Presentation Transcript
Sfinţii,prieteniinoştri :Sfinţii,prieteniinoştri “Aceasta este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră”
(1Tesaloniceni 4,3)
Sf. Ignaţiu de Antiohia :Sf. Ignaţiu de Antiohia a trăit între anii (aproximativ) 50 şi 110
Sărbătorit la 20 decembrie (bizantini) 17 octombrie (latini)
A fost Patriarh al Antiohiei
Slide 3:s-a născut
în Siria Episcop de
Antiohia lupta împotriva
ereziilor
Slide 4:unitatea în jurul Episcopului persecuţiile comandate
de Domiţian şi Traian
Slide 5:“Voi muri cu bucurie
pentru Dumnezeu.” sfâşiat de animale sălbatice
la Coloseumul din Roma
Slide 6:Sfinte Ignaţiu de Antiohia roagă-te pentru noi!
Sf. Ignaţiu de Antiohia :Sf. Ignaţiu de Antiohia Material pregătit în parohia greco-catolică Mănăştur 1 Vest,
cu hramul Coborârea Spiritului Sfânt, din Cluj-Napoca
Textul de citit :Textul de citit Biografie
Despre viaţa lui Ignaţiu, numit şi Teoforul, adică purtător de Dumnezeu, ştim puţine lucruri, dar felul în care a întâmpinat moartea ne descoperă un suflet plin de credinţă şi dragoste faţă de Cristos. S-a născut în jurul anului 50 în Siria. A avut legături cu unii dintre apostolii lui Isus şi a fost al treilea Episcop al Bisericii din Antiohia. S-a remarcat prin lupta împotriva numeroaselor erezii ale acelor vremuri, care negau divinitatea lui Cristos sau Taina Euharistiei. Ignaţiu a luptat şi pentru deosebirea mai clară a creştinismului de iudaism, susţinând printre altele înlocuirea sabatului evreilor cu ziua de duminică, Ziua Domnului.
A compus mai multe scrisori către diferite comunităţi creştine, în care de regulă sublinia două idei: necesitatea unităţii în jurul Episcopului şi tăria în credinţă în faţa ideilor eretice. Se pare că în aceste scrisori Sf. Ignaţiu a folosit pentru prima oară expresia de Biserică Catolică, pentru a sublinia ideea de universalitate a Bisericii fondate de Cristos. Şi tot prin scrisori şi-a îmbărbătat credincioşii să fie soldaţi ai lui Cristos în contextul persecuţiilor vremii, desfăşurate la cererea împăraţilor romani Domiţian şi mai apoi Traian. Acesta din urmă, învingându-i pe sciţi şi pe daci, a dorit să uniformizeze cultul religios în Imperiul Roman, cerând tuturor să se închine la aceiaşi zei. Oricine nu respecta porunca urma să fie ucis. Evident, Ignaţiu a sfidat ordinul şi a continuat să se închine lui Dumnezeu şi să ceară acest lucru şi credincioşilor săi. Astfel, nu după mult timp a fost arestat şi trimis la Roma.
În drumul său spre capitala imperiului roman, Ignaţiu a fost întâmpinat la fiecare oprire de creştinii de acolo, pe care i-a îmbărbătat şi care l-au îmbărbătat. "Vă aduc la cunoştinţă că voi muri cu bucurie pentru Dumnezeu", spunea el. "Pentru mine cereţi doar tăria interioară şi exterioară, să fiu creştin nu numai cu gura, ci şi cu inima; nu numai cu numele, ci şi cu fapta. Pentru că numai atunci voi putea fi numit creştin şi voi fi găsit fidel când voi dispărea din această lume." În jurul anului 110 a ajuns la Roma, unde Traian îşi sărbătorea victoriile în Coloseum prin aşa-zisele spectacole ce constau în luptele dintre gladiatori şi fiare sălbatice. La finalul lor, creştinii arestaţi din diversele părţi ale imperiului roman erau aruncaţi în scenă pentru a fi devoraţi de animale. Aceasta a fost şi soarta lui Ignaţiu. Rămăşiţele sale pământeşti au fost însă salvate şi mai apoi date Bisericii din Antiohia.
Rugăciune
"Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dacă însă moare, aduce roade multe", citim în Evanghelie. Sfântul Ignaţiu a arătat aceasta cu propria sa viaţă, ştiind că cine şi-o pierde pentru Cristos o câştigă cu adevărat. El ne oferă nu doar un exemplu de curaj, ci şi de speranţă creştină. Să ne rugăm să ne mijlocească tăria în credinţă în faţa smintelilor vremii şi atitudinea creştinească în faţa suferinţelor şi a morţii.
Sfinte Ignaţiu din Antiohia, roagă-te pentru noi!