Pentru a fi în starea de har :
Pentru a fi în starea de har Păcatul deteriorează sau chiardistruge haina harului sfinţitor.
Obligaţia spovedirii cel puţin anual.
Ar trebui să ne spovedim la câtevasăptămâni, la o lună...
Sfinţi care se spovedeau săptămânal
pentru a-şi păstra sufetul curat
pentru a beneficia de harurileprimite prin Sacramentul Spovezii
Spovada în cinci paşi :
Spovada în cinci paşi Primul pas: examinarea conştiinţei
O radiografie a sufletului
Al doilea pas:căinţa pentru păcate
De teama pedepselor sau pentru că am trădat, am stricat, am rănit prietenia noastră cu Dumnezeu
Al treilea pas: propunerea de îndreptare
evităm păcatul şi contextele ce ne conduc la el
Spovada în cinci paşi :
Spovada în cinci paşi Al patrulea pas:mărturisirea păcatelorîn faţa preotului
Dezlegarea de păcateoferită de preotîn numele lui Dumnezeu
Al cincilea pas: canonul
rugăciuni
gesturi concrete
Rugăciune :
Rugăciune Înainte de a te culca şi înainte de ate fura somnul, ia-ţi cartea ta,care este conştiinţa, şi adu-ţi amintede păcatele tale!
Dacă ziua nu ai avut vreme, că atrebuit să îţi vezi de afaceri, când teculci, nimeni nu te mai perturbă,nimeni nu mai bate la uşă.
Vorbeşte deci cu inima ta şi cu sufletul tău spunând: Suflete al meu, iar am irosit o zi. Ce bine, ori ce rău am făcut în ziua aceasta?
sfârşit... :
sfârşit...
Slide 7:
Sacramente: Spovada (IV)
Păcatele pot - după gravitatea lor - să deterioreze sau chiar să distrugă de tot haina harului sfinţitor. Din fericire, Biserica ne pune la dispoziţie o cale de refacere a stării de har: Sacramentul Spovezii. Tocmai în acest sens, ea cere ca fiecare credincios să îşi mărturisească păcatele cel puţin o dată pe an, înainte de Paşti, dar aceasta este cerinţa minimă. În fapt, fiecare dintre noi ar trebui să ne spovedim la câteva săptămâni, la o lună... Au fost sfinţi care se spovedeau săptămânal şi nu pentru că ar fi păcătuit frecvent, ci din dorinţa de a-şi păstra sufletul curat şi de a beneficia de harurile primite prin Sacramentul Spovezii.
Impulsul nostru în faţa păcatului comis trebuie să fie deci să mergem să ne spovedim. Să nu uităm însă că Spovada nu începe în confesional, ci în afara lui. Primul pas trebuie să fie mereu examinarea conştiinţei, pentru a identifica păcatele pe care mai apoi le vom mărturisi. Invocând lumina Spiritului Sfânt, ne facem o radiografie cinstită a sufletului, identificând toate greşelile făcute împotriva lui Dumnezeu şi a semenilor. Trecerea lor în revistă ne aduce la al doilea pas: căinţa pentru păcatele făcute. Această căinţă poate veni din teama de pedepsele pe care le merităm din cauza păcatelor, dar adevăratul motiv pentru care ar trebui să simţim o adâncă părere de rău este faptul că am trădat, am stricat, am rănit prietenia noastră cu Dumnezeu. Şi dacă am conştientizat păcatele şi ne căim de răul făcut, ne vom propune desigur să ne îndreptăm şi să evităm păcatul, începând de la contextele care ne conduc la el - propunerea de îndreptare este al treilea pas.
Abia când aceşti trei paşi au fost făcuţi, suntem gata să intrăm în confesional. Aici mărturisim lui Dumnezeu, în faţa preotului, păcatele identificate prin examinarea conştiinţei - este al patrulea pas -, reînnoind la final căinţa şi propunerea de îndreptare. Preotul ne va oferi sfaturi, cuvinte de întărire, dar mai ales dezlegarea de păcate în numele lui Dumnezeu. Spovada nu se încheie însă aici: pentru ispăşirea păcatelor tocmai iertate, preotul ne va indica un canon, care cel mai adesea constă în rugăciuni, dar poate include şi gesturi concrete, mai ales când prin acestea se poate repara un rău făcut (de exemplu: înapoierea unui lucru furat, recunoaşterea unor minciuni grave sau a calomniilor care au dăunat reputaţiei unei persoane...). Împlinirea acestui canon reprezintă al cincilea şi ultimul pas pentru o Spovadă bună.
Rugăciune
Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă ca, asemenea registrelor de contabilitate, să avem şi unul al păcatelor făcute. "Înainte de a te culca şi înainte de a te fura somnul", spune el, "ia-ţi cartea ta, care este conştiinţa, şi adu-ţi aminte de păcatele tale! Dacă ziua nu ai avut vreme, că a trebuit să îţi vezi de afaceri, când te culci, nimeni nu te mai perturbă, nimeni nu mai bate la uşă. Vorbeşte deci cu inima ta şi cu sufletul tău spunând: Suflete al meu, iar am irosit o zi. Ce bine, ori ce rău am făcut în ziua aceasta?" Să cerem ajutor de Sus ca să facem din examinarea zilnică a conştiinţei un obicei, şi atunci examinarea dinaintea Spovezii va fi mai temeinică şi uşor de făcut.