascultarea propriilor profeţi.

Slide 26: 

23 Actele rituale sunt inutile atâta timp cât comportamentul credincioşilor este lipsit de adevărata credinţă. Fie că eşti mozaic sau creştin ; fie de frica pedepsei Divine, fie în credinţa că Dumnezeu te iubeşte apropiindu-te de El prin dragoste de semeni şi căinţă. Adevăratul adept este pătruns de spiritul credinţei. Altfel, în zadar te rogi, respecţi cu stricteţe ritualul, faci pomeni, clamând cât eşti de credincios ; sufletul şi inima rămân în necredinţă. Rabinul Saul a fost cel care a condus prigoana împotriva adepţilor creştini. El se va converti la Evanghelia lui Iisus devenind cel ce va propovădui şi instrui adepţii noii credinţe în spaţiul Orientului Mijlociu şi Mediteraneean.  Faptul că răstignirea lui Iisus şi lapidarea Sfântului diacon Ştefan au fost două crime oribile a ajuns până la Roma. Împăratul Tiberiu (14 – 37) îi ordonă lui Vitellius, legatul de Siria, să îi destitue pe reprezentantul Roman din Ierusalim (Pilat) şi pe Marele preot Caiafa. Tiberiu nu vedea nici un atentat la siguranţa statului în mişcarea generată de ‘un anumit profet evreu Christus’, care nu putea fi altceva decât un produs specific ambientului iudaic şi tolerat ca atare. În 35 el chiar propune senatului o lege prin care cultul creştin să fie declarat ‘licit’ (permis), dorind să împiedice ambiguitatea ce permitea ca răzbunările evreilor mozaici împotriva celor creştini să fie puse sub protecţia Legii Romane. Senatul însă dă verdictul ‘non licit esse Christianos’…

Slide 27: 

24 CAPITOLUL II – PRIGOANA ÎNTRE FRAŢI C.II.1. EVANGHELIZAREA PRINTRE EVREI  Comunitatea creştină atrage atenţia şi unor iniţiaţi. Simon Magicianul oferă o sumă mare de bani pentru ca apostolii Petru şi Ioan să îi dezvăluie tainele tămăduirilor făcute de apostoli. Petru îl ameninţă cu afurisenia pentru că vrea să cumpere ceea ce poate fi obţinut doar prin căinţă. Simon nu este de blamat (el şi-a cerut iertare şi s-a căit pentru acest gând). Ca şi atunci şi acum viaţa oamenilor, instruiţi sau nu, este orientată spre lucruri palpabile ; mai uşor sau mai greu de obţinut. Sensul comun, cel al lui Simon este că orice se poate obţine cu bani. Al doi-lea sens, cel al lui Petru şi Ioan, este că Harul Credinţei se obţine prin Credinţă. Al trei-lea sens, cel conceptual, este că Dumnezeu nu cere ofrande materiale ci  respectarea Spiritului Divin, a Celor Zece Porunci, prin credinţa şi căinţa. Jertfa în viziunea creştină este a înlătura răul din sufletul fiecărui credincios. Iisus (urmat după şapte sute de ani de Mahomed), cer apropierea de Dumnezeu prin SUFLET şi CREDINŢĂ. Simon Magicianul ne arată că, fiind iniţiat în diverse taine ale spiritului, cu propriile puteri, instruire şi inteligenţă nu are totuşi suficient discernământ ca să pătrundă ezoteria creştină ; cea pe care trebuie să o asimilezi. cu sufletul. Prigoniţi în Ierusalim, eleniştii se îndreaptă spre coloniile Greceşti de pe continent şi Insule, prin teritoriul Palestinei şi al Siriei. Devin misionari ai Evangheliei lui Iisus şi iniţiază prima expansiune a Bisericii Creştine. Este cazul apostolului Filip care botează un înalt funcţionar al reginei Candace :eunucul Etiopian. Sfântul Filip mergea într-o dimineaţă pe drumul ce lega Gaza de Ierusalim. La ora prânzului, pe lângă el trecu o caravană strălucitoare. Era condusă de marele trezorier al reginei etiopiene Candace. Se îndrepta spre Ierusalim. Un impuls divin îl determină să ceară demnitarului să îl ia cu el.

Slide 28: 

25 Pe drum, etiopianul îi spune că citea profeţiile lui Isaia şi îl roagă să-i explice câte ceva despre Evanghelia lui Iisus, despre care auzise că ar fi acel ‘trimis’, anunţat de profetul Isaia. Filip îi relatează despre miracolele de însănătoşire făcute de Iisus, despre Reânvierea acestuia după ce a fost crucificat şi forţele cu care el şi ceilalţi unsprezece apostoli au fost dăruiţi după ce Sfântul Duh s-a pogorât asupra lor la cinzeci de zile după Reânviere, de Rusalii. Impresionat, demnitarul egiptean doreşte să devină adept al lui Iisus. Filip îşi dă seama că întâlnirea nu este de loc întâmplătoare. La trecerea pe lângă Iordan, îl botează cu apă, cu toate că ştia că noul emul aparţinea unui popor ‘închinător la idoli’. Imediat după ceremonial, etiopianul constată că misteriosul călător nu mai era alături de el. În ce îl priveşte pe Filip, acesta se văzu pe drumul ce ducea la Azot. Va continua misionarismul în Samaria. Este urmat de Petru şi Ioan, care vor hirotonisi pe ne evreii botezaţi de Filip. Misionarismul se dezvoltă în Cesareea, Lidda, Giaffa, Antiohia. Caiafa trimite pe cei mai acerbi rabini să distrugă fizic aceste noi comunităţi creştine prolifice. Printre ei pe Rabinul Saul, care se converteşte la creştinism, şi după doisprezece ani de la episodul de pe drumul Damascului, împreună cu Barnaba, va lua drumul convertirii ‘păgânilor’ greci din cosmopolita metropolă a Antiohiei. Apostolul Petru face apel la mesajul Cristic – credinţa în Evanghelia lui Iisus se adresează tuturor Neamurilor (Faptele Apostolilor 1.7. – 1.14.).

Slide 29: 

26 Aici apare prima oară denumirea de ‘christianus’ (χρίστίανοί)[1]. Forma ‘vizibilă’ a contractului între familia lui Abraaham şi Dumnezeu în care cei de parte bărbătească sunt ‘tăiaţi împrejur’.  Comunitatea evreilor creştini de la Ierusalim trece printr-o perioadă liniştită. Însănătoşirile miraculoase făcute de Petru la Lida (înzdrăvenirea unui paralitic) şi la Iope (readucera la viaţă a unui muribund) întărea credinţa adepţilor. Începe convertirea în rândul armatei romane, o dată cu trecerea la creştinism a familiei centurionului roman Cornelius din Legiunea ‘Italica’, aflată în Cesareea. Centurionul Cornelius era, împreună cu familia sa un fervent adept al Evangheliei lui Iisus. Dar, nu era botezat în rit mozaic (circumcis). Forma ‘vizibilă’ a contractului între familia lui Abraaham şi Dumnezeu [1] Cristianoi – termenul grecesc, apare în ‘Faptele Apostolilor’ 11.26. ,11.28. Cristianus – termenul roman, apare în Faptele Apostolilor 11.26. αγίοί = agioi (sfinţi), – termen cu care se defineau creştinii, apare în Faptele Apostolilor 9.32. Kratistos : apelativ dat de Luca lui Teofil, care făcea parte din clasa cavalerilor (în latină egregius). De-a lungul primilor ani membrii castei cavalerilor romani au adoptat în bună parte creştinismul. Au loc numeroase convertiri deschizând decisiv botezul pentru cei ‘necircumcişi’. Comentariu : Forma ‘vizibilă’ a contractului între familia lui Abraaham şi Dumnezeu în care cei de parte bărbătească sunt ‘tăiaţi împrejur’. Considerată un mitzvot (poruncă fundamentală), încălcarea ei constituia un prilej de frământare lăuntrică pentru mulţi dintre apostolii noii Biserici Creştine. Apostolul Petru face apel la mesajul Cristic – credinţa în Evanghelia lui Iisus se adresează tuturor Neamurilor (Faptele Apostolilor 1.7. – 1.14.).

Slide 30: 

27 Considerată un mitzvot[1], încălcarea ei constituia un prilej de frământare lăuntrică pentru mulţi dintre apostolii noii Biserici Creştine.  Apostolul Petru face apel la mesajul Cristic – credinţa în Evanghelia lui Iisus se adresează tuturor Neamurilor (Faptele Apostolilor 1.7. – 1.14.). Deci nu avea cum să fie botezat creştin. Într-o dimineaţă, în timp ce îşi făcea rugăciunea o voce interioară îi spune : ‘Trimite acum nişte oameni de încredere la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru.’(Faptele Apostolilor 10.15). La rândul său Petru a dou-a zi, la rugăciunea de prânz are viziunea : ‘o faţă de masă mare, legată la cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului. [1] Porunci obligatorii date de Dumnezeu poporului lui Israel. Ele se găsesc în textul din în ‘Tora’ (Pentateuch) din Vechiul Testament).  Sunt 613 porunci: 248 sunt porunci pozitive (אתה יכול לעשות =miţvot asé= poţi face ) ) şi 365 sunt porunci negative (אתה לא יכול לעשות =miţvot al taasé= nu poţi să faci).  Trei dintre poruncile de interdicţie au gradul de interdicţie absolută: Mai bine să fi omorât, decît să le încalci = iehareg ve'al iaavor= מוטב להיהרג מאשר לשבור אותם Cele trei INTERDICŢII MAJORE sunt: OMORUL, IDOLATRIA (închinarea la zei), RELAŢIILE SEXUALE INTERZISE (Comportamentul sexual uman este înţeleasă ca permis în cadrul efortului de procreare - "Creşteţi şi vă înmulţiţi ..." şi interzis ca modalitate de a experimenta numai satisfacţii fizice şi plăcere). Enumerarea acestor porunci a fost făcută de Maimonide (1137 or 1138- 1204) în cartea sa Sefer Hamiţvot („Cartea Poruncilor”).

Slide 31: 

28 Un glas i-a zis : Petre scoală-te şi mănâncă !... Nicidecum Doamne, a răspuns Petru. Nici o dată nu am mâncat ceva spurcat sau necurat. Glasul i-a zis : Ce a curăţit Dumnezeu să nu numeşti spurcat. Lucrul acesta s-a repetat de trei ori.’ (Faptele Apostolilor 10.15,16). Petru medita asupra mesajului Forţei Supreme când, la poarta casei nişte soldaţi romani întrebau de el. I-a primit. Aceştia îi spun că este invitat de centurionul Cornelius la el acasă, împreună cu însoţitorii lui. Un nou prilej de meditaţie şi rugăciune spre luminare a ce avea de făcut : un evreu nu avea voie să calce pragul unui ‘goi’ (necredincios). Se hotăreşte să meargă şi a trei-a zi porni spre Cesareea. A patr-a zi se afla la poarta locuinţei lui Cornelius. Acesta îl aştepta împreună cu familia, un grup de intimi şi sclavii săi. Înainte de a intra Petru le spune : ‘Ştiţi că este absolut interzis unui iudeu să se înfrăţească cu un alt neam sau să meargă la el în casă. Dar Dumnezeu m-a îndemnat să nu cred că vreo fiinţă zămislită de El, poate fi spurcată sau impură. Astfel că nu mi-a fost greu să răspund la chemarea voastră. Spuneţi acum de ce m-aţi chemat ?’ (Faptele Apostolilor 10.28,29). Cornelius îi povesteşte despre viziunea avută de a-l chema la dânsul. Cele relatate întăresc credinţa apostolului Petru că cei prezenţi trebuie botezaţi. Adunarea începe rugăciunea şi priveghiul alături de el. La un moment dat, la fel ca de Rusalii la Ierusalim, un văl de lumină se coboară asupra ÎNTREGII ADUNĂRI. Petru şi însoţitorii lui, toţi evrei, constată că Dumnezeu, înainte de a îi boteza el cu apă, pogora botezul prin Spiritul Sfânt (aşa cum făcuse cu apostolii de Rusalii) ASUPRA TUTUROR AFLAŢI ÎN INCINTĂ : stăpâni sau sclavi ; circumcişi sau nu. Atunci spune : ‘Putem refuza Botezul prin Apă asupra celor ce acum au primit Botezul prin Spiritul Sfânt ?’ (Faptele Apostolilor p.10.47.). Toţi cei aflaţi acolo, indiferent de etnie sau statut

Slide 32: 

29 social au fost botezaţi cu Apă de apostolul Petru. Reântors la Ierusalim Petru are de înfruntat opoziţia evreilor creştini faţă de convertirea păgânilor. Aceştia îl acuzau că nu a respectat strict observanţa mozaică, cei noi convertiţi ne fiind circumcişi în prealabil. Se repeta mereu aceaşi lozincă : ‘E nevoie ca ei să fie circumcişi şi să li se impună legea lui Moise.’ Li s-au alăturat şi evreii creştini din Antiohia care susţineau să nu se recunoască dreptul la iertarea păcatelor celor ce nu au fost circumcişi. Acolo Pavel şi Barnabe converteau la creştinism pe ‘goi’ (păgânii) care doreau să îmbrăţişeze credinţa în DUMNEZEUL UNIC. Era un prim conflict în interiorul Bisericii Creştine Evreieşti. Se apropia momentul care să elimine acest echivoc şi care să transfere în afara sinagogii epicentrul convertirii la Cristos : CONCILIUL DE LA IERUSALIM (anul 50). C.II.2. CINE ESTE ’POPORUL LUI DUMNEZEU’  Cornelius, centurionul roman, împreună cu familia sa, prieteni intimi şi sclavii lui au fost botezaţi de Petru în Cesareea, aşa cum am relatat mai sus. Botezul în numele lui Dumnezeu, acordat unora ce nu respectau ritualurile mozaice, părea unor evrei un semn divin, altora un lucru scandalos şi de neconceput; în afara Legii. Ceea ce se va şi întâmpla : de două mii de ani cele două credinţe surori îşi desfăşoară existenţa în paralel. Miza de fapt era alta : CINE ESTE POPORUL LUI DUMNEZEU ?. Grea întrebare, la care nu pot emite decât o ipoteză de lucru, de luat sau nu în seamă. Pentru a o motiva, ne întoarcem cu circa 3000 de ani în urmă. Moise, primul mare profet al credinţei în Spiritul Universal Unic reda, în ‘Geneza’ (‘Sepher Bereshit’ – ‘Cartea Minunată’) cele două concepte ce definesc poporul ales.

Slide 33: 

30 Cine sunt ? ‘Dumnezeu a zis lui Abraaham : Să păzeşti legământul meu, tu şi sămânţa ta după tine tot ce este parte bărbătească între voi,(…) va trebui tăiat împrejur ‘ATÂT ROBUL NĂSCUT ÎN CASĂ CÂT ŞI CEL CUMPĂRAT’. Unde s-a format prima oară ? ‘Semiţiei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul Eufrat’.  Deci ‘poporul lui Dumnezeu’ a început cu O FAMILIE, prin legământul încheiat de Abraaham cu Dumnezeu. Prima familie a lui Dumnezeu NU AVEA O COMPOZIŢIE ETNICĂ PUR EVREIASCĂ, incluzând şi pe robi. Aceştia au fost şi ei botezaţi prin circumcizie. Lui Moise îi va aduce Tabelele Legii (cele zece porunci). Moise va elabora în ‘Levitic’ legile sociale de organizare ale acestui popor. La 1300 de ani după Moise, apostolii vor stabili un nou concept al apartenenţei la ‘poporul lui Dumnezeu’, pentru ca acesta să cuprindă neamuri ‘până la marginea pământului’, aşa cum le-a cerut Iisus în ultima comuniune pe Muntele Măslinilor de lângă Ierusalim. Pavel va elabora în anii apostolatului, regulile şi ierarhia comunităţilor creştine. Peste 700 de ani Mahomed va aduce credinţa în Dumnezeul Unic fraţilor semiţi (vitregi) ai evreilor,: Arabii[1]. [1] ‘Sarah, nevasta lui Abraaham nu îi născuse de loc copii (…). Atunci Sarah, nevasta lui Abraaham a luat pe Agar, roaba ei şi a dat-o de nevastă bărbatului său. (…) Agar a născut lui Abraaham un fiu ; şi Abraaham a pus fiului, pe care i l-a născut Agar, numele de Ismael. (…) Sarah a rămas însărcinată la bătrâneţe (…) şi a zis : izgoneşte pe aceasta şi pe fiul ei. (…) Dumnezeu a zis lui Abraaham (…) fă Sarei tot ce îţi cere. (…) Dar pe fiul tău Ismael îl voi face un Neam, căci este sămânţa ta. Dumnezeu a fost cu copilul care a crescut (…) a locuit în pustiul Paran şi mama sa i-a luat nevastă din ţara Egiptului’ (Geneza p.16. 1,3,5 ; p 21. 2,10,12,20,21). Copilul Sarei va fi botezat Ishruel (Israel). Ismael va fi patriarhul poporului Arab. Gena ambelor popoare este comună – gena semită.

Slide 34: 

31  Interesant este şi faptul, relatat de apostolul Luca, legat de oprirea lui Pavel (de către o viziune nocturnă) de a predica creştinismul în arealul Asiei Mici (unde locuiau arabii), despre care vom vorbi într-un capitol următor. Ceea ce confirmă ipoteza că poporul lui Dumnezeu devine Universal o dată cu lucrarea profetului Mahomed. Abraaham, Moise, Iisus sunt evreii, Timotei este Grecul, Cornelius este Romanul, Mahomed este Arabul… Popoarele nu sunt decât MATCA DIN CARE APAR ‘CEI ALEŞI’, de la simplii credincioşi până la cei iniţiaţi. TOŢI şi-au pus viaţa sub semnul credinţei în Dumnezeul unic. Fie că Numele Său este rostit : ‘Iahve’[1], ‘Dumnezeu’ sau ‘Allah’. În fapt fiecare respectă PROPRIUL JURĂMÂNT ÎNCHEIAT CU DUMNEZEU.  Cui foloseşte această ipoteză ? În primul rând ea relevă faptul că poporul Iudeu, primul format în adevărata credinţă, prin apostolatul evreilor creştini, deschide calea aderării altor neamuri la credinţa monoteistă. Credinţa adâncă şi nu etnia, iubirea de semeni ; nu patimile şi bogăţia, dăruirea sufletească şi nu jertfa de obiecte, fiinţe şi bani : acestea sunt caracteristicile fiilor acestui ‘popor al lui Dumnezeu’. Botezul acordat de apostoli ‘goilor’ (păgânilor) a invalidat teza dogmei mozaice ca fiind singura deţinătoare a misterului credinţei în Dumnezeul Unic, dar nu a exclus-o în nici un fel ! În nici o cuvântare a apostolilor, în nici un text al Evangheliilor creştine. Nici în ‘Coran’ Mahomed nu îi culpabilizează pe Evrei ‘in corpore’ ci numai pe cei ce şi-au omorât profeţii… Este adevărat că, de-a lungul a două mii de ani, au fost slujitori ai celor trei culte ce au îndemnat la intoleranţă şi ură faţă de cei din rândul lor care au deviat în interior sau spre alte credinţe monoteiste. Milioane de martiri ai celor trei religii stau mărturie. Dar asta aparţine nu ‘poporului lui Dumnezeu’ ci oamenilor. Omar Kayam poet, filosof şi iniţiat Arab spunea un [1] O dată pe an Marele Rabin al Ierusalimului rosteşte acest nume ‘IE-HO-VAU-HE’ – ‘Eu Sunt Unic Cel Ce Sunt’.

Slide 35: 

32 adevăr : ‘DUMNEZEU ESTE UNUL, OAMENII L-AU FĂCUT MAI MULŢI’. De ce ?! Într-adevăr : numai El ştie…Poate că, la timpul macrocosmic de milioane de ani, dimensiunea a zece mii de ani (în care oamenii vor realiza prin ei înşişi unitatea în credimţă) este un dat temporal. C.II.3. CONCILIUL DE LA IERUSALIM Anul 50 (din alte surse 48) a reprezentat un moment de vârf în disputa ce avea loc de ceva timp în sânul Bisericii de la Ierusalim. Unii susţineau că şi noii adepţi ne evrei trebuie să respecte cu stricteţe ritualul mozaic, ceilalţi optau pentru un număr minim de restricţii, având în vedere că populaţia din care proveneau noii adepţi nu aveau nici pregătirea nici antrenamentul din adolescenţă în acest sens:  Instruirea oricărui evreu începe de la vârsta de trei ani sub diverse forme, funcţie de comunitatea de care aparţine şi nu în ultimul rănd de exigenţele religioase ale familiilor din care provine şi de posibilităţile materiale ale părinţilor. Participarea la diverse forme periodice de educaţie iudaică include studiul pasajelor din Torah, adaptat la nivelul vârstei; concursuri pentru cei mici cu teme legate de asimilarea tradiţiei iudaice, masa de Şabat care este însoţită de povestiri biblice şi cântece, dansuri ancestrale; participarea la slujba de Şabat, la comemorările şi sărbătorile din Templu, la coruri pe diverse vârste, formaţii muzicale, etc. Adolescenţii participă la slujbe şi sunt desemnaţi, alături de cei maturi, pentru a citi şi comenta texte din ’Tora’. La 13 ani (12 pentru fete) sunt confirmaţi, în urma unui examen al învăţaţilor, în prezenţa celor din templu privind cunoştinţele în învăţătura ’Torei’ şi respectarea perceptelor de comportament al cultului mozaic în comunitate. Tot acest eşafodaj spiritual şi comunitar crea obişnuinţa de a respecta ’de la sine’ restricţiile ritualului mozaic. Pentru cei din alte neamuri, evident că nu le era la îndemână să respecte

Slide 36: 

33 strict un ritual la care nu au fost instruiţi de mici să participe. Riscau să piardă adepţi fervenţi. S-a hotărât reunirea unui conciliu, la Ierusalim pentru tranşarea disputei. Grupul ’tradiţionalilor’, format din rabini convertiţi la creştinism care cereau stricta respectare a observanţei mozaice de către neofiţi, era condus de Iacob cel Mic. Din celălalt grup făceau parte Petru, Ioan, Barnabe, Pavel. Petru a argumentat astfel un minim de restricţii: ’Fraţi, ştiţi că din primele zile, Domnul m-a ales prin voi pentru a duce păgânilor Cuvântul şi Vestea Bună (Reânvierea Lui Iisus.) pentru ca ei să îmbrăţişeze credinţa. Dumnezeu, care le cunoaşte sufletele, a depus Mărturie în favoarea lor pentru că şi-au purificat inima prin credinţă. De ce încercaţi să vă puneţi împotriva lui Dumnezeu, impunând discipolilor un jug pe care Părinţii noştrii şi nici noi nu l-am putut duce? De fapt prin graţia Domnului nostru Iisus, NOI NE CREDEM SALVAŢI EXACT CA ŞI EI’. (Faptele Apostolilor p.15.10.). Au continuat să pledeze Pavel şi Barnabe, relatând convertirea oamenilor de diverse neamuri şi condiţii sociale; de adevărata credinţă de care aceştia dădeau dovadă, indiferent de rang sau de vechea religie avută. La sfârşit a luat cuvântul Iacob cel Mic, în calitate de conducător al bisericii evreilor creştini din Ierusalim: ’Fraţi, ascultaţi-mă. Simon (este vorba de Simon Petru, apostolul) a vorbit cum, de la început Dumnezeu ne-a scos dintre păgâni făcând din noi poporul dăruit Numelui său. Profeţii au spus: ’După acestea voi reveni, voi reconstrui opera lui David care va fi distrusă, voi reface ruinele şi voi construi, cu scopul ca toată omenirea să îl caute pe Dumnezeu, astfel ca toate Neamurile să fie consacrate Numelui Meu De aceea cred că nu trebuie obligaţi acei dintre păgâni care se convertesc. Să li se ceară numai să se abţină de la sacrificii de carne pentru idoli, legături nelegitime, de a nu consuma carne de animale sugrumate şi de la sânge. Căci din cele mai vechi timpuri Moise a avut în fiecare oraş predicatori care le citesc în Sinagogi de Şabat’ (Faptele Apostolilor p.15.10.).

Slide 37: 

34 S-a întocmit Epistola Bisericii evreilor-creştini de la Ierusalim şi au fost delegaţi cei ce urmau să o aducă la cunoştinţă bisericilor creştine înfiinţate. Deoarece acest document este crucial în evoluţia ulterioară a evanghelizării creştine pe de o parte şi a relaţiei dintre evreii creştini şi evreii mozaici, pe de altă parte; îl redau integral: ’Apostoli, prezbiteri şi fraţi către fraţii din Neamuri, care sunt în Antiohia, Siria şi Cilicia, vă salutăm! Fiindcă am auzit că unii, plecaţi dintre noi fără nici o însărcinare din partea noastră, v-au tulburat sufletele prin vorbirile lor, şi v-au zdruncinat sufletele zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea; noi, după ce ne-am adunat cu toţii laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem nişte oameni, şi să îi trimitem la voi, împreună cu prea iubiţii noştrii Pavel şi Barnabe, oamenii aceştia care şi-au pus în joc viaţa, pentru numele Domnului Nostru Iisus Hristos. Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât cea care trebuie, adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de animale sugrumate, de curvie, lucruri de care dacă vă ve-ţi păzi va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi!’ (Faptele Apostolilor p.15.23.-29.). Sunt desemnaţi a duce şi explica Epistola: Silas, Barsabas, Barnabe, Pavel. La cele de mai sus aş adăuga că Epistola a marcat începutul sfârşitului Bisericii evreilor-creştini de la Ierusalim. Deja tetrarhul Irod Agripa I[1] decapitase mişcarea prin arestarea capilor Bisericii de la Ierusalim, Iacob cel Mare şi Petru, în anul 42. În mod miraculos Petru a scăpat şi a părăsit Ierusalimul (Fapte 12.17.). [1] Agripa I devine rege al regiunilor tetrarhice Filip şi Lisania în 37; în 39 al Galileei şi Pereei; în 41 al Iudeii şi Samariei. La moartea sa (44) teritoriul va trece (în afară de un mic teritoriu din jurul Cesareeii, atribuit lui Agripa al II – lea) sub administrarea unui procurator Roman. După înfrângerea Evreilor de către legiunile Romane, în Războiul Iudaic din anul 71, Palestina devine provincie Romană.

Slide 38: 

35 Iacob cel Mare a fost decapitat. Iacob cel Mic a preluat conducerea comunităţii. Decimaţi, izolaţi şi marginalizaţi de rabinii mozaici, evreii creştini se vor răspândi în comunităţile evreieşti de-a lungul întregului imperiu Roman în următoarea sută de ani. Vor suporta apoi neâncrederea şi intoleranţa unor creştini, ca fiind evrei, fii ai poporului ce l-a omorât pe Iisus. Evreii creştini, ca şi comunitatăţile lor, vor dispărea din mesianismul creştin. Dialectica lui Dumnezeu ne confirmă nu o dată că orice destrămare conţine în germene o renaştere. CUM? ÎN CE CONTEXT? CINE? – NU ŞTIU. CAPITOLUL III – CONVERTIREA ’PĂGÂNILOR’ DE CĂTRE EVREII CREŞTINI C.III.1. CONVERTIREA RABINULUI SAUL  Rabinul Saul s-a născut în Tars. Data naşterii este localizată, după diverse surse, între anii 5 – 10. Familia sa era de rang nobil, din tribul lui Saul. Tatăl său era negustor ce primise cetăţenie romană, ca semn al cooperării cu administraţia imperială. Tânărul Saul a urmat Şcoala de Iniţiere Rabinică sub îndrumarea eruditului rabin Gamaliel cel Bătrân. Devine un membru de prim rang al Sanhedrinului din Marele Templu Mozaic. Ia parte asiduă la prigoana evreilor trecuţi la ’secta Evangheliei lui Iisus’. După propria mărturie, când a avut loc lapidarea Sfântului diacon Ştefan, era cel ce a păzit hainele ucigaşilor. Cere şi primeşte aprobarea Marelui Rabin Caiafa de a prigoni comunitatea creştină din Damasc, unde pleacă cu un grup de tineri rabini: discipoli şi prieteni. În drum spre Damasc o lumină puternică cuprinde grupul, focalizându-se pe rabinul Saul. El cade la pământ cu faţa în praful drumului. O voce, pe care numai el o aude rosteşte: ’Saule, Saule ... de ce mă persecuţi?! Cine eşti Tu Doamne? Întreabă tânărul rabin îngrozit.

Slide 39: 

36 Eu sunt Iisus Nazariteanul, pe care tu îl persecuţi. Scoală-te, intră în oraş şi ţi se va spune ce să faci’. (Faptele Apostolilor p.9.6.) Saul îndreaptă privirea spre cer dar nu vede nimic. Camarazii săi priveau cu spaimă la mentorul lor care se comporta ca un orb. L-au ridicat din praful drumului şi l-au dus de braţe până în Damasc. Rabinul a stat trei zile în post negru şi rugăciune. El, iniţiat fiind în tainele Legii ştia că pierderea vederii este un semn al Forţei Supreme. Ştia că trebuie să se roage, să se căiască pentru a afla motivul pedepsei şi ce urma să fie. În a patr-a zi la el vine un evreu respectat în comunitatea din Damasc şi fervent adept al sectei creştine din oraş : Anania. Pune mâna pe umerii penitentului şi întreabă dacă acest om merită mântuit de pedeapsă. ‘Doamne, am auzit multă lume vorbind despre răul făcut de acest om, sfinţilor tăi de la Ierusalim. Şi acum a venit aici, investit cu toate puterile pentru a înlănţui pe credincioşii tăi’ (Faptele Apostolilor p.9.10.). Are viziunea unei voci interioare care spune : ‘Fă-o ! Căci prin el voi răspândi credinţa printre popoarele păgâne ; voi converti pe regi şi pe copii lui Israel. Eu însumi îi voi spune care este drumul suferinţei sale în Numele Meu’. (Faptele Apostolilor p.9.11.). Anania a primit harul de a reda vederea lui Saul. După care îi administrează Botezul cu apă. A stat lângă el până ce acesta s-a înzdrăvenit. Este de presupus că în acele zile au existat între cei doi învăţaţi evrei îndelungi dialoguri legate de Evanghelia lui Iisus. După ce a fost în stare să meargă, la primul Şabat, Saul intră în Templul Mozaic din Damasc. În faţa asistenţei uluite el începe prin a predica Evanghelia lui Iisus şi a depune mărturia sa privind calitatea de Mesia a profetului crucificat şi reânvierea acestuia. Lumea se întreba: cum? acesta este prigonitorul adepţilor lui Iisus! Toţi ştiau că rabinul care le vorbea acum era trimis de Marele preot de la Ierusalim să stârpească pe adepţii lui Iisus din Damasc…

Slide 40: 

37 Imediat ‘habotnicii’[1] mozaici plănuiesc uciderea lui. Saul este salvat de grupul de discipoli, rămaşi credincioşi. Îl trec în toiul nopţii peste zidul cetăţii Damascului. Reântors la Ierusalim încearcă să ia legătura cu mentorii comunităţii creştine. Dar peste tot este întâmpinat cu suspiciune şi ură, reacţii fireşti având în vedere rolul său cu nu mult timp înainte. A fost rândul lui Barnabe să se facă chezaş pentru Saul, relatând cele întâmplate la Damasc. Totuşi, cei prigoniţi, mai ales ‘eleniştii’ plănuiau să îl omoare. Urmărit fiind şi de slujbaşii templului pentru acelaşi ‘nobil’ scop, mai marii comunităţii creştine se hotărăsc să îl trimită pentru un timp în Tars-ul natal. Rolul apostolic al celui care îşi va schimba o dată cu orientarea spre creştinism şi numele (rabinul Saul devenind apostolul Pavel), va fi relatat în cele ce urmează. Traseul său misionar se desfăşoară între Ierusalim, Antiohia, Grecia, până la Roma şi neconfirmat pe date certe în Spania. Cele întâmplate la Damasc au şi o altă semnificaţie. Indiferent de natura explicabilului sau inexplicabilului în cele petrecute la Damasc nu se poate ignora că s-a produs o mutaţie adâncă în personalitatea unui rabin, îndelung instruit în tainele ezoteriei Scripturilor Mozaice ; a Legilor din Torah. Opţiunea lui Saul de a deveni misionar al Evangheliei lui Iisus, va avea un rol capital în evanghelizarea popoarelor ‘închinătoare la idoli’ din spaţiul mediteraneean în următorii treizeci de ani. Tăria de caracter a omului din tribul Saul, asociată cu energiile ezoterice investite, o dată cu Botezul prin Spiritul Sfânt, pentru a însănătoşii bolnavii ; harul său de orator şi organizator al formelor de cult creştin şi a ritualului din cadrul comunităţilor creştine pe care le va înfiinţa, vor devenii toate [1] Termen ce desemnează adepţii intoleranţi la interpretări variate ale unei dogme, diferită de a lor, pe care evident o cred singura şi cea mai bună. Termenul echivalent este ‘bigot’ sau ‘fundamentalist’.

Slide 41: 

38 adevărate arme. Cu ele va înfrunta pe detractorii săi din propriul neam, pe administratorii imperiului Roman, dând SPERANŢĂ celor ce căutau un reazem sufletesc în faţa vicistitudinilor vieţii. De aceea, dimensiunea destinului său singular, modului în care cu ‘mâinile goale’ a înfruntat cele mai tari centre de putere religioasă (din Ierusalim, Antiohia, Atena, Roma) şi civilă din acea vreme, merită urmărită nu numai în plan apostolic, ci ca un exemplu al FORŢEI PE CARE O GENEREAZĂ LA O FIINŢĂ UMANĂ DĂRUIREA. C.III.2. EVANGELIZAREA LA ROMA  Impactul, cum am spune noi acum ‘mediatic’, al creştinismului în centrul Imperiului, la Roma, este relatat de ‘renegatul’ general iudeu Josefus Flavius[1]. Anume că Imperatorul Tiberiu (14 – 37) a dat dispoziţie legatului de Siria Vitelius să îl destituie pe Rabinul Şef al Sanhedrinului, Caiafa, pentru uciderea lui Ştefan; precum şi destituirea lui Pilat (cum am mai menţionat). Acesta din urmă va fi înlocuit cu un anume senator Marcel[2]. Era rezultatul percepţiei celor întâmplate la Ierusalim de către diriguitorii Imperiului din acel moment: lipsa de legalitate în virtutea Legii Romane, a procesului lui ‘Chrestus’ şi a ‘proceselor’ de prigonire a adepţilor acestuia, inclusiv lapidarea Sfântului diacon Ştefan. Tertulian (filosof şi istoric Roman, prezintă aserţiunea în ‘Apologetico’ paragraful 5.2.) relatează că  Împăratul Tiberiu a propus, în Senatul Roman, o lege prin care se împiedica orice acţiuni împotriva ‘creştinilor’. El atribuie acestui împărat prima iniţiativă de recunoaştere a caracterului legal al cultului creştin. Senatorii s-au opus motivând că fiind o mişcare religioasă ‘autonomă’ (fără a avea o bază etnică unică), putea duce la discrepanţe şi [1] Josefus Flavius ‘Antichităţi Iudaice’ – paragrafele 18, 89; 95. [2] Senatorul Marcel este menţionat într-un apocrif de provenienţă asiatică din secolul II : ‘Faptele lui Vericelli’, că l-ar fi găzduit pe Apostolul Petru la Roma.

Slide 42: 

39 frământări sociale[1]. Decretul Senatului (senat – consult) conţine sintagma ‘ Non licit esse Christianos’. Tiberiu neutralizează pe moment consecinţele votului din senat motivând că el nu face nici o deosebire etnică între ‘iudei’ şi ‘creştini’, şi unii şi alţii fiind tot evrei. Senatorul şi istoricul Tacit relatează că, în anul 42, la începutul domniei lui Claudiu (41 – 54) soţia generalului Aulo Plauzziu (Conducător al legiunilor ce au supus Bretania), Pomponia Grecina s-a convertit la creştinism (Tacit susţine că, de către apostolul Petru). Urmarea este că generalul vrea să se retragă cu familia din mediul corupt al Romei Imperiale[2]. Clement Alexandrinul susţine că mulţi nobili cezarieni şi cavaleri romani s-au convertit la ’vestirea’ lui Petru şi au cerut lui Marcu să scrie învăţăturile predicate de apostol. Nu au lipsit convertirile în rândul celor din comunitatea evreilor de la Roma. Lucru care provoacă iritarea co-religionarilor mozaici. Aceştia obţin expulzarea unor evrei convertiţi la creştinism de la Împăratul Claudiu (41 – 54), în jurul anului 50. Evreii Aquila şi Priscila despre care Luca spune că au fost expulzaţi din Roma (Faptele Apostolilor p.18.2.) vor fi cei ce îl vor întâlni pe Pavel în Corint, în anul 51. [1] După forma redată de ’Anale’ 13.32. reiese clar că formularea ’adâncă’ nu poate fi decât rodul unui redactor cu o instrucţie de sofist grec sau a unui iniţiat talmudic. Opinia autorului înclină către a dou-a variantă. [2] O inscripţie creştină, aflată în partea antică a catacombei sfântului Calist poartă numele Pomponios Grekeinos; mărturie a convertirii la creştinism a unei ilustre familii aristocratice de la Roma. Sosirea lui Petru la Roma este datată pentru anul 42 de către Eusebiu în ‘Cronica’astfel: ‘La începutul principatului lui Claudiu, Providenţa l-a luat de mână pe Petru şi l-a condus la Roma’.(după traducerea în latină a lui Ieronim.

Slide 43: 

40 C.III.3. PRIMA EVANGHELIZARE A LUI PAVEL ÎN CIPRU  Antiohia, capitala provinciei Siria, era ca mărime a trei-a mare urbe din imperiul Roman. O depăşeau, ca număr de locuitori, doar Roma şi Alexandria. Aici a început prima misune apostolică a lui Pavel pentru a converti şi îndruma pe noii adepţi. Era trimis, la doisprezece ani după convertire, de către apostolii Bisericii de la Ierusalim. Barnabe îl însoţea în această grea misiune printre greci, convins că miracolul convertirii fostului rabin Saul va da roade. În Antiohia evangelizări se făceau şi de către evreii ’elenişti’, dar numai în rândul comunităţilor evreieşti. Pavel şi Barnabe au trecut la evanghelizarea ne evreilor, cu toată opoziţia prezbiterilor evrei care nu se puteau împăca cu derogări de la respectarea Legii lui Moise. Aici apare numele de ’Secta lui Crestus’ ca un stigmat. Dar tot aici Pavel va edifica o puternică comunitate creştină a ’păgânilor’. La Salamina va începe prin a predica în Sinagogă unde spune mărturia sa privind calitatea de Mesia şi Reânvierea lui Iisus. El folosea argumente citând texte din Torah. Acest mod de abordare va fi utilizat de apostol, printre coreligionarii mozaici până la sfârşitul zilelor sale. La Paphos un magician evreu (Bar Jesus) încearcă să discrediteze pe cei din grupul lui Pavel în faţa proconsulului Sergius Paulus. Orbeşte la invocaţia lui Pavel : ‘Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiu al diavolului, vrăjmaş al orcărei neprihăniri, nu încetezi tu să încalci căile drepte ale Domnului?! Acum iată că mâna Domnului este împotriva ta : vei fi orb şi nu vei vedea soarele până la o vreme’ (Faptele Apostolilor p.13.10.). Uluiţi de forţa ezoterică ce emana din credinţa apostolului, mulţi din anturajul demnitarului roman cer să fie botezaţi. Pavel continuă să predice în localităţile de pe litoralul Cretan. Într-o dimineaţă a intrat în sinagoga din Antiohia de Pisida. S-a aşezat alături de ceilalţi, participând la rugăciune.

Slide 44: 

41 La sfârşitul slujbei, când rabinul a rostit fraza: ‘Fraţilor, dacă aveţi ceva de spus pentru încurajarea poporului, faceţi-o!’ el se ridică cu pumnul strâns şi degetul mic în sus[1] rostind: ‘Oameni ai lui Israel şi voi cei ce vă temeţi de Dumnezeu ascultaţi! Dumnezeul acestui popor, Dumnezeul lui Israel a ales pe părinţii noştri şi i-a făcut să crească în timpul exilului din Egipt. Pe urmă, folosind Forţa sa i-a făcut să scape din sclavie şi patruzeci de ani, i-a îndrumat prin deşert. Apoi, exterminând şapte popoare de pe pământul Canaanului, i-a pus în posesia ţării lor; timp de patru sute cinzeci de ani. După aceste lucruri le-a dat pe judecători până la proorocul Samuel. După aceea i s-a cerut un rege. Ni l-a dat pe Saul, fiul lui Cis, din tribul Beniamin. După ce a fost îndepărtat, Dumnezeu le-a dat pe David (…). Din descendenţa acestuia s-a născut Iisus ca Mesia. Ioan (Ioan Botezătorul) a pregătit venirea sa prin administrarea noului Botez. La sfârşitul misiunii sale el a spus: CEL CE CREDEŢI CĂ SUNT, EU NU SUNT; DAR IATĂ VENIND DUPĂ MINE PE CEL CE NU SUNT DEMN SĂ ATING SANDALELE. Fraţi, copii voştrii din rasa lui Abraaham şi voi cei de faţă, vouă vă este adresat acest mesaj. De altfel, locuitorii Ierusalimului şi şefii lor mozaici au împlinit cuvintele profeţilor, care erau citite la fiecare Şabat. Fără să găsească motiv (…), l-au condamnat şi i-au cerut lui Pilat să îl omoare. Şi tot cum s-a scris de Profeţi, l-au coborât de pe cruce şi l-au pus în mormânt. Dar Dumnezeu l-a Reânviat. Preţ de mai multe zile el a apărut celor ce au venit cu el din Galileea. Aceştia sunt martorii lui în faţa poporului. Şi noi anunţăm Buna Vestire: promisiunea făcută părinţilor noştri (Venirea lui Messaiah) în favoarea copiilor lui Dumnezeu a împlinit-o: l-a reânviat pe Iisus. Aşa cum este scris în Psalmi: Tu eşti Fiul Meu, eu însumi astăzi te-am născut şi te voi ocroti. Iar ce Dumnezeu ne-a dat prin Reânvierea sa şi nu poate fi pus la [1] Semn al apartenenţei adeptului care vorbeşte la credinţa mozaică. Semn ce este făcut, de exemplu, când se rosteşte rugăciunea ‘kadish’

Slide 45: 

42 îndoială sunt aceste cuvinte: ‘Vă voi da lucrurile sfinte ale lui David, acelea care sunt demne de încredere’. Aflaţi deci fraţi, că prin El iertarea păcatelor vă este anunţată. Toată iertarea ce nu o puteţi obţine prin Legea lui Moise, prin El o puteţi avea. Luaţi aminte să nu vi se întâmple ceea ce este scris în profeţi: ‘Uitaţi-vă cei plini de sine. Fiţi miraţi de ce nu înţelegeţi şi pieriţi Pentru că începând din vremea voastră voi face o lucrare pe care nu o veţi crede nici o dată, dacă v-ar istorisi-o cineva.’ (Faptele Apostolilor p.13.16.-41.) Impresionaţi de forţa argumentării şi modul în care o susţinuse, mulţi din adunare au cerut să se reântâlnească. La Şabatul următor, cei ce simţeau încălcată credinţa mozaică, l-au ameninţat şi batjocorit atunci când, din nou, a cerut să vorbească. Pavel le spune: ‘Am vrut să vă anunţ întâi vouă cuvântul Domnului. Pentru că îl respingeţi şi nu vă consideraţi demni de viaţa eternă, ne vom îndrepta către păgâni. Căci astfel a zis Dumnezeu: ‘Te-am pus să fi Lumina popoarelor, pentru că Tu să duci mesajul până la extremităţile pământului’. (Faptele Apostolilor p.13.46.-47.)  Pavel continua evanghelizarea populaţiei fără să ţină cont de protestele ’fundamentaliştilor’ evrei. Aceştia se hotărăsc să îl omoare. Într-o zi îl prind, îl duc la marginea urbei şi îl bat crunt. Crezându-l mort îi lasă trupul acolo. Vestea s-a răspândit şi la însoţitorii săi, care speriaţi nu s-au dus să îi vadă trupul, dar se rugau pentru cel crezut mort. Forţa Divină l-a ţinut în viaţă. Pavel îşi revine singur şi se reântoarce printre ai săi, în timpul rugăciunii pentru sufletul său. Însoţitorii au văzut în acestea semnul mâinii ocrotitoare a lui Iisus. Ultima localitate vizitată în insulă a fost Derbe. Aici un număr mare de oameni, evrei sau nu, s-au convertit la creştinism, formând o nouă comunitate. Grupul misionar revine în Antiohia unde Pavel şi Barnabe vor organiza şi conduce Biserica Creştină până la plecarea spre Ierusalim.

Slide 46: 

43 Conciliul Bisericii Iudeo-Creştine de la Ierusalim a avut loc, după surse diferite consultate, în anul 48 sau 50. Aici cei doi corifei ai Evanghelizării creştinilor de către evrei vor stabili o serie de legi şi proceduri fundamentale ale creştinismului. Creştinii din Antiohia: ’În prima zi a săptămânii erau uniţi pentru a frânge pâinea’ (Faptele Apostolilor p.20.7.). Aşa cum va constata Luca la Troas, în 57. Astfel duminica, zi a Învierii lui Iisus, se afirmă ca sărbătoare creştină în timp ce la Evreii mozaici ziua de sărbătoare este sâmbăta. Este stabilită prima erarhie ecleziastică. Este definit conceptul de profet creştin ca prim rang după apostol, cu menirea de a interpreta prin iluminarea spiritului său vechile scripturi şi sensurile ascunse ale viitorului în vorbele, faptele şi pildele din Evanghelia lui Iisus. ’Apocalipsa după Ioan’ este un exemplu în acest sens. Urmau pe scara erarhică prezbiterii care aveau menirea de a răspândi Crezul Creştin, a evangheliza şi a veghea asupra comunităţilor de credincioşi. C.III.4. MISIUNILE APOSTOLICE ÎN MACEDONIA ŞI GRECIA  După Conciliul de la Ierusalim şi o scurtă şedere în Antiohia, Pavel şi Barnabe îşi reiau traseul misionar separat. Barnabe şi Ioan Marcu se reântorc în Cipru. Pavel, însoţit de Silas, va începe al doi-lea traseu misionar (50 – 52) ce se va finaliza prin înfiinţarea comunităţilor din Filipium, Corint, Atena. Primul drum va trece prin Siria şi Cilicia. Aici ei creştinează; instruiesc şi întăresc în credinţă pe cei deja creştinaţi. Pavel avea intenţia să înceapă un traseu misionar în Asia. Dar în localitatea Misia, viziunea ce o are îl opreşte din drum. Oprirea la graniţele Asiei, care peste şapte sute de ani va fi leagănul unei noi ramuri ale Trunchiului Credinţei în Dumnezeul Unic, prin profetul Mahomed. Acesta va recunoaşte, în Surele din ‘Coran’ ca antecesori ai săi pe Abraaham, Moise, Ilie , Iisus. Îl va numi pe Dumnezeu ‘Allah’. Exista premiza emergenţei în diversitate a celor trei ramuri ale aceluiaşi popor spiritual ‘al lui Dumnezeu’, anihilată de păstori ‘fundamentalişti’ ai celor

Slide 47: 

44 trei religii, asociindu-le cu interese de conjunctură ale PUTERILOR LUMEŞTI. Fără a ţine cont de filonul ezoteric comun: ‘Vechiul Testament’, ‘Noul Testament’ şi ‘Coranul’. Se reântoarce la Troas. O nouă viziune i se relevă ca fiind a unui macedonean ce îl cheamă la el. Se îmbarcă, împreună cu însoţitorii săi spre Filipium, capitala de atunci a Macedoniei. În cursul acestei călătorii, La Listros are loc alegerea unui nou discipol pentru a fi instruit: Timotei. Pentru a nu crea vrajbă în rândul fidelilor săi, el botează noul emul ‘impur’ întâi în rit mozaic, prin circumcizie şi apoi îl consacră cu botezul creştin. Era o nouă derogare de la Legea lui Moise pe care Pavel, după o adâncă meditaţie, a făcut-o. O altă întâmplare a fost arestarea şi închidera lor în puşcărie pentru că au eliberat o tânără femeie posedată de transe divinatorii. Arestarea s-a făcut la plângerea celor ce o exploatau prin târguri, obţinând bani de pe urma stărilor ei extatice. Rugăciunile celor doi între zidurile închisorii au fost însoţite de un cutremur, care a scuturat incinta în toiul nopţii. Uşile s-au deschis şi lanţurile s-au rupt. Speriat că deţinuţii vor fugi, paznicul închisorii a vrut să se omoare pentru a nu fi tras la răspundere de autorităţi. Pavel i-a zis: ‘Nu te omorâ, suntem toţi aici’. Uimit, omul i se aruncă la picioare, îl ia la el acasă şi îi îngrijeşte rănile pricinuite de căderea zidurilor. Cere să fie botezat împreună cu familia sa… A dou-a zi strategul cetăţii (Comandantul roman al urbei), impresionat de comportamentul deţinuţilor trimite un curier să îi anunţe că sunt liberi. Dar Pavel şi Silas spun că sunt cetăţeni romani, nu pot fi eliberaţi decât de un roman. Atunci strategul vine personal să le comunice decizia sa… Tot pe acest drum, la Troas, se alătură grupului misionar şi Luca. Faptul apare în text, discret, prin trecerea de la persoana a trei-a la persoana a dou-a plural. Este încă o dovadă a modestiei acestui părinte creştin. (Faptele Apostolilor p.10.16.). După o scurtă escală la Lida, ajung la Salonic. Primul drum al apostolului a fost, după metoda deja ştiută, la sinagoga din oraş. Aici predică din nou evreilor despre Vestea Bună a Reânvierii lui Iisus,

Slide 48: 

45 chemândui a se reboteza creştin. Este primit cu drag de evreul Iason (O personalitate a comunităţii evreilor din oraş). Dar, în ziua următoare un grup isterizat de evrei îl târăsc pe Iason în faţa autorităţii romane. Motivul era că găzduieşte nişte oameni care ‘…au revoluţionat o lume întreagă (…) contravenind edictelor lui Cezar, afirmând că există un alt rege, Iisus’. (Faptele Apostolilor p.17.6.). Această ’teză’ va fi repetată cu obstinaţie, de la crucificarea lui Iisus şi până la dispariţia evreilor creştini ca grup distinct în Biserica Creştină, fiind motiv în faţa oricărei autorităţi militare sau civile romane. ARIA CALOMNIEI ERA, SE PARE, PENTRU HABOTNICII MOZAICI, DEASUPRA CELOR ZECE PORUNCI... În realitate evreii, primii creştini, nu îl invocau pe Iisus ca pe o autoritate lumească. EL ERA REGELE LOR SPIRITUAL, SAU MAI SIMPLU, FIUL LUI DUMNEZEU! Notabilităţile comunitare evreşti au exploatat confuzia de termeni, orgoliile puterii romane... orice, pentru a îi prigoni sau măcar a îi face să plece dintre ei cât mai repede pe cei ce îi chemau pe toţi evreii şi pe ceilalţi la o nouă formă de existenţă spirituală şi de organizare comunitară: PRIN PREPONDERENŢA CONCEPTULUI MORAL ASUPRA LUMII MATERIALE. Pentru a nu provoca mai mult prigoana împotriva evreilor creştinaţi, Pavel hotărâ plecarea din Salonic spre Atena, luând cu el un nou discipol, pe Aristarh. Următoarea escală a fost la Bere. Şi aici a studiat în sinagogă, de Şabat, cu învăţaţii evrei Cărţile Sfinte. Aceştia au confirmat exactitatea textelor citate de apostol din Torah, texte care confirmau venirea şi crucificarea ’Fiului Omului’. Cu toate că cei din Salonic au trimis evrei care să semene vrajba faţă de evreii creştini din jurul misionarului Pavel, comunitatea din Bere a rămas în limitele decenţei. Un număr de evrei au cerut să fie botezaţi. Pavel îl lasă pe Silas să continue a le predica acestora. El, împreună cu Timotei se îndreaptă spre Atena. Centrul spiritual al culturii elene, Atena era sediul şcolilor filozofice rămase după cele

Slide 49: 

46 ‘’patru secole de aur’ ale Elladei; a Epicurienilorn şi Stoicilor. Atena era acum o provincie romană în care Spiritul Grec promovat de Pithagora sau Platon nu era decât o umbră. Dar orgoliile vestigilor ezoteriei Delphice îi făceau pe învăţaţii greci ’suficienţi’, impenetrabili la demersul ezoteric religios de altă sorginte, inclusiv cel creştin. De aceea , după câteva dezbateri publice, filozofii greci i-au târât pe evreii din jurul lui Pavel în faţa Areopagului Atenian (Organul de decizie suprem al democraţiei Ateniene). Pavel a luat cuvântul în apărarea grupului său, a dreptului de a se manifesta liber prin credinţă în teritoriul Atenei: ’Atenieni de toate condiţiile, vă văd ca fiind cei mai credincioşi dintre oameni. Mergând prin oraşul vostru, văzând monumentele voastre sacre, am găsit unul pe care era inscripţia: ’DUMNEZEUL NECUNOSCUT’. Ei bine, pe cel ce îl adoraţi fără să îl cunoaşteţi, eu vin să vi-l anunţ. Zeul care a făcut lumea, cu tot ce se găseşte în ea, Dumnezeul Cerului şi Pământului nu locuieşte în temple făcute de mâna omului, el care a dat viaţă tuturor fiinţelor (...). Dacă dintr-un PRINCIPIU UNIC, El a creat specia umană care trăieşte pe suprafaţa pământului. Dacă A FIXAT perioade determinate şi limitele spaţiului de viaţă uman, a făcut-o pentru a îi face pe oameni să caute divinitatea; DE A O ÎNTÎLNI PRIN CĂUTĂRI. Ea este aproape de fiecare din noi. Căci în noi avem VIAŢA, MIŞCAREA ŞI FIINŢA. De altfel câţiva dintre ai voştrii au spus: ’căci noi suntem din rasa Lui’. Dacă noi suntem din rasa lui Dumnezeu, noi nu trebuie să gândim Divinitatea asemănătoare cu aurul, argintul sau piatra prelucrată prin arta sau prin geniul omului.

Slide 50: 

47 Iată că Dumnezeu doreşte să facă cunoscut oamenilor că a venit clipa ispăşirii păcatelor, pentru că el a fixat o zi pentru judecată, oferind prin OMUL pe care l-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că l-a Reânviat din morţi[1]’ (Faptele Apostolilor p.17.22.–23.). Acesta era MESAJUL INIŢIATIC, pe care apostolul Pavel l-a transmis atenienilor. Numai că nu prea a avut... cui. Areopagul nu îl consideră vinovat pentru convingeri şi îi lasă să plece în pace. Doar câţiva îl vor urma pe misionar. Printre ei şi Dionisie Aeropagitul, un viitor misionar. Reântorşi din Atena ei trec prin Bere, îl iau pe Silas şi se îndreaptă spre Corint, capitala provinciei romane Ahaia. Populaţia, de diverse provenienţe etnice, adoptase în marea majoritate cetăţenia romană. Activitatea comercială ce lega portul Corint cu tot spaţiul mediteraneean, ajungând în Africa şi Asia, atrăgea comercianţi de toate neamurile, dând oraşului un caracter cosmopolit. Comunitatea de evrei din Corint era foarte înstărită. Şi aici, de fiecare Şabat grupul de evrei creştini din jurul lui Pavel mergea la sinagogă. Comentau alături de confraţii lor mozaici Textele din Torah, încercând să îi convingă prin discursul lor că Iisus este ‘Messaiah’, profetizat şi aşteptat, prevestit de Isaia. În ce îi priveşte pe greci şi pe cei de alte rase, Pavel îi familiariza cu perceptele Legii lui Moise, dându-le apoi lumina cunoaşterii cuprinsă în Evanghelia lui Iisus. Rabinul Şef al sinagogii, Crispus, s-a botezat. Majoritatea evreilor erau neâncrezători. Trebuie spus că, fără a fi menţionat de Luca, un factor major de neâncredere îl constituia trecerea în aceaşi religie cu ‘goii’ (păgânii). Ceea ce pentru evreul obişnuit, fie el bogat sau sărac, însemna să renunţe la atributul de ‘fiu al poporului ales’, de care era aşa mândru. În mod natural [1] Aici Pavel foloseşte argumentul din ’Vechiul Testament’ invocat şi de Sfântul diacon Ştefan în ultima cuvântare, înainte de a fi lapidat: ‘Cerul est trupul meu şi pământul este la picioarele mele, ce casă să-mi construiţi, care va fi locul odihnei mele ? oare nu cu mâna mea am făcut toate acestea ? (Faptele Apostolilor p.7.50.).

Slide 51: 

48 convertirea evreilor şi a ne evreilor la un loc a îngustat marja Evanghelizării printre evrei. Dar... acesta era drumul, chiar dacă dureros pentru evreii creştini. Ei erau conştienţi de forţa de repudiere iudaică a celor ‘apostaţi’. Cu atât mai de admirat puterea lor de sacrificiu personal şi social major făcut în credinţa lor pentru Domnul Iisus. Î-o zi, ca răspuns la injuriile proferate în adunarea din sinagogă. Pavel şi-a rupt hainele de pe el[1] şi a zis : ‘Fie ca sângele vostru să cadă pe capetele voastre ! În ce mă priveşte sunt pur ; şi de altfel voi merge la păgâni’ (Faptele Apostolilor p.18.6.).  De altfel , până la sfârşitul zilelor sale, Pavel va continua să evanghelizeze evrei, împotriva psihozei create de fanaticii cultului mozaic, pretutindeni unde el ajungea. Incidentul relatat mai sus redă latura tragică a misionarismului evreilor creştini în general şi al celui Pavelian în toată dimensiunea lui umană, indiferent de datumul de rasă religie sau trib iudaic din care provenea. De aceea şi lupta între oficialităţile comunitare şi religioase mozaice şi grupul evreilor creştini, strânşi în jurul apostolilor era PE VIAŢĂ ŞI PE MOARTE. O dată ieşit din spaţiul ’fiilor lui Israel’, prin desfinţarea adepţilor evrei creştini, creştinismul nu a mai constituit un pericol pentru evreii mozaici. De-a lungul secolelor ce au urmat, învăţaţi, medici, trezorieri s-au aflat într-o infrastructură de cooperare cu biserica şi instituţiile creştine. Dar nu cu evreii creştini, pe care şi acum îi privesc fără ura antecesorilor, dar paradoxaţi; gen: ’ce înseamnă asta?’. Un fel de...struţo-cămilă; Şi nu sunt de blamat, ca oameni, ca şi credinţă. Dacă, şi atunci când Dumnezeu va vrea, minţile [1] Gestul ruperii hainelor are, în tradiţia evreiască un rol ezoteric, MARCÂND O RUPTURĂ. O profundă nemulţumire a celui ce o face. Expresia ’SÂNGELE VOSTRU SĂ CADĂ PE CAPETELE VOASTRE!’ nu este o simplă ameninţare sau o invocare a răzbunării. Este metafora pedepsei divine: A TE PEDEPSI PE TINE ÎNSUŢI.

Slide 52: 

49 noastre, ale urmaşilor noştrii se vor limpezii altfel. MERITUL EVREILOR CREŞTINI DE ATUNCI A FOST DE A AVEA TENACITATEA EVREIASCĂ ŞI CREDINŢA ÎN IISUS DE A ÎNCEPE DRUMUL PROOROCIT. Este un fapt; chiar dacă este negat sau sublimat.  În primăvara anului 52 evreii ostili lui Pavel îl duc în faţa judecăţii proconsulului Ahaiei, Galion, susţinând că ar fi predicat în sinagogi împotriva Legii Mozaice. Pavel nu a apucat să se apere. Demnitarul roman îl eliberează zicând: ’Dacă este vorba de un delict sau de o faptă rea, aş fi primit, iudei, plângerea ca rezonabilă. Dar pentru că este vorba de contestarea unor cuvinte şi nume din propria voastră lege, vă rămâne vouă să vedeţi! Să fiu eu judecător în acest caz refuz!’ (Faptele Apostolilor p.18.14.). Tot ce au mai putut face aceşti oameni furioşi a fost să-l prindă pe un adept al lui Pavel, Sostene (un rabin trecut la creştinism) şi să îl bată în faţa clădirii tribunalului. La încheierea misiunii din Corint, grupul lui Pavel se îndreptă spre locul de plecare: Antiohia. În drum ei se opresc la Efes. Aici este înconjurat cu dragoste de evrei, care îl roagă să mai rămână. Pavel le promite că va reveni. Astfel se încheie a dou-a misiune a lui Pavel printre ’păgâni’. Ea a arătat că alegerea mediului Grec a fost benefică, ca un prim pas spre exteriorul spaţiului iudaic. Semnificativ este şi faptul că această ’cucerire teritorială’ s-a făcut în circa doi ani, fără arme, fără a avea forţa unei oligarhii religioase de talia celei mozaice în spate, sau militare cum era cea a imperiului Roman. Asta pentru că Pavel mobiliza ALTCEVA: forţa convingerii, forţa spiritului său, al faptelor sale benefice. Dimensiunea numerică şi calitativă a convertirilor, chiar în rândul evreilor, i-a făcut pe cei ce doreau uciderea misionarilor să fie mai prudenţi în a practica linşajul în public. A fost o perioadă de înflorire a comunităţilor de evrei creştini în afara Iudeii. De câştigat au avut, de exemplu, toate comunităţile evreieşti, primind ajutoare trimise de Barnabe şi Pavel în vremea foametei din Iudeea (46 – 48, după alte izvoare 48-50).

Slide 53: 

50  De fapt adevăraţii duşmani ai credinţei noi nu erau evreii isterizaţi care târau pe confraţii lor creştini în afara cetăţii pentru a îi lapida, ci aceia care, atunci ca şi acum, PRIN MANIPULAREA EMOŢIONALĂ A MULŢIMII FAC IMPOSIBILĂ ÎNŢELEGEREA ÎNTRE OAMENI, LA MOMENTE DE CUMPĂNĂ. Voi exemplifica, cu sintagma ’Crede şi nu cerceta’. Iluminiştii o tratează ca fiind motorul ignoranţei. Fundamentaliştii creştini ca fiind motivaţia supunerii fără condiţii. Fiecare baricadă cu părerea ei... Pentru mine înseamnă că spiritul şi destinul omului sunt în mâinile Domnului: credinţa în el te eliberează de stresul prea multor întrebări şi incertitudini legate de al tău destin. În acest sens voi relata cele spuse de un monah de la Muntele Athos, leagăn al ezoteriei creştine. A avut, în vis, viziunea derulării vieţii sale asemănător unui film, pe fundalul azuriu al Mării Mediterane. Privind în jos spre plajă observă urme de paşi: câte două perechi în dreptul momentelor bune; câte o pereche de paşi în momentele dificile. Ştia că a dou-a pereche de paşi era a lui Iisus. Se adresează Domnului: ’Doamne, în clipele grele de ce m-ai părăsit?’ Răspunsul veni imediat: ’În clipele grele te-am dus în braţe!’. C.III.5. ŞCOALA DE INIŢIERE CREŞTINĂ DE LA EFES  După o scurtă şedere în Antiohia, Pavel se reântoarce la Efes. Aici, cu sprijinul evreilor din oraş, el va iniţia adepţi, în tainele ezoteriei creştine, timp de trei ani. Aici vor fi iniţiaţi, printre alţii Apollo din Alexandria şi Epafras. Ei vor fi trimişi a evangheliza şi predica la Coloseni în Laodicium şi Hieropolis. Instruirea era, cum spunem noi acum, intensivă. Ea dura între unsprezece şi şaisprezece ore pe zi. Erau cuprinse atât iniţierea în textele sacre mozaice, cât şi în Evanghelia lui Iisus.

Slide 54: 

51 Discipolii erau pregătiţi să facă faţă dezbaterii unui text din Torah, sau să răspundă întrebărilor unor preoţi politeişti sau filozofi atei. La sfârşitul instruirii Pavel acorda celor aleşi, prin credinţa şi prin harul dovedit, botezul prin Spiritul Sfânt; care investea pe cel ales cu darul de a tămădui. Pavel însuşi tămăduia pe cei bolnavi. Facerile sale de bine erau aşa puternice încât era suficient ca suferindul să atingă un lucru purtat de apostol pentru a se înzdrăveni. Au încercat şi alţii să facă la fel. De fapt practica exorcismului, avea vechi tradiţii la poporul evreu. Cei ce au încercat au fost şapte fii ai rabinului Sceva. Dar miracolele lor nu s-au înfăptuit, cu toate că l-au invocat pe Iisus. Au fost bătuţi şi izgoniţi de cei ce au apelat la ei. Forţa apostolilor i-a făcut pe mulţi preoţi ai cultului zeului Apollo să treacă, împreună cu cetăţenii pe care îi păstoreau, la creştinism.  Pavel nu uita nici de comunităţile creştine înfiinţate anterior. El scrie în această perioadă Epistolele către Corinteni, Galateni (a dou-a), Filipeni. Plecarea din Corint a fost marcată de un incident. Evreul Demetrius, un bogat bijutier şi constructor de temple păgâne, şi-a incitat lucrătorii pe motiv că le ia pâinea de la gură. Prin convertirea păgânilor scăzuse drastic cererea de statui ale zeilor şi amenajarea de temple pentru adoraţia acestora. Cauza imediată a fost sistarea construcţiei unui templu pentru zeiţa Artemis. Grupul de furioşi au prins pe Gaius şi Aristarh şi i-au târât în amfiteatrul oraşului în faţa pretorului roman. Acesta i-a cerut lui Demetrius să înainteze o plângere care să aibă la bază fapte penale, conform legilor romane. Administraţia romană dădea semne de neutralitate în conflictul intern iudaic.  Pavel îşi continuă drumul întâi în Macedonia la Filipium şi apoi se întoarce la Efes spre Troas. Din acea perioadă datează a dou-a scrisoare către Corinteni. Printre însoţitorii săi se aflau Sopatros din Bere, Aristarh din Samos, Secundus din Salonic, Gaius din Dobere, Timotei, Ticinius şi Trofin. El dorea să revadă pe cei mai apropiaţi inimii sale, înainte de a

Slide 55: 

52 lua drumul spre Ierusalim. Simţea că nu îi va mai vedea şi dorea să întărească în credinţă pe cei ce i-au fost discipoli. Ajuns în mijlocul lor el le rostii: ’Ştiţi şi voi înşivă în ce mod, din prima zi în care am păşit aici eu nu am încetat să servesc pe Domnul cu umilinţă, cu lacrimi şi în mijlocul dovezilor de ură din partea iudeilor. Voi ştiţi cum fără preget v-am instruit, în public şi pe fiecare în parte, convingând pe evrei şi pe greci SĂ SE ÎNDREPTE CĂTRE DUMNEZEU ŞI SĂ CREADĂ ÎN IISUS, Domnul nostru. Acum iată că îndrumat de Spiritul Sfânt, mă voi îndrepta spre Ierusalim, fără a şti ce mi se va întâmpla, cu toate că El m-a avertizat că mă aşteaptă LANŢURILE şi URA. Dar eu nu pun nici un preţ pe viaţa mea, în faţa scopului de a duce la bun sfârşit sarcina mea pe care am primit-o de la Domnul Iisus: de a face cunoscută mărturia mea în Evanghelia şi Graţia Divină. Eu de acum ştiu că nu îmi mai veţi vedea faţa nici o dată, voi toţi în mijlocul cărora am fost şi am anunţat Regatul (este vorba despre ’Regatul lui Dumnezeu’ în care se află ’ Poporul lui Dumnezeu’). De aceea depun mărturie astăzi în faţa voastră: sunt purificat de sângele vostru pentru că nu am pregetat atunci când v-am transmis tuturor Voinţa Divină. Fiţi atenţi cu voi înşivă şi cu toată turma la care Spiritul Sfânt v-a ales gardieni pentru a păzi Biserica Domnului care s-a întrupat prin sângele propriului său fiu. Ştiu că după plecarea mea vor veni printre voi lupi de temut, care nu vor menaja turma şi că din rândul vostru chiar se vor ridica oameni ţinând discursuri perverse în scopul de a îi face pe discipoli să-i urmeze. De aceea fiţi vigilenţi amintindu-vă că timp de trei ani, zi şi noapte nu am pregetat să iniţiez pe fiecare din voi.. Acum vă las spre încredinţarea Domnului şi Cuvântului său de graţie care are puterea să construiască edificiul şi să păstreze moştenirea printre toţi cei sanctificaţi. Bani sau lucruri nu am luat de la nimeni; voi ştiţi că pentru nevoile mele şi ale însoţitorilor mei, au fost suficiente aceste mâini. În toate momentele am arătat că trebuie să intervenim în ajutorul celor slabi şi să ne amintim cuvintele Domnului

Slide 56: 

53 Iisus care a spus: ’ESTE MAI MULTĂ FERICIRE DE DAT DECÂT DE PRIMIT’(Faptele Apostolilor p.20.18.- 35.). A urmat ultima rugăciune în comun, apoi cei ce nu îl vor mai vedea l-au însoţit cu ochii în lacrimi până la corabie.  Am reprodus acest adevărat testament pastoral, pentru că el cuprinde câteva semnificaţii majore. Apostolul Pavel era un iniţiat al învăţăturilor rabinice (după cum am amintit la începutul capitolului). El a fost instruit, la un nivel greu de atins, de către rabinul Gamaliel cel Bătrân, datorită harurilor sale native, încununate de botezul prin Spiritul Sfânt. Acest demers arată forţa sa de a vedea prin timp şi prin oameni. Profetul din el avea viziunea a ceea ce se va întâmpla cu biserica evreilor creştini, şi anume disoluţia ei. Cele rostite atunci nu erau simple sfaturi. El ştia că forţa Evangheliei lui Iisus nu mai era în etnia evreiască, cea care începuse a o predica, ci în această simplă sintagmă : ESTE MAI MULTĂ FERICIRE DE DAT DECÂT DE PRIMIT. Al doi-lea aspect ţine de perioada anilor 50 – 58: timp în care la Efes Pavel a realizat efectiv prima şcoală de iniţiere în ezoteria creştină. Renumele său a făcut ca mulţi învăţaţi evrei să treacă la creştinism şi să vină pentru a se instrui la această adevărată şcoală iniţiatică rabinică (yeşiva). Cât el a fost prezent s-a menţinut echilibrul între ’credinţa mamă’ şi cerinţele evanghelizării tuturor celor ce prin credinţă dovedeau că sunt adepţi ai noii religii, de orice neam ar fi fost. Pavel nu era de loc sigur că acest consens se va păstra după plecarea sa. Le spune răspicat acest lucru, dând şi cheia: VIGILENŢA ÎN CREDINŢĂ, ÎN CUVÂNTUL ŞI INSPIRAŢIA DIVINĂ A FIECĂRUI INIŢIAT CREŞTIN.

Slide 57: 

54 Al trei-lea aspect era acela că ŞTIA cât de periculos era drumul la Ierusalim; dar ca UN SIMPLU OŞTEAN AL CREDINŢEI CREŞTINE VA MERGE LĂSÂND TOT CE A CONSTRUIT ÎN URMA SA; ca un ’soldat al Domnului’. Era acea calitate unică a primilor misionari creştini; de la apostoli la anonimi credincioşi, fie ei evrei sau nu! Al patru-lea aspect, aparent nelegat de cele spuse de Pavel, este o altă ciudăţenie a gândirii umane. În secolul al XIX-lea, Karl Marx defineşte o doctrină, numită comunistă. Din punct de vedere organizatoric, comunitatea comunistă are o structură similară cu cea eseniană (contemporană cu Iisus şi Pavel) sau cu a comunităţilor creştine evreieşti. Au urmat cele monastice şi mai nou comunităţi de tip kibuţ israeliene. Cele rostite de apostolul Pavel, a fost spus aproape în totalitate, ca idei, de Marx, Enghels discipolilor comunişti. Traiul, munca şi bunurile în comun, repartizarea după necesităţi (văzute nu a lua cât poţi, ci a ţi se da conform necesităţilor normale de trai : locuinţă, hrană, instrucţie / educaţie, asistenţă medicală; de îngrijire a copiilor şi vârstnicilor) şi contribuţia fiecăruia după posibilităţi fiind tot atâtea puncte de reper organizatorice în cele patru tipuri de comunităţi menţionate. Atunci de ce repudiereea creştinismului? Un ’concurent’ greu de dat la o parte... sau gândirea lui, un evreu mozaic, era ancestral împotriva doctrinei lui Iisus, cu totale rădăcini în mozaism dar repudiată de mozaici?!.

Slide 58: 

55 CAPITOLUL IV RUPTURA DIN INTERIORUL COMUNITĂŢII EVREILOR CREŞTINI DE LA IERUSALIM C.IV.1. DRUMUL LA IERUSALIM  Grupul care îl însoţea pe apostol trece prin Cesareea, Rodos şi Tyr pentru a ajunge la celebrarea Paştelui la Ierusalim în Marele Templu (anul 57, după alte surse 58 e.c.). Semnalele primite nu erau încurajatoare. La casa lui Filip (unul dintre cei şapte elenişti. ), un învăţat evreu creştin, pe nume Agabus ia centura de in a lui Pavel, îşi leagă cu ea mâinile şi picioarele şi spune: ‘Iată ce mi-a revelat Spiritul Sfânt: omul ce poartă această centură va fi astfel legat de iudei când va ajunge la Ierusalim şi îl vor da pe mâna păgânilor’. Este rugat să nu continue călătoria. Pavel le răspunde: ‘De ce plângeţi ca să îmi rupeţi inima. Eu sunt gata nu numai să mă las legat, dar să mor pentru numele lui Iisus…FACĂ-SE VOIA DOMNULUI’(Faptele Apostolilor p.21.14). La Ierusalim este găzduit de Iacob cel Mic. După primele manifestări de bucurie a revederii, cei din comunitatea evreilor creştini i-au reproşat că nu a obligat pe toţi evreii convertiţi să respecte strict observanţa mozaică. L-au sfătuit să se supună ritualului de purificare (abluţiunea), alături de alţi patru evrei ce înfăptuiseră abateri de la Legea lui Moise. Ritual păstrat de creştini în spovedania înainte de Paşti, dar care la evrei are sensul recunoaşterii păcatului în faţa adunării. Pentru a arăta că este un fidel credincios mozaic Pavel se supune ritualului de şapte zile. În a opt-a zi, în dimineaţa de Paşte, la uşa Templului un grup de iudei, originari din Asia Mică[1] pun mâna pe el strigând către mulţime : [1] Erau aşa numiţii ‘eliberaţi’ : urmaşi ai evreilor din Cirenia, Alexandria şi Cilicia, făcuţi sclavi de Pompei după ocuparea Palestinei (60 î.e.c.) şi ulterior eliberaţi de Cezar. Din acest grup au fost şi cei ce l-au lapidat pe Sfântul diacon Ştefan. Acum erau folosiţi ca ‘mână criminală’ de notabilităţile Sanhedrinului şi pentru a-l lapida pe apostolul Pavel.

Slide 59: 

56 ‘Oameni ai lui Israel ajutor ! Iată individul care predică peste tot şi tuturor împotriva poporului nostru, împotriva Legii şi a acestui loc ! Şi iată că a mai adus şi greci[1] în Templu ca să profaneze Locul Sfânt’(Faptele Apostolilor p.21.28).  Profitând de confuzia creată, de teama ce o inspirau, îl apucă pe apostol şi îl târăsc în afara Templului. Slujbaşii acestuia, evident în înţelegere cu ucigaşii, închid poarta Templului. Se pregăteau să îl lapideze cînd, o unitate militară romană condusă de tribunul roman Claudius Lisias şi un centurion vin în fugă din fortăreaţa romană Antonia, situată în imediata apropiere a Templului şi opresc execuţia. Întrebând mulţimea furioasă ce s-a întâmplat şi primind răspunsuri confuze tribunul decide să îl aresteze. În drumul spre fort ucigaşii din mulţime, care simt că le scapă prada, cer cu furie ‘La Moarte!’. O dată ajunşi în fortăreaţă, Pavel se adresează în greceşte lui Claudius: ‘Pot să spun un cuvânt?’. ‘Şti greceşte?! ... deci nu eşti egipteanul care a plecat cu patru mii de bandiţi în deşert’ a fost replica lui Lisias, Care l-a confundat cu un lider al mişcării sicarilor (sikkim), anti romane. La cererea lui Pavel îl lasă să vorbească mulţimii ce s-a strâns între timp în faţa castrului roman. Pavel ridică mâna şi în liniştea ce se lasă, rosti un discurs în aramaică. După ce relatează cele întâmplate cu sine pe drumul Damascului, convertirea sa la creştinism, (C.III.1) el le spune: ‘Într-o zi , când mă rugam în Templu, am căzut în extaz. Am văzut pe Domnul care mi-a zis: Ridică-te, ieşi repede din Ierusalim şi du mărturia ta despre Mine. I-am răspuns: Doamne, ei ştiu bine cum mergeam din sinagogă în sinagogă, aruncând în închisori şi punând să fie bătuţi pe cei ce credeau în tine. [1] Era vorba despre Timotei. Pavel, conştient de respectarea Legii l-a confirmat întâi în rit mozaic, acordându-i ulterior botezul creştin şi botezul prin Spiritul Sfânt. Era deci un fals motiv, dar care pentru cei ce doreau condamnarea publică şi uciderea lui Pavel nu conta…

Slide 60: 

57 Şi cînd a fost vărsat sângele lui Ştefan, martorul tău, eu însumi eram alături de ei şi le păzeam lucrurile. El mi-a răspuns atunci: DU-TE, ESTE DEPARTE PÂNĂ LA PĂGÂNII LA CARE TE TRIMIT’ (Faptele Apostolilor p.22.17.). Discursul este întrerupt în acest moment de fanatici care cheamă din nou la uciderea lui Pavel (moment bine ales. Primirea ‘păgânilor’ în sinagoga evreilor era o blesfamie majoră în tradiţia iudaică. Ucigaşii făceau apel la subconştientul evreilor pentru a isteriza mulţimea, pentru a pune din nou mâna pe ‘pradă’) rupându-şi hainele de pe ei. Tribunul, ca să liniştească mulţimea, ordonă să fie bătut cu vergile. Pavel i se adresează de această dată în latină. Îi spune că el este cetăţean roman. Uimit, comandantul revocă ordinul şi înlocuieşte lanţurile grele cu care îl legase pe apostol în faţa Templului cu altele uşoare, care să împiedice doar fuga prizonierului…  Nu dorim a continua fără a prezenta contextul  şi atmosfera acelor zile : conflictul din sânul comunităţii evreilor creştini din Ierusalim. Apostolul Pavel, în cei opt ani cât a fost plecat în misiunile sale, avea cunoştiinţă de faptul că toţi membrii bisericii creştine din oraş erau fideli observanţei mozaice, păstrând ritualul străbun în litera lui. Chiar dacă au acceptat prin Epistola din anul 50 de la Ierusalim acele derogări de la Lege, nu admiteau extinderea lor la confraţii de sânge. Apostolul Pavel considera că Evanghelia lui Iisus este principiul unic al adeptului creştin, de orice neam ar fi şi deci Botezul Creştin este suficient, ca singur principiu primar al legământului cu Dumnezeu. Mai concret, misionarismul pavelian acorda evreului convertit libertatea de a respecta sau nu observanţa mozaică. Deci la Ieruslim, Pavel şi-a asumat penitenţa abluţiunii cu toate că era în afara dogmei creştine. A făcut-o pentru a încreca să păstreze unitatea comunităţii evreilor creştini, cei din Ierusalim şi cei ‘din afară’. Timotei era un evreu după mamă… botezat chiar de Pavel, circumcis mai întâi în rit mozaic, înainte de a-i

Slide 61: 

58 administra botezul creştin. Pentru cei isterizaţi acest ‘amănunt’ nu era cunoscut. Ignoranţa celor ce iau parte la o psihoză de masă şi ura ce o determină nu au nici o legătură cu argumente de bun simţ. Pentru simplu motiv că, dacă ar fi aşa, aceste stări de abrutizare colectivă nu ar exista ! Salvarea vieţii apostolului nu a depins decât de faptul că garnizoana romană a fost în imediata apropiere a Templului. Cohorta auxiliară romană era formată din mercenari localnici, aşa cum erau organizate toate trupele auxiliare din imperiu. Lisias, ca şi majoritatea soldaţilor săi era originar din Iudeea. El devenise tribun plătind mai întâi cu bani grei pentru a deveni cetăţean roman (cutumă ciudat de actuală şi în vremurile noastre). De aici uimirea când a aflat că Pavel era cetăţean roman din naştere, ceea ce pentru el marca nobleţea familiei prizonierului, pe care îl crezuse un răzvrătit sicar[1]. Îl determină să îl protejeze pentru a-i apăra drepturile sale de cetăţean roman – acela de a nu fi judecat decât de un tribunal roman. Evreilor, creştinaţi sau nu, le era implantată mentalitatea ‘Poporului Ales’. Iniţial această doctrină, instruită de Moise celor ce l-au urmat patruzaeci de ani în pustiul Sinai, şi copiilor acestora, a făcut ca ei să reziste vicistitudinilor, înconjuraţi de neamuri politeiste (închinătoare la mai mulţi zei), a-i purifica religos şi revigora moral. Acest concept a rămas fundamental ataşat în subconştientul poporului Evreu. Acest sentiment a fost utilizat în unele momente istorice pentru a justifica intoleranţa religioasă de către cei ce deţineau puterea în comunităţile evreieşti… Nimic nou sub soare : mercenari ai ‘purităţii credinţei,’ al celei ‘rasiale’ sau ‘doctrinare’ se găsesc în toată istoria, la toate popoarele. [1] În acel an, Felix, procuratorul Iudeii a ieşit învingător într-o luptă cu insurgenţii antiromani: evreii sicari, pe muntele Măslinilor, lângă Ierusalim. Deoarece notabilităţile religioase şi civile sprijineau în acel moment pe romani, el a crezut că este vorba de conducătorul răsculaţilor.

Slide 62: 

59 De la inchiziţia creştină la fascism, aşa zisul comunism, şi mai nou funamentalism Islamic, doar ca exemple. Ei au fost cei ce au luptat fără cruţare împotriva celor ce, precum apostolul Pavel, a spus : ‘AM FOST TRIMIS SĂ DUC CUVÂNTUL DOMNULUI TUTUROR’ Ei, cei supuşi la tortura unei CONDIŢII UMANE DE SLUGI, nu acceptau ‘concurenţa’ unor LIBERI CONVERTIŢI. Reacţia lor, astfel de explicat, aruncă o lumină tristă asupra destinului părinţilor noştri, şi al nostru ! Contextul tragic al acestui început de prizonierat este RUPTURA din sânul comunităţilor evreilor-creştini. Dezbinarea din interiorul grupului de ‘patriarhi creştini’, va duce la aneantizarea percepţiei rolului lor major în misionarismul creştin. Fundamentalismul creştin de după nouă sute de ani, în perioada cruciată, va folosi argumentul acestui moment relatat pentru a acredita ideea ‘poporului evreu duşman al creştinismului’ Adevărul va fi poate o dată vizibil oamenilor, la momentul hotărât de Dumnezeu, dar va fi inutil pentru milioane de morţi victime ale intoleranţei religioase, rasiale, ‘de o parte sau de alta a baricadei’. C.IV.2. PROCESELE  A dou-a zi, pentru a se lămuri de ce anume este acuzat Pavel, respectând cutuma romană, tribunul Claudius Lisias cere reunirea Sanhedrinului.. Apostolul este adus, sub paza oştenilor romani în Templu. Încearcă să le vorbească rabinilor, dar marele rabin Anania îl pălmuieşte peste gură. Demn, Pavel constată că gestul nu îl consacră a fi şef al acestui popor. Apoi dezvoltă teza apartenenţei sale la partida religioasă a phariseilor, fapt pe care majoritatea din cei prezenţi o ştiau. Imediat începe o dispută între membrii celor două partide religioase: pharisei şi saducei. Primii ziceau:

Slide 63: 

60 ‘Noi nu găsim nimic rău în acest om. Ce înseamnă faptul că i-a vorbit un Spirit sau un Înger’ (Faptele Apostolilor p.23.8.). Cum disputa nu avea sorţi a se termina curând, tribunul trimite înapoi pe deţinut în fortăreaţă. În noaptea ce a urmat Pavel are revelaţia Spiritului Sfânt : ‘Curaj, aşa cum ai dus mărturia mea la Ierusalim, o vei duce şi la Roma’ (Faptele Apostolilor p.23.11.). Tot în acelaşi timp, patruzeci de conjuraţi fac legământ să nu mănânce, să nu bea până nu îl ucid pe apostol. Planul este simplu. Să îl convingă pe tribun a îl readuce în faţa Sanhedrinului şi să îl omoare în mijlocul adunării. Avertizat de un nepot a dou-a zi, Pavel îl trimite la Lisias pentru a îi spune ce a aflat. Acesta hotărăşte să îl mute sub escortă puternică în capitala provinciei, Cesareea, pentru a fi pus sub protecţia Legatului roman al Iudeii, Felix. Cinci zile mai târziu, marele rabin Anania, însoţit de o delegaţie a Sanhedrinului, din care făcea parte şi avocatul Tertulius, se înfăţişează lui Felix. Tertulius cere ca deţinutul să fie dat spre judecată iudeilor pe motiv că a produs dezordine în rândul acestora, supuşi ai imperiului. Tertipul de a solicita pedepsirea unor evrei consideraţi de diriguitorii unei Comunităţii Evreieşti ca încălcând cutumele comportamentale din comunitate de către stăpânii locului l-am întâlnit în cazul Crucificării lui Iisus. Îl vom reântâlnii în epoca modernă[1]. [1] Un moment celebru va fi în secolul XIX, când rabini din Lituania, Galiţia, Germania şi Rusia vor cere arestarea adepţilor lui Bal Şem Tov (iniţiator al Mişcării de revigorare a credinţei mozaice, numită mişcarea ‘Hasidimilor’) de către autorităţile imperiului Rus... Şi în acel caz demersul nu şi-a atins finalitatea, administraţia imperială ne considerând această mişcare ca subminând autoritatea ţaristă ci ca o problemă internă comunităţilor evreieşti.

Slide 64: 

61  Pavel se apără în faţa lui Felix şi a delegaţiei. El arată că a respectat cu stricteţe cele spuse de profeţi în Cărţile Sfinte. Este vorba de profeţia lui Isaia:o serie de premoniţii vizionare. În ea se află o chintesenţă a istoriei viitoare a poporului lui Israel. Iată câteva paragrafe, ce ar fi constituit o posibilă bază de dezbatere în Templu: Dispariţia Statului Iudeu văzută ca o ‘pedeapsă a mândriei şi podoabelor deşarte’ este descrisă astfel : ‘Locuitorii Sionului vor cădea de sabie şi vitejii lui în războaie. Porţile fiicei Sionului vor scârţâi şi se vor jeli şi, jefuită, ea va şedea despuiată pe Pământ’. (Isaia C.3.25.,26.) ‘Căpeteniile acestui popor îl duc în rătăcire şi cei conduşi de ei vor pieri’. (Isaia p.9.15) ‘Fără mine vor merge cu frunţile plecate printre robi şi vor cădea printre cei ucişi…’(Isaia p.10.4.) Venirea şi patimile lui Mesia: ‘O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesel şi un Lăstar din rădăcina lui va da’. (Isaia p.11.1.) ‘Nu va striga şi nici nu va grăi tare şi în pieţe nu se va auzi glasul lui’. (Isaia p.42.2.) ‘Dar el a luat asupră-şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu (…) Chinuit a fost, dar s-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa ; ca un miel spre junghiere (…) că El a purtat fără de legile multora şi pentru cei păcătoşi şi-a dat viaţa’. (Isaia p.53.4.-12.) Mântuirea poporului lui Israel : ‘Iată tu vei chema popoare pe care nu le ştii şi popoare care pe tine nu te-au cunoscut vor alerga la tine, pentru Domnul Dumnezeul tău şi pentru Sfântul lui Israel.(…) Şi pentru ca străinii alipiţi de Domnul ca să iubească şi să slujească numele Domnului şi să fie slujitorii Săi, toţi cât păzesc ziua de odihnă ca să nu fie pângărită şi stăruie în legământul Meu’. (Isaia p.55.5.-6.)

Slide 65: 

62 Adevăratul Post : ‘Nu ştiţi voi postul care îmi place – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi.’ (Isaia p.58.6.-8.) Profeţia privind pieirea poporului datorită nevredniciei conducătorilor este un adevăr verificat la orice neam. Profeţia tăcerii în Agora a fost încălcată de Iisus când a răsturnat tarabele negustorilor din Templu. Întâmplător sau nu, această ameninţare directă la adresa ‘clasei de mijloc’ iudee va fi urmată, la o săptămână de arestarea lui şi condamnarea la moarte. Profeţia privind primirea de adepţi în sânul poporului lui Israel. dă dreptate evreilor mozaici ce susţineau obligativitatea circumciziei precum şi rabinilor mozaici ce negau pe neofiţii creştinaţi în lumina deciziei Conciliului de la Ierusalim (50). Profeţia privind ‘Postul’ o găsim şi la profeţi mozaici, şi la creştini, şi la…doctrinari comunişti. Au aplicat-o esenienii, ordinele monastice primare, comunităţi creştine în faza de formare, falansterii… ; cazurile sunt punctuale[1].  Pavel acuză pe cei ce reneagă Reânvierea lui Iisus, ‘trimisul’ prevestit de Isaia, de a fi surzi şi orbi la cele spuse de profeţi. Le reaminteşte de comportamentul conform observanţei mozaice ale comunităţilor de evrei creştini, la sprijinul material dat de aceste comunităţi în anii grei de secetă din Iudeea. Calitatea sa de cetăţean roman îl salvează şi de [1] Mult mai multe decât cele câteva exemple, ar fi fost de dezbătut între adepţii pavelieni şi mozaicii tradiţionali, dacă orgoliul şi emoţia intoleranţei nu ar fi cuprins pe oponenţi de câte ori s-au întâlnit…sau se vor mai întâlni.

Slide 66: 

63 data asta. Felix hotărăşte reţinerea sa ca prizonier în Cesareea. După doi ani, noul Legat al provinciei, Porcius Festus, hotărăşte o nouă judecată în urma reânoirii cererii Sanhedrinului de a le fi dat ‘ereticul’ Pavel. Acesta, la rândul său solicita a fi trimis în faţa judecăţii imperiale. La adunare participau, alături de noul Legat roman, vechii săi duşmani şi tetrarhul Agrippa al II-lea împreună cu sora sa Berenice. Festus îl aduce pe prizonier spunând că, pentru a îl trimite în faţa judecăţii cezarului el trebuie să motiveze acest gest şi nu ştie cum să încadreze delictul comis de apostol, acesta ne încălcând Legea Romană. Astfel că îl supune judecăţii lui Agrippa. Acesta se adresează lui Pavel : ’Eşti liber să îţi aperi cauza’. Apostolul se adresează adunării formate din demnitari romani şi iudei: ‘Cu toate că sunt acuzat de evrei (Erau aşa numiţii ‘eliberaţi’ : urmaşi ai evreilor din Cirenia, Alexandria şi Cilicia, făcuţi sclavi de Pompei după ocuparea Palestinei (60 î.e.c.) şi ulterior eliberaţi de Cezar. Din acest grup au fost şi cei ce l-au lapidat pe Sfântul diacon Ştefan. Acum erau folosiţi ca ‘mână criminală’ de notabilităţile Sanhedrinului şi pentru a-l lapida pe apostolul Pavel), mă simt bucuros rege Agrippa, de a mă disculpa astăzi în faţa ta. Cu atât mai mult cu cât eşti la curent cu toate cutumele şi controversele evreilor. Deasemeni te rog să mă asculţi cu răbdare. Toată viaţa mi-am petrecut-o în sânul poporului, la Ierusalim toţi evreii o ştiu. Ei mă cunosc de mult şi pot, dacă vor, să depună mărturie că am urmat partidul cel mai strict al religiei noastre: pe pharisei. Acum sunt dat în judecată din cauza speranţei mele în promisiunea făcută de Dumnezeu părinţilor noştrii şi căreia cele douăsprezece triburi ale noastre, prin credinţa perseverentă în Dumnezeu, zi şi noapte, îi aşteptau împlinirea.’ Pavel relatează în continuare cele întâmplate pe drumul Damascului (C.III.1) şi convertirea sa la Evanghelia lui Iisus, după care continuă:

Slide 67: 

64 ‘Iată deci, rege Agrippa, eu nu sunt rebel în viziunea Divină. Ba dimpotrivă, locuitorii Damascului mai întâi, la Ierusalim şi în toată Iudeea, mai apoi păgânii, pot depune mărturie. Am păstorit sufletele lor pentru a fi iertate de păcate, aducându-i pe calea Domnului, înfăptuind miracole care i-au convins. Iată de ce evreii au încercat să mă omoare în Templu. Susţinut de protecţia lui Dumnezeu, am continuat până şi în această zi, a depune mărturia mea (privind Reânvierea Domnului Iisus) . Am mărturisit în faţa celor mărunţi şi al celor puternici, fără a spune nimic în afară de ceea ce Profeţii şi Moise au declarat că se va întâmpla. Că Hristos va suferii şi că reânviat din morţi va anunţa LUMINA popoarelor păgâne’ (Faptele Apostolilor p.26.28.-32.). Guvernatorul Festus, impresionat profund de conţinutul şi curajul cu care Pavel şi-a susţinut pledoaria, îl atenţionează că atitudinea lui demnă poate să ducă la condamnarea sa de către regele Agrippa. Pavel îi răspunde: ‘Eu nu sunt nebun Ilustrissime dar VORBESC ÎN LIMBAJUL ADEVĂRAT ŞI AL BUNULUI SIMŢ. Regele căruia mă adresez este INSTRUIT. Mă adresez lui cu toată siguranţa că nimic nu îi este străin. CĂCI NIMIC DIN CELE RELATATE NU ESTE NEADEVĂR! Rege Agrippa, crezi în Profeţi? ŞTIU CĂ TU CREZI.’ (Faptele Apostolilor p.26.25.-27.). Replica regelui veni imediat : ‘Încă un pic şi prin raţionamentul tău mă vei converti ‘ Pavel îi răspunde : ‘Ce se poate face, mult sau puţin, poate face Dumnezeu ; ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă aici, veţi fi ce sunt eu însumi, cu excepţia acestor lanţuri.’ Agrippa se ridică şi adresându-se Adunării dă verdictul : ‘Acest om din faţa noastră nu a făcut nimic prin care să merite moartea sau lanţurile’(Faptele Apostolilor p.26.28.-32.).

Slide 68: 

65 Procesul se încheie cu hotărârea ca prizonierul să fie trimis la Roma pentru a se înfăţişa în faţa judecăţii împăratului roman. Câteva cuvinte despre Agrippa al II – lea, ultimul rege al iudeilor. Numit de împăratul Claudius, el a încercat să menţină un echilibru precar temporizând mişcările extremiste naţionale şi efectele frământărilor majore provocate de prigoana împotriva evreilor creştinaţi. A sistat executarea acestora, practicată de tatăl său. În procesul lui Pavel a demonstrat că nu este numai un rege ci un iniţiat iudeu, fără a fi creştin. EL ŞTIA că alegerea căii către adevărata credinţă, pentru a fi durabilă, nu poate fi impusă cu forţa. Va fi înlăturat de insurecţia evreilor de la Ierusalim (66). Cu atât mai luminos îmi pare exemplul acestui înţelept şi tolerant conducător, care A ÎNCERCAT SĂ INSTAUREZE ÎN CONDIŢII ADVERSE PACEA SOCIALĂ, ETNICĂ ŞI RELIGIOASĂ. Chiar dacă nu a reuşit ! Iniţiatul Pavel ştia cu cine vorbeşte. Ştia că instrucţia lor comună la Yeşiva le permite să se înţeleagă în pofida adversarilor prezenţi. Primele cuvinte adresate regelui nu erau de curtoazie ci o recunoaştere a nivelului de erudiţie şi învăţătură în tainele Torei ale lui Agrippa. La fel şi ultima sintagmă din discurs : ‘ŞTIU CĂ TU CREZI’. A fost un demers iniţiatic creştin adresat unei adunări de ‘surzi’ pentru că acolo era cel puţin o ‘ureche care să audă’. Decizia finală a regelui (eliberarea din lanţuri a apostolului Pavel) nu a fost aplicată datorită opoziţiei Sanhedrinului. Pavel însuşi cere a fi judecat la Roma, de curtea imperială. Va lua drumul Romei şi al celei mai prolifice perioade a evanghelizării creştine în afara poporului Evreu, ultima din viaţa sa. Conducătorii religioşi iudei puteau fi mulţumiţi. Principalul pericol la adresa puterii lor asupra poporului a fost scos din spaţiul iudaic. Cu aceaşi tenacitate, specifică rasei, vor combate pentru a elimina din interiorul comunităţilor pe toţi cei ‘eretici’, indiferent de viitoarele avataruri ale poporului evreu. BINE sau RĂU ? Asta a fost.

Slide 69: 

66 C.IV.3. DRUMUL LA ROMA  Pavel este îmbarcat alături de alţi prizonieri pe o corabie, sub paza centurionului roman Iustus, din cohorta militară Augusta. Acesta, impresionat de renumele şi înţelepciunea acestui evreu va permite fidelilor cu care s-a îmbarcat să stea alături de el. După o escală la Smirna drumul a continuat pe o mare agitată cu o navă alexandrină, în dificila perioadă de iarnă. Cu toate sfaturile apostolului de a urma îndeaproape linia de coastă, căpitanul se îndreaptă spre Creta. Înainte de a se apropia de port o furtună puternică trage nava în larg. După paisprezece zile fără a se putea orienta după soare, lună sau stele, echipajul şi oamenii de pe navă erau speriaţi şi înfometaţi. Au aruncat întâi încărcătura, apoi tot ce prisosea pe vas. Pavel îi încuraja. Le spunea că Dumnezeu i-a trimis un semn că nici unul din cei care sunt pe vas nu va păţi nimic rău. În a paisprezecea zi el reeditează Miracolul Hristic al pâinii. Le împarte pâine spunându-le să mănânce. Erau două sute şapte zeci şi şase de suflete, martore şi …beneficiare. În ziua următoare au văzut un ţărm. Comandantul navei, din nou nepriceput, eşuează nava pe o limbă de pământ, înainte de a acosta. Plute nu mai aveau, fiind pierdute în timpul unei tentative de fugă a marinarilor. Soldaţii au propus ca să fie omorâţi prizonierii, pentru a nu evada o dată ajunşi pe mal. Centurionul s-a opus. Au înotat cu toţii ajungând la ţărm. Era insula Malta. Localnicii i-au întâmpinat cu omenie. Au început să strângă vreascuri pentru un foc să se încălzească în acea zi de iarnă. Pavel aduna mărăcini şi resturi de lemn în rând cu ei. În văzul lor o viperă l-a muşcat. Băştinaşii, care ştiau cât de veninoase erau aceste reptile, considerate trimise de zei, îl şi vedeau mort. Dar apostolul o aruncă şi pe ea în foc, aşezându-se liniştit alături de ceilalţi. Atunci L-AU CREZUT A FI ZEU… Timp de trei luni au fost găzduiţi de Publius, guvernatorul roman din insulă. Tatăl acestuia era bolnav de friguri şi dezinterie ; era pe moarte. Chemat de fiu, Pavel se apropie de capul

Slide 70: 

67 muribundului, se roagă îndelung după care pune mâinile pe chipul acestuia. Omul îşi revine la viaţă şi în scurt timp se înzdrăveneşte. Vestea s-a răspândit în insulă. Toţi cei ce sufereau de vreo boală au venit şi au fost înzdrăveniţi de apostol. Respectul faţă de Pavel nu avea margini. Aşa cum a spus pe navă în timpul furtunii : prizonieri, soldaţi, marinari ; nu au dus lipsă de nimic. La venirea primăverii au plecat spre Italia cu o navă care iernase în Malta şi au ajuns la Pouzzoli (Puteoli). Aici Pavel a fost întâmpinat în număr mare de creştini. Comunităţile de romani creştinaţi au apărut în a dou-a jumătate a anilor ’30; mulţi din elita militară a cavalerilor (a se vedea C.III.2 Evanghelizarea la Roma). Au găzduit deopotrivă, pe paznici şi pe prizonieri timp de şapte zile. Ajunşi la Roma, Pavel a fost primit cu mare şi călduroasă bucurie de comunitatea creştinilor din Transtavere (cartierul străinilor din capitala imperiului Roman). În aşteptarea judecăţii imperiale, a fost lăsat liber să locuiască aici, având spre pază un soldat roman..  Apostolul, ca şi în celelalte situaţii, a mers întâi la sinagogă, luând legătura cu reprezentanţii comunităţilor evreieşti din urbe. La trei zile după aceea aceştia vin la locuinţa sa. El le povesteşte cele întâmplate la Ierusalim şi judecata din Cesareea. Rabinii îi spun că nu au primit nici o veste, în ce îl privea, din Iudeea. Dar ar dori să audă în sinagogă ce are de spus despre Iisus şi evanghelia acestuia. La şabatul următor, în templul mozaic erau strânşi un număr mare de învăţaţi ai Torei.. În faţa lor, Pavel a depus mărturia sa asupra calităţii de Mesia a lui Iisus, a patimilor ce s-au încheiat prin crucificare şi Vestea Reânvierii. A vorbit de misiunile înfăptuite de apostolii ce au primit de la Dumnezeu Harul Sfânt pentru a duce Evanghelia lui Iisus în rândul evreilor şi a ne evreilor. Unii au fost de acord cu caracterul conform al celor relatate în Lumina Torei, alţii nu ! Izbucneşte o dezbatere cu puternice accente emoţionale şi isterice. Atunci Pavel le spune : ‘Bine a spus Spiritul Sfânt prin profetul său Isaia către părinţii voştrii:

Slide 71: 

68 Caută pe acest popor şi spune-i : VEŢI AUZI CU URECHILE VOASTRE ŞI NU VEŢI ÎNŢELEGE. VEŢI PRIVI CU OCHII VOŞTRII ŞI NU VEŢI VEDEA. Căci inima poporului meu s-a împietrit. Ei aud cu greu cu urechile şi au închis ochii să nu vadă, ochii lor şi urechile lor să audă, ca spiritul lor să înţeleagă pentru a se converti. Eu îi voi vindeca !’ AFLAŢI CĂ PĂGÂNILOR LE-A FOST TRIMIS CUVÂNTUL DOMNUL. EI, CEL PUŢIN ÎL VOR ASCULTA.’ (Faptele Apostolilor p.28.26.-28.). C.IV.4. CENUŞA PĂSĂRII PHOENIX  Pavel rămâne la Roma. Eliberat în urma judecăţii tribunalului imperial (condus de prefectul Romei, Burro) îşi va continua misiunea în urbea ce va deveni ‘cetatea eternă’ a unei părţi a creştinismului. O va continua, direct sau prin Epistole pe întreg arealul unde se aflau sau fiinţau comunităţi în Lumina Creştină.  La rândul lor autorităţile mozaice şi iudaice vor apela la orice mijloace pentru a stinge această torţă. Nero, în psihoza anti creştină creată pas cu pas, ce va culmina în timpul incendiului din Roma provoacă holocaustul creştinilor (evrei şi ne evrei). Apărut pe fundalul unei stări de spirit contrare creştinilor din Roma, începând cu anul 62, imprimată lui Nero de Pomponia soţia lui şi anturajul imperial ce slugarnic clama zeificarea imperatorului ; răspândindu-se în popor care nu înţelegea pe cei care ‘nu mai aleargă împreună cu ei către acelaşi izvor al luxuriei’. Momentul incendierii Romei (64) este pus în seama creştinilor de către Nero. Petru şi Pavel sunt executaţi din ordinul împăratului (67). Pe locul în care se crede că au fost executaţi se află astăzi Bazilica Petru şi Pavel. Simeon, episcopul Bisericii creştine de la Ierusalim va fi omorât în anul 107. Ignaţiu, episcop de Antiohia va fi martirizat la Roma.

Slide 72: 

69 Ultimul apostol evreu creştin, Ioan, se va stinge în anul 117. Policarp va continua să strângă în jurul său pe creştini, evrei sau nu, până în anul 156. Între anii 130 – 135 evreii creştini sunt persecutaţi de confraţi pentru că nu li se alătură la răscoale şi la ultimul război împotriva romanilor. Înfrânţi, după legendare rezistenţe la Massada (73), Beter (135) poporul Evreu va migra în comunităţi distincte, pe tot mapamondul, fără un cămin naţional. Dezastrul îi va strânge în jurul credinţei mozaice :‘Torah’. Iehuda Ben Zakai (71) înfiinţează Yeşiva de la Jasmina. Va dezvolta doctrina unui ‘STAT SPIRITUAL AL LUI ISRAEL’. O mie opt sute zece ani va dura până când urmaşi ai lor vor impune prin luptă statul Eretz Israel.  Creştinismul va supravieţui căderii Romei şi se va dezvolta, ca întindere şi organizare, trecând peste alternative perioade de toleranţă şi represiune a autorităţilor imperiului., până sub Constantin cel Mare (312). Constantin cel Mare, în luptă cu Maxenţiu (împărat autodeclarat al părţii occidentale a imperiului roman), în 312 la Ponte Milvio (Podul Vulturului – lângă Roma) pune să se graveze pe scuturile soldaţilor monograma lui Iisus (crucea în şase colţuri). Câştigă victoria cu toate că era în inferioritate ca număr de oşteni. Va declara creştinismul religie oficială, înfiinţând Imperiul Romano – Creştin (312 – 604). În acele vremuri papă în occident era Silvestru I (306-312). creştinismul devine religie de stat, ca recunoaştere a fecundităţii sale în toate popoarele din muribundul imperiu şi a unităţii organizatorice. Biserica creştină va suferi prima Mare Schismă : separarea Bisericii de la Constantinopol de cea de la Roma. Excesele puterii dobândite de cler nu vor înceta să apară. Inchiziţia duce la excesele intoleranţei fundamentalismului creştin asupra ne creştinilor sute de ani. Poporul evreu, ‘omorâtorul’ lui Iisus, având un loc ‘privilegiat ‘ pe listă. Au urmat noi despărţiri ale creştinismului, ca expresie a emancipării unor noi curente doctrinare creştine

Slide 73: 

70 şi naţionale. Intoleranţa va mai avea semănători de moarte şi de groază în fundamentalismul fascist, comunist şi mai nou islamic ; TOT ATÂTEA MOMENTE ALE UNEI UMANE ŞI TRAGICE DEZBINĂRI SOCIALE ŞI SPIRITUALE, parcă într-o orchestrată bătaie de joc a ceea ce Dumnezeu a dat prin profeţii săi oamenilor. Textul Lucanian m-a dus deseori cu gândul la cuvintele profeţilor : ‘Fiul omului, tu locuieşti în mijlocul unei case de îndărătnici, care au ochi să vadă şi nu văd, urechi de auzit şi nu aud, căci sunt o casă de răzvrătiţi’. (Ezechiel p.12.2) Tot ce m-a îndemnat să pătrund şi să caut, bine şi rău în această derulare a faptelor din timpuri vechi, ajungând aproape a le trăi cu ochii minţii, a fost SPERANŢA şi credinţa că, o dată şi o dată, ceva se va împlini din cele prevestite : ‘Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul m-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi. El m-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea. (…) Cel mai mic se va face o mie şi cel mai neânsemnat un neam puternic. Eu Domnul, voi grăbi aceste lucruri la vremea lor’ (Isaia p.60.22). Le poate spune orice om, în orice moment al vieţii sau înainte de a muri. Am modesta bucurie de a fi existat în această umanitate, bine cuvântată de Dumnezeu, chiar dacă nu de oamenii înşişi. A aştepta ca prin rugi adresate lui Dumnezeu să se schimbe de la sine lumea este inutil. Este nevoie de efortul fiecăruia, care crede cu adevărat în minunea existenţei sale sub semnul credinţei în Dumnezeu, de a lupta pentru a o transmite în jurul său prin vorbe cumpănite şi fapte bune, aşa cum se pricepe. ATUNCI …VOR VENI ŞI TRIMIŞII !

Slide 74: 

71 NOTE LA CREŞTINI ŞI EVREI (I)  Lucrarea se doreşte a fi reluarea unor mărturii de acum două milenii, focalizată pe rolul comunităţilor de evrei creştini în transmiterea Evangheliei lui Iisus la ne evrei.  Demersul are trei motivaţii: Rolul avut de evreii creştini în prima sută de ani de misionarism. Apariţia, evoluţia şi distrugerea comunităţilor de evrei creştini. Prezentarea unui breviar al unor momente istorice din parcursul vieţii comunităţilor creştine din Ierusalim.. O fac pentru că a fost o mutaţie de referinţă, având ca ‘motor’ spiritual SPERANŢA. Fenomen comparabil cu cel realizat de Moise, cu o mie două sute de ani înainte de acel moment. Atunci când a edificat ‘UN POPOR PENTRU O RELIGIE’. De data asta, mesajul transmis de Iisus primilor evrei creştini (apostolii) a fost dat pentru oamenii din ‘Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului’. (Faptele Apostolilor p.1.8.) Anume dreptul de a alege ‘O RELIGIE PENTRU TOATE POPOARELE’.  Dorinţa de a scrie a pornit de la câteva observaţii, care mi s-au părut stranii:  Un popor, cel Evreu, aflat în luptă cu un imperiu (Roman) şi condus de o castă tribală şi religioasă dezbinată între a lupta numai pentru binele propriu sau pentru independenţa naţională, era în aşteptarea unui ‘TRIMIS SALVATOR’. Atunci când acesta apare, cum nu au fost obişnuiţi, propovăduind întâi o schimbare morală prin credinţă în Dumnezeul Tatăl, iubire de semeni, egalitatea materială şi viaţa în comunitatea de tip esenian, acesta este ucis sub ochii acelora ce, cu o săptămână înainte, l-au adulat.

Slide 75: 

72  Poporul Evreu aştepta pe MESIA VENIND CU FORŢE SUPRANATURALE, aşa cum a fost Moise, sau cum a relatat Ezechiel puterea lui Dumnezeu venită în sprijinul străbunilor iudei(‘M-am uitat şi iată că a venit de la Miază Noapte un vânt năpraznic, un nor gros, şi un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare.(…) Tot în mijloc se mai vedeau patru făpturi vii (…) Fiecare din ele aveau patru feţe, şi fiecare aveau patru aripi (…) Aripile lor erau prinse una de alta. Şi când mergeau nu se întorceau în nici o parte, ci fiecare mergea drept înainte. (Ezechiel p.1,5,6,9)). Nu le-a venit să creadă că Iisus, cel înzestrat cu miraculosul har al tămăduirii, nu ar scăpa de pedeapsa lumească. Atunci când l-au văzut arestat, ca oricare din ei, după ce l-au primit ca un Rege la Ierusalim l-au părăsit.  Demersul profetului Iisus pentru UNITATEA CREDINŢEI ÎN DUMNEZEUL UNIC generează o luptă milenară între iniţiaţi, popoare, ce se închină şi cred în acelaşi filon ezoteric: fie ei MOZAICI sau CREŞTINI, la care se adaugă peste şapte sute de ani adepţii ISLAMULUI. Moise, mare iniţiat egiptean la Teba (sub numele de Horsasip) îşi finalizează în afara Egiptului menirea de a crea ‘UN POPOR PENTRU O RELIGIE’.  Pithagora, la circa şapte sute de ani după el, aduce lumina adevărurilor iniţiatice din acelşi filon Teban în spaţiul Elen, revigorând cultul din Delphi. Îşi încheie existenţa ars în proporia casă de o revoltă a ‘democraţilor’ din colonia grecească Croton (insulă pe coastele Italiei). Un discipol al său, Zamolxe va duce doctrina mentorului în teritoriile Dacice. Platon va fi cel ce va transpune doctrina Pithagoreică pentru următoarele patru ‘secole de aur’ ale spaţiului Grec prin conducători ca Pericle şi Alexandru cel Mare.  Iisus, format la aceleaşi izvoare ezoterice, prezervate de evreii Esenieni, pe ţărmul Mării Moarte şi în Delta Nilului, reia demersul extrapolînd ‘Poporul lui Dumnezeu’ de la spaţiul iudaic la toate ‘neamurile’. Este anihilat prin crucificare. Apostolii vor începe drumul,

Slide 76: 

73 ducînd CUVÂNTUL şi LUMINA Evangheliei sale în afara ‘poporului ales’.  Lungul şir al martirilor creştini, începând cu cei evrei de etnie, au fost oameni curaţi la suflet şi în viaţa lor de zi cu zi. La fel cum martirii evrei mozaici ai mileniului doi erau familii pioase în credinţa lor în Dumnezeu, la fel cum palestinienii credincioşi în Dumnezeu – Allah sunt încă un popor exilat al vremurilor în care trăim… Oare numai pentru că Dumnezeu are nume diferite?! Conceptul UNITĂŢII PRIN CREDINŢA ÎN DUMNEZEUL UNIC este ca o insulă într-o mare de IGNORANŢĂ şi URĂ. Un posibil răspuns ar fi că ORGOLIUL PUTERII, de orice sorginte ar fi, nu vrea să existe o liberă şi deplină înţelegere a acestui filon ezoteric comun. De ce? Pentru că nu ştie încă ÎN CE MOD SĂ ÎL ‘ŢINĂ ÎN FRÂU’. Privilegiile oligarhiei de orice fel nu s-au împăcat nici o dată cu libertatea spirituală prin autoguvernare a fiecărui om, pentru că nu o poate controla, guverna în folosul ei. De aceea PUTEREA a folosit mai totdeauna un eficient instrument al dezbinării: IGNORANŢA ŞI FANATISMUL.  Fiind evreu după mamă, creştin ortodox după botez, nu pot decât să citez pe istoricul Şhlomo Laiş privind destinul zbuciumat al poporului Evreu: ‘Ne vom mulţumi aici să accentuăm un singur fapt care ni se pare valabil pentru toate întrebările şi pentru altele, care apar în mintea noastră. Un răspuns obiectiv ce a rezistat tuturor timpurilor, care a fost enunţat cu mii de ani înainte de către un ne evreu. Răspunsul proorocului Bileam madianitul[1] dat regelui Balak din Moab, când acesta l-a invitat să [1] Preot al templului din Madian, de la poalele muntelui Sinai, unde şi Moise s-a retras acum trei mii de ani, expiind crima de a fi ucis un satrap egiptean, ulterior elaborând aici ‘Sepher Bereshit’ – ‘Cartea Minunată’, primind mesajul lui Dumnezeu de a elibera poporul Evreu din Egipt şi de a îl conduce până la râul Iordan pentru a îl pune în posesia ‘Ţării Sfinte’

Slide 77: 

74 blesteme triburile semiţiei lui Israel, ieşite de curând din robia egipteană: ‘CĂCI E UN POPOR DE SINE STĂTĂTOR, FĂRĂ A ŢINE SOCOTEALĂ DE CELELALTE NAŢII’ (Numerii 23.9.)’ Aş adăuga doar: câteodată nici de proprii săi fii. Cele spuse de Bileam, într-adevăr a fost un formidabil instrument de conservare al tradiţiilor evreieşti: fiul ‘reântors’ este primit cu căldură şi respect. Cel ce nu se întoarce la filonul tradiţiei mozaice nici nu îi este pomenit numele. Acesta este miezul intoleranţei, şi în acelaşi timp al supravieţuirii comunităţilor evreieşti.  Dincolo de această realitate am încercat să motivez o constatare. Cât de derizoriu este răspunsul omului la bunăvoinţa lui Dumnezeu. Sau mai concret :CUM REUŞESC SĂ DISTRUGĂ OAMENII CE LE ESTE TRANSMIS PRIN PROFEŢI. În final, am o mică nelămurire : poporul Polonez este mândru de moştenirea morală şi spirituală creştină,adusă de Karol Wojtila – Papa Ioan Paul ; de ce nu ar fi poporul Evreu mândru de moştenirea genezei crştinismului adusă de Jehoshua ?!

Slide 78: 

75 BREVIAR DE FAPTE ISTORICE EVREI ŞI CREŞTINI LA IERUSALIM CREŞTINI ŞI EVREI – FAPTE (II) C.V.1 ÎN ANII OCUPAŢIEI ROMANE -63 Consulul Pompei, în tentativa de a se opune lui Cezar îşi stabileşte sediul la Damasc. Pentru a îşi asigura resursele de alimente ocupă Ierusalimul şi întregul regat Iehuda. Reuşită favorizată de apelul partidului phariseilor pentru înlăturarea monarhiei şi reinstaurarea conducerii iudeilor de către Adunarea Rabinilor (Sanhedrinul Marelui Temlpu Mozaic de la Ierusalim). În înţelegere cu aceştia Pompei atacă Ierusalimul şi după o rezistenţă de trei luni între zidurile Templului, Aristobul al II-lea este luat prizonier. Hirkan al II-lea (Horkonos) este numit prinţ autonom sub suzeranitatea Romei. Numele regatului este schimbat din Iehuda în Iudeea.

Slide 79: 

76 -54 - 49 Consulul Crasus conduce prima campanie romană împotriva Parţilor. Trecând prin Ierusalim el jefuieşte Templul. Evreii se revoltă. Are loc lupta îndelungată rezistenţă a insurgenţilor asmoreeni, conduşi de fiul lui Aristobul al II-lea, Alexander. Acesta este ucis şi 30.000 de evrei din Galileea sunt vânduţi ca sclavi. -51  -30 Consulul Cezar cucereşte Egiptul şi o declară pe Cleopatra regină. -48 Lupta între Cezar şi Pompei se decide în bătălia de la Pharsalos. Pompei este ucis. Dintre nobilii iudei care îl sprijină pe Cezar se remarcă Hirkan Antipater (Antipatros Horkonos), un prinţ haşmonait. Cezar îl numeşte Etnarh al Iudeii. Hirkan, împreună cu legiunile romane puse la dispoziţie de proaspătul imperator înfrânge pe evreii strânşi în jurul lui Ezechias şi intră cu legiunile sale în Ierusalim. Numeşte pe fiul său Irod (Horodos) ca guvernator al Galileei (Galil). Acesta se remarcă înăbuşind mişcările de revoltă antiromană a evreilor -44 Brutus îl ucide pe Cezar în Senat. Antonius este declarat imperator. În Iudeea, adversarii lui Hirkan se revoltă. Acesta este otrăvit (-43). -40 Parţii ocupă Iudeea. Numesc rege pe Antigonus. Au loc lupte între demnitari iudei : unii îi sprijină pe romani, alţii pe parţi, până în anul (-38) când parţii sunt înfrânţi de romani. -37 Irod intră cu 16 legiuni romane, conduse de Sosius, în Ierusalim şi unifică Iudeea. El este numit de Senatul Roman ‘Amicus et Socius Populi’ (Prietenul şi Aliatul poporului Roman). -31 Imperatorul Antonius este înfrânt de Octavianus Augustus în lupta de la Actium. -31 - 14 Octavianus Augustus împărat la Roma. Aliat cu învingătorul este şi Irod. Noul imperator îl va numi Rege al Iudeii. Regatului i se adaugă, la dispoziţia lui Octavian : Gaza, Ierihon şi portul Iafa (Iaffo). Irod preia şi funcţia de Mare Preot al Templului. Urmează o perioadă de mari construcţii a infrastructurii urbane şi portuare : sunt reconstruite localităţile Antipatros, Sebastos, Cesareea (numită astfel în cinstea cezarului roman

Slide 80: 

77 Augustus). Sunt construite porturi la Cesareea şi Antedon. Este organizată o reţea de irigaţii în agricultură. Marele Templu de la Ierusalim este reconstruit (-20 ; -19). Irod se răzbună fără iertare împotriva celor ce i se opun.. Îşi va ucide doi din proprii fii : pe unul din ei în urma unei revolte antiromane (-12), pe celălalt cu puţin timp înainte de moarte (4). În plan religios au loc lupte în Sanhedrin şi în afara acestuia între cele trei mari grupări religioase Saducei, Pharisei, Esenieni. Irod îşi va asocia la putere reprezentanţi ai esenienilor şi într-o mai mică măsură a phariseilor. -27 Siria devine provincie imperială condusă de un ‘Legat’. Iudeea. Sub diverşi demnitari romani : Quirinus (-12  -9, -4 4), Varus (-6 -4). Recensămintele efectuate de romani, pentru a cunoaşte ceea ce noi numim acum baza de impozitare, întâmpină o puternică rezistenţă a ‘clasei de mijloc’ iudee, dar şi a celor săraci. 6.000 de rabini pharisei refuză jurământul de credinţă cerut de autoritatea romană (sprijinită de saducei). Ţara se confruntă cu o revoltă mocnită care va exploda după moartea lui Irod. -7 Se naşte Ioan Botezătorul, fiul rabinului Zaharia şi al Elisabetei. Va fi Antemergătorul lui Iisus, aplicând evreilor un botez de purificare în apele Iordanului.. -6 Naşterea lui Iisus în timpul unui recensământ la Bethleem. Pruncul este recunoscut ca fiind Mesia de către ciobanii Misrael, Ştefan şi Chiriac ; precum şi de magii Gaspar, Melchior şi Baltazar (conduşi de o ‘stea’ până la staulul în care Maria l-a născut). La patruzeci de zile el este confirmat (conform ritualului mozaic) în Marele Templu din Ierusalim de către un preot (în prezenţa ortodoxului credincios mozaic Simeon şi a vizionarei Ana, veniţi în Templu ‘la chemarea Duhului Sfânt’. Simeon prevesteşte mamei menirea Pruncului şi durerea ei, ca mamă ce o va avea, în viitor de pe urma acestuia ; după care adresează osana lui Dumnezeu că i-a respectat promisiunea de a-l ţine în viaţă până la venirea lui Mesia ; acum el murind fericit că l-a văzut).

Slide 81: 

78 Irod cere să fie omorâţi pruncii până în doi ani ; de teamă ca acest copil să nu devină un nou Iuda Macabeul[1] (se pare că a dou-a zi după plecarea lui Iosif, Maria şi Iisus din Bethleem). Familia lui Iisus se refugiază în Egipt, în Delta Nilului. 4 Moare regele Irod. Fiul său Arhelaus este desemnat de Irod ca urmaş. Senatul roman decide împărţirea regatului Iudeii în trei provincii: Irod Antipas primeşte Galileea şi ţinutul Perea; Arhelaus Iudeea şi Samaria; Filip (fiul Cleopatrei şi a lui Antonius) primeşte Betania, Traconitida, Auranitida şi Ituria (Paneas). Filip extinde oraşele Betsaida şi Cesareea. Este trimis la Ierusalim Sabinus, în calitate de procurator al bunurilor imperiale, pentru a face un inventar al resurselor regatului. Recensământul făcut de romani şi slujbaşi iudei determină revolta populaţiei, susţinută şi de o parte a rabinilor. Se configurează o mişcare antiromană, de eliberare, sub conducerea lui Iehuda Galileanul şi a rabinului phariseu Sadoc. Sabinus cheamă legiunile lui Varus, pentru a restabili ‘pax romana’. Mii de răsculaţi sunt crucificaţi în anul 6. [1] În perioada domniei lui Antiohus Epifanes (≈ -200) grecii au venit la Ierusalim pentru a impune cultul zeilor. Mişcarea de rezistenţă a fost iniţiată şi condusă de Mathatias fiul lui Ioan şi de cei cinci fii ai săi : Ioan zis şi Gaddis ; Simon zis şi Thasi, ; Iuda, zis şi Macabeul ; Eleazar, zis şi Abaron ; Ionathan zis şi Apphus. Ei au eliberat Ierusalimul şi ţinuturile iudeilor gonind pe greci, pe acei evrei ce pactizaseră cu ocupantul şi distrugând altarele zeilor pe tot întinsul regatului lui Iehuda. Urmează ani de lupte grele, împotriva macabeilor fiind mobilizate trupe ce au ajuns la sute de mii de soldaţi. Are loc şi un asediu al Ierusalimului. Din cauza veştii unor răscoale în Antiohia grecii se retrag. Un alt general, Nicanor, este înfrânt în lupta de la Bethoron. Până la urmă macabeii vor iniţia o alianţă cu tânăra republică Romană. În -146, romanii ocupă Grecia. Statul Iudeu va beneficia de independenţă între -142 şi -63. Teama lui Irod era ca mişcarea anti-romană să nu îşi găsească un conducător de talia Macabeilor. ‘Macabeu’ în ebraică înseamnă ‘cel care loveşte’ ; în greacă ‘cel care luptă’.

Slide 82: 

79 5 – 30 5 Naşterea lui Saul din Tars (localizată de diverse surse între 5-10). Provenit dintr-o familie de nobili iudei, căreia i se acordase cetăţenie romană, el va fi instruit pentru a deveni rabin la Yeşiva lui Gamaliel cel Bătrân din Tars. Ca tânăr membru în Sanhedrin se va remarca în prigoana împotriva comunităţilor de evrei creştini. Va participa direct la asasinarea Sfântului diacon Ştefan. Reconvertit la Creştinism sub numele Pavel, va dezvolta misionarismul Evangheliei lui Isus, între evrei şi ne evrei în arealul Orientului Mijlociu şi Mediteraneean. 6 Iudeea este declarată provincie romană condusă de un procurator. Arhelaus este exilat în Galia. Quirrinus, numit procurator începe reinventarierea bunurilor regatului lui Arhelaus. Continuă răscoalele conduse de Iehuda şi Sadoc. Ei sunt numiţi de romani ‘ziloţi’. Reântoarcerea familiei lui Iisus din Egipt. Se vor stabili în Nazaret. Se susţin prin meseria de tâmplar a lui Iosif, pe care o va învăţa şi Iisus. La sărbătorile de Paşti, tânărul va uimi pe învăţaţii din Templu prin adânca pătrundere în învăţăturile Torei. 6 Ann (Hanan), fiul lui Seth este numit de Quirrinus Mare preot al Templului.. 14 Moare împăratul Augustus. Este ales împăratul Tiberius (14 37). Va fi contemporan cu naşterea ‘sectei lui Crestus’ şi cu primele reprimări din partea evreilor mozaici. Va trata diferendul ca o problemă internă Legii Mozaice, pedepsind doar ce contravenea Legii Romane. 17 Urmare a opoziţiei surde a Sanhedrinului faţă de romani Valerius Gratus îl înlocuieşte pe Ann cu Iosef Ben Caiafa (17 - 37). 26 Pilat din Pont (Ponţius Pilat) este numit procurator al Iudeii. El va apăra interesele Romei exploatând rivalităţile din interiorul oligarhiei iudaice din Ierusalim ; între Caiafa, Irod Antipa, Filip. Va lupta pentru anihilarea mişcării de revoltă condusă de ziloţi.

Slide 83: 

80 El dă verdictul crucificării lui Iisus, la cererea Sanhedrinului şi a mulţimii strânse la judecarea acestuia de către rabinii Templului (30). 27 Ioan Botezătorul este arestat (după ce l-a botezat pe Iisus apa râului Iordan). Va fi decapitat la insistenţa soţiei (şi fostei cumnate) a lui Irod Antipa, neîncetând în detenţie a blama ca imorale moravurile destrăbălate ale anturajului regal. Ulterior, toţi misionarii lui Iisus vor prelua Botezul cu Apă ca PRIMA FORMĂ DE RECUNOAŞTERE a unui adept ca fiind într-o comunitate de creştini. Ioan va fi sanctificat de către Biserica creştină de la Ierusalim sub numele de ‘Antemergătorul’. 28 Începe misiunea Profetului Iisus, întâi în Iudeea apoi în toată Galileea. Evanghelizarea se adresa în egală măsură nevoilor oamenilor simpli, prin miracole de însănătoşire şi spiritului prin pilde morale. El dezvăluie credincioşilor evrei un Dumnezeu care iubeşte pe om, aşa cum omul ar trebui să îşi iubească semenul. De asemeni definea accesul la ‘Viaţa de apoi’ şi ‘Judecata de apoi’ ca fiind criteriile de evaluare a comportamentului fiecăruia, legătura cu Dumnezeu ne încheindu-se o dată cu viaţa. Ca mod de reorganizare a vieţii civile el preconiza o comunitate de tip esenian (bunurile în comun, într-ajutorarea membrilor comunităţii, eliminarea sacrificiilor şi ofrandelor materiale ; singura ‘ofrandă’ fiind căinţa zilnică pentru greşeli şi oferirea spiritului pentru a fi judecat de blândeţea Divină). Mesianismul său va genera o polarizare a celor săraci şi a celor nemulţumiţi de asuprirea administraţiei iudeo-romane, căpătând în anul 29 - 30 accente de revoltă pasivă. 30 Iisus este crucificat pe 14 Nissan, în timpul sărbătorilor de Paşti (după alte izvoare în anul 33) fiind perceput de oligarhia iudeo-romană ca un reformator social şi religios foarte periculos. 30 - 35 Formarea primelor mari comunităţi de evrei creştini la Ierusalim şi în Iudeea. Confruntări cu evreii mozaici în Marele Templu.

Slide 84: 

81 32 Lapidarea Sfântului diacon Ştefan. Plecarea ‘eleniştilor’ în comunităţi evreieşti din afara Iudeii (Antiohia, Bere, Tars, etc). 32 Convertirea rabinului Saul, pe drumul Damascului. Se va retrage în Tars (aproximativ 12 ani), pentru a nu fi ucis atât de habotnicii mozaici cât şi de evreii ‘elenişti’ (pentru lapidarea lui Ştefan). 33 Împăratul Tiberius dă dispoziţie Legatului de Siria, Vitelius, să destitue pe marele rabin Caiafa şi recheamă pe reprezentantul Romei Pilat, fiind înlocuit cu senatorul Marcel. Despre senatorul Marcel se spune că ar fi devenit un adept creştin, După unele izvoare documentare el ar fi fost gazda apostolului Petru la Roma. Informaţia este menţionată de Francesco Paolo Rizzio, ca fiind cuprinsă într-un apocrif ‘Faptele lui Petru’, la sfârşitul secolului al II-lea, tradusă în latină sub titlul ‘Faptele lui Vericeli’. 33 – 43 Convertirea unor cetăţeni romani (mai ales din rândul militarilor şi castei cavalerilor) la creştinism, urmare a mesianismului lui Petru. 35 Tiberius cere senatului Roman să emită o lege prin care să declare că a fi creştin este legal. Senatul emite un senat-consult prin care decide ‘ non licit esse cristianos’. 37 - 41 Caligula imperator la Roma. 37 Agrippa I devine rege al regiunilor tetrarhice Filip şi Lisania. În 39 primeşte din partea Romei Galileea şi Perea, în 41 Iudeea şi Samaria. Va obţine de la împăratul Caligula să fie reluate ritualurile mozaice şi purtarea veşmintelor sacerdotale de către rabini în Marele Templu Mozaic. Va face corp comun cu rabinii din Sanhedrini în decapitarea Bisericii creştine de la Ierusalim. Va anihila mişcările de independenţă a iudeilor împotriva dominaţiei romane. 41 - 54 Claudiu imperator la Roma. Va numi rege al Iudeii pe Agripa I. Va fi ostil creştinismului, atât cel din rândul evreilor cât mai ales al expansiunii acestuia în elita militară şi politică din Roma.

Slide 85: 

82 42 Cazul trecerii la creştinism al familiei aristocratice a lui Aulo Plauzio şi al Pomponiei Graecina, blamat de curtea imperială. 42 Agripa I arestează conducerea Bisericii de la Ierusalim de Paşti. Petru reuşeşte să iasă în mod miraculos din închisoare. Iacob cel Mare este decapitat. Iacob cel Mic preia conducerea comunităţii creştine din Ierusalim. Petru va părăsi Ierusalimul continuând misiunea apostolică. Prezenţa lui Petru la Roma este localizată în 42, după Eusebius: ‘La începutul principatului lui Claudiu, providenţa l-a luat de mână pe Petru şi l-a condus la Roma’. (Cronica 2,14,6) După alte izvoare documentare în 48-49. 44 Moare Agrippa I. 44 - 52 Iudeea condusă de procuratori romani : Cuspus Fadus (44-46), Tiberius Alexandrus (46-48), Ventidus Cumanus (48-52). 48 - 50 Prima misune apostolică a lui Saul (apostolul Pavel), împreună cu Barnabe în Siria (Antiohia) şi Cipru (Antiohia de Pisida, Listros, şi Derbe – unde Saul va lua numele de apostolul Pavel). 49 Dezordini de stradă provocate de conflictele între evreii creştini şi mozaici la Roma. Claudiu dă un edict prin care evreii creştini sunt izgoniţi din Roma. 49 - 50 Începe elaborarea Evangheliei lui Marcu, (concomitent cu predicarea lui Petru la Roma, la cererea cavalerilor romani creştinaţi). 50 – 80 50 Are loc Conciliul Bisericii Creştine de la Ierusalim. Conducătorii Bisericii dezbat cum trebuie să respecte noii adepţi ne evrei Legea Creştină. Este emisă Epistola de la Ierusalim prin care popoarele de alte rituri decât cel mozaic se pot converti la creştinism fiind exceptaţi de la stricta respectare a Legii Mozaice.

Slide 86: 

83 Printre altele ei nu erau obligaţi la botezul circumciziei sau să respecte regulile alimentare stricte (interdicţia de a consuma alimente ‘spurcate’, definite în ritualul iudaic). Nu le era interzis să intre în casele celor de altă religie sau a îi primi ca musafiri. Singurele cerinţe erau să primească botezul cu apă, să nu facă ofrande sau sacrificii zeilor ; să respecte Cele Zece Porunci ; să se abţină de la consumul de animale sugrumate sau de sânge. Aceste derogări nu erau valabile pentru evreii creştini, ei trebuind să respecte în egală măsură perceptele Legii Mozaice. 50 - 53 A dou-a misiune apostolică a lui Pavel în Macedonia (Filipium) şi Grecia (Salonic, Corint, Atena, Efes). Aici, grupul misionar primeşte în rândurile iniţiaţilor primul discipol ‘impur’ etnic. Este vorba de Timotei, originar din Listros. Pentru a nu încălca poziţia iniţiaţilor evrei creştini, el este botezat în întâi rit mozaic, apoi creştin : cu apă şi botezul prin Spiritul Sfânt. Activitatea intensă a grupului misionar nu întâmpină greutăţi serioase din partea autorităţilor romane. Opoziía evreilor mozaici se manifestă direct sau indirect prin incitarea populaţiei locale. Astfel în 51 la Corint sau în 53 la Efes, prin incitarea argintarilor, care îşi vedeau munca periclitată prin renunţarea celor creştinaţi la construirea de temple şi statui pentru zei. Va fi înfiinţată a dou-a mare Biserică Creştină din Antiohia. Ea va lua locul Bisericii de la Ierusalim ca centru al dezvoltării mesianismului creştin. În 57 i se va alătura Biserica creştină din Efes. Acestea sunt primele în care preponderenţa este de partea creştinilor ne evrei. 52-60 Felix Antonius devine procurator al Siriei (şi Iudeii). El ia de soţie pe Drusila, sora lui Agrippa II. Va înăbuşi revolte ale ziloţilor, îl va condamna la moarte, în 58, pe Marele Preot Ionathan (participant activ la mişcarea de independenţă a iudeilor). 53-57 A trei-a misiune a lui Pavel în Grecia (Efes şi Corint). Înfiinţarea Şcolii de Iniţiere creştină de la Efes. În 57, în Tars, Luca menţionează prima oară ritualul euharistic de

Slide 87: 

84 duminică în cadrul comunităţii creştine. 54-68 Nero imperator la Roma. Îl numeşte pe Agrippa al II–lea rege în Galileea, Perea şi Inspector al Marelui Templu. 57 De Paşti, la Ierusalim, Pavel încearcă să elimine disputele din interiorul comunităţii de evrei creştini. Atacat în faţa Templului de un grup de evrei pentru a fi lapidat, este salvat de garnizoana romană. Lisias îl trimite în Cesareea la procuratorul Felix, pentru a îl proteja de intenţia perpetuă a rabinilor din Sanhedrin de a ucide ‘ereticul’ apostol. Rămâne în detenţie doi ani. 59 Judecata lui Pavel în faţa regelui Agrippa al II – lea are loc în Cesareea. Este prezent Legatul roman Festus şi o delegaţie a Sanhedrinului. Decizia favorabilă a regelui este contestată de Marele rabin Ann. Pavel cere şi obţine trimiterea lui spre a fi judecat de instanţa imperială de la Roma, unde ajunge în 60. 62 Prefectul Romei, Burro îl declară nevinovat pe Apostolul Pavel. Misunea evanghelică a lui Pavel la Roma (60-67). 62 Nero declară zeificarea sa obligatorie în întregul imperiu. Sunt urmăriţi cei ce nu o respectă (stoicii greci şi creştinii). Evreii mozaici din Roma folosesc toate mijloacele (inclusiv bunăvoinţa soţiei evreice a lui Nero, Pomponia) pentru a genera o atmosferă de suspiciune şi ură împotriva creştinilor la Roma. 64 Pentru a descrie un incendiu care să fie consemnat în opera sa poetică, Nero organizează incendierea Romei. După care declară vinovaţi pe creştini. Procuratorul Romei, Tigellinus, organizează arestarea în masă a creştinilor, uciderea lor în amfiteatre. Nero pune la dispoziţie pentru masacre propriile grădini. 66-73 Iudeea se răscoală împotriva dominaţiei Romane. Rezistenţa durează şapte ani. Insurecţia Iudeilor este punctul culminant al revoltelor ce s-au desfăşurat încă de la începutul secolului, după moartea lui Irod (4). Ierusalimul este eliberat prin acţiunea

Slide 88: 

85 comună a poporului şi a rabinilor. Cestius Gallus mobilizează legiunea a XII-a şi alte cohorte, pentru a ataca Ierusalimul. Este înfrânt de Succot (sărbătoarea corturilor). Iudeea este declarată independentă. Se formează un ‘Guvern Insurecţional’ format din 70 membrii. Iudeii formează trei armate : cea de la Ierusalim condusă de Iosef Gurion şi Marele rabin Hanaan ; cea din ţinutul Edomiţilor condusă de Iehosuah Ben Tzefafa şi Eleazar Ben Hnani ; cea din Galileea condusă de Iosef Ben Matitahu. Erau în total 100.000 războinici. Nero desemnează pe Vespasian şi Titus, în fruntea a 600.000 de soldaţi să atace trupele iudee. Romanii debarcă la Accra (Acco) pe care o cuceresc. Trupele din Galileea sunt înfrânte şi generalul Joseph Ben Matitahu se predă (va fi considerat de evrei trădător şi numele său va fi şters din istoria evreilor; dar va rămâne în istoria universală ca Josefus Flavius prin lucrările sale privind ‘Războaiele Iudeilor’). În 70 Titus ocupă Ierusalimul. Marele Templu este incendiat. Din el va rămâne doar ‘Zidul Plângerilor’, până astăzi. Evreii rezistă în diverse fortificaţii. Au loc lupte în interiorul taberei iudeilor între adepţi ai păcii cu romanii şi ziloţii lui Ioan de Gishala. Simon Bar Giora reuşeşte să formeze o nouă armată şi atacă Ierusalimul dar, datorită disensiunilor interne evreii sunt din nou înfrânţi. Ultima fortificaţie care cade va fi Massada, apărată de sicarii lui Eleazar. În anul 73, de Paşti, toţi apărătorii împreună cu familiile lor se vor sinucide. Evreii sunt vânduţi ca sclavi sau ucişi în luptele de gladiatori din Siria. O parte din tineri sunt înrolaţi în Legiunea romană ‘Macedonica’ (care va ajunge şi pe meleagurile oltene). Averile templelor mozaice sunt date templelor romane. Bar Giora este ucis în timpul celebrării triumfului lui Vespasian şi Titus la Roma. Perioada este marcată de apariţia unor texte mesianice la evrei. ‘Apocalipsa după Ioan’ pentru evreii creştini (la Patros, în Grecia) ; ‘Mishna’ şi ‘Zohar’ pentru evreii mozaici. Învăţaţii mozaici, sub conducerea rabinului Iohanan Ben Zakai şi a lui Gamaliel d’Iavne (70) formează la Iavne (Iasmina) o yeşiva la care sunt instruiţi rabinii pentru rezistenţa

Slide 89: 

86 prin conceptul de ‘Stat Spiritual Evreu’. Poporul este unit nu prin unitatea de teritoriu ci PRIN UNITATEA ÎN CREDINŢĂ. Evreii creştini refuză să se alăture insurgenţilor. 67 Apostolii Petru şi Pavel martirizaţi la Roma. 68 Nero se sinucide, Galba imperator. 69 - 79 Vespasian imperator. Vespasian şi Titus vor înceta prigoana împotriva creştinilor, având în vedere şi refuzul acestora de a se alătura insurgenţei iudeilor. Au loc treceri la creştinism în familia imperială (Flavius Sabinus, fratele lui Vespasian). Fapt menţionat de Josefus Flavius în ‘Războiul Iudeilor’. Perioadă propice pentru dezvoltarea Bisericii creştine de la Roma. 81 – 284 81 - 96 Domiţian imperator. Represiune asupra bisericii creştine de la Roma. Domiţian va căuta să distrugă existenţa creştinismului în rândul cavalerilor şi aristocraţiei romane, în încercarea de a reimpune cultul zeilor. Cad Domitilla, consulul Achilio, Glabrione, consulul Flavius Clementinus (văr cu Domiţian). 97 – 105 Papa Evarist la Roma. 96 - 98 Nerva imperator; 98-117 Traian imperator. Vor desăvârşi expansiunea imperiului în Sud-Estul Europei şi Asia Mică. Romanii cuceresc Armenia, Assiria, Mesopotamia, Dacia. Politica privind creştinii este mai relaxată. Ierusalimul este parţial repopulat cu evrei creştini, loiali imperiului. Au loc lupte interne şi răscoale în Iudeea. În urma unei răscoale a iudeilor, Simeon (care l-a înlocuit pe Iacob cel Mic la conducerea Bisericii de la Ierusalim) este ucis în anul 107. Locul lui este luat de Ioan de Efes (107-117). Ignaţiu de Antiohia (prezbiterul Bisericii din Antiohia) este dat spre a fi sfâşiat de animale în amfiteatrul de la Roma (110). Policarp va păstorii comunităţile creştine, până în 156, în calitate de episcop de Smirna.

Slide 90: 

87 105-115 Papa Alexandru I la Roma 117-138 Adrian împărat. Stabileşte graniţa pe Eufrat, încheind pacea cu Parţii. O răscoală a iudeilor din 117 este înfrântă de trupele romane conduse de maurul Lucius Quietus. Acesta devine Legat al Iudeii. Adrian era un mare admirator al culturii elene. Preconiza unificarea imperiului prin sinteza culturii romane cu cea elenă. Dorea să edifice un consens comercial, edilitar şi civic. În perioada 128-138 îşi va stabili reşedinţa la Atena. 115-125 Papa Sixt I ; 125-136 Papa Telsefor. 127 În urma participării evreilor la o răscoală în Egipt, Adrian hotărăşte lichidarea iudaismului, începând cu interzicerea botezului mozaic (circumcizia). În anul 130 vizitează Ierusalimul şi hotărăşte reconstrucţia oraşului ca urbe de tip roman, sub numele de Aelia Capitolina. Templul urma să fie reconstruit şi închinat lui Jupiter. 132 După doi ani de pregătire, iudeii încep ultimul lor război împotriva Romei. Rabinul Akiva îl numeşte pe Simon Ben Koshiba ‘Mesia’, cu numele Bar Kohba (Fiul Stelei), şi conducător al armatelor iudee. Garnizoana condusă de Tinus Rufus şi întăririle venite din Siria sunt înfrânte ; Ierusalimul este eliberat. Iudeii pedepsesc pe evreii creştini, care nu se alătură mişcării anti romane. Împăratul cheamă legiunile din Bretania, conduse de Iulius Severus şi preia conducerea campaniei. Este cucerită întâi Galileea. În anul 134 este cucerit Ierusalimul. După o rezistenţă îndelungată şi distrugerea a cinzeci de localităţi fortificate, cade ultima citadelă : Beter (135), unde moare şi Bar Kohba. Iudeii vor mai rezista un timp în peşterile de la Marea Moartă (Ein Ghedi). Tinius Rufus va reconstrui Ierusalimul ca urbe romană sub numele de Aelia Capitolina. Templele lui Jupiter, Junona, Minerva vor fi construite pe ruinele Marelui Templu. Templul Afroditei este amplasat pe Golgota; a lui Zeus în Garizim şi în Pădurea Sacră, a lui Adonis în jurul grotei de la Bethleem.

Slide 91: 

88 135-155 Fiinţează ultima comunitate de evrei creştini dintre cei dispersaţi în Cisiordania şi Siria. Se vor numi Ebioniţi (săraci) şi vor adopta ‘Evanghelia Evreilor’. Nu recunoşteau lui Iisus calitatea de Mesia şi nici textele cuprinse în epistolele paveliene. 136 -140 Papa Igniu ; 140 -155 Papa Pius I ; 155 – 166 Papa Ancient la Roma 150 Iehuda Bar Ylai din Usha formează o nouă Yeşiva în Tveria. 155 Policarp de Smirna martirizat. 162-180 Marc Aureliu imperator. Emite Kaina Dogmata (Noi decrete) împotriva creştinilor din cauza mişcării eretice creştine a montaniştilor (Montanism a fost o mişcare creştină numită după numele fondatorului ei Montanus). Mişcarea Montaniştilor apare în Frigia (160). Numită şi ‘Mişcarea Noii Profeţii’ (Tertulian a fost el însuşi montanist) ea are un spirit de devoţiune, recomandă asceza, intoleranţa faţă de practicile păgâne şi avea un puternic spirit anti roman şi anti statal. Li se opun, din interiorul creştinismului apologeţii : Melitone, Atenagora, Apollinnare ; care cer loialitatea creştinilor faţă de statul Roman şi se opun manifestărilor fanatice ale montaniştilor. Marc Aureliu va reacţiona prin emiterea Kaima Dogmata: urmărirea şi persecutarea creştinilor care nu respectă legile statului. Apogeul este atins la Lyon unde mii de creştini montanişti sunt ucişi. Printre ei şi apologetul Iustin. Biserica creştină din Lion, decimată, este curând revigorată datorită lui Irineu. 193-211 Septimiu Sever imperator. Relaxează politica antievreiască şi în egală măsură anulează prigoana împotriva creştinilor. Este adeptul sincretismului religios (coexistenţa religiilor). Numeşte un preşedinte (nashi) din rândul învăţaţilor iudei din Tveria. Nashi va fi Iehuda Bar Ylai. În 212 va acorda evreilor cetăţenie romană (o dată cu toate popoarele supuse imperiului.). În Ierusalim revin evreii din alte teritorii. Cea mai semnificativă, ca număr, este comunitatea revenită din Babilon în urma prigoanei persane (212-241). Deasemeni este asimilată la mozaism populaţia Tadmoreeană, după înfrângerea ei de romani (273).

Slide 92: 

89 C.V.2 ÎN ANII OCUPAŢIEI BIZANTINE 284 – 638 284 Conducerea Imperiului este împărţită între Diocleţian (de Apus) şi Maxenţiu (de Răsărit). 311 La sfârşitul vieţii imperatorul Galeriu decretează toleranţa religioasă pentru creştini. 306-337 Constantin cel Mare imperator. 312 Constantin învinge pe Maximus la Ponte Milvio (pe Tibru) sub semnul lui Iisus (crucea în şase colţuri). 314-335 Papa Silvestru la Roma. 324 Constantin învinge pe Liciniu în Orient. Legiunile de soldaţi creştini participă la eliberarea Anatoliei. Constantin declară creştinismul religie de stat. Începe imperiul Romano-Creştin. Capitala imperiului se stabileşte la Constantinopol. Palestina şi Ierusalimul trec sub conducerea evreilor creştini. Aceştia adoptă toponime elene. Pe Golgota este construită Biserica Sfântului Mormânt. Evreii creştini repopulează Ierusalimul. Zidul Plângerilor rămâne sub jurisdicţia comunităţilor de evrei mozaici. 325 Conciliul ecumenic de la Niceea. La Niceea se definesc criteriile de apartenenţă la ‘catholica eclesia’ :  Acceptarea tezei fundamentale : ‘Fiul este Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, generat nu creat, consubstanţial cu tatăl’.  Ordinea scaunelor episcopale : Roma, Alexandria, Antiohia Aria de jurisdicţie a episcopilor celor trei patriarhii.  Data Paştelui stabilită de comun acord (nu s-a respectat datorită diferenţelor de calendar între Orient şi Occident).

Slide 93: 

90  Celibatul clericilor (cu care nu vor putea locui decât mamele şi surorile). 351-353 Răscoală a evreilor mozaici de la Ierusalim. Sunt înfrânţi, titlul de ‘nashi’ (conductor al Comunitaţilor cu drept de reprezentare în faţa autoritţilor) este desfiinţat, localităţile Tveria, Tzipori şi Bet Gallus sunt dărâmate. Ierusalimul rămâne oraş deschis celor două religii; este permisă vizitarea locurilor sfinte. Misionarii creştini Ilarion şi Hariton îndeamnă la construirea de biserici şi mănăstiri pe tot teritoriul Palestinei. 363 Începe confruntarea între Romani şi Perşi. Ofensiva lui Constanţ al II-lea înfrântă. Valenţian, imperator creştin (363-375). Se dezvoltă episcopia creştină din Milano sub conducerea Episcopului Ambroziu (347-397). Scade influenţa papilor de la Roma. Până în 392 o perioadă tulbure în Occident, după care Teodosiu I devine imperator unic, cu intenţia de a menţine imperiul prin credinţa creştină şi instituţiile ei. Un incident din perioada lui Teodosiu ilustrează gradul de intoleranţă la care ajunsese clerul creştin faţă de poporul primilor creştini. În anul 387, la Callinico, oraş pe malul Eufratului, creştini fanatici au incendiat o sinagogă. Împăratul Teodosiu I, deşi creştin, cere episcopului de Milano, Ambrozie, să reconstruiască sinagoga cu banii episcopiei. Episcopul de Milano Ambrozie îi scrie : ‘Va fi aşadar un templu al nelegiuiţilor iudei construit pe cheltuiala Bisericii’. (Ambrozie Scrisoarea 74) 451 Marea schismă creştină. Separarea bisericilor Biserica de la Roma (catolică) Biserica de la Constantinopol (ortodoxă) Episcopul Juvenal (de la Ierusalim) se alătură Bisericii de la Constantinopol dar majoritatea evreilor creştini se alătură comunităţilor evreieşti din Samaria. Creştinii rămân minoritari în Ierusalim.

Slide 94: 

91 476 Căderea Imperiului Roman de Apus. 527-565 Justinian împărat. Va reinstaura dominaţia ortodoxismului în Ierusalim. Drepturile evreilor mozaici vor fi limitate. 614 Evreii mozaici din Galileea şi Nazaret se alătură perşilor, ajutându-i să ocupe Ierusalimul. Clerul mozaic va declanşa o prigoană de amploare împotriva populaţiei creştine. Vor fi dărâmate numeroase biserici. Preotul Zaharia şi fruntaşii creştini sunt goniţi din oraş. 627 Pace între perşi şi bizantini. Revenirea clerului ortodox se face printr-o procesiune condusă de împăratul Heraclius. Clerul ortodox prigoneşte pe mozaici… 638 Califatul Arab, ocupă Ierusalimul şi Palestina C.V.3 ÎN ANII OCUPAŢIEI CALIFILOR 638 – 1099 625 Expasiunea Arabă se apropie de Palestina. Armata organizată de Profetul Mahomed este privită cu teamă de populaţie. Evrei, creştini şi păgîni, deopotrivă îşi trimit delegaţii cu daruri pentru a obţine “Act de Protecţie”(firman). Încep lupte între armatele arabe şi legiunile bizantine (632-638). Acestea din urmă sunt nevoite să abandoneze Siria şi Palestina, după bătăliile de la Bet Şen (635) Şi Valea Iarmukului (636). În 638 Ierusalimul este ocupat de trupele musulmane. Comandantul trupelor bizantine părăseşte oraşul lăsând la conducerea acestuia pe episcopul creştin Sofronie. Acesta predă oraşul califului Omar. Tratatul încheiat prevedea respectarea locaşurilor de cult şi o anumită toleranţă în practicarea celor trei culte: mozaic, creştin şi musulman. Teritoriul cucerit va fi numit de arabi ‘Falastin’. Din cauza lipsei consoanei ‘P’ din vocabularul arab.

Slide 95: 

92 661 Califul Muawaia îi ia aliaţi în oraş pe iudei. Va sprijini colonizarea lor în Liban şi le dă conducerea oraşului. Este construită Marea Moschee a lui Omar pe ruinele Marelui Templu mozaic. Se construiesc moschei pe tot teritoriul Palestinei. 717 Califul Omar al II – lea instituie un regim de teroare religioasă. El începe cu măsuri fiscale de genul ‘taxei pe cap’ (de necredincios musulman). Continuă cu alte restricţii. Ne musulmanii nu aveau voie să construiască sau să repare locaşuri de cult. Nu li se permitea să oficieze procesiuni rituale sau să afişeze insemnele de cult (crucea, steaua lui David, steaguri, icoane, etc) în locuri publice. Nu aveau voie să împiedice rudele să se convertească la mahomedanism. Nu aveau voie să adopte obiceiuri musulmane, să participe la sărbători musulmane. Nu aveau voie să construiască locuinţe mai înalte decât ale musulmanilor. Ciudat de asemănătoare cu cele aplicate în istorie de alte regimuri intolerante sau xenofobe, pe criterii religioase sau nu - Inchiziţia, fascismul, comunismul, etc Califii din dinastia Abas au impus semne distinctive în vestimentaţia ‘necredincioşilor’. Iudeii trebuiau să poarte pălării galbene, creştinii pălării de culoare albastră, iar ceilalţi necredincioşi pălării de culoare roşie. Au loc campanii de trecere forţată la mahomedanism. Datorită opoziţiei hotărâte, atât a mozaicilor cât şi a creştinilor (care încep un exod în masă din Ierusalim, ne vrând să renunţe la credinţă) autorităţile musulmane sistează convertirea forţată. Cei ce o vor accepta vor primii funcţii publice. O vor face membrii unor familii cu stare iudee (şi mult mai puţin creştinii). Aceştia se vor constitui în factor de sprijin în infrastructura puterii musulmane. Practicarea cultului de origine o vor ţine în mare secret. Biserica Sfântului Mormânt, de pe Golgota este dărâmată. Comunităţile creştine în Palestina sunt grupate în Ierusalim, Tveria, Bethleeem, Nazaret şi localităţile maritime. Comunităţile iudeilor sunt grupate în Galileea, Neghev şi la Ierusalim.

Slide 96: 

93 998 Beduinii din tribul Tay sunt desemnaţi să guverneze Palestina în numele califilor. Aceştia se declară independenţi. Urmează o perioadă de războaie civile până la venirea cruciaţilor. Fenomen ce va diminua viaţa economică, ruinând comunităţile locale şi determinând o micşorare a numărului de locuitori din Palestina.Vor fi izgoniţi de Cruciaţi. C.V.4 ÎN ANII OCUPAŢIEI CRUCIAŢILOR 1099 – 1291 1096 Regatele creştine, o dată constituite într-o alianţă (care va duce la formarea Imperiului Romano-German), sub conducerea spirituală a papilor, îşi canalizează forţa expansivă sub stindardul eliberării Mormântului Sfânt. Începe prima Cruciadă. Trupele de mercenari conduse de nobili Franci se deplasează spre Ierusalim. În drumul lor practică exterminarea ne creştinilor. În speţă din comunităţile evreieşti întâlnite. Motivul religios[1] era de faţadă. Iisus a fost ucis, după cum am văzut, de oligarhia Sanhedrinului Mozaic şi de acei evreii din Ierusalim, incitaţi de marele cler mozaic de atunci. Se masca faptul că fără apostolii evrei creştini, popoarele creştine nu ar fi fost…creştine. Era perioada în care, spre exemplu textul Lucanian ‘Faptele Apostolilor’ va fi ‘ascuns’ uzului creştinului ‘de rând’. Era şi firesc deoarece argumentul ‘vinei’ poporului Evreu nu ar mai fi avut… argumente. Motivul real era mai prozaic : jaful evreilor, care erau înstăriţi. Metoda se va aplica aproape nouă sute de ani. Are loc lupta pentru Ierusalim. 30.000 de luptători iudei se apără cu disperare şi eroism. Marea majoritate cad în asediu. Pe 15 iulie oraşul este cucerit. Cei prinşi sunt vânduţi ca sclavi nobililor creştini. Ceilalţi iudei se retrag la Aşkelon unde vor continua rezistenţa până în 1153. Comunităţile de creştini predau zona lor fără luptă. Perioada cruciatã a lãsat pe teritoriul [1] vina poporului evreu de a îl fi omorât pe Iisus

Slide 97: 

94 Palestinei numerose biserici creştine, mãnãstiri şi forturi, ale cãror urme se gãsesc şi azi. Multe din ele au fost transformate în moschei. Comunitãţile de iudei erau grupate în zona ruralã deoarece cruciaţii nu au omorât aici oameni, având nevoie de produse agricole pentru garnizoanele lor. Iudeii erau trataţi la fel ca orice ne creştini. Cu mici excepţii li se interzicea stabilirea la Ierusalim. Astfel un grup de 300 de rabini practicanţi fervenţi ai cultului mozaic, din Franţa şi Anglia, primesc dreptul de a locui la Ierusalim (1210-1211). Comunitãţi mai mari de evrei sunt la Aşkelon, Accra şi în Galileea. Localnicii, fie ei creştini sau iudei, practicau agricultura, micile meserii, comerţul. Godefroy de Bouillon este proclamat Rege al Ierusalimului. Nobilul franc Tancred devine Prinţ de Galileea. Regatul Creştin înfiinţat este numit ‘Regnum David’ şi în unele acte ‘Israel’. El se întindea de la muntele Hermon şi Damasc în Nord până la portul Eliat în Sud. 1177 Alianţa între Egipteni, Sirieni, Irakieni condusã de Saladin[1], în a se opune celei de a dou-a cruciade, reuşeşte sã ocupe Gaza. A dou-a cruciadã se împotmoleşte în faţa Damascului. 1191 A trei-a cruciadã, condusã de Richard Plantagenetul (‘Inimã de Leu’) şi Filip August, reuşeşte sã recucereascã de la Alianţa Arabã portul şi cetatea Accra. Neânţelegeri apãrute între conducãtorii ei fac ca armata creştinã sã nu valorifice fuga în derutã a trupelor arabe. Este încheiatã pace cu Saladin prin care este permis accesul liber la centrele de cult aflate în zona arabã. 1229 A şase-a cruciadã este condusã de regele Friderich al II – lea. Ierusalimul este recucerit fãrã luptã, la fel ca oraşele Lud, Ramala, Tzipori, Nazaret. În urma tratatului de la Iaffa Muntele Templului rãmâne în posesia Sarazinilor (pe el se afla Moscheea lui Omar). Cruciaţii vor rezista pânã la venirea Mamelucilor (1291). [1] Şalah ad-Dīn Yūsuf ibn Ayyūb

Slide 98: 

95 C.V.5 ÎN ANII OCUPAŢIEI MAMELUCILOR 1291 – 1516 1516 Mamelucii înving pe cruciaţi în bătălia de la Accra. Restabilesc regimul musulman pe sistemul de organizare autarhică. Astfel Palestina este izolată de regatele creştine. Este interzisă intrarea călugărilor creştini, de teamă că vor introduce o dată cu venirea lor perceptele inchiziţiei. Mamelucii permit întoarcerea Evreilor. Fenomenul se va amplifica după Salv Conductul dat de Vatican (1488) prin care evreii persecutaţi pentru credinţă de inchiziţie pot pleca în Palestina. Astfel va începe o mişcare umană de Reântoarcere a Evreilor în Palestina. Ea va dura, cu variaţii de intensitate, până în secolul XX. În schimb comunităţile creştine se vor diminua, menţinându-se mai mult pe teritoriul actualului Liban (Ritul Maronit). Dominaţia Mamelucă se termină o dată cu invazia otomană.

Slide 99: 

96 C.V.6 ÎN ANII OCUPAŢIEI OTOMANE. SIONISMUL – GENEZA REÂNTOARCERII 1516 – 1917 1516 Trupele imperiului otoman ocupă Palestina şi Egiptul, în urma bătăliei de la Debek. 1481-1512 Baiazid Ilderim sultan. Revin grupuri mari de Evrei de rit Sefard[1] care se instalează în peninsula Iberică. Au fost expulzaţi din Spania în 1492 şi ulterior din Portugalia. 1700-1777 Soseşte un val de evrei aşkenazi[2] veniţi din Polonia, în urma prigoanelor antisemite. Puterile creştine încearcă sprijinirea emigrării şi implantării de comunităţi formate din sârbi, bulgari şi greci. [1] Evreii de rit Sefard sunt evreii de rit spaniol. Ei s-au instalat în Peninsula Iberică după ce au fost goniţi din Iudeea: prima deportarea a avut loc în anul 70 şi după desfinţarea Statului Iudeu de armata Imperiului Roman (134-135). Arealul de dispersie a fost de-a lungul teritoriilor limitrofe Mării Mediterane. Ei s-au instalat în Peninsula Iberică o dată cu instalarea Califatelor Arabe (secolul VIII) în Peninsula Iberică. Au fost expulzaţi din Spania în 1492 (prin Decretul din Alhambra, dat de Regina Isabela şi Regele Ferdinand, la îndemnul Episcopului Iezuit Francesco de Loyola) şi ulterior din Portugalia. Au emigrat în nordul Africii,în Italia, în Orientul Apropiat, în peninsula Balcanică şi în Sudul României, ulterior în Anglia, Olanda şi America (prima Comunitate înfiinţată în jurul Sinagogii `Kahal Zur Israel` din statul Pernambuco – Brazilia). Au vorbit vreme de sute de ani limba ladino sau iudeo-spanio (având la bază dialectul castilian). [2] Evreii de rit Aşkenaz după ce au fost goniţi din Iudeea: prima deportarea a avut loc în anul 70 şi după desfinţarea Statului Iudeu de armata Imperiului Roman (134-135), au emigrat în vestul şi centrul Europei, mai ales în ţările germanice. Începând din primele secole ale primului mileniu al erei noastre. În Evul Mediu, ei au migrat şi spre estul Europei. Evreii aşkenazi utilizau limba idiş, (un idiom germanic) şi cea ebraică / aramaică: în practicarea cultului, discursuri rabinice şi legătura cu Comunităţi Everieşti mai îndepărtate.

Slide 100: 

97 Metoda era de a plăti visteriei turceşti importante sume de bani pentru ca acela care şi-a menţinut credinţa creştină să devină ‘supus’ austriac, englez sau francez. Astfel aveau posibilitatea de a practica atât cultul creştin (catolic, ortodox sau protestant) cât şi de a exercita o meserie pentru asigurarea existenţei. Creştinii trăiau în jurul aşezămintelor religioase, care mai erau. 1789 Revoluţia Franceză dă drepturi egale tuturor cetăţenilor, inclusiv evreilor din comunităţile aflate sub jurisdicţie Franceză. Primul Sanhedrin legal al evreilor din al evreilor din epoca modernă (1805) este ţinut la Paris. 1830 – 1850 ALIA – Începutul mişcarii de reântoarcere a Evreilor pe tărâmul străbunilor, urmare a chemării Rabinilor Yehuda Solomon Alkalai (rabin al unei mici comunităţi mozaice sefarde de lângă Belgrad) şi Zvi Hirsch Kalischer (rabin aşkenaz din Germania) de întoarcere activă în ‘Tărâmul promis’[1]. Spre deosebire de practica rabinilor de a se ruga ca Iahve (Dumnezeu) să îi ducă înapoi în ‘Tărâmul Promis’, el militează pentru reântoarcerea efectivă a evreilor în Palestina, cu sprijinul tuturor comunităţilor evreieşti din Galut (diaspora evreiască). Grupul de adepţi creşte până la decesul rabinului. Aceştia duc aceste idei în comunităţile de provenienţă. Printre ei este şi bunicul lui Thomas Herzl, Din Comunitatea Evreiască din Budapesta ; bancher. El va dedica viaţa lui şi averea familiei realizării practice a acestui deziderat, realizând coagularea Mişcării de Reântoarcere a Evreilor în jurul Congresului Mondial Sionist de la Basel (1897). 1850-1914 Acţiuni individuale ale unor magnaţi evrei pentru Reântoarcere. Dezvoltarea mişcărilor Sioniste în ţările Europene şi SUA devine motorul şi sponsorul principal (prin organizaţiile de tip Joint) al diverselor etape de Reântoarcere. Conştiinţa naţională se dezvoltă în comunităţile evreieşti din Europa în baza a doi vectori sociali: [1] Adresa Link Video: http://www.youtube.com/watch?v=rdeXa1oz9D8

Slide 101: 

98 1. Succesiunea a două stări de spirit în comunităţile din Europa: de integrare în majoritate a evreilor; de rezistenţă şi organizare în faţa manifestărilor de intoleranţă şi antisemitism din partea populaţiei creştine. Cum această succesiune avea timpi diferiţi în diferite ţări Europene, inclusiv Imperiul Rus, comunităţile evreieşti erau într-o continuă căutare de soluţii. 2. Formarea conştiinţei naţionale. Ralierea evreilor în jurul Credinţei Mozaice şi a voinţei de a se Reântoarce în ‘Ţinutul Făgăduit’ pentru a reface Ţara lui Israel. Un mare număr de emigranţi au luat drumul Americii (de unde, peste nici 70 de ani şi până acum va veni principalul suport financiar al Joint-ului). O altă iniţiativă a fost a magnatului evreu Moriz de Hirsh (finanţator, printre altele a construirii căilor ferate din Balcani şi Orient) de a trimite 7000 de evrei pauperi din Rusia în Argentina. Magnatul Rotchschild finanţează direct (1870-1910) înfiinţarea unor aşezări compacte în Palestina. 1897 la Basel (Elveţia): primul Congres Mondial Sionist, iniţiat de Theodor Herzl[1]. Provenind dintr-o familie de bancheri din Budapesta, absolvent al facultăţii de drept din Viena, va intra în jurnalistică. În calitate de corespondent de presă la Paris, participă la isteria provocată de procesul Dreyfuss, pe parcursul a zece ani de zile, în Franţa. Acest fenomen îl face să vadă că singura soluţie este Reântoarcerea în Israel a evreilor. Scrie un text, ce va deveni primul manifest al Sionismului, ‘Der Judenstaat’ (Statul Evreu) în care preconizează înfiinţarea unui Stat Evreu modern, multirasial şi religios tolerant. Contactează magnaţi evrei (Hirsh, Rotchschild) fără succes datorită orgoliului său şi al lor (Rotchschild i-a spus, în bătaie de joc, că nu vede cum ar reface Statul Israel cu 100.000 de ‘shnorreri’-amărâţi). Va lua legătura, prin Bismark şi împăratul Germaniei Wilhelm al II-lea, cu sultanul Turc (în două călătorii, vizitând şi aşezările evreieşti din Palestina). [1] Adresa Link Video: http://www.youtube.com/watch?v=gwlVshHtK5Q

Slide 102: 

99 Acesta îi propune Reântoarcerea nelimitată a evreilor pe pământul lor, în schimbul acoperirii deficitului enorm al visteriei imperiului Otoman. Marii bancheri evrei din Europa nu îl sprijină. Se va îndrepta spre mişcările de tineret (Chovevei Zion) spre intelectualitatea naţionalistă evreiască, spre evreii din clasa mijlocie din toate ţările Europei. Eforturile sale sunt încununate de Congresul Sionist de la Basel – Elveţia (1897). Sunt definite direcţile de acţiune (organizatorică, financiară, religioasă, culturală) pentru Reântoarcere. În timp organizaţia va lua numele de ‘Congresul Mondial Evreiesc’. Reântoarcerea va continua atât prin voluntariatul tinerilor evrei din Europa, cât şi prin emigrarea familiilor din zone supuse mişcărilor anti semite (Rusia, Galiţia, Lituania, Polonia, Bielorusia), sau a mişcărilor revoluţionare (1905). 1917 – 1918 La intrarea trupelor Engleze (conduse de gen. Allenby) în Palestina, populaţia, formată din 560.000 de Arabi, 55.000 de evrei trăia pe un teritoriu arid şi sărăcit de administraţia Turcă; de război şi blocadă. Tineri evrei şi familii vin să cultive pământul în Israel . Alia-ua evreilor se extinde de la zonele urbane spre cele rurale. Evreii noi veniţi reiau ocupaţii agricole în condiţii foarte grele secând mlaştini; făcând faţă penuriei alimentare şi bolilor (în speţă malaria). De menţionat că primii evrei emigranţi, care au înfiinţat localităţi agricole în zone aride au fost cei din România (conduşi de Moşe David Iancovici). Au urmat cei din Yemen (1882), Rusia (bilumilii, începând cu 1903), Ucraina şi Basarabia (Har Halutz – ‘pionieri’, 1905-1925). Aceştia din urmă vor forma primele comunităţi săteşti, forma de organizare având o pregnantă asemănare cu modelul esenian din perioada lui Iisus. Primul a fost kibuţul Dgania (înfiinţat la iniţiativa lui Iosif şi Miriam Baratz).

Slide 103: 

100 C.V.7 ÎN ANII OCUPAŢIEI BRITANICE 1917 - 1948 1918 Ĩn ianuarie, după Declaraţia Balfour dată la Liga Naţiunilor de la Geneva, au loc contacte între reprezentanţi şi lideri ai Mişcării Sioniste (Mişcarea Naţionalistă Evreiască, statutată în urma Congresului de la Basel -1886. Scopul ei era Reîntoarcerea Evreilor pe teritoriul Vechiului Israel, pentru a îşi restabili un Cămin Naţional, punând capăt peregrinării şi persecţiilor - ca minoritari - în ţări străine) şi Mişcarea Pan Arabă (Mişcare Naţionalistă de formare a Marelui Stat Arab - care ar fi inclus actualul teritoriu din Iran, Irak, Arabia Saudită, Iemen, Palestina, Siria, Sinai ; iniţiată de Emirul Hussein, la începutul secolului XX, având ca mentor pe Lordul Lawrance şi consilieri militari Englezi). 1918-1919 Tratativele între preşedintele Congresului Mondial Evreiesc, Chaim W eitzmann (lider al Congresului Mondial Sionist, unul dintre primii membrii ai organizaţiei de tineret Chovevei Zion din Berlin (Cei ce iubesc Zion-ul – anii 1870 – 1880 - care militau practic pentru Reântoarcerea în Israel); principal negociator între 1918 -1948; primul Preşedinte al Statului Israel după mai 1948) şi Emirul Feisal - viitorul conducător al Arabiei Saudite, tindeau către o ‘Alianţă Semitică’ dar interesele Angliei şi Franţei au blocat acest moment unic de posibilă colaborare, ducând la un război ‘între veri’ ce durează până acum. În vara anului 1918, Chaim Weizmann are o întâlnire la Akaba, port la Marea Roşie în peninsula Sinai, cu Feisal (fiul emirului Hussein şi lider al Revoltei Arabe Din timpul primului Război Mondial). El susţine ideea unei alianţe în tratativele de pace de la Paris.  Feisal spera să obţină sprijinul Sionist în lupta de culise pe care o ducea cu diplomaţia Franceză pentru cotrolul Siriei. Punctul culminant (pozitiv) apare în

Slide 104: 

101 decembrie 1918, la un prânz oferit de lord Rotchschild. Aici Feisal declară[1]. ‘Nici un Arab nu poate să fie suspicios în ce priveşte naţionalismul Evreu…spun Evreilor Bine aţi venit Acasă şi vom coopera cu ei în limitele Statului Arab’[2].  Se semnează o Declaraţie Comună în care se trasează direcţiile de principiu ale relaţiei între Statul Arab şi Mişcarea Sionistă. Condiţia Emirului a fost ca aceasta să rămână secretă până la declararea independenţei Statului Arab, şi în urma respectării articolelor şi convenţiilor de către ambele părţi. Interesantă este forma de prezentare de la începutul Protocolului : ‘Majestatea sa Regală Emirul Feisal, reprezentând şi acţionând din partea Regatului Arab din Hejaz, şi Dr. Chaim Weizmann, reprezentând şi acţionând din partea Organizaţiei Sioniste, în numele originii comune rasiale şi a legăturilor străvechi existente între poporul Arab şi Evreu, şi realizând că modul cel mai sigur pentru atingerea aspiraţiilor naţionale este pe calea unei strânse colaborări în dezvoltarea Statului Arab şi a Palestinei, dorim să confirmăm buna înţelegere ce există între cele două părţi, asupra următoarelor Articole…’  Privind ce se întâmplă acum nici nu ar fi de crezut că a existat o astfel de Declaraţie… Se garanta evreilor emigrarea liberă şi aşezarea lor pe teritoriul Palestinei. Se ofereau garanţii reciproce în ce priveşte siguranţa arabilor şi a posesiunilor acestore, precum şi sprijinul financiar, asistenţa tehnologică, acordate de evrei pentru dezvoltarea economică a populaţiei arabe din Palestina. O săptămână mai târziu partea sionistă convine cu partea arabă câteva cerinţe esenţiale: Portul Haifa va fi zonă liberă pentru ambele părţi; Akaba va deveni port liber. [1] conform unor notiţe ale lui T.E.Lawrence, consilierul său [2] Statul Arab, în viziunea lui Feisal cuprindea Palestina, în totalitate, urmând a se stabili o formă de autonomie pentru teritoriul acordat Evreilor, în cadrul acestui stat.

Slide 105: 

102  Pe 6 februarie 1919 Emirul Feisal, în cuvântarea susţinută în faţa Conferinţei de Pace de la Paris, în care solicită independenţa Arabiei, menţionează acordul şi garanţia sa pentru o Palestină : enclavă a ‘Sioniştilor Evrei’. Speranţa lui Feisal era ca Weitzmann să sprijine total pe arabi în diferendul lor cu Franţa pentru litoralul Sirian, formând o ‘Antantă Semitică’.  Chaim Weitzmann era dependent de politica Engleză ce avea în vedere doar împărţirea Orientului Mijlociu între Anglia şi Franţa, sub forma aşa numitelor ‘Mandate’ ce le asigura controlul puterii şi a resurselor petroliere. Ambele mari puteri nu doreau un Stat Arab puternic, deţinător al majorităţii câmpurilor petroliere. Pe scurt principiul Roman ‘Divide et impera’ a fost de ne depăşit pentru mişcarea Sionistă. Weitzmann sfătuieşte pe Arabi să nu se interfereze cu Francezii în problema litoralului Sirian. În vara lui 1919 Feisal întrerupe întâlnirile cu partea sionistă şi adoptă doctrina Palestinei Arabe, indică emisarilor evrei să poarte tratative directe cu arabii Palestinieni şi în toamna lui 1919 întrerupe orice tratative cu evreii sionişti. Tratatul rămâne secret, ne fiind menţionat ani mulţi nici de partea conducerii arabe, nici de evrei.  Din toamna anului 1919, coincidenţă sau nu, încep răscoale arabe în Palestina. Sunt atacate aşezări evreieşti, sute de evrei măcelăriţi. Englezii reacţionează slab, având în vedere interesele viitorului Mandat Britanic în Palestina.  În aceste condiţii Comisia de la San Remo elaborează Harta Mandatului Britanic în Palestina (1920)[1]. Se stabileşte o graniţă firească între evrei şi arabi : Iordanul. Între Iordan şi Marea Mediterană evreii, De la Iordan spre Peninsula Arabică, palestinienii. Era rezolvată astfel problema neinterferării celor două părţi aflate în conflict în teritoriu şi a securităţii [1] Adresa Link Video: http://www.youtube.com/watch?v=vm8jiRDCBE4

Slide 106: 

103 ambelor părţi, de o parte şi de alta a fluviului Iordan. 1920-1948 Palestina sub mandat britanic. Evreii se confruntă cu mixajul revoltelor arabe şi a intereselor britanice în zonă. Britanicii vroiau să menţină în sfera lor de influenţă noul stat Arabia Saudită, precum şi accesul privilegiat la resursele petroliere din Irak, Arabia Saudită, Iran, Kuweit, Emiratele din Golful Persic. De aceea revoltele arabe din Palestina erau un semn că ‘relaţiile speciale’ cu Mişcarea Sionistă trebuiau temperate. Drept urmare, începând cu 1922, primirea de evrei în Palestina este limitată la 50.000-75.000 pe an. Nici această cifră nu este respectată, de-a lungul anilor, până în 1948. Mai mult : din dorinţa de a stabili un stat tampon cu Arabia Saudită Marea Britanie formează la Vest de Iordan Statul Iordanian (condus de familia Haşemită fidelă coroanei, pe care o va sprijini economic, înarma modern şi instrui sub conducerea generalului englez Glubb). Astfel că partea destinată palestinienilor nu mai există, războaiele ulterioare ducându-se între arabi şi evrei pe partea destinată ... evreilor. 1939-1945 Holocaustul evreilor în Europa. Interdicţia emigraţiei de către britanici va mări enorm numărul victimelor. Apar organizaţii evreieşti care aduc ilegal grupuri de evrei în Israel şi organizează atentate la Ierusalim împotriva armatei Britanice[1]. C.V.8 ÎN ANII STATULUI ERETZ ISRAEL 1948 – 2005 1948 La 15 Mai, o dată cu retragerea Britanică, Ben Gurion declară independenţa Statului Eretz Israel. În aceaşi noapte încep confruntările primului Război arabo-israelian, încheiat prin armistiţiu la 20 iulie 1949. Vor urma confruntări continue până azi. [1] Adresa Link Video: http://www.youtube.com/watch?v=5EKMsrVk1cc

Slide 107: 

104  Din punct de vedere religios statul evreu este tolerant dar nedoritor de a-şi aminti de originile iudaice ale creştinismului. Din informaţiile pe care le am (1994), la Ierusalim există o comunitate de Evrei creştini de circa 3.000 de oameni, provenită din căsătorii mixte. Nu este bine văzută de conaţionalii lor mozaici. Există deasemeni creştini de origine palestiniană (de rit maronit, ca şi creştinii din Liban), mai ales la Bethleem, Ramala, în Cisiordania.  În contemporaneitate există câteva curente pro creştinism de sorginte iudaică. Menţionez pe cel al Iudeilor Mesianici. Iudaismul Mesianic este o mişcare religioasă al cărei aderenţi susţin că Isus din Nazaret (cu numele evreiesc ‘Yeshua’) este, pe de o parte, Messia Evreilor reânviat, pe de alta parte având o origine divină. În 1993 erau 160.000 adepţi în Statele Unite şi 350.000 în lume. În 2003 existau circa 150 sinagogi Mesianice în Statele Unite şi cca 400 în lume. Evreii Mesianici practicanţi se consideră observanţi autentici ai Torei şi de formaţie Culturală Iudaică. Mesianismul Iudaic este considerat de Evreii de Rit Mozaic şi de multe rituri creştine ca fiind o formă de Creştinism. Mesianismul Iudaic s-a format în Sec. XIX. Congregaţii de Evrei Creştini s-au format prima oară în Anglia. Ea a fost fondata de 41 de Evrei Creştini sub numele ‘Beni Abraham’. Era o forma de Creştinism cu ‘background’ Iudaic. În 1866 ia fiinţă ‘Alianţa Evreilor – Creştini din Marea Britanie, ale cărei ramuri se regăsesc şi azi în Europa şi Statele Unite. În 1915 ia fiinţă Alianţa Internaţională a Evreilor – Creştini din America (‘The Hebrew-Christian Alliance of America’ – HCAA). În 1925 se formează Alianţa Internaţională a Evreilor – Creştini (‘The International Hebrew-Christian Alliance’ – IHCA). Iudaismul Mesianic este revigorat de Martin Chernoff (preşedinte HCAA). În 1975 HCAA devine Alianţa Mesianică din America (‘Messianic Jewish Alliance of America’ – MJAA), de care se disociază congregaţii mai mici (cum ar fi Messianic Israel Alliance, First Fruits of Zion, and the

Slide 108: 

105 Coalition of Torah Observant Messianic Congregations).  Teologic Iudaismul Mesianic este studiul lui Dumnezeu şi al Scripturii din perspectiva sa. Canonice sunt Vechiul Testament, Noul Testament ca fiind un text inspirat de Dumnezeu, Epistolele Sf. Paul considerate pe deplin congruente cu Iudaismul Mesianic (respinse de unele congregaţii ca fiind canonice). Textele canonice sunt: Torah, Nevi’im, Ketuvim, Evangheliile după Matei,Marcu,Luca şi Ioan, Faptele Apostolilor (Luca), Epistolele lui Ioan, Petru şi Paul adresate Evreilor, Apocalipsa (Cartea Revelaţiei din Noul Testament). Doctrine Fundamentale:  Dumnezeu – Credinţa în Dumnezeul (Elohim) Biblic: atotputernic, omniprezent, etern, creator, infinit şi binevoitor.  Yehshua (Iisus) Messia – Messia Iudeu, ca fiind ‘YHVH’ (Ye Ho Vau He) întrupat ‘în carne’ şi Salvatorul sufletelor.  Torah Scrisă – Torah (Pentateuth), Cele Cinci Cărţi ale lui Moise sunt considerate ca fiind depline pentru convenantul cu Divinitatea. Se consideră faptul că Iisus a reafirmat şi predicat Credinţa sa în Torah.  ‘Fii lui Israel’ au fost, sunt şi vor rămâne a fi poporul lui Dumnezeu; făcând parte din Planul său Divin negând înlocuirea sa de orice fel de Biserică din Planul Divin.  Biblia –Tanakh şi Scrierile Apostolice (B’rit Chadasa’) sunt de Inspiraţie Divină pentru Iudeii Mesianici.  Eschatologia – Evreii Mesianici sunt adepţi ai următoarelor credinţe eschatologice: Ziua Sfârşitului, A Doua Venire a lui Iisus ca un Messia învingător, reconstruirea Israelului, reconstruirea celui de al trei-lea Templu, Reânvierea Morţilor (precum şi Iisus a reânviat), Shabat-ul Milenar (domnia lui Iisus peste o lume având caracteristicile Paradisului).

Slide 109: 

106  Legea Orală – Tora Orală încriptată în Talmud, observanţa legilor iudaice şi a tradiţiilor din Halaka.  Nu sunt adepţii convertirilor. Acestea sunt rare şi rezultatul unor identificări spirituale cu Iudaismul Mesianic, îndelung probate şi urmărite de Comunitatea în care aspiră cel vizat. Ei consideră reântoarcerea fiilor lui Israel răspândiţi printre ‘Neamuri’ ca fiind în momentul reântoarcerii lui Iisus.  Menţin respectarea celor 613 Mitzvot – uri. Sunt împotriva sacrificiior de animale sau de Evrei (sunt citaţi Rabbi Akiva şi Rabbi Tarfon: ‘daca a fost în Sanhedrin, nimeni, nici o data nu poate fi omorât’ (Mishnah Makot 1:10). Se condamnă indirect trimiterea la moarte a lui Iisus, Ştefan, şi a altor Evrei creştini, de-a lungul timpului de către Sanhedrin[1].  Practicarea legilor Torah duce la Sanctificare, nu şi la Salvare; atribuită doar lui Messia.  Atât Paul cât şi Iisus au respectat în totalitate Comandamentele Torah. ‘Să nu credeţi că Eu am venit să distrug Legea ci să o împlinesc’ (Matei 5:17-19 17).  Paul (pe care deseori îl denumesc cu numele său Evreiesc : Sha’ul) a rămas un Phariseu Iudeu credincios, ucenic al lui Gamaliel cel Bătrân, până la moartea sa; un continuu observant al legilor şi tradiţiilor Iudaice. Cuprinse în conceptul ’Noua perspectivă asupra lui Paul’ ele au o mare importanţă în Iudaismul Mesianic. Recomandarea Conciliului Rabinic al Iudeilor Mesianici este respectarea sărbătorilor Evreieşti, Şabat-ul, regulile de dietă.  Obiecţia principală a Iudeilor Mozaici vs. Iudeii Mesianici consta în aceea că, chiar dacă Iudaismul este Mesianic, Yehshua (Iisus) nu este Mesia. Iudeii Mesianici nu sunt recunoscuţi ca Iudei în Statutul Israel şi în Statutul Legii [1] Autoritate de conducere colectivă, formată din rabinii Templului Mozaic.

Slide 110: 

107 Reântoarcerii în Israel a evreilor. Evreii ‘ortodocşi’ consideră mişcarea ca fiind o trădare, o formă subversivă de apostazie; mai rea decât orice formă de rit creştin manifestat deschis. Conform unui citat din Central Conference of American Rabbis (2008) ‘Pentru noi, în comunitatea Evreilor, oricine susţine că Iisus este salvatorul său nu mai este Evreu şi este un apostat. Aceştia se plasează în afara comunităţii Evreieşti. Fie că se numesc Creştini sau 'fulfilled Jew' 'Messianic Jew' sau în oricare alt mod este irelevant. Pentru noi este limpede un Creştin’. NOTE LA CREŞTINI ŞI EVREI (II)  În acest selectiv BREVIAR DE FAPTE se ascunde o implicită întrebare, formulată ca titlu, la un celebru roman despre primii creştini a polonezului Henryk Sienkiewiczi ’QUO VADIS DOMINE?’.

Slide 111: 

108 Ceea ce părea ca fiind imposibil ; a devenit realitate ! Pentru că doi cavaleri ai adevăratei credinţe, din neamuri diferite, s-au regăsit printr-o singură frază, ca fiind copii aceluiaşi popor : ‘Poporul lui Dumnezeu’ şi salvând viaţa a 700.000 de suflete. NICOLAE BĂLAN ŞI ALEXANDRU ŞAFRAN DOI CAVALERI AI APOCALIPSEI SECOLULUI XX CREŞTINI ŞI EVREI – FAPTE (III)

Slide 112: 

109 Nicolae Bălan – Preot Creştin Ortodox, participant activ la actul Unirii din 1918. În anul 1942 este Episcop de Sibiu şi intim al Mareşalului Ion Antonescu.  Alexandru Şafran – cel mai tânăr Mare Rabin al Comunităţilor Evreieşti din România, în cea mai grea perioadă : Şoahul[1] anilor ’30 - ’40 din secolul XX. Pe teritoriul Basarabiei şi Transnistriei (ocupate la începutul invaziei Uniunii Sovietice şi aflate sub jurisdicţia autorităţilor statului Român) Şoah-ul a început mult mai devreme. El a fost generat de un concurs de împrejurări mai complex, pe fondul antisemitismului de stat (introdus de guvernul Octavian Goga în 1940) dar şi al stării de spirit antievreieşti din [1]  Şoah este temenul utilizat în tradiţia evreilor, care desmnează uciderea fără vină a evreilor din cele mai vechi timpuri (perioada egipteană, assiriană, romană, etc) pe tot mapamondul în perioada galutului (bejenia evreilor în afara pământului sfânt – ţara lui Iisrael). El se referă la orice agresiune, jaf, ucidere, viol împotriva unei comunităţi de evrei indiferent de dimensiunea acesteia. Fiecare moment al Şoah-ului are un loc şi un timp , comemorate şi separat (de exemplu : pogromul de la Chişinău din 1904, scufundarea vasului cu emigranţi Ştruma în Mediterana, după ce autorităţile engleze din Palestina au interzis debarcarea lor, în 1942). Holocaustul anilor ’30 – ’40 din Europa este ultimul pe lista nenumărabilă a momentelor Şoahului.

Slide 113: 

110 rândul populaţiei româneşti (folosită ca diversiune de Mişcarea Legionară[1] condusă de Horia Sima, în lupta pentru acapararea puterii în stat).  Fenomenul avea la origine aderenţa multor etnici evrei la Partidul Comunist Român, aflat la acea vreme în ilegalitate. Din rândul acestora au fost recrutaţi spioni şi sabotori de către N.K.V.D. (serviciul secret sovietic) şi ‘COMINTERN‘ (internaţionala comunistă afiliată Moscovei). Incidentele au început cu focuri de armă trase asupra soldaţilor români aflaţi în retragere din Basarabia (Dorohoi, vara anului ’40). Au culminat cu aruncarea în aer a statului major al armatei române de la Odessa, (din toamna anului ‘41) [1] Mişcarea Legionară din România îşi are obârşia (ca şi alte mişcări de acest gen din Europa) în tranşeele Primului Război Mondial (1914 -1918). Tinerii intelectuali ai vremii vor să revigoreze spiritul naţional şi să ridice nivelul moral şi de educaţie al românilor. Promovată de la începuturi de intelectuali, precum Nicolae Iorga, Vasile Conta, C. Rădulescu Motru, Vasile Pârvan, Ion Eliade Rădulescu, Nae Ionescu, … Mişcarea se radicalizează sub conducerea lui Corneliu Zelea Codreanu, devenind un real pericol împotriva clasei politice aflată ‘în funcţii’ în acele vremi. Reacţia acesteia este pe măsură. Legionarii sunt urmăriţi, scoşi în afara legii. Capii mişcării sunt ucişi. A dou-a garnitură de conducere, a lui Horia Sima, aserveşte mişcarea ‘coloanei a cincea’ de spionaj şi sabotaj germane. Reuşeşte, în ’40, pe fondul cedării Ardealului, abdicarea Regelui Carol al II-lea. După un scurt mariaj politic cu generalul Ion Antonescu, în ianuarie ’41 încearcă să îl răstoarne organizând un puci. Sprijinit de armata Română şi de autorităţile Germane, Antonescu îi elimină de pe scena politică (Sima şi cu o parte din ai lui primesc azil în Germania). Între anii ’20 – ’40 au organizat numeroase jafuri, vandalizări, pogromuri împotriva evreilor, pentru a atrage de partea lor lumpen proletariatul, ţărănimea săracă, şi oameni fără căpătâi (care au şi ajuns , în ’35 – ’40 în conducerea mişcării).

Slide 114: 

111  Masacrul de la Odessa – octombrie 1940. În octombrie 1940 trupele române, sprijinite de armata germană cuceresc Odesa, port la Marea Neagră. Statul major al unităţilor române de ocupaţie se stabileşte în una din puţinele clădiri din oraş rămase intacte, fostul sediu al N.K.V.D. (organul de securitate al U.R.S.S). Şeful de Stat Major primeşte o informaţie că această clădire este minată, dar nu îi acordă atenţie. La scurt timp clădirea sare în aer omorând soldaţii şi ofiţerii români aflaţi acolo. Retorsiunea autorităţilor de ocupaţie române a fost imediată, dură şi disproporţionată, la nivelul întregii populaţii evreieşti Zvonul că evreii comunişti din Odesa au pus la cale minarea clădirii îl determină pe Mareşalul Antonescu să ordone uciderea a câtorva mii de evrei din Odesa, ca represalii. Familiile de evrei sunt scoase din locuinte, masate în nişte foste magazii şi grajduri mari. Acestea sunt înconjurate de armată. Clădirile, cu bărbaţi, femei, copii, bătrâni, de-a valma înăuntrul lor, sunt stropite cu benzină, mitraliate, li se dă foc. Toţi care au reuşit să scape din flăcări au fost ucişi de glonţ. Una din clădiri este aruncată în aer la ora la care a fost aruncat în aer Statul Major. Populaţia evreiască, care a reuşit să fugă din oraş este omorâtă de soldaţii români la ordinul ofiţerilor, trupele speciale SS ce însoţeau armata română, populaţia locală în jaful locuinţelor părăsite de evrei şi din dorinţa de a îşi manifesta în acest mod ataşamentul faţă de ‘noua ordine’. A fost un masacru, în care au murit zeci de mii de evrei. Populaţia evreiască din Odesa era de aproximativ 50.000 de suflete, la care se adăugau în acel moment evreii refugiaţi din faţa armatelor române şi germane de ocupaţie, şi al căror număr nu este cunoscut. Puţinii care au mai rămas au murit ulterior de foame şi de frig pe câmpurile Transnistriei. Astfel Comunitaea Evreiască din Odesa a fost desfinţată în câteva zile.  Ulterior, sute de mii de evrei din cele două regiuni au fost exterminaţi prin foame şi frig în bejenia, din loc în loc, în acest ‘cazan al iadului’, până la moarte. Au fost cazuri în

Slide 115: 

112 care români au salvat evrei : cazul comandantului lagărului de evrei comunişti de la Vapniarca, care a salvat viaţa deţinuţilor în drum spre România în faţa unităţilor germane care păzeau podul de trecere de peste Nistru. Au fost cazuri când ‘mita’ oferită de către evrei l-a făcut pe Guvernatorul Basarabiei şi Transnistriei, Alexianu, să salveze punctual, cazuri de evrei. Au fost mult mai multe cazurile în care dorinţa de jaf şi viol să îi facă pe unii localnici să presteze crima ca pe o afacere profitabilă. Cercetătorul Izraelian Jean Ancel estimează între 400.000 şi 700.000 numărul populaţie evreieşti ucise în Basarabia şi Transnistria, între 1940 - 1944. Al doi-lea fapt provine din tactica de exterminare aplicată de trupele SS în toată Europa. Consta în concentrarea treptată a populaţiei evreieşti din teritoriu în câteva centre (vezi getoul din Varşovia) şi o treptată autoexterminare (prin numirea unor ‘autorităţi evreieşti agreate’ ; obligate să facă munca murdară de selecţie a celor ce urmau a fi trimişi în lagăre). Basarabia şi Transnistria au excelat în a fi zonele în care evreii din sud-estul Europei erau trimişi să moară ‘dezorganizat’ : de foame şi frig. Spre deosebire de cei din restul Europei, exterminaţi prin execuţie masivă în lagăre organizate ca ‘fabrici ale morţii’.

Slide 116: 

UN MIRACOL ÎN PLINĂ APOCALIPSĂ  În primăvara anului 1942 se răspândise zvonul că s-ar pregăti aplicarea ‘soluţiei finale în problema Evreilor’ şi Comunităţilor Evreieşti din Moldova, Muntenia şi partea din Ardeal aflată sub jurisdicţie Românească. Asta însemna începutul deportării celor aproximativ 700.000 de Evrei[1] din ‘Vechiul Regat’ (Muntenia şi Moldova) către complexul de exterminare din Polonia (Auscwitz, Birkenau, Monowitz, Treblinka şi alte 45 lagăre satelit). Fenomen deja aflat în desfăşurare în teritoriile ocupate de armata germană şi aliaţii ei. Alexandru Şafran află că urma să aibă loc o întâlnire ‘tehnică’ între specialiştii germani [1] În ‘Vechiul Regat’, ca urmare a fermităţii şi abilităţii unor lideri ai comunităţilor evreieşti (Şafran, Filderman), evreii au fost dijmuiţi de averi, puşi să muncească în folosul comunităţii sau în lagăre de muncă, dar au supravieţuit în majoritate şoahului anilor ’30 - ’40, în jur de 700.000. Ceea ce nu s-a întâmplat, de exemplu cu evreii din Ungaria şi Ardealul cedat maghiarilor, în anul ’40, unde au fost exterminaţi în lagărele naziste circa 400.000 de Evrei în unsprezece luni (1944-1945). [4] Nicolae Bălan era adept al ideilor legionare care promovau înlăturarea alogenilor(etnici neromâni) de la a deţine pârghii în economia, ştiinţa şi educaţia românilor. Şi cum etnici evrei deţineau o bună parte a acestor pârghii (atât la nivel macroeconomic – bănci, fabrici, comerţ, cultură, sănătate, învăţământ, presă) cât şi microeconomic (ateliere de diverse tipuri, comerţ cu amănuntul, etc), acesta nu avea de loc o simpatie pentru ei. 113

Slide 117: 

113 şi români pentru organizarea logistică a transporturilor pe calea ferată spre lagărele de concentrare din nordul Europei. Bate la uşile politicienilor de frunte ai vremii şi la Regina Maria pentru a stopa fenomenul ; dar fără succes. În disperare de cauză se hotărăşte să apeleze la episcopul Nicolae Bălan. Ştia că acesta este un adept al ideilor Mişcării Legionare din România[1]). Ştia că ar putea fi singura persoană care l-ar putea influenţa pe Mareşalul Antonescu să stopeze pregătirile în curs. Deoarece nu avea voie să se deplaseze în altă localitate fără avizul autorităţilor, trimite un emisar la Sibiu cerând lui Bălan să îl primească, atunci când vine la Bucureşti. Nu avea prea mari speranţe… Dar, după câteva zile este chemat de acesta. Aşa cum descrie rabinul în autobiografia sa (‘Un tăciune smuls flăcărilor’), preotul român l - a primit crispat. A ascultat nemişcat pe scaun pledoaria evreului. Totul părea fără folos. [1] Nicolae Bălan era adept al ideilor legionare care promovau înlăturarea alogenilor(etnici neromâni) de la a deţine pârghii în economia, ştiinţa şi educaţia românilor. Şi cum etnici evrei deţineau o bună parte a acestor pârghii (atât la nivel macroeconomic – bănci, fabrici, comerţ, cultură, sănătate, învăţământ, presă) cât şi microeconomic (ateliere de diverse tipuri, comerţ cu amănuntul, etc), acesta nu avea de loc o simpatie pentru ei. A militat pentru ideea trimiterii lor în Palestina (lucru promovat, din cu totul alte motive de Mişcarea Sionistă prin numita ‘Alia’ - Reântoarcerea pe pământul străbun, care la acel moment era ‘sugrumată’ de autorităţile Mandatului Britanic din Palestina, până la constituirea statului Eretz Israel, în mai 1948). A se vedea Video la adresa: http://www.scribd.com/doc/26192011/Organizatii-Evreesti-de-Auto-Aparare-in-Yisuv-Clipe-de-Sionism-IV

Slide 118: 

114 Atunci rabinul îi spune că, ajuns în faţa lui Dumnezeu va depune mărturie că preotul nu şi-a făcut datoria faţă de toţi cei aflaţi în păstorirea sa. Acest apel, ce ne-ar părea multora disperat sau fără nici o logică era de fapt un mesaj iniţiatic. Făcut de un cavaler al credinţei către celălalt cavaler. Aşa se şi explică de ce rezultatul a fost pe măsură. Preotul se scoală brusc de pe scaun, merge o perioadă în sus şi în jos de-a latul camerei, fără a rosti nici unul vreun cuvânt. Se opreşte, pune mâna pe telefon, formează numărul de la Cabinetul Şefului Statului. Îi cere o audienţă. Mareşalul Antonescu îl invită la prânz. În drum spre maşină Nicolae Bălan îi spune că după amiază va primi un telefon. Înainte de a închide portiera îi spune să nu uite nici o dată această zi… Iată cum, în demenţa intoleranţei ce guverna Europa, de la centrele de putere până la ultimul om, doi oameni, printr-o singură frază ce face referire la faptul că slujesc aceluiaşi Dumnezeu şi au aceleaşi comandamente (obligaţii) faţă de toţi cei pe care îi păstoresc, pregătesc un miracol. Acesta se produce la câteva ore după întâlnire. La Alexandru Şafran acasă telefonul sună. Nicolae Bălan îi spune că pregătirea transporturilor evreilor din România spre Germania a fost oprită din ordinul Mareşalului Ion Antonescu. Oprirea a fost definitivă până la 23 August 1944.  La rândul său Marele Rabin al României va întoarce gestul cavaleresc Patriarhului Nicolae Bălan, în 1946. Ocupanţii ruşi vroiau să îl condamne la moarte pe Patriarh. Atunci Şafran intervine la autorităţile din acel moment şi obţine anularea ordinului. Nicolae Bălan va recunoaşte în septembrie ‘46, cu ocazia ceremoniilor de Reântregire a României, de la Cluj, după Slujba de Mulţumire adresată lui Dumnezeu pentru acest fapt, că dacă nu ar fi fost Alexandru Şafran el nu ar fi avut a ţine această slujbă (ne mai find în viaţă...).

Slide 119: 

115 NOTE LA CREŞTINI ŞI EVREI (III) Walter Johannes Stein[1] îl caracteriza pe Hitler de a fi căutat iniţierea în transcedental pentru dobândirea conştientă a ‘forţelor Luciferice’ utilizând ca ‘vehicul’ substanţe halucinogene (peyotl sau mescalină). Acest ‘Lup Singuratic’ a ştiut: prin oportunism, viclenie, brutalitate, şantaj al slăbiciunilor altora; dar şi un dezvoltat simţ organizatoric să formeze o haită[2] care a ajuns la putere peste ‘turma Germană’ (1933), umiltă în 1918, disperată şi înfometată după criza economică mondială din 1929 -1933. În şapte ani a transformat poporul German într-o hoardă cu care a invadat Europa aplicând selecţia rasială; împărţind oamenii în ‘arieni’ şi ‘suboameni’ (untermensch) şi organizând exterminarea celor din urmă. [1] L-a cunoscut în perioada studenţiei sale pe Adolph Hitler având repetate convorbiri în perioada 1909 – 1913. A fost consilierul personal al primului ministru britanic, Sir Winston Chuchill în ce priveşte modul de gândire şi comportamentul Furerului, în timpul celui de al doi-lea Război Mondial [2] Partidul Muncitoresc German – septembrie 1919

Slide 120: 

116 PAPA IOAN AL XXIII-LEA „PAPA BUONO” CREŞTINI ŞI EVREI (IV)  Angelo Giuseppe Roncalli, s-a născut în localitatea Sotto il Monte (Bergamo - Italia) la 25 decembrie 1881. A fost ales Papă (cu numele Ioan al XXIII-lea) la 28 octombrie 1958 şi a condus destinele Curiei Romane până la decesul său – 3 iunie 1963. Câteva coordonate existenţiale:  Este numit episcop titular de Areopolis şi vizitator apostolic în Bulgaria (1925-1934).  Nunţiu apostolic în Turcia şi Grecia cu rang de arhiepiscop (1935 – 1944).  Nunţiu apostolic în Franţa, la Paris (1944 – 1951). Observator al Sfântului Scaun pe lângă UNESCO (1951-1952).  Cardinal-patriarh al Veneţiei (1953 – 1958).  Papă, cu numele Papa Ioan XXIII (1958 – 1963).

Slide 121: 

117  Are un rol de mediere activ în dezamorsarea „crizei rachetelor din Cuba” (octombrie-noiembrie 1962).  Convoacă şi organizează preliminariile Conciliului Vatican al II-lea (1962 – 1965) şi participă, până la deces, la lucrări.  Enciclicile sale: „MATER ET MAGISTRA”, a fost publicată în 15.05.1961. „PACEM IN TERRIS”, a fost publicată în 11.04.1963.  A fost beatificat (declarat „fericit”) de Curia Romano-Catolică (2000).  Este propus (de Fundaţia Wallenberg şi Comitetul Roncalli – în 2009) a i se acorda titlul de ’Drept între Naţiuni’, de către Yad Vashem (autoritatea naţională israeliană de studiu a Holocaustului – ucidera în masă a populaţiei Evreieşti între 1933 - 1945).  Cine este acest OM, cu un destin asemănător cu al sutelor de mii de OAMENI, rămaşi anonimi, care în perioada istoriei secolului XX au luptat împotriva INTOLERANŢEI, ORGOLIULUI şi a URII? Cu umilele mele resurse voi încerca o documentare privind momente semnificative din activitatea acestui pontif supranumit de mulţi ‘Papa cel Bun’ şi de ruşi ‘Papa Ţăran’.  Părinţii numeroasei sale familii: treisprezece fraţi şi surori, erau lucrători agricoli - viticultori. Angello va remarca, la maturitate, condiţia socială din care provenea cu metafora: ”Sunt numai trei căi în care un bărbat se poate ruina: femeile, jocurile de noroc şi... a fi fermier. Tatăl meu a ales-o pe cea mai plictisitoare din cele trei”.  Şcoala primară o urmează în Bergamo. Este instruit în primele taine ale credinţei creştine şi, la doisprezece ani (1903) devine discipol al Seminarului Catolic din Bergamo. Apoi, în 1904, primeşte o bursă a Fundaţiei Cerasoli, care îi permite să continue studiile la

Slide 122: 

118 „Apollinaris”[1] în Roma.  Cu o dorinţă de cunoaştere ieşită din comun Angelo Roncalli este deschis curentelor moderne de iniţiere spirituală, studiind lucrările filosofului German Rudolf Steiner privind treptele Iniţierii spirituale (vezi Anexa: Ioan XXIII şi Mişcarea Masonică). Încheie studiile cu un doctorat în Drept Canonic şi este hirotonit în 1904. Episcopul din Bergamo, Giacomo Radini-Tedeschi însărcinat cu problemele sociale, apreciază calităţile de preot şi spiritul său organizatoric. Îl numeşte secretar al său. Timp de nouă ani Roncalli va efectua o muncă asiduă pentru ajutorarea celor săraci din regiune şi mediază conflicte între patroni şi salariaţi, pentru obţinerea unor condiţii decente de lucru şi de viaţă. Contactul cu problemele clasei muncitoare, dar şi originea sa de fermier sărac îi va da o competenţă deosebită în înţelegera ulterioară a situaţiei celor mulţi şi năpăstuiţi, indiferent din ce neamuri sunt ei, în vremurile negre ce vor urma. În plan ecleziastic îşi continuă studiile în Drept Canonic şi ţine cursuri de Patrologie, Apologetică şi Istoria Bisericii (pe care o studiase cu maestrul Umberto Benigni la Roma) la Seminarul din Bergamo. În timpul primului Război Mondial este capelan pe front (1914 -1918). Este chemat de Papa Benedict al XV – lea la Roma unde intră în rândul Congregaţiei "Propaganda de Fide”. Până în 1925 este profesor la Universitatea Laterană din Roma. Viziunea sa integratoare privind unitatea Creştinismului o regăsim încă din această perioadă. În 1926, într-o scrisoare adresată Clerului Ortodox din Ucraina: [1] „Pontificia Universitaria Lateranense” , numită de Papa Ioan Paul al II lea ca fiind „Universitatea Papei”, a fost înfiinţată de Papa Clement XIV în 1773. Cuprindea secţiile de Ştiinţe Teologice şi Filosofice a Colegiului Roman. În 1824 primeşte ca sediu palatul Apollinaris. În 1853 se înfiinţează secţiile de Drept Canonic şi Drept Civil. Ioan Paul al II-lea în 1981 a adăugat Institutul Pontifical pentru Studii pe problemele Căsătoriei şi Familiei care are dreptul de a conferi grade academice

Slide 123: 

119 ‘Catolicii şi ortodocşii nu sunt duşmani, ci fraţi. Avem aceeaşi credinţă; ne împărtăşesc aceleaşi sacramente, şi mai ales Euharistia. Suntem împărţiţi Cei care au fost cauza acestor dezacorduri sunt morţi de secole. Să renunţăm la disputele vechi şi, fiecare în comunitatea sa, să lucrăm pentru a face bine fraţilor noştri, oferindu un bun exemplu. Mai târziu, deşi călătorind pe căi diferite, vom realiza unirea dintre bisericile, pentru a forma împreună adevărata şi unica Biserică a Domnului nostru Isus Hristos.’  Numit vizitator apostolic în Bulgaria, în 1934, el se implică atât în conservarea drepturilor minorităţii catolice cât şi în dezvoltarea unor legături bune cu reprezentanţii Bisericii ortodoxe (majoritare) prin gesturi concrete, cum ar fi sprijinul în alimente şi îmbrăcăminte pentru populaţia locală după un cutremur de pământ. Creştinii ortodocşi Bulgari au răspuns cu simpatie deschiderii şi afecţiunii trimisului papal.  Este numit, în 1935 Nunţiu apostolic în Turcia şi Grecia, cu sediul la Istambul. Aici, în spiritul carităţii creştine va sprijinii pe Armenii şi Grecii aflaţi în dificultate sub regimul Turc şi cu populaţia Musulmană. Îi îndemna să uite ancestrala ură religioasă şi recentele dezastre (măcelul Armenilor din Imperiul Otoman – 1915) pentru a construi, prin efort interconfesional şi eliminarea bigotismului, Turcia modernă instaurată de Mustafa Kemal Ataturk – 1923. Ca un detaliu semnificativ a învăţat limba Turcă pentru a rosti mesa de Crăciun în această limbă, continuând în Greacă, Italiană, Franceză, Armeană. Contactul cu clericii de rit ortodox şi cu tradiţia ortodoxismului grec l-a motivat ulterior în demersurile de reunificare a celor două Biserici surori la Conciliului Vatican al II-lea (1962 – 1965). Marele său aport de solidaritate umană va fi sprijinul şi suportul acordat poporului Evreu, aflat în vizorul politicii pe termen lung de exterminare al regimului nazist, după 1933. Fenomen care s-a extins ca un pârjol din Germania în toată Europa, o dată cu expansiunea armatelor şi agenturii de spionaj Germane, până în Republica Turcă. Angello Roncalli va

Slide 124: 

120 sesiza din timp ‘semnele fiarei’ dintr-un loc aparent îndepărtat de ‘bârlogul hitlerist’; în perioada când înşişi Evreii nu sesizau imensitatea şi forţa organizatorică a mecanismului de ucidere în masă ce se constituia. Astfel: un iniţiat creştin a prevăzut din semne aparent insignifiante din anii ’35 – ’40, neluate în seamă de marile Cancelarii Politice ale vremii; şi a acţionat preventiv în consecinţă. Este recunoscut faptul că a fost primul care a atenţionat în documente oficiale existenţa lagărelor de exterminare nazistă, începând cu ianuarie 1941. A ajutat populaţia evreiască printr-o multitudine de forme: 21 de documente oficiale adresate autorităţilor competente ale Sfântului Scaun, în perioada ianuarie 1941 – martie 1945 privind diverse aspecte şi situaţii ale grupurilor de evrei, pentru care solicita sprijinul Curiei Romane. Punerea la dispoziţia Agenţiei Evreeşti pentru Emigrare de la Istambul (condusă de Haim Barlas), a reţelei logistice a ordinului ‘Ficelor Sionului’. Folosirea relaţiilor cu autorităţile guvernului Turc (în special cu ministru de externe Memencioglu) şi conlucrarea în demersul de aducere în Turcia a ‘evreilor de cetăţenie Turcă’ (cetăţenie acordată pentru a îi salva de la exterminare) din Franţa rămasă sub conducerea guvernului de la Vichy. Apelul la ambasadorul German din Turcia (Frantz von Pappen) pentru a permite trenurilor de ‘supuşi evrei turci’ să tranziteze ţările ocupate de Reich, spre Istambul. Alertarea autorităţilor turce şi demersuri pe lângă ambasadorul German pentru anularea transportului pe mare a copiilor Evrei spre Germania. De menţionat că, la Procesul criminalilor de Război de la Nüremberg, din 1945, Angeloo Roncalli a contribuit decisiv la exonerarea lui Frantz von Pappen de la crime împotriva umanităţii. Demersuri pentru salvarea evreilor din Grecia Demersul pe lângă Ţarul Boris al Bulgariei pentru protecţia evreilor Bulgari.

Slide 125: 

121 Demersuri pentru salvarea evreilor din Slovacia şi Croaţia. Demersuri pentru salvarea evreilor din Ungaria, inclusiv via România. Eliberarea ‘Certificatelor de Emigrare’ şi demersul ca acestea să ajungă la Nunţiul papal din Budapesta (arhiepiscopul Angelo Rotta) şi la Nunţiul papal din Bucureşti (Cardinal Casullo) pentru salvarea de vieţi ale evreilor deportaţi în Transnistria şi direcţionarea lor pe cale maritimă către Istambul. Eliberarea ‘Certificatelor de Botez’ pentru a salva copii evrei de trimiterea în lagăre de exterminare. Unui astfel de copil i-a zis: ‘Devenind Catolic nu eşti mai puţin Evreu’. Sprijinul logistic acordat unităţilor paramilitare Evreieşti (Palmah, Haganah, Iirgun) pentru transferul emigranţilor Evrei din Turcia în Palestina; cu toată opoziţia militară, terestră şi navală a autorităţilor Britanice din Palestina[1] Atenţionarea diplomaţilor Americani de la Ankara privind diversele informaţii privind Holocaustul European, încă din fază incipientă şi conlucrarea cu aceştia pentru coordonarea acţiunilor de salvare (prin relaţia personală cu ambasadorul SUA - Ira Hirshman). Este de menţionat că iniţiatul prelat catolic nu a fost singur. El a ştiut să se încadreze în imensul lanţ uman; să mobilizeze şi să organizeze resursele multiple şi disparate într-o orchestră a BINELUI împotriva RĂULUI. Se evalueaza că astfel au fost salvaţi 19.000 ‘evrei turci’ şi circa 100.000 evrei din Europa sub ocupaţie Germană. În 1944 este numit Nunţiu Apostolic la Paris, în proaspăt eliberata Franţă a lui Charles de Gaulle. Era un post dificil; predecesorul lui Roncalli colaborase cu ocupanţii germani. Datorită legăturilor ce le avea în capitala Franţei cu personalităţi culturale şi politice, [1] A se vedea video şi ‘Organizaţii Evreieşti de Auto Apărare în Yisuv - Clipe de Sionism (IV)’ de la Adresa: http://www.youtube.com/watch?v=5EKMsrVk1cc

Slide 126: 

122 Angelo Roncalli reuşeşte în scurt timp să elimine anatema de "colaboraţionişti” pusă preoţilor catolici francezi şi să restabilescă bunele relaţii între Statul Francez şi Statul Vatican. Mi-au rămas în minte cuvintele sale în discursul său, în 1946, când se împlineau 100 de ani de la apariţia Sfintei Fecioare în faţa a doi copii din localitatea la Salette (Franţa):"Se lucrează mult pentru pace, dar pace nu va fi între oameni cât timp nu se va face pace cu Dumnezeu, şi aceasta nu se poate înfăptui fără rugăciune şi pocăinţă". Rezultat al acţiunilor sale concertate cu oficialităţile UNESCO (cu sediul la Paris) creează un climat de cooperare între Biserica Romano Catolică şi acest instrument internaţional de promovare a valorilor “Declaraţiei Drepturilor Omului de la San Francisco” (10 decembrie 1948). Datorită lui se crează strânse legături cu ONU, UNESCO şi organizaţiile conexe. Este desemnat în 1951 primul Observator al Sfântului Scaun pe lângă UNESCO. Dincolo de strălucita manevră a politicii papale la care a contribuit decisiv, convingerea sa era că libertatea şi drepturile omului trebuie să aibă alături forţa şi autoritatea papală. Fapt pe care îl regăsim în textul enciclicei sale „PACEM IN TERRIS” în ultimile momente ale vieţii sale lumeşti. Rezultatul în timp au fost periodicele întâlniri între suveranii pontifi şi directorii UNESCO, conlucrarea între entităţile educaţionale, juridice, culturale ale organizaţiei cu organismele specializate ale Statului Papal, precum şi participarea autorităţilor de nivel înalt ale organizaţiei la toate ceremoniile importante de la Vatican. De fapt, deschiderea sa spre toate azimuturile existenţei umane contemporane, prin valorificarea aspectelor pozitive, indiferent de poziţionarea lor în curcubeul uman ne catolic. De la protestanţi la creştini ortodocşi şi anglicani; de la mozaici la musulmani, de la socialişti (Edouard Herriot) şi comunişti (laureatul Premiului Nobel Giacomo Manzu); la Mişcarea Masonică (Baron Yves

Slide 127: 

123 Marsaudon) şi atei. A surprins de multe ori pe cei ce conduceau destinele curiei Romane; a generat adversari ‚pe termen lung’. Angelo Roncalli va observa cu umor la amurgul existenţei sale "Sunt papa care a ţinut piciorul apăsat pe acceleraţie”. Firească este întrebarea de ce nu a suferit o admonestare din partea Papei Pius al XII – lea[1]. Fără a avea pretenţia de exegeză (pentru care nici nu am o calificare motivele ‚clemenţei papale’ ar fi echilibrul între iniţiere spirituală şi adevărata sa credinţă în forţa Creştinismului Catolic, capacitatea de a penetra cu bunătate, înţelegere şi de a organiza mersul spre un benefic punct comun cu aproape orice fel de partener. Era tactul său de a eluda discordanţele reţinând doar ceea ce i-ar putea aduce alături pe oameni, oricât de puţin ar fi, fără a face de fapt nici un compromis faţă de Evanghelia lui Iisus şi a Apostolilor săi. La 12 ianuarie 1953 devine Cardinal patriarh al Veneţiei. Îşi asumă calitatea de Păstor sufletesc "chemat să-şi îndeplinească misiunea faţă de cei mici cum a fost însărcinat de Domnul”. Am puţine date despre această perioadă despre care care cred că a fost cea mai prolifică în sinteza spirituală a experienţei acumulate. Este menţionat faptul că a participat activ la viaţa eclezială, socială şi culturală a parohiilor din subordine. Este menţionat că a înfiinţat treizeci de noi parohii. Am de asemeni mărturia poziţiei constructive luate la Congresul Partidului Socialist Italian din februarie 1957, ce a avut loc la Veneţia: "Salut semnificaţia exepţională a acestui eveniment, important pentru viitorul ţării noastre. Aş vrea să cred că motivul principal al reuniunii dumneavoastră este de a înţelege condiţiile contemporaneităţii şi dorinţa de a vă devota pentru a face orice este posibil pentru a ridica condiţiile de viaţă şi bunăstarea socială.” Departe de a fi un adept socialist, cardinalul Roncalli avea experienţa familiei sale de muncitor agricol, experienţa revendicărilor muncitorilor din anii 1910 – 1925 pe care le-a mediat în conflictele cu patronii, şi întrevedea [1] Se ştia că, în 1925 exista un dosar la Oficiul Sfânt în care era „suspectat de modernism”.

Slide 128: 

124 utilitatea ca clasa muncitoare Italiană să aibă un partid socialist determinat şi eficient. Lucru care s-a şi întâmplat în anii care au urmat.  În 28 octombrie 1958, 51 de cardinali participă la alegerea lui Angelo Giuseppe Roncalli ca papă: Ioan XXIII. Nume ales de el in memoriam lui Ioan Botezătorul şi a Apostolului Ioan. Era omniprezentă ideea că acest înalt prelat catolic, în vârstă de 76 de ani era rezultatul unui compromis, în urma celor douăsprezece tururi de scrutin ce a precedat alegerea sa şi că prezenţa sa nu va aduce nimic nou. Un editor baptist scria, cu ocazia împlinirii a 77 de ani a noului papă: "Numai tăciunii viziunii rămân într-un om de 76 de ani”... Puţini ştiau ce zestre spirituală, de credinţă, de voinţă era acumulată în acest ‚servus servorum Dei’ – servitor al servitorilor lui Dumnezeu. Într-o succesiune neaşteptat de comprimată în timp. La nici trei luni de la instalare; după ce participă la "Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină” (promovată în anii ' 50 de abatele Paul Couturier, numit şi 'apostolul unităţii’ prin rugăciune, în speranţa că Dumnezeu însuşi ştie timpul şi forma în care se va realiza deplina unitate a Bisericii pe pământ), pe data de 25 ianuarie 1959, când se celebra Convertirea Sfântului Paul, în faţa a optesprezece cardinali reuniţi lângă locul în care, prin tradiţie, a fost decapitat Sfântul Paul, Papa Ioan XXIII, succesorul lui Sfântul Petru, spune: “Venerabili confraţi şi iubiţi fii: Tremurând un pic de emoţie, dar cu umilinţă şi în acelaşi timp fermitate a scopului, vă voi spune acum despre două reuniuni. Voi propune chemarea unui Sinod Diecezan şi a unui Conciliu Ecumenic pentru Biserica Universală”. De fapt erau trei teme: Convocarea unui Sinod Diecezan Roman. Adunarea unui Conciliu Ecumenic. Revizuirea şi o nouă codificare a Dreptului Canonic.

Slide 129: 

125 Se spune că nici un cardinal nu a avut un cuvânt de răspuns la acest anunţ, în acel moment. Propunerea papei se referea la trei ‘cercuri concentrice’ existenţiale şi axiologice:  Unitatea credinţei Creştine cu speranţa reunirii între Catolicism şi Ortodoxie. Sau cum spunea Papa Ioan XXIII ‘Nu voim să căutăm cine are sau nu dreptate: răspunderea este împărţită. Voim doar să spunem: Veniţi să fim împreună, să punem capăt dezbinării”.  Ecumenismul: ca principală cale pentru coexistenţă religioasă şi pace.  Actualizarea ('Agiornamento’) şi Reforma Bisericii de la Roma, începând cu însăşi Curia Romană. Cardinalul secretar Domenico Tardini este numit Preşedinte al Comisiei Pregătitoare. Între timp papa ia în obiectiv rezolvarea problemelor pastorale concrete şi le tratează în Enciclice.  15.12.1958 Măreşte numărul Cardinalilor la 75; în 1959 vor fi 79; în 1962 vor fi 87. Papa Ioan XXIII a folosit de la începutul pontificatului instrumentul Conducerii Colective cu un dublu scop: de a eficientiza acţiunile şi de a crea o emulaţie de echipă în Colegiul Cardinalilor.  29.06.1959 Enciclica ‘AD PETRI CATHEDRAM’– anunţă scopul pe care urma să îl aibă proiectatul Conciliu de la Vatican în promovarea conceptelor creştine ale adevărului, iubirii faţă de aproape pentru a edifica o lume a păcii.  18.07.1959 Elimină din canon referirea la Islam asociată cu Idolatria. Ulterior îl va primi în vizită pe Şahinşahul Iranului, Reza Pahlevi Aryamer.  1.08.1959 Enciclica comemorând pe Ioan Maria Vianney – preot paroh din Ars în care face sinteza statutului preotului păstor şi cheamă tinerii credincioşi pe calea preoţiei.  26.09.1959 Enciclica ‘GRATA RECORDATIO’ în care subliniază forţa Rugăciunii Sfântului Rozariu în practicarea credinţei şi aducerea în faţa lui Dumnezeu a speranţelor

Slide 130: 

126 creştinilor catolici, de reuşită a Conciliului anunţat.  Enciclica privind Misiunile Catolice în întreaga lume 29.11.1959 în care subliniază rolul preoţilor misionari şi a laicilor angrenaţi în educaţia creştină şi formarea unei erarhii ecleziale din rândul localnicilor  8.05.1960 Consacrarea a 14 episcopi din rândul popoarelor din Africa, Asia, America.  15.05.1960 Enciclica ‘MATER ET MAGISTRA’ – Tratează relaţiile între popoare în Noua ordine socială pe care o prefigura. Autorul afirmă, la începutul unei lucrări de circa 19.917 de cuvinte (versiunea engleză): “Biserica Universală a fost fondată de Iisus Cristos astfel ca toţi cei care de-a lungul secolelor vin la ea pentru a fi îmbrăţişaţi cu iubire să găsească deplinătatea unei vieţi superioare şi garanţia mântuirii”. Enciclica este o analiză a aspectelor contemporane din viaţa umanităţii, în toate planurile majore: de la familie la viaţa socială şi ştiinţă. Recomandă căi de reconstruire a relaţiilor sociale bazate pe încredere, dreptate şi iubire.  În iunie 1960 se înfiinţează zece comisii, un secretariat pentru promovarea unităţii creştinilor care să preia, să prelucreze propunerile şi să le sintetizeze în ‘scheme’ ce urmau să fie supuse dezbaterilor. În 2 februarie papa anunţă data desciderii pe 11 octombrie 1962.  Noiembrie 1960 - Primeşte pe Episcopul de Canteburry Geofrey Fisher. De altfel în scurtul interval de patru ani va primii în vizite oficiale reprezentanţi ale principalelor religii necatolice: mozaică, islamică, ortodoxă, protestantă, baptistă, şintoistă. Militează pentru sprijinirea preoţilor catolici prigoniţi în Ungaria, Iugoslavia, China. Pe baza bunelor relaţii cu N.S. Hruşciov va declanşa în 1962 eliberarea treptată a preoţilor greco-catolici Ucrainieni şi Români din lagăre.  11.11.1961 Enciclica unităţii Biserici Catolice şi a primatului magisteriului pe care conducătorul ei o are.

Slide 131: 

127 bazele unor continui tratative de dezarmare şi limitare a înarmărilor nucleare (acestea cu nu prea mare succes, având în vedere că atunci erau 4 puteri nucleare şi acum sunt 9). Tot atunci, primeşte vizita unor personalităţi ca familia fiicei lui N.S.Hruşciov (care îi spune că în Rusia este numit ‚papa ţăran’), a soţiei preşedintelui Kennedy şi a altor musafiri, religioşi şi laici, cum nu au fost nici o dată la Vatican.  11.04.1963 emite Enciclica "PACEM IN TERRIS”. "Pacea pe Pământ, pe care orice om, în orice timp şi-a dorit-­o cu intensitate poate într-adevăr fi stabilită numai dacă ordinea legiuită de Dumnezeu pe Pământ va fi observată şi urmată ca obligaţie".  22.02.1962 Emite Constituţia Apostolică – expresie a păstrării tradiţiilor liturgice şi de limbă latină în activitatea pastorală a fraţilor preoţi.  11.10.1962 Deschide Lucrările Conciliului Vatican II. Cuvântul său este un demers al unităţii credinţei în armonia diversităţilor cultelor, "având ca ţel deplinul triumf al vieţii şi ideii creştine şi pentru o adevărată libertate religioasă... Providenţa Divină ne va călăuzi către o nouă ordine a relaţiilor umane”. Era demersul spre un Consens al Comandamentelor Dumnezeului Unic, în diversitatea practicării formelor de cult. 20.10.1962 ‘Criza rachetelor din Cuba’. Serviciile de spionaj americane depistează baze de rachete amplasate de U.R.S.S. în Cuba. Ele puteau lansa încărcături nucleare ce ar fi lovit orice teritoriu din S.U.A, pe o rază de 2000 km. în 10-30 minute. S.U.A realizează blocada navală şi aeriană a Cubei. Sovieticii direcţionează flota strategică spre Cuba. Conflictul nuclear părea de ne oprit. (îmi amintesc, fiind adolescent starea de aşteptare a apocalipsei, a părinţilor mei şi a celor din jur – nimeni nu mai făcea planuri, nici măcar pentru sfârşitul săptămânii). Oamenii şi popoarele erau într-o stare de aşteptare cataleptică – asemenea mielului când ciobanul îi apropie cuţitul de gât. Papa Ioan XXIII, alături de

Slide 132: 

128 Secretarul-General al ONU, generalul U.Thant porneşte instantaneu o adevărată ‚cruciadă a păcii’ folosind toate instrumentele: de la mass-media la mobilizarea prietenilor săi şi celor ce îl respectau. Sprijină apelul ţărilor nealiniate (40) adresat conducătorilor Americani şi Sovietici. Crează acea atmosferă combativă în care cele două mari puteri înţeleg că nu pot justifica prin acuzarea celuilalt pornirea războiului nuclear. Astfel în 28.10. 1962 N.S.Hruşciov anunţă începutul dezmembrării rampelor de lansare şi repatrierea armelor în U.R.S.S. În noimbrie 1962 J.F.Kennedy ridică blocada navală a Cubei şi ulterior îşi retrage proiectilele nucleare din Turcia. Cei doi conducători se vor întâlni la Viena unde vor pune - Prima secţiune stabileşte natura şi forma relaţiilor între individ şi societate, a drepturilor omului şi a îndatoririlor sale morale. Enumerând dreptul persoanei umane la viaţă, respect, libertate, educaţie, muncă. - A dou-a secţiune se referă la relaţia între om şi stat insistând asupra necesităţii respectării şi aplicării autorităţii colective de către stat, în exercitarea puterii. - A trei-a secţiune stabileşte cerinţele pentru instaurarea egalităţii între naţiuni şi cerinţele pentru stat de a stabili drepturile şi îndatoririle cetăţenilor săi. - A patra secţiune tratează dezvoltarea relaţiilor între state, în direcţia asistării colective şi reciproce. Enciclica se încheie cu comandamentul adresat Catolicilor de a asista pe ne Creştini şi ne Catolici în rezolvarea diverselor aspecte ale vieţii sociale şi politice.  03.06.1963 moare, nu înainte de a dedica viaţa reuşitei Lucrărilor Conciliului. Conciliul va continua sub veghea Papei Paul al VI – lea, ales la 21.06.1963.

Slide 133: 

129 ANEXA 1: IOAN XXIII ŞI MIŞCAREA ATEISMULUI.  Ateismul ca mişcare a fost rezultatul a mai multor vectori sociali, din care menţionez : - O lipsă a instruirii religioase sistematice, de la cea mai fragedă vârstă – care să dezvolte armonios legătura între Dumnezeu şi sufletul copilului, tânărului, când va devenii matur. - O reacţie la tendinţa manifestată de clerici, după ieşirea creştinismului din ilegalitate (pe vremea lui Constantin cel Mare), de a acumula averi pe seama celor aflaţi în păstorire, fără a redistribui o parte rezonabilă, direct sau indirect, membrilor comunităţii şi celor săraci. - O reacţie la caracterul restrictiv şi punitiv luat de reprezentanţii unui cult faţă de oamenii din comunitate, perceput de cei vizaţi ca o îngrădire a libertăţii de gândire şi a demnităţii personale. Această formă de existenţă spirituală a avut momentele ei de maxim impact în multe comunităţi religioase. Ca exemplu iluminismul Evreilor (‚Hascala’ – sec. XIX), sau iluminismul în ţările catolice (sec. XIV-XX). Angello Roncalli, a înţeles că politica anterioară a bisericii de a emite forme de penalizare asupra ateilor a fost o eroare. El a optat la formula 'drumurilor paralele’ şi a conlucrării spre binele reciproc şi al celor din jur, convins că, în timp, harul credinţei va pogorâ asupra lor şi a urmaşilor acestora. Lucru care se întâmplă.

Slide 134: 

130 ANEXA 2: IOAN XXIII ŞI MIŞCAREA MASONICĂ.  Mary Ball Martinez scrie că Angelo Roncalli a fost cunoscut în tinereţe ca discipol al lui Rudolf Steiner  A fost iniţiat în Loja Marelui Orient, în 1935, la Paris în Ordinul Rosacrucian, Loja Masonică a Marelui Orient .  A participat la activitatea Lojii masonice din Istambul în perioada când a fost Nunţiu Papal în Turcia (1935 -1944).  În perioada când a fost Nunţiu Papal la Paris (1947-1952) a primit rangul 33 rosacrucian în ramura masonică a Cavalerilor de Malta (mare maestru Baron Yves Marsaudon). Perioadă în care mai mulţi clerici catolici şi laici (părintele iezuit Joseph Berteloot, preotul Heim, Marsaudon, Albert Lantoine, Herriot, Auriol, etc) participau la Mişcarea Masonică.  În calitate de papă Angello Roncalli opreşte şirul de condamnări şi excomunicări ale clericilor catolici ce aveau apartenenţă la Mişcarea Masonică. Iniţiază un proces de relaxare a relaţiei între Biserica Romano Catolică şi Mişcarea Masonică, prin clarificarea metodică a principiilor de coexistenţă. Această activitate se încadra în viziunea iniţiatului Angello Roncalli privind o apropiere raţională, tolerantă (şi în cele din urmă de bun simţ uman) între diverse ideologii. Acest mesaj se regăseşte în Enciclicile sale Mater et Magistra, şi Pacem in Terris (Părintele Esposito remarca metaforic că, în perioada de pregătire a Conciliului de la Vatican (1962-1965), Angello Roncalli a mobilizat comunitatea eclezială în meticuloasa ‘construire’ a catedralei viitorului).

Slide 135: 

131 NOTELE AUTORULUI LA ‘CREŞTINI ŞI EVREI (IV)’  Câteva consemnări privind personalitatea lui Angelo Giuseppe Roncalli – Papa Ioan XXIII. "Credinţa în Cristos şi Biserica Sa a fost secretul care l-a făcut pe Papa Ioan al XXIII-lea un promotor al păcii în lumea întreagă.... a fost un preludiu şi o profeţie a experienţei de paternitate pe care Dumnezeu urma să ne-a ofere din belşug prin cuvintele, gesturile şi slujirea eclesială a Bunului Papă...Harul lui Dumnezeu a pregătit un anotimp promiţător pentru Biserică şi pentru societate, şi a găsit în ascultarea faţă de Duhul Sfânt, care a caracterizat întreaga viaţă a Papei Ioan al XXIII-lea, pământul bun pentru a face să încolţească armonia, speranţa, unitatea şi pacea, pentru binele întregii omeniri" a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în cadrul celebrării legate de împlinirea a 50 de ani de la alegerea "Bunului Papă". (28 octombrie 2008). Dincolo de aceste cuvinte este CONTINUITATEA REFORMEI pe care cei trei papi care au urmat: Papa Paul al VI-lea, Papa Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict al XVI-lea, au asigurat-o drumului de "aducere la zi”, în Dogmă, Structuri şi Acţiune, a Biserici Romano Catolice, la temele existenţiale şi axiologice ale vremurilor de azi.  “Ioan XXIII a fost un om natural şi supranatural în acelaşi timp. Natura sa şi graţia divină formau un tot unic în care se aflau în uitate o completă carismă şi o vizune a diversităţii din jurul său. ... El trăia în prezenţa lui Dumnezeu cu simplitatea unuia care mergea pe jos în oraşul său natal.” (J. Robert Nelson director of the Institute of Religion at the Texas Medical Center in Houston, SUA, 1982).  Fascinanta experienţă existenţială a lui Angelo Roncalli – pornit dintr-o familie

Slide 136: 

132 numeroasă de fermieri din Italia şi ajuns conducătorul Bisericii Romano-Catolice; reflectă rolul voinţei divine îmbinat cu conştiinţa datoriei a celui înnobilat de destin, din mii de oameni potenţial capabili de a fi ca el, acei mii de anonimi care au lucrat pentru a salva victimile Holocaustului (nu numai Evrei), conştienţi de forţa Binelui pe care o serveau. Acest destin mă duce cu gândul la observaţia făcută de Lev Tolstoi, în romanul ‘Război şi Pace’, atunci când Contele Vronschi visa, în noaptea dinaintea bătăliei de la Borodino, că îl va lua prizonier pe Napoleon: anume că au fost mii de Napoleoni înainte de Napoleon; vor fi mii după el; dar numai el a întrunit simbioza între geniu[1] individual şi destin care să îl facă să fie Napoleon. Angelo Roncalli a fost cel care a scos Curia Romană din închistarea sacerdoctală. A fost primul papă modern care a ieşit în afara Vaticanului, printre cei săraci, printre deţinuţi, printre cei bolnavi în fază terminală... Primul care a primit în mod oficial şi la ‘vederea’ mass media pe toţi cei ce doreau ‘facerea de bine’ emiţând şi aplicând teoria ‘drumurilor paralele’: fiecare avem crezul nostru dar împreună putem conlucra pentru cei aflaţi în dificultate. Mai presus de faptele sale, parţial prezentate mai sus, este faptul că a creat o ‘şcoală de gândire creştină apostolică a vremurilor moderne’ continuată de Papii ce i-au succedat[2]  Închei cu un citat din Testamentul Spiritual al Papei Ioan XXIII.  "M-am născut sărac, dar ca un copil al unor oameni cinstiţi şi modeşti şi sunt fericit să mor sărac, după ce am împărţit săracilor şi sfintei Biserici care m-a hrănit, ceea ce mi-a stat, de altfel, într-o foarte modestă măsură la dispoziţie în calitatea mea de preot şi episcop, [1] ‘Geniu’ ese un termen utilizat în sensul definirii dată de Albert Einstein: om cu un număr semnificativ mai mare de celule gliale. [2] Papa Paul al VI –lea, Papa Ioan Paul al II – lea, Papa Benedict al XVI-lea

Slide 137: 

133 în funcţie de cerinţele vieţii mele simple şi modeste. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest har al sărăciei, pe care încă din tinereţea mea l-am lăudat: ca preot al Preasfintei Inimi, o sărăcie adevărată. Ea mi-a dat tăria să nu cer niciodată nimic, nici post, nici bani, nici favoruri, nici pentru mine, nici pentru ai mei sau pentru prieteni” se confesa în faţa Domnului, Angelo Roncalli în adevărată tradiţie a Sfântului Francisc de Assisi, pe care l-a venerat.

Slide 138: 

134 NOTE LA CREŞTINI ŞI EVREI (I) – (IV) Am întocmit acesată documentare respectând o recomandare emisă acum 37 de ani de un manager indian: suficient de scurtă ca să trezească interesul, suficient de lungă să acopere esenţialul. Las celor care o vor lectura a decide dacă am reuşit sau nu.  Motivaţia realizării acestei Documentări a pornit de la dorinţa de a pune o ‘pietricică’ la construirea unei viziuni a armoniei, pornind de la credinţa în Dumnezeul Unic dată nouă prin Trimişii săi. Nu eşti mai puţin Român dacă ai ales Crezul Musulman sau Mozaic. Nu eşti mai puţin Arab dacă ai ales Crezul Mozaic sau Creştin. Nu eşti mai puţin Evreu dacă ai ales Crezul Creştin sau Musulman. Toate sunt ramuri ale unui Trunchi, ale unui Singur Crez, care cuprinde:  Iubirea de semeni aduse de Domnul Meu Iisus Hristos.  Legile de Echitate Socială aduse de Moise.  Legile Morale aduse Mahomed în Surele din Coran.  Fiecare din noi putem încheia propriul ‘Contract cu Dumnezeu’ prin a respecta, pe cât posibil cele ‘Zece Porunci’ în viaţa de zi cu zi. În comunitatea umană în care trăim, fie ea Mozaică, Creştină, Musulmană respectăm ritualul prin care această comunitate îşi exprimă aderenţa la Crezul în Dumnezeul Unic. Comunitatea Umană are premiza de a reconstrui toleranţa, respectul şi sprijinul reciproc, pe cei trei piloni. Pe de altă parte vizualizez ca într-un film şirul de crime făcute de oameni asupra semenilor lor. Am speranţa că cel ce va parcurge textul se va simţi ca într-o Catedrală, Moschee sau Sinagogă a liniştii interioare. Mesaroş – Anghel Vasile iunie 2010

Slide 139: 

135 BIBLIOGRAFIE CREŞTINI ŞI EVREI (I), (II) ‘Faptele Apostolilor’ - Apostolul Luca ‘Vechiul Testament’ *** Platon Opere’ vol II Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1976 ‘Cuvinte de aur’ Fabre d’Olivet Editura Typografie de la Ville, Paris, 1873 ‘Mari iniţiaţi ai Ezoteriei Antice’ Eduard Schourée, Editura Gallimard 1923 ‘Treptele Iniţierii’ Rudolph Steiner Editura Princeps Iaşi, 1993 ‘Istoria Israelului’ Moşe Maur Tel Aviv’ 1975 ‘Biserica în primele secole’ Fracesco Paolo Rizzio Editura Serafica Roman, 2002 BIBLIOGRAFIE CREŞTINI ŞI EVREI (III) ‚Un tăciune smuls flăcărilor’ Alexandru Şafran Editura Hasefer Bucureşti Auscwitz – Wikipedia ‚The Spear of Destiny’ Trevor Ravenscroft Londra 1973 BIBLIOGRAFIE CREŞTINI ŞI EVREI (IV) 1. *** Wikipedia - 'Papa Ioan XXIII’ 2. Papa Ioan XXIII Enciclica "Ad Petri Cathedram” 29.06.1959 3.Papa Ioan XXIII Enciclica "Mater et Magistra” 15.05.1961 4. Papa Ioan XXIII Enciclica "Pacem in Terris” 11.04.1963 5.‘John XXIII: His Council and Achievement Remembered’ by J. Robert Nelson.- 1982. Copyright by the Christian Century Foundation and used by permission. Prepared for Religion Online by Ted & Winnie Brock.

Slide 140: 

6. *** Wikipedia ‘Biserica Greco-Catolică Ucraineană’ 7. 'Istoria Papilor’ - August Franzer, Remigius Baumer Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti 1996. 8. *** Wikipedia ‘Missing in Action: Raoul Wallenberg’ - Marion Marrache 9. *** Wikipedia Notes and telegrams exchanged between the Vatican's State Secretary and the Nunciatures of the different relevant countries during the Second world War - are published in 11 volumes edited by the Holy See under the title: "Actes et documents du Saint-Siège relatifs a la Seconde Guerre Mondiale": 10. 'Teme de Istorie a Religiilor’ - Emil Dumea Editura SAPIENŢIA Institutul Teologic Romano-Catolic 2002 11. Inceputul luptei Evreilor Crestini pentru Evanghelia lui Iisus - editia III 2009 Eseu Documentar - Mesaroş Anghel Vasile http://www.scribd.com/doc/12778437/Inceputul-Luptei-Evreilor-Crestini-Pentru-Evanghelia-Lui-Iisus-Editia-III-v2 12. Hebrew Christians fight Beginings for the Gospel of Jesus - Jehosuah 2009 Essay Documentary – Mesaroş Anghel Vasile 13. Breviar de Fapte Istorice - Evrei Creştini şi Musulmani la Ierusalim Text Documentar – Mesaroş Anghel Vasile http://www.scribd.com/doc/14119853/Hebrew-Christians-fight-Beginings-for-the-Gospel-of-Jesus-Jehosuah- 14. Hebrews, Christians, Muslims in Jerusalem Compendium of Historical Facts Documentaru Text - Mesaroş Anghel Vasile http://www.scribd.com/doc/14678744/Hebrew-Christians-Muslims-in-Jerusalem-Compendium-of-Historical-Facts 136

Slide 141: 

BIBLIOGRAFIE: VIDEO LINK-URI 1. Angelo Roncalli: the first years of Iohannes XXIII - part 1 - Activitatea lui Angelo Roncalli până la al II –lea Război Mondial Film Documentar Partea I – Darsham You Tube http://www.youtube.com/watch?v=Jlx4sRHMx-s&feature=player_embedded 2. Angelo Roncalli: the first years of Iohannes XXIII - part 2 - Activitatea lui Angelo Roncalli de la al II –lea Război Mondial până la sfârşitul Pontificatului - Film Documentar Partea II – Darsham You Tube http://www.youtube.com/watch?v=Ibqa0SacrCI&NR=1 3. Pope Iohannes XXIII: pontificate and council - Dialogul Cu Lumea; Conciliului II Vatican (1962-1965) - Film Documentar Partea II – Darsham You Tube http://www.youtube.com/watch?v=_Wz8W96JrEM&NR=1 4. Iohannes XXIII: the good Pope – papa Ioan XXIII – papa care a început ‘Agiornamento da la Chiesa’ – şi Drumurile Papei printre cei umili şi ‘pireduţi’ - Film Documentar Partea II – Darsham You Tube http://www.youtube.com/watch?v=Jlx4sRHMx-s&feature=player_embedded 5. ‘Il Papa Buono’ Film Partea I Darsham You Tube  Studenţia la Seminarul Catolic din Bergamo; Secretar al lui Giacomo Radini-Tedeschi, însărcinat cu problemele sociale. Timp de nouă ani Roncalli va efectua o muncă asiduă pentru ajutorarea celor săraci din regiune şi mediază conflicte între patroni şi salariaţi, pentru obţinerea unor condiţii decente de Lucru şi de viaţă. 137

Slide 142: 

138 Perioada Nunciaturii în Turcia şi Grecia cu rang de arhiepiscop (1935 – 1944) cu reşedinţa la Istambul. http://www.youtube.com/watch?v=_inqIAnUGdk&feature=related 6. ‘Il Papa Buono’ Film Partea a II - a Darsham You Tube Demersurile adresate Ambasadorului German Frantz von Pappen pentru salvarea unui lot de copii Evrei ce urmau să fie trimişi cu vaporul în lagăre de exterminare din Europa. Alegerea sa ca Papă – Papa Ioan XXIII (28 octombrie 1958) http://www.youtube.com/watch?v=Pcro2egDYXU&NR=1 7. ‘Il Papa Buono’ Film Partea a III - a Darsham You Tube Vizita la deţinuţii închisorii din Roma Anunţarea Conciliului II Vatican  Vizita la un spital de copii de Crăciun 1962 http://www.youtube.com/watch?v=TLdxfXyT9hg&NR=1 8. ‘Il Papa Buono’ Film Partea a IV – a Darsham You Tube Pregătirea şi deschiderea lucrărilor Conciliului Vatican II (11.10.1962) Criza Rachetelor din Cuba (octombrie, noiembrie 1962) http://www.youtube.com/watch?v=BCWdmfoawig&feature=related 9. ‘Il Papa Buono’ Film Partea a V – a Darsham You Tube Publicarea Enciclicei “Pacem in Terris” 11.04.1963  Ultimele momente din viaţa sa http://www.youtube.com/watch?v=UzdseOW57mY&feature=related 10. Angelo Roncalli Papa Joan XXIII – Clipe de Viaţă – Versiunea Video vmesarosanghel2 video channel / 2010 http://www.youtube.com/watch?v=UzdseOW57mY&feature=related

Slide 143: 

139 11. Organizaţii Evreieşti de Auto Apărare în Yisuv - Clipe de Sionism (IV) Mesaroş Anghel Vasile You Tube http://www.youtube.com/watch?v=5EKMsrVk1cc 12 Inceputul luptei Evreilor Crestini pentru Evanghelia lui Iisus - editia III 2009 Eseu Documentar - Mesaroş Anghel Vasile You Tube http://www.youtube.com/watch?v=5EKMsrVk1cc 13 Hebrew Christians fight Beginings for the Gospel of Jesus - Jehosuah 2009 Essay Documentary – Mesaroş Anghel Vasile You Tube http://www.youtube.com/watch?v=f60kVYo-zuE 14 Breviar de Fapte Istorice - Evrei Creştini şi Musulmani la Ierusalim Text Documentar – Mesaroş Anghel Vasile You Tube http://www.youtube.com/watch?v=f60kVYo-zuE 15 Hebrews, Christians, Muslims in Jerusalem Compendium of Historical Facts Documentary Text - Mesaroş Anghel Vasile You Tube http://www.youtube.com/watch?v=PFvWHuseZ2c

Slide 144: 

E-mail: vmesarosanghel@yahoo.com Mobil: 0731507381, 0720347745 To my Mother: Thaci Raisa Gherşovici To my Wife: Anghel Magdalena Pentru a găsii lucrari de acelaşi autor:  Intraţi pe Google Introduceti cuvântul cheie : ‘mesarosanghel logo’ şi Selectaţi Sau selectaţi Link-ul de la ‘AMV Dessign/2010’ cu click stânga pe mouse: 140 DESPRE AUTOR MESAROŞ -ANGHEL VASILE PROFIL EDITORIAL Nume: Vasile Mesaroş – Anghel Vârsta: 62 ani Profesia: IT Trainer Studii:  Universitatea Bucureşti – Facultatea de Matematică Mecanică (1971)  Analist de Sistem – Post Universitar - C.E.P.E.C.A. (1975) Motivaţia Lucrării:  Documentarea unor Teme care m-au preocupat în ultimii ani. AMV Dessign/2010

authorStream Live Help