Lupta Evreilor Crestini pentru Evangheli

Views:
 
Category: Education
     
 

Presentation Description

Iisus din Nazaret propovãduieşte şi aplicã prin miracole de însãnãtoşire Iubirea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, organizarea lor în comunitãţi spirituale de tip esenian, munca, viaţa şi credinta în comun. Lucruri practicate de poporul Evreu, dar necunoscute altor neamuri. A fost rolul apostolilor evrei sã ducã evanghelizarea în rândul ne evreilor, sã transgreseze Cele Zece Porunci, Torah şi Legile lui Moise în forme adaptate; accesibile nivelului cultural al noilor adepţi.

Comments

Presentation Transcript

Titlu : 

TEXT DOCUMENTAR 2008 Motto. ‘Dumnezeu este Unul, Oamenii l-au fãcut mai multi Unul Iudeu, Unul Crestin, Unul Musulman’ Mesaros - Anghel Vasile Titlu

Despre… : 

Despre… Este un text care prezintã fapte întâmplate acum douã mii de ani. În anul 5, Iudeea fierbea între revoltã împotriva ocupantului Roman, dezbinare între avuti si proscrisi ai norocului, între degradare moralã si mesianism. Din rândul initiatilor evrei se ridicã un profet: Ioshua -Iisus din Nazaret. El propovãduieste si aplicã prin miracole de însãnãtosire Iubirea lui Dumnezeu pentru toti oamenii, organizarea lor în comunitãti spirituale de tip esenian, munca, viata si credinta în comun. Lucruri practicate de poporul Evreu, dar necunoscute altor neamuri. A fost rolul apostolilor evrei sã ducã evanghelizarea în rândul ne evreilor, Sã transgreseze Cele Zece Porunci, Torah si Legile lui Moise în forme adaptate; accesibile nivelului cultural al noilor adepti. În nici o sutã de ani, comunitãtile de evrei crestini au iesit, ca rol mesianic, de pe scena istoriei; dar cu misiunea îndeplinitã. Dacã Moise a edificat UN POPOR PENTRU O CREDINTÃ, ei au generat O CREDINTÃ PENTRU TOATE POPOARELE. @A.M.V./2008

Explicatii de citire a textuluiîn timpul derulariifilmului : 

Explicatii de citire a textuluiîn timpul derulariifilmului Timpul de vizualizare a unei pagini este de 1-3 secunde Pentru a citi continutul unei pagini apasati CLICK stânga pe mouse in dreptul semnului de derulare al filmului. Pentru a continua apasati CLICK stânga pe mouse in dreptul semnului de derulare al filmului. Pentru a va pozitiona pe o pagina trageti cu mouse de semnul de derulare a filmului de pe bara de derulare, pâna la pagina respectiva si apasati CLICK stânga pe mouse in dreptul semnului de derulare al filmului pentru a citi pagina.

Slide 4: 

Introducere Istorie si legenda 3 – 7 Capitolul I Pentateuth 7 - 26 C.I.1. Începutul 7 - 20 C.I.2. Sfântul Diacon Stefan 21 - 26 Capitolul II Prigoana între frati 27 - 38 C.II.1. Evanghelizarea printre Evrei 27 - 31 C.II.2. Cine este ‘Poporul lui Dumnezeu’ 32 - 34 C.II.3. Conciliul de la Ierusalim 35 - 38 Capitolul III Convertirea ’Pagânilor’ de catre Evreii Crestini 39 - 62 C.III.1. Convertirea Rabinului Saul 39 - 42 C.III.2. Evanghelizare la Roma 42 - 44 C.III.3. Prima Evanghelizare a apostolului Pavel în Cipru 44 - 49 C.III.4. Misiunile apostolice în Macedonia si Grecia 49 - 58 C.III.5. Scoala de initiere crestina de la Efes 58 – 62 Capitolul IV Ruptura din interiorul comunitatii evreilor crestini din Ierusalim 63 - 83 C.IV.1. Drumul la Ierusalim 63 – 69 C.IV.2. Procesele 69 - 77 C.IV.3. Drumul la Roma 77 - 80 C.IV.4. Cenusa Pasarii Phoenix 80 - 83 1

Slide 5: 

Capitolul V Breviar de Fapte Istorice Evrei si Crestini La Ierusalim C.V.1. Anii ocupatiei Romane 84 - 102 C.V.2. Anii ocupatiei Bizantine 102 – 105 C.V.3. Anii ocupatiei Califilor 106 - 108 C.V.4. Anii ocupatiei Cruciate 108 – 110 C.V.5. Anii ocupatiei Mamelucilor 111 – 111 C.V.6. Anii ocupatiei Otomane ; Sionismul : Geneza Reântoarcerii 111 – 115 C.V.7. Anii ocupatiei Britanice 116 – 120 C.V.8. Anii statului Eretz Israel 121 – 125 Postfata Opinia autorului 125 - 130 Bibliografie Surse de documentare 131 Autor Prezentare Autor 132 2

Slide 6: 

INTRODUCERE - ISTORIE SI LEGENDA A trei – a Evanghelie, numita ‘dupa Luca’ împreuna cu ‘Actele Apostolilor‘ (‘Faptele Apostolilor‘), constituiau initial o singura carte, document de referinta privind originile crestinismului. În jurul anilor 1150 e. c. cele doua parti au fost separate. Prima parte a fost inclusa în textul organic al Noului Testament. Cea de a dou – a parte revine dupa secolul XVIII în textele reeditate ale ‘Noului Testament’. Titlul: ‘Actele Apostolilor’ este dat dupa moda elenista, care atribuia relatarilor despre eroii antici apelativul ‘Actele lui…… ‘ (cum a fost cazul campaniilor lui Hanibal sau Alexandru Macedon). Apartenenta ambelor texte aceluiasi autor se atesteaza prin trimiterea din finalul ‘Evangheliei dupa Luca’ la al doi-lea text ; prin asemanarea de stil si vocabular. Crestin din generatia apostolica, Luca are o vizune realista asupra conflictului religios între evreii mozaici si cei crestini, generat de miscarea sociala si religioasa a carui exponent a fost Iisus din Nazaret. Provenea dintr-o familie înstarita de evrei din Antiohia (actual în Siria). Era initiat în medicina sacra. Trece la crestinism sub obladuirea rabinului Saul (apostolul Pavel), initiat la rândul sau la Yesiva rabinului Gamaliel cel Batrân. Comentariu :La Evrei, apelativul ‘rabin’ era acordat unui initiat în tainele Legii Mozaice, capabil a instrui pe altii în observanta Mozaica (interpretarea textelor Legii) Îl va urma pe Pavel în traseul misionar din Grecia si la Roma. Valoarea esentiala a textului Lucanian consta în participarea nemijlocita a autorului la ultima parte a misionarismului apostolic al evreilor–crestini. Pe de alta parte sursele de documentare au avut în apostolul Luca un fin analist, capabil a pune în evidenta semnificatia unor momente cruciale ale expansiunii primare a crestinismului. 3

Slide 7: 

În textul ‘Faptele Apostolilor’ exista o bogata încarcatura informationala care atesta viata cotidiana si problemele unor mari comunitati de evrei crestini în zona Orientului Mijlociu si în spatiul Mediteranean. Semnificative în ce priveste Biserica evreilor crestini de la Ierusalim, sunt relatarile indirecte privind activitatea apostolului Petru (p.9.32. – 11.18.) si Filip (p.8.4-40). Un alt segment de istorie a evreilor crestini este descrierea miscarii evreilor Elenisti Comentariu : Evreii elenizati (proveniti din puternicele comunitati evreesti aflate în orasele si coloniile Grecesti; unii dintre ei, precum Rabinul Saul având cetatenie Romana), pe care apostolii îi hirotonisesc (diakonein – Faptele Apostolilor 6.1. , 6.3., 6.6.). Prigoniti în Ierusalim, elenistii se vor îndrepta spre coloniile Grecesti din continent si Insule, prin teritoriul Palestinei si al Siriei. Devin misionari ai Evangheliei lui Iisus si initiaza prima expansiune a Bisericii crestine. din cadrul acestei comunitati, a prigoanei lor dupa lapidarea Sfântului diacon Stefan (de catre fanaticii din Sanhedrin) Comentariu :Autoritatea rabinica de conducere colectiva a Marelui Templu Mozaic de la Ierusalim. Instanta superioara de decizie mozaica în Templul Mozaic de la Ierusalim ce se constituia în Conciliu Rabinic de reglementare si judecata a vietii religioase si civile din interiorul comunitatilor evreesti din Ierusalim si indirect, mai mult sau mai putin al majoritatii comunitatilor evreesti din teritoriile Palestinei si Asiei Mici; activitate tolerata de ocupantii romani.  ; aportul acestora la înfiintarea Bisericii crestine din Antiohia (Siria) (p.6.1.–8. ; 11.19.-30 ; 13.1.-3). Esentialul sesizat al acestei prime perioade de douazeci si cinci de ani este: primirea în rândul comunitatii evreilor crestini a membrilor altor neamuri : 4

Slide 8: 

SEMN AL EXPANSIUNII CONCEPTELOR MORALE SI RELIGIOASE MOZAICE PRIN EVANGHELIZAREA CRESTINA. Centrul de greutate al textului este relatarea participarii autorului la misionarismul Pavelian. (p.16.–p.28.). În ansamblu lucrarea este o fresca a temelor si argumentelor primului demers crestin. El se adresa deopotriva : evreilor prin comentarii ale textelor sfinte mozaice, grecilor prin reflectii filozofice de natura eleusiana. Pentru toti demersul apostolic evoca esenta misterului crestin: un Mesia crucificat, marturia Reînvierii lui si apelul la conversiune prin actul Botezului Crestin si taina Euharistiei. Obiectivitatea textului a fost atacata pe motiv ca ar fi o apologie a misionarismului Pavelian. Realitatea este ca Luca reda prin marturie directa conflictul religios dintre evreii mozaici si cei de rit crestin; ramuri ale aceleiasi religii monoteiste. Autorul relateaza despre militantismul apostolului Pavel ; mesajele sale adresate coreligionarilor mozaici cât si ‘pagânilor’, cavalerilor romani si justitiei romane, pâna la nivelul împaratului (cezarului). Luca a lasat o marturie, scrisa antrenant, a unor fapte din perioada de început a crestinismului, în calitate de martor si participant la faurirea ei. Ideile cheie ale textului Lucanian ar putea fi : Credinta în Reânvierea lui Iisus si calitatea lui de ‘Fiu al lui Dumnezeu’; Principalele argumente ale apostolilor în fata oponentilor de rit mozaic, ce negau lui Iisus calitatea de Mesia, cel prevestit de profeti; Misionarismul apostolilor prin fapte, predici si exemplu personal, în actul convertireii la crestinism ; 5

Slide 9: 

Formele primare ale practicilor ritualului crestin; Problema accesului la iertare divina; problema de esenta comuna în toate dogmele de ezoterie religioasa. În loc de concluzie; la aceasta introducere, se poate da ca exemplu drama rabinului Saul devenit, prin convertire la Evanghelia lui Iisus, apostolul Pavel. În aceasta decizie singulara a unui om, gasim drama evreilor convertiti la alte religii, ce dureaza de doua mii de ani. Apostolul Iacob cel Mic va continua respectarea Legii Mozaice în litera ei dar, la Conciliul de la Ierusalim va sustine în final solicitarea unui minim de restrictii pentru convertitii ne evrei. Martiriul Sfântului diacon Stefan va rupe ‘cordonul ombilical’ ce îl lega pe evreul crestin de confratii sai mozaici. Conciliul de la Ierusalim (anul 48, din alte surse 50 e.c.) va consacra principiul ‘IERTARII DIVINE’ prin credinta în Evanghelia lui Iisus. Va dispensa pe adeptul convertit la crestinism de ritualul circumiciziei (‘taierea împrejur’) si de respectarea ‘ad literam’ a severei observante mozaice. Lucru care nu era valabil însa pentru adeptii crestini evrei (ei respectau în totalitate vechile cutume halakice). Faptul astfel subliniat este momentul rupturii între cele dua curente ale monoteismului evreu: cel mozaic si cel crestin. Consecinta a izgonirii ’fratilor de catre frati’, evreii crestini vor continua convertirea în rândul ‘popoarelor idolatre’; fenomen ce va fi continuat dupa secolul I de ne evrei timp de doua mi de ani: în granitele euro-asiatice, apoi pe întreg globul. Divergenta de doctrina initiala dar si de natura sociala, va duce la ruptura dintre evreii crestini si cei mozaici apoi la 6

Slide 10: 

diminuarea ponderii comunitatilor de evrei crestini. Peste aproximativ sapte sute de ani va apare monoteismul Islamic. Cu toate ca nici Iisus nici profetul Mahomed nu au negat pe Moise, predecesorul lor, cei ce s-au erijat în ‘fideli’ urmasi au construit URA pentru a împiedica IUBIREA. De ce... în adevar numai Dumnezeu stie! Poate ca ecumenismul religios sub semnul unitatii în credinta morala a existentei prin ‘DIVINUL UNIC’, va darui har în sufletul celor ce ne sunt pastori, de a depasi mirajul pe care îl da la un moment dat închistarea în A DETINE PUTEREA LUMEASCA. CAPITOLUL I – PENTATHEUT C.I.1.- ÎNCEPUTUL Prologul din ‘ACTELE APOSTOLILOR’ este ca un început de scrisoare. Apostolul Luca se adreseaza unui camarad , Teofil (evreu din comunitatea ateniana, trecut la crestinism sub obladuirea lui Pavel) rezumând în câteva paragrafe (Faptele Apostolilor p.1.1-2.6) una din profetiile esentiale ale lui Iisus si taina botezului prin spirit (‘coborârea Duhului Sfânt’). În cuvinte simple el ne comunica mesajul initiatic al Evangheliei lui Iisus. În cele patruzeci de zile în care Iisus reânviat a comunicat cu apostolii pe Muntele Maslinilor (care strajuieste vechea cetate a Ierusalimului), o data cu profetiile asupra ce avea sa se întâmple, el a cerut camarazilor sai sa nu paraseasca orasul, urmând a primi peste putine zile ‘Botezul prin Spiritul Sfânt’: ‘Ioan Botezatorul v-a dat botezul apei, dar voi veti fi botezati în lumina Spiritul Sfânt peste putine zile’ (Faptele Apostolilor p.1.5.) 7

Slide 11: 

Apostolii nu sesizau înca ruptura ce va urma între credinta poporului ai caror fii erau si cea pe care urmau a o propovaduii. Au întrebat: ‘A venit timpul sa fie restaurat Regatul lui Israel ?’ Raspunsul a fost: ‘Nu va este dat voua sa cunoasteti timpul si momentul. Dar voi veti primi o Forta: aceea a Spiritului Sfânt, care va coborâ asupra fiintelor voastre. ATUNCI VETI FI MARTORII MEI; LA IERUSALIM, ÎN TOATA IUDEEA SI SAMARIA, PÂNA LA MARGINILE PAMÂNTULUI’ (Faptele Apostolilor p.1.7.) Cititorului neavizat îi precizam ca, exista nenumarate precedente ale starii vizionare, avute de magi si profeti, în fiecare parte a pamântului. Starea vizionara, numita si ‘starea de clar-viziune’ este relatata în carti vedice indiene, o gasim în textele înscrise în piatra sau pe paprius, de catre initiatii din Memphis (Egipt), în relatarile lui Herodot privind prezicerile preoteselor si preotilor cultului politeist Eleusian de la Delphi. Ca sa nu mai amintim cele cuprinse în primul text biblic (‘Vechiul Testament’). Aceastea sunt simple mentionari. Explicatia aparitiei starii de clar-viziune consta, pe scurt în utilizarea intensiva a resurselor cerebrale, printr-un antrenament si un mod de viata deosebit, ce dura între patru si paisprezece ani (functie de stadiul de initiere atins). 8

Slide 12: 

Era, pastrând proportiile, oarecum asemanator formarii unei gimnaste de perfomanta… Uluirea cu care priveam exercitiul româncei Nadia Comaneci la paralele sau la bârna este în egala masura rezultatul dotarii native si a nesfârsitului sir de ore de antrenament practicat pe aparate. Ani de privatiuni fata de viata si bucuriile copiilor de vârsta ei. Si într-un caz si celalalt, rezultatul este asemanator: perfomanta individuala maxima posibila. Pentru perfomatele initiatilor, invitam pe cei dornici sa consulte printre altele si Bibliografia prezentului text. Iisus, precum Moise, Pythagora si dupa el Mahomed, fac parte din categoria profetilor. Ei au atins gradul maxim de intiere, PRIN HAR SI INSTRUIRE, si au fost meniti sa foloseasca acest puteri, genetice si dobândite, în revigorarea morala si religioasa a epocii în care si-au trait destinul temporal, având viziunea atemporalului ce va urma si prevestind. Astfel Iisus a lamurit în câteva cuvinte locul Ierusalimului ca punct de plecare si de sosire ; a mutatiei pe care o va declansa ’Evanghelia lui Iisus’; etapele mari ale istoriei crestine si rolul apostolilor. Dar tot atât de adevarat este ca fara credinta vie si tenacitatea primilor misionari, a celor ce le-au urmat în daruire, ar fi ramas profetii…în pustiu. Dupa supliciul crucificarii si pecetluirea mormântului lui Iisus, adeptii s-au reunit în incinta unde a avut loc ‘Cina cea de taina’. Erau Petru, Ioan, Iacob, Andrei, Filip, Toma, Bartomlomeu, Matei, Iacob (fiul lui Alfei), Simon Zilotul, Iuda (altul decât Iuda Iscarioteanul, cel care l-a predat pe Iisus trupelor romane, venite împreuna cu slujitorii Templului spre a îl captura). 9

Slide 13: 

Împreuna cu ei se afla Maria, mama lui si un grup de adepti. Au urmat Faptele Reânvierii, bine cunoscute ; a venit vestea sinuciderii lui Iuda Iscareoteanul si are loc înlocuirea sa cu Matei. Barsabas, cu toate ca nu a fost ales, va continua cu tenacitate a fi discipolul lui Iisus. Caracteristic evreilor crestini din acele timpuri era lipsa pizmei si a orgoliului. Nici unul din cei doisprezece nu se considera cel mai bun ci doar între CEI DOISPREZECE CARE TREBUIAU SA FIE. La cinzeci de zile dupa Pastele Patimilor si Reânvierii lui Iisus un zgomot ca de furtuna a înconjurat cladirea în care ei se aflau. Fenomene stranii aveau loc: ‘jeturi de foc’ ce se coborau peste crestetul fiecarui apostol. Harul Divin (în fapt Botezul prin Spirit) i-a cuprins. Efectul a fost observat de locuitorii cetatii în zilele ce au urmat. Nu mica le-a fost mirarea atunci când fiecare din ei auzea cele spuse de apostoli privind ‘Vestea Reânvierii lui Iisus’ pe limba lui. Si nu era de neânteles: apostolii erau cunoscuti ca pescari de meserie; oameni simpli, nicidecum instruiti la scolile de pe lînga sinagogi. Mai mult: ei vorbeau despre Iisus în Elamita, Araba, Parta. Predicau celor veniti din Mesopotamia, Iudeea, Capadochia, Pontul Euxin, Libia, Roma. A urmat momentul în care Petru, înconjurat de ceilalti unsprezece apostoli, combate zvonul raspândit de slujbasii Templului : anume ca harul acesta era rezultatul unei... betii. În fata multimii adunate în curtea Templului, aminteste ca predicasera la noua dimineata. Ori evreilor, practicanti ai cultului mozaic, le este interzis a consuma înainte de slujba 10

Slide 14: 

de dimineata bauturi de orice fel. Comentariu : Ceea ce s-a transmis la crestini în ritualul împartasaniei. Le explica ciudatul fenomen reluând cele transmise de Iisus pe Muntele Maslinilor : ‘Voi face ca în timpurile Meisanice, Spiritul meu sa se coboare asupra trupurilor. Fii vor profetiza, tinerii vor avea viziuni, batrâni vor avea gânduri. Eu voi coborâ Spiritul Sfânt asupra celor devotati. Voi face sa apara semne misterioase pe Cer si jos , pe Pamânt. Soarele se va schimba în tenebre si Luna în sânge înainte sa vina ziua lui Dumnezeu -- acea Mare Zi. Si oricine va invoca Numele lui Dumnezeu, va fi salvat’. (Faptele Apostolilor 2.17.-21.). Apoi le aminti celor prezenti cum acest Trimis al Domnului, cu harul tamaduirii si al adevaratei credinte mozaice a fost crucificat de catre cei de aceasi etnie, fii ai lui Israel. Dar Hristos Nazriteanul a reânviat la fel cum regele David a avut viziunea propriei sale reânvieri. În tot acest demers era prezentanta revelatia unui mit: REÂNVIEREA. La primii pasi ai Crestinismului, apostolii faceau referire la un concept ezoteric antic : reânvierea sufletului ca o consecinta a trecerii sale printr-un lung sir de existente temporale, pâna la una din cele daua posibilitati : distrugerea (aneantizarea în Hades – Iad) sau trecerea într-un plan superior (numit Regatul lui Dumnezeu, Olimp, Rai, Nirvana, etc). Un contemporan cu noi are o perceptie vaga a existentei acestui mit antic. Profetii poporului Evreu, între ei Moise, David si Isaia, îl stiau. Si istoria prezentei acestui mit o regasim în primele texte ezoterice de acum noua mii de ani. 11

Slide 15: 

Viziunea lui Hermes Trismegistu (despre a carei existenta ne vorbeste Shourée). Urmasii lui, preotii templelor din Memphis (Egipt), ulterior si teosofia indiana a lui Rama Krishna, împartaseau celor ajunsi pe ultimele trepte de initiere, taina reînvierii spiritului într-un alt corp biologic, de-a lungul unui sir de existente care ÎL DEGRADAU SAU ÎL RIDICAU pe drumul catre ’VIATA FARA DE MOARTE’. Pythagora îl dezvaluie în mitul eleuisan despre zeita Psyhe. Discipolii sai, l-au dus în cetatile si coloniile Grecesti. Unul din discipoli, Zamolxe (devenit Zeu al Dacilor în secolul VII î.e.c.), a cultivat moartea cu zîmbetul pe buze al celor ucisi pe câmpul de lupta, încrezatori în viata urmatoare cu care vor fi rasplatiti pentru curaj si demnitate. Moise, cel care a fost primul Trimis (Mesaiah) al poporului evreu era un initiat al templelor Tebei (secolul XIII înainte erei crestine). Cunostea misterul Reânvierii dar nu l-a dezvaluit poporului pe drumul din Egipt la malurile Iordanului. Motivul cred ca era menirea sa : de A CREA UN POPOR PENTRU O RELIGIE din rândul unor transfugi cu o credinta amestecata si un ritual bivalent (cum ar fi cultul zeilor cananeeni si a unui singur Dumnezeu). Pentru asta triburile au fost purtate în pustiul Sinai patruzeci de ani, între Delta Nilului si Erihon (distanta pe care, chiar cu mijloacele de atunci, ar fi parcurs-o în câteva luni). Scopul fiind ca cei noi nascuti pe acest drum sa fie educati si instruiti religios monoteist si în spiritul noilor Legi morale si sociale ale lui Moise, care de fapt stau la baza organizarii civilizatiei umane de aproape trei mii de ani. Daca evreii însetati si înfometati ar fi avut certitudinea unei vieti urmatoare, precis ar fi renuntat pe loc la cea prezenta…Ulterior nici Ahaaron (Aaron) nici Iehoshua (Iosua) nu au dezvaluit acest mister ezoteric. Dar el era cunoscut de o parte din rabini (phariseii, sadducei) si de esenieni, în perioada existentei lui Iisus. 12

Slide 16: 

Evanghelia lui Iisus va fi prima care va dezvalui misterul ezoteric al Reânvierii ca pilon al credintei mozaice. Profetul a fost crucificat tocmai pentru ca aceasta moarte semnifica pentru initiatii mozaici a duce la MOARTEA SUFLETULUI. Reaparitia în fata discipolilor sai era o confirmare a misterului : ‘Cu moartea pe moarte calcând’. Se explica si astfel tenacitatea si virtutea cu care primii evrei crestini au depus marturia Reânvierii lui Iisus, de cele mai multe ori cu pretul vietii. Apostolul Petru, în primele sale predici (ca si Pavel ulterior în predicile tinute în sinagogi, si în scrisorile sale) sustinea unitatea între Evanghelia lui Iisus si Vechiul Testament. Apostolul Petru, în primele sale predici (ca si Pavel ulterior în predicile tinute în sinagogi, si în scrisorile sale) sustinea unitatea între Evanghelia lui Iisus si Vechiul Testament. A fost o încercare de a convinge preotii mozaici sa accepte marturia Reînvierii ca proba a calitatii de Mesia pentru Iisus. Acest demers a fost întâmpinat cu intoleranta ne disimulata pâna azi. Dar ‘Iubirea Divina’ si speranta în ‘Viata de Apoi’ îi va da forta de a se extinde, prin urmasii marturisitori ‘pagâni’ pe tot mapamondul. În acele momente era si dificil ca sa existe un posibil consens. Regatul Iudeu, ocupat de romani si dezbinat în interiorul sau, nu era un mediu propice pentru dezbateri teologice, ‘la rece’, având ca obiectiv gasirea unor linii de emergenta între evrei : initiatii mozaici si crestini, din cauza a trei conflicte majore: 13

Slide 17: 

CONFLICTUL NATIONAL, Poporul evreu s-a opus cu o ‘tenacitate sinucigasa’ (afirmatia împaratului Hadrian) dominatiei romane, prin dese revolte conduse de sicari sau ziloti. O alta parte a societatii evreesti, cea înstarita, cauta un modus vivendi cu forta de ocupatie romana. S-a creat o sciziune interna între adeptii celor doua cai. Un exemplu este conducatorul de osti, evreul Iosef Ben Matitahu, care s-a predat romanilor fiindu-i numele sters din istoria poporului (ironia este ca devine unul din cei mai citati istorici al vietii Iudeii de atunci, sub numele roman Jhosefus Flavius). Dezbinarea din interiorul societatii va duce în anul 135 la ocuparea Ierusalimului, izgonirea evreilor din oras si interdictia de a se stabili în cetate, distrugerea cladirilor, ararea cu boi a terenului si construirea unei urbe romane sub numele Aelia Capitolina (sec. II). CONFLICTUL CIVIC INTERN El consta în degradarea societatii civile evreesti si atomizarea solidaritatii civile pe criterii de avere. Rezultatul a fost un sir de revolte ale celor saraci, împotriva darilor de natura administrativa care se suprapuneau peste tributul dat autoritatii romane. Pentru omul simplu venirea lui Mesia, întrupat de Iisus, a fost nu numai ecoul profetiilor lui Moise, David sau Isaia, ci un mijloc de a exprima revolta în fata arongantei si “dijmuirii” la care era supus de castele tribale si administrative din Iudeea, de catre autoritati, speculanti si zarafi. Este aproape inutil sa mentionam ca atunci, ca si acum, aceste conflicte au generat o disfunctionalitate interna si o lipsa de unitate, abil folosita de romani în a mentine stapânirea si a desfinta în final statul Iudeu. 14

Slide 18: 

CONFLICTUL DOCTRINAR RELIGIOS Existau la acel timp trei grupari cu interpretari diferite ale aspectelor teologice si practice ale doctrinei religioase mozaice. Sadduceii (Tzadokim) – urmasi ai ramurii conservatoare levite, cereau respectarea Torei în litera ei, fara nici o abatere. Ei sustineau dogma unei existente unice (o singura viata). Viata evreului era determinata de frica de a încalca mitzvot-urile (poruncile sacre), de pedeapsa lui Dumnezeu. Ei detineau la acel moment controlul în Sanhedrin (forul religios decizional al Marelui Templu). În rândul lor se afla Caiafa – Mare Preot în perioada Evanghelizarii Evreilor de catre Ioan si apoi de Iisus. Phariseii (Perusim) erau cei care, mai apropiati de problemele ‘evreului de rând’, practicau învatatura Torei în spiritul ei si adaptarea flexibila la realitatea concreta (‘Torah Orala’). Ei nu negau posibilitatea Reânvierii. Unii dintre ei, cum ar fi rabinii Nicodim, Gamaliel cel Tânar, s-au exprimat în Sanhedrin pentru gasirea unui compromis cu secta evreilor crestini, atât înainte cât si imediat dupa uciderea lui Iisus. Esenienii (Hasidiim) reprezentau nucleul ezoteric al corpului de rabini. Centrele lor de initiere erau la Ein Gheddi (Engaddi) si Qumram în vecinatatea Marii Moarte si în Delta Nilului. Modul lor de organizare egalitarista (traiul si bunurile în comun, întrajutorarea fratilor de credinta oriunde ar fi, interzicerea practicarii unor activitati speculative, comert, armata) va fi preluata de organizarea primelor comunitati crestine si ulterior de ordinele crestine, indiferent de rit. Dintre ei ar fi fost cei ce au sprijinit material si logistic misiunile de propovaduire ale lui Iisus 15

Slide 19: 

(ipoteza se sprijina pe observatia ca în Evanghelii nu sunt mentionati multi din cei ce ce au fost gazde ale apostolilor ; fapt ce se încadreaza cu traditia de a proteja legaturile între membrii congregatiei Eseniene). Doctrina lor sustinea atât mitul Reânvierii cât si existenta de-a lungul timpului a mai multi trimisi (Mesia). Acestia, în diverse momente ale ‘Razboiului fiilor luminii asupra fiilor întunericului’, vin sa aplice ‘Vointa Divina’. Esenienii, Sadduceii, Phariseii se constituiau în sfetnici ai ultimilor Regi Iudei. Conflictele interne nu s-au anihilat nici pâna acum… Exista doar speranta ca se va întâmpla; chiar daca atunci cei de azi nu vom mai fi. Comentariu : Luptele interne au dus în final la destramarea statului în anul 135. Realizarea ‘Statului Spiritual Israel’, prin structurarea sa doctrinara si pragmatica, este initiata de rabinul Iohanan Ben Zakai, la Iasmina (70). Aceasta structura organizatorica a permis supravietuirea SPIRITUALA a comunitatilor disparate din diaspora evreiasca (Galut). Congresul de la Basel din 1897 a fost începutul Reântoarcerii. S-a finalizat în 1948 cu fundarea statului Eretz Israel. În nici una din aceste momente nu s-a admis ca un evreu sa fie de confesiune crestina. Si ca sa fim corecti… de nici o alta confesiune decât mozaica. O data cu primele predici ale lui Petru începe convertirea crestina a Evreilor prin ‘Botezul cu apa’ si Euharistie. Comentariu : BOTEZUL ‘Pocaiti-va si fiecare dintre voi sa se boteze în numele lui Iisus Cristos, pentru iertarea pacatelor’ (Faptele Apostolilor 2.38.). EUHARISTIA Acesti Evrei, primii crestini, ‘acasa frâng pâinea’ (Faptele Apostolilor 2.46.) Au facut-o aproape 16

Slide 20: 

‘trei mii de suflete’. Prima comunitate crestina ia nastere la Ierusalim. Adeptii respectau ritualul Euharistic; bunurile erau puse în comun; masa si rugaciunile se faceau în comun, precum si instruirea la Scoala Apostolica. Organizarea ei respecta traditia unei comunitati evreesti de tip esenian. Iubirea de Dumnezeu si nu frica, binele facut aproapelui si nu mila, bucuria de a se afla alaturi de semeni în credinta si nu orgiile celor ‘alesi’ i-au facut pe primii crestini sa vânda averile, aducând bunurile materiale în noua forma de comunitate evreiasca. Ei continuau sa respecte traditiile, sarbatorile si comemorarile ritualului mozaic (de care nu se simteau despartiti) si sa mearga la Marele Templu. Însanatosirile miraculoase, înfaptuite de apostoli, le întareau încrederea în drumul ales. Tamaduirea unui olog în drum spre rugaciunea matinala din Templu ) Într-una din zile, când Petru si Ioan se duceau la rugacinea matinala din Templu, un olog din nastere le întinse mâna pentru a primi pomana. Petru si-a fixat cu intensitate privirea asupra sa în timp ce Ioan îi spuse : ‘UITAT-E LA NOI !’. Fiinta amarâta îsi ridica fruntea si îi priveste, mereu cu mâna întinsa. Petru continua sa îl priveasca cu intensitate când îi spune : ‘Argint si Aur nu am, DAR CE AM ÎTI DAU : În numele lui Iisus Hristos Nazariteanul ridica-te si mergi !’ (Faptele Apostolilor p.3.6.). Ajutat de Petru ologul se ridica în picioare si simte ca sunt viguroase. Merge prin curtea Templului multumind lui Dumnezeu. Credinciosii prezenti îl vad pe cersetorul olog mergând. 17

Slide 21: 

Faptul a produs uluire în rândul credincosilor aflati acolo. Petru si Ioan se îndreapta spre esplanada din fata Portii lui Solomon si de acolo se adreseaza multimii. Le reaminteste cum recent multi dintre cei strânsi au cerut moarte pentru Iisus. Marturia Reânvierii lui este acel olog care s-a însanatosit prin credinta apostolilor în Iisus si invocarea Numelui sau Cele spuse de Petru si Ioan : ‘Fii ai lui Israel, de ce sunteti uimiti. De ce ne priviti ca si cum noi am fi savârsit acest miracol cu propriile noastre forte sau prin puterea rugaciunii noastre. Dumnezeul lui Abraaham, al lui Isaac si Iacov, Dumnezeul parintilor nostrii si-a coborât harul sfânt, glorificându-l pe servitorul sau, Iisus Hristos, pe care voi l-ati legat si renegat în fata lui Pilat, atunci când acesta a vrut sa-l eliberze. Voi l-ati învinuit pe sfântul servitor al lui Dumnezeu cerând în schimb viata pentru un asasin [ Barabas]. În timp ce a-ti facut sa fie omorât Printul Vietii, Dumnezeu l-a reânviat din morti. Si prin credinta în Numele lui, a acestui om care îl cunoasteti, invocarea numai a acestui Nume i-a redat celui pe care îl vedeti deplina sanatate.’ (Faptele Apostolilor p.3.12.-16.). . Îi îndeamna la convertire în rândul ‘Poporului lui Dumnezeu’ citând din Moise si Abraaham. Îndemnul de a se converti a fost însotit de apostol cu un citat din Moise : ‘Dumnezeu va va trimite dintre voi un profet asemanator cu mine. Cei ce nu-l vor asculta pe acest profet vor fi exclusi din sânul poporului lui Dumnezeu’. (Faptele Apostolilor p.3.22.). El le reaminteste profetia lui Abraaham privind globalizarea credintei poporului Evreu prin Evanghelia lui Iisus: 18

Slide 22: 

‘În numele acestui profet, Fiu al lui Dumnezeu, vor fi binecuvântate toate familiile pamîntului’. (Faptele Apostolilor p.3.25.). Între timp prin multimea strânsa se apropiau rabini însotiti de garda Templului. Apostolii sunt arestati si dusi în fata adunarii Sanhedrinului. Comentariu : Instanta superioara de decizie în Templul Mozaic de la Ierusalim ce se constituia în Consiliu Rabinic de reglementare si judecata a vietii religioase si civile din interiorul comunitatilor evreesti din Ierusalim si indirect, mai mult sau mai putin al majoritatii comunitatilor evreesti din teritoriile Palestinei si Asiei Mici; activitate tolerata de ocupantii romani. Le-au fost puse întrebari prin care se încerca ridiculizarea credintei lor. Raspunsul lui Petru avea, în plus fata de argumentele prezentate multimii, motivatia credintei în Iisus ca fiind PIATRA UNGHIULARA a salvarii oamenilor, a poporului evreu. Tot acolo era si ologul vindecat, marturie vie a celor spuse de Petru. Afara lumea cerea eliberarea lor. Apostolii sunt eliberati… Masuri incoerente provocate pe de o parte de tama unor revolte, pe de alta parte de voci avizate din Sanhedrin, unde rabinul Gamaliel îndemna la prudenta. În urmatoarea perioada creste masiv numarul celor ce intra în comunitatea evreilor crestini. Creste bunastarea ei. Poporul aducea bolnavi în drumul apostolilor pentru a se însanatosi. Convinsi de realitatea vindecarilor, evrei cu avere ca Barnaba îsi vând propietatile, oferind banii o data cu reconvertirea lor. Pentru distribuirea cotidiana a bunurilor în cadrul comunitatii cei doisprezece apostoli numesc sapte diaconi din evreii proveniti din spatiul Elen pe care îi hirotonisesc (diakonein – Faptele Apostolilor 6.1. , 6.3., 6.6.). 19

Slide 23: 

Succesul organizatoric îi fac pe conducatorii evrei, rabini sau potentati, sa intre în panica. Mai marii Templului îi aduc din nou în fata lor. Marele Rabin Caiafa le cere sa nu mai predice zicând: ‘Sângele lui Iisus se va razbuna pe tot Israelul’ Apostolul Pavel raspunde : ‘Pe cine trebuie sa ascultam, pe Dumnezeu sau pe oameni ?’ Raspunsul rabinului a fost : ‘Pe Dumnezeu’ Atunci apostolul a raspuns : ‘Dumnezeul parintilor nostri l-a înviat pe Iisus pentru a acorda poporului lui Israel iertarea pacatelor. Noi sântem martori’ (Faptele Apostolilor p.5.28. – 32.). În fata unei adunari în care se vocifera si ameninta într-o stare confuza, phariseul Gamaliel cere ca arestatii sa fie scosi din sala. Apoi atentioneaza adunarea sa nu îi condamne zicând : ‘DACA FAPTELE LOR VIN DIN PUTEREA OAMENILOR, SE VOR DISTRUGE SINGURI ; DACA ÎNTR-ADEVAR SUNT INSPIRATE DE DUMNEZEU, NU ÎI VETI DISTRUGE. NU RISCATI SA FITI ÎN CONFLICT CU DUMNEZEU’. (Faptele Apostolilor p.5.34.). Apostolii au fost batuti cu vergile si li s-a interzis a predica în numele lui Iisus. 20

Slide 24: 

C.I.2. SFÂNTUL DIACON STEFAN Elenistii erau evrei proveniti din puternicele comunitati iudaice aflate în orasele si coloniilie Grecesti. Unii dintre ei, precum Rabinul Saul aveau cetatenie Romana. În sinagogile lor se citea si se comenta Torah în greceste. Ei au cerut ca Evanghelia crestina sa fie predicata si în greaca. Atunci apostolii au ales pe cei sapte diaconi pentru a practica ritualul în limbile asimilate de evrei în alte teritorii. Comentariu : Nu numai în aramaica, asa cum se practica în sinagogi. Au fost : Stefan, Filip, Nicanor, Timon, Parmenas si Nicolae din Antiohia. Sfântul diacon Stefan se dovedi cel mai inspirat în tamaduirea oamenilor si raspândirea credintei. De aceea prigoana mozaicilor extremisti s-a concentrat asupra lui. Au încercat întâi sa-l combata la întâlnirile si dezbaterile teologice ce aveau loc în Templu, de Sabat. Comentariu : Ziua de odihna si de preamarire a lui Dumnezeu, ce începe vineri la apusul soarelui si se termina sâmbata la apusul soarelui. Cei mai agresivi erau asa numitii ‘eliberati’ : urmasi ai evreilor din Cirenia, Alexandria si Cilicia, facuti sclavi de Pompei dupa ocuparea Palestinei (60 î.e.c.) si ulterior eliberati de Cezar. În una din dezbateri s-a început prin comentarea acelor texte din Torah, care pareau ca se contrapun învataturilor lui Iisus. Nereusind a-l dovedi în plan teologic, acestia au incitat pe pe cei din adunare la a îl lapida, pe motiv ca Stefan a sustinut profetia distrugerii Templului si a disparitiei statului Iudeu, aducând astfel o blesfamie la adresa lui Moise si a lui Dumnezeu. Este adus în fata Sanhedrinului. Rabinul Caiafa îl someaza sa se justifice. În fata adunarii rabinilor, Stefan rosteste un rechizitoriu asupra bigotismului si credintei ipocrite din acele (si din orice) timpuri : 21

Slide 25: 

‘Frati si parinti, ascultati : Dumnezeu cel glorios a aparut tatalui nostru Abraaham înca din Mesopotamia, înainte de a se stabili în Canaan, si i-a spus : Paraseste tara ta si îndreapta-te catre tara pe care ti-o voi arata. Atunci a parasit Caldeea pentru a se stabili la Haran ; de acolo, dupa moartea tatalui sau, Comentariu : Terah : tatal lui Abraaham, cel care în orasul Ur îsi întretinea familia fabricând idoli pentru cultul lui Baal. Dumnezeu l-a îndemnat spre tara în care locuiti acum. Nu i-a dat nici o proprietate pe acest loc, nici macar atât cât sa-si puna piciorul. Dar i-a promis sa-l înzestreze dupa moarte, chiar daca nu va avea copii. Dumnezeu i-a spus ca poporul sau va trai în sclavie pe pamânt si va fi asuprit timp de patru sute de ani. Iisac a transmis legamântul si a taiat împrejur Comentariu : Legamântul circumciziei, prin care Dumnezeu i-a cerut lui Abraaham, ca semn al primei Familii a lui Dumnezeu, ca toti barbatii, inclusiv sclavii familiei sa fie ‘taiati împrejur’ ( ritual practicat atât la evrei cât si la alte popoare semite cum ar fi arabii) pe fiul sau Iacob, iar acesta pe cei doisprezece patriarhi, fii sai. Cei doisprezece patriarhi l-au vândut pe fratele lor Iosif în Egipt, invidiosi pe harul sau. Dar Dumnezeu a fost cu el; i-a dat gratia si întelepciunea cu care l-a facut pe faraon sa-l ridice la rangul de guvernator al Egiptului. Foametea a cuprins tinutul locuit de evrei. Iosif le-a trimis ajutoare si a recunoscut originea sa în fata faraonului, aducând pe tatal sau Iacob si familia sa formata din saptezeci si cinci de persoane. Dupa moarte trupul i-a fost adus în cavoul de la Sihem. Poporul s-a înmultit în Egipt. Faraonii i-au luat în robie. Atunci s-a nascut Moise, cel iubit de Dumnezeu. El a fost instruit în toata întelepcinea Egiptului 22

Slide 26: 

Comentariu: Conform celor scrise de Schourée, în cartea ‘Mari initiati ai Ezoteriei antice’, Moise, în calitate de fiu adoptat al sorei lui Ramses al II-lea, a fost trimis la initierea de paisprezece ani la Teba, sub numele egiptean de Horsasip, alaturi de fiul faraonului, Menephta. S-a dovedit cel mai bun. De frica de a nu fi ales de catre Marii preoti Tebani ca urmas la tronul faraonului (teocratia egipteana permitea alegera altui faraon din familia regala, daca preotii hotarau astfel) el este desemnat Mare Scrib si trimis sa inspecteze teritoriile regatului. Si era puternic în cuvinte si fapte. Când a ajuns la vârsta de patruzeci de ani, el s-a dus acolo unde poporul sau era rob în Delta Nilului. Aici, vazând cum unul dintre ei est maltratat Comentariu : Schourée, în cartea ‘Mari initiati ai Ezoteriei antice’ relateaza ca a fost vorba de uciderea unui evreu de catre un satrap (ofiter egiptean) deoarece s-a revoltat pentru violarea sotiei sale de catre acesta. Moise a luat sabia satrapului si l-a ucis. Din acel moment el era pasibil cu pedeapsa cu moartea, initiatii având ca una din poruncile sacre sa nu ucida. i-a luat apararea , omorând pe satrapul egiptean. EL A FOST TRIMIS DE DUMNEZEU, DAR FRATII SAI NU L-AU INTELES. Oprind a dou-a zi o cearta între doi dintre ai nostrii, i s-a spus : ‘Cine te-a pus judecator ? Vrei sa ma omori asa cum ieri l-ai omorât pe egiptean ?’. (…) Moise s-a refugiat la Madian. Comentariu : Conformm celor scrise de Schourée, în cartea ‘Mari initiati ai Ezoteriei antice’ Moise (înca se numea Horsasip), în urma uciderii satrapului egiptean trebuia sa se supuna judecatii divine pentru crima. Cum era aproape sigur ca a merge la Teba însemna moartea, el se îndreapta spre un templu al lui Osiris, la poalele muntelui Sinai : Madian ; condus de un Mare Preot de origine etiopiana Jetro (cu a carei fica se va casatori ulterior). Aici va îndeplinii penitenta expierii, dupa care, revenit la viata îsi va schimba numele în Moise = Salvatul. El va concepe aici ‘Cartea Genezei’ (‘Sepher Bereschit’). Tot aici, pe muntele Sinai i se va revela Dumnezeu care îl va îndruma a se reântoarce în Egipt pentru a îsi elibera poporul. 23

Slide 27: 

Aici, pe muntele Sinai, Dumnezeu i s-a revelat : ’AM VAZUT SUFERINTA POPORULUI MEU, CARE ESTE ÎN EGIPT, LE-AM AUZIT GEMETELE SI M-AM POGORÂT SA-L IZBAVESC. ACUM DU-TE, TE VOI TRIMITE ÎN EGIPT’. Iata cum l-au renegat pe Moise, cel ce îi va salva cu ajutorul Misterelor si al Fortei lui Dumnezeu, din tara Egiptului, pe la Marea Moarta si prin pustiu, timp de patruzeci de ani. IATA CINE A FOST CEL PE CARE PARINTII NOSTRII AU REFUZAT LA ÎNCEPUT SA ÎL ASCULTE. Mai mult, erau cu inima la sclavia din Egipt atunci când au celebrat din nou cultul idolilor, nemultumiti de profetul dat de Dumnezeu poporului sau. Ei i-au spus lui Aaron, cel pe care Moise l-a desemnat sa conduca tabara în timp ce era pe muntele Sinai pentru a primii ‘Tabelele Legii’ (Cele zece porunci) de la divinitate. ‘Fa-ne niste dumnezei care sa ne conduca : caci acest Moise, care ne-a scos din tara Egiptului nu stim ce s-a facut’. Au facut un vitel de aur si i-au oferit sacrificii de animale, serbând cu bucurie absenta profetului. (…) David a cerut gratia divina pentru a construi o resedinta pentru Dumnezeul lui Iacob. Solomon a construit-o ; dar Dumnezeu nu locuieste într-o incinta facuta de mâna omului, asa cum spune profetul : ‘Cerul est trupul meu si pamântul este la picioarele mele, ce casa sa-mi construiti, care va fi locul odihnei mele ? oare nu cu mâna mea am facut toate acestea ? Suflete, urechi inimi necircumscrise, înca va mai opuneti Spiritului Sfânt . Asa au fost parintii vostrii, asa sunteti si voi. Care profet al vostru nu a fost persecutat de parintii vostri ? Au omorât pe cei ce preziceau venirea 24

Slide 28: 

Celui Drept ; acela pe care l-ati tradat si omorât. VOI, CEI CE A-TI PRIMIT LEGEA, PRIN MISTERUL ÎNGERILOR, SI NU A-TI ÎNTELES-O. (…) Iata vad cerurile deschise, si pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu ‘.  (Faptele Apostolilor p.7.01. - 7.56.) Cei din adunare, isterizati, îl scot afara din Templu si îl omoara cu pietre. Rabinul Saul (Este afirmatia rabinului, devenit ulterior apostolul Pavel) pazea hainele ucigasilor…Este greu de redat, altfel decât o face Luca, atmosfera acelor vremuri în care începe prigoana fratilor de catre frati. Apelul la moralitate si întelegerea demersului Divin este replicat de intoleranta si ura acelor momente: Cuvântarea Sfântului diacon Stefan pare unui evreu normal de azi coerenta ; chiar daca nu o accepta, prin fibra educatiei sale mozaice. Orice gânditor de buna credinta va aprecia dialectica si forma (specific artei speculative în discursul rabinic în general). Sfântul diacon Stefan intra în profunzimea disputei în jurul profetiei lui Iisus privind disparitia Marelui Templu Mozaic si a statului Iudeu indicând în faptele împotriva lui Iahve (Dumnezeu), de la începutul genezei poporului în pustiul Sinai, cauze ale trecutelor si viitoarelor avataruri ale poporului Evreu : disensiunile interne si neascultarea propriilor conducatori spirituali si profeti. (lucru de altfel comun tuturor ‘neamurilor’). Ar fi de mentionat câteva din mesaje : Sfântul Stefan gaseste geneza trecutelor si viitoarelor avataruri ale poporului Evreu în însasi disensiunile interne si neascultarea propriilor profeti. 25

Slide 29: 

Actele rituale sunt inutile atâta timp cât comportamentul credinciosilor este lipsit de adevarata credinta. Fie ca esti mozaic sau crestin ; fie de frica pedepsei Divine, fie în credinta ca Dumnezeu te iubeste apropiindu-te de El prin dragoste de semeni si cainta. Adevaratul adept este patruns de spiritul credintei. Altfel, în zadar te rogi, respecti cu strictete ritualul, faci pomeni, clamând cât esti de credincios ; sufletul si inima ramân în necredinta. Rabinul Saul a fost cel care a condus prigoana împotriva adeptilor crestini. El se va converti la Evanghelia lui Iisus devenind cel ce va propovadui si instrui adeptii noii credinte în spatiul Orientului Mijlociu si Mediteraneean. Faptul ca rastignirea lui Iisus si lapidarea Sfântului diacon Stefan au fost doua crime oribile a ajuns pâna la Roma. Împaratul Tiberiu (14 – 37) îi ordona lui Vitellius, legatul de Siria, sa îi destitue pe reprezentantul Roman din Ierusalim (Pilat) si pe Marele preot Caiafa. Tiberiu nu vedea nici un atentat la siguranta statului în miscarea generata de ‘un anumit profet evreu Christus’, care nu putea fi altceva decât un produs specific ambientului iudaic si tolerat ca atare. În 35 el chiar propune senatului o lege prin care cultul crestin sa fie declarat ‘licit’ (permis), dorind sa împiedice ambiguitatea ce permitea ca razbunarile evreilor mozaici împotriva celor crestini sa fie puse sub protectia Legii Romane. Senatul însa da verdictul ‘non licit esse Christianos’… 26

Slide 30: 

CAPITOLUL II – PRIGOANA ÎNTRE FRATI C.II.1. EVANGHELIZAREA PRINTRE EVREI. Comunitatea crestina atrage atentia si unor initiati. Simon Magicianul ofera o suma mare de bani pentru ca apostolii Petru si Ioan sa îi dezvaluie tainele tamaduirii. Petru îl ameninta cu afurisenia pentru ca vrea sa cumpere ceea ce poate fi obtinut doar prin cainta. Simon nu este de blamat (el si-a cerut iertare si s-a cait pentru acest gând). Ca si atunci si acum viata oamenilor, instruiti sau nu, este orientata spre lucruri palpabile ; mai usor sau mai greu de obtinut. Sensul comun, cel al lui Simon este ca orice se poate obtine cu bani. Al doi-lea sens, cel al lui Petru si Ioan, este ca Harul Credintei se obtine prin Credinta. Al trei-lea sens, cel conceptual, este ca Dumnezeu nu cere ofrande materiale ci  respectarea Spiritului Divin, a Celor Zece Porunci, prin credinta si cainta. Jertfa în viziunea crestina este a înlatura raul din sufletul fiecarui credincios. Iisus (urmat dupa sapte sute de ani de Mahomed), cer apropierea de Dumnezeu prin SUFLET si CREDINTA. Simon Magicianul ne arata ca, fiind initiat în diverse taine ale spiritului, cu propriile puteri, instruire si inteligenta nu are totusi suficient discernamânt ca sa patrunda ezoteria crestina ; cea pe care trebuie sa o asimilezi. cu sufletul. Prigoniti în Ierusalim, elenistii se îndreapta spre coloniile Grecesti de pe continent si Insule, prin teritoriul Palestinei si al Siriei. Devin misionari ai Evangheliei lui Iisus si initiaza prima expansiune a Bisericii Crestine. 27

Slide 31: 

Este cazul apostolului Filip care boteaza un înalt functionar al reginei Candace :eunucul Etiopian. Sfântul Filip mergea într-o dimineata pe drumul ce lega Gaza de Ierusalim. La ora prânzului, pe lânga el trecu o caravana stralucitoare. Era condusa de marele trezorier al reginei etiopiene Candace. Se îndrepta spre Ierusalim. Un impuls divin îl determina sa ceara demnitarului sa îl ia cu el. Pe drum, etiopianul îi spune ca citea profetiile lui Isaia si îl roaga sa-i explice câte ceva despre Evanghelia lui Iisus, despre care auzise ca ar fi acel ‘trimis’, anuntat de profetul Isaia. Filip îi relateaza despre miracolele de însanatosire facute de Iisus, despre Reânvierea acestuia dupa ce a fost crucificat si fortele cu care el si ceilalti unsprezece apostoli au fost daruiti dupa ce Sfântul Duh s-a pogorât asupra lor la cinzeci de zile dupa Reânviere, de Rusalii. Impresionat, demnitarul egiptean doreste sa devina adept al lui Iisus. Filip îsi da seama ca întâlnirea nu este de loc întâmplatoare. La trecerea pe lânga Iordan, îl boteaza cu apa, cu toate ca stia ca noul emul apartinea unui popor ‘închinator la idoli’. Imediat dupa ceremonial, etiopianul constata ca misteriosul calator nu mai era alaturi de el. În ce îl priveste pe Filip, acesta se vazu pe drumul ce ducea la Azot. Derogarea de la Lege, prima într-un lung sir ce urma sa fie facut de apostoli si urmasii lor directi, se refera la faptul ca eunucul etiopian nu era circumcis. Va continua misionarismul în Samaria. Este urmat de Petru si Ioan, care vor hirotonisi pe ne evreii botezati de Filip. Misionarismul se dezvolta în Cesareea, Lidda, Giaffa, Antiohia. Caiafa trimite pe cei mai acerbi rabini sa distruga fizic aceste noi comunitati crestine prolifice. 28

Slide 32: 

Printre ei pe Rabinul Saul, care se converteste la crestinism, si dupa doisprezece ani de la episodul de pe drumul Damascului, împreuna cu Barnaba, va lua drumul convertirii ‘pagânilor’ greci din cosmopolita metropola a Antiohiei. Aici apare prima oara denumirea de ‘christianus’ (???st?a???) Comentariu : Cristianoi – termenul grecesc, apare în ‘Faptele Apostolilor’ 11.26. ,11.28. Cristianus – termenul roman, apare în Faptele Apostolilor 11.26. a???? = agioi (sfinti), – termen cu care se defineau crestinii, apare în Faptele Apostolilor 9.32. Kratistos : apelativ dat de Luca lui Teofil, care facea parte din clasa cavalerilor (în latina egregius). De-a lungul primilor ani membrii castei cavalerilor romani au adoptat în buna parte crestinismul. Au loc numeroase convertiri deschizând decisiv botezul pentru cei ‘necircumcisi’. Comentariu : Forma ‘vizibila’ a contractului între familia lui Abraaham si Dumnezeu în care cei de parte barbateasca sunt ‘taiati împrejur’. Considerata un mitzvot (porunca fundamentala), încalcarea ei constituia un prilej de framântare launtrica pentru multi dintre apostolii noii Biserici Crestine. Apostolul Petru face apel la mesajul Cristic – credinta în Evanghelia lui Iisus se adreseaza tuturor Neamurilor (Faptele Apostolilor 1.7. – 1.14.). Comunitatea evreilor crestini de la Ierusalim trece printr-o perioada linistita. Însanatosirile miraculoase facute de Petru la Lida (înzdravenirea unui paralitic) si la Iope (readucera la viata a unui muribund) întarea credinta adeptilor. Începe convertirea în rândul armatei romane, o data cu trecerea la crestinism a familiei centurionului roman Cornelius din Legiunea ‘Italica’, aflata în Cesareea. Centurionul Cornelius era, împreuna cu familia sa un fervent adept al Evangheliei lui Iisus. 29

Slide 33: 

Dar, nu era botezat în rit mozaic (circumcis). Deci nu avea cum sa fie botezat crestin, la acele vremuri. Într-o dimineata, în timp ce îsi facea rugaciunea o voce interioara îi spune : ‘Trimite acum niste oameni de încredere la Iope, si cheama pe Simon, zis si Petru.’(Faptele Apostolilor 10.15). La rândul sau Petru a dou-a zi, la rugaciunea de prânz are viziunea : ‘o fata de masa mare, legata la cele patru colturi, coborându-se si slobozindu-se în jos pe pamânt. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare si târâtoare de pe pamânt si pasarile cerului. Un glas i-a zis : Petre scoala-te si manânca !... Nicidecum Doamne, a raspuns Petru. Nici o data nu am mâncat ceva spurcat sau necurat. Glasul i-a zis : Ce a curatit Dumnezeu sa nu numesti spurcat. Lucrul acesta s-a repetat de trei ori.’ (Faptele Apostolilor 10.15,16). Petru medita asupra mesajului Fortei Supreme când, la poarta casei niste soldati romani întrebau de el. I-a primit. Acestia îi spun ca este invitat de centurionul Cornelius la el acasa, împreuna cu însotitorii lui. Un nou prilej de meditatie si rugaciune spre luminare a ce avea de facut : un evreu nu avea voie sa calce pragul unui ‘goi’ (necredincios). Se hotareste sa mearga si a trei-a zi porni spre Cesareea. A patr-a zi se afla la poarta locuintei lui Cornelius. Acesta îl astepta împreuna cu familia, un grup de intimi si sclavii sai. Înainte de a intra Petru le spune : ‘Stiti ca este absolut interzis unui iudeu sa se înfrateasca cu un alt neam sau sa mearga la el în casa. Dar Dumnezeu m-a îndemnat sa nu cred ca vreo fiinta zamislita de El, poate fi spurcata sau impura. Astfel ca nu mi-a fost greu sa raspund la chemarea voastra. Spuneti acum de ce m-ati chemat ?’ (Faptele Apostolilor 10.28,29). 30

Slide 34: 

Cornelius îi povesteste despre viziunea avuta de a-l chema la dânsul. Cele relatate întaresc credinta apostolului Petru ca cei prezenti trebuie botezati. Adunarea începe rugaciunea si priveghiul alaturi de el. La un moment dat, la fel ca de Rusalii la Ierusalim, un val de lumina se coboara asupra ÎNTREGII ADUNARI. Petru si însotitorii lui, toti evrei, constata ca Dumnezeu, înainte de a îi boteza el cu apa, pogora botezul prin Spiritul Sfânt (asa cum facuse cu apostolii de Rusalii) ASUPRA TUTUROR AFLATI ÎN INCINTA : stapâni sau sclavi ; circumcisi sau nu. Atunci spune : ‘Putem refuza Botezul prin Apa asupra celor ce acum au primit Botezul prin Spiritul Sfânt ?’ (Faptele Apostolilor p.10.47.). Toti cei aflati acolo, indiferent de etnie sau statut social au fost botezati cu Apa de apostolul Petru. Reântors la Ierusalim Petru are de înfruntat opozitia evreilor crestini fata de convertirea pagânilor. Acestia îl acuzau ca nu a respectat strict observanta mozaica, cei noi convertiti ne fiind circumcisi în prealabil. Se repeta mereu aceasi lozinca : ‘E nevoie ca ei sa fie circumcisi si sa li se impuna legea lui Moise.’ Li s-au alaturat si evreii crestini din Antiohia care sustineau sa nu se recunoasca dreptul la iertarea pacatelor celor ce nu au fost circumcisi. Acolo Pavel si Barnabe converteau la crestinism pe ‘goi’ (pagânii) care doreau sa îmbratiseze credinta în DUMNEZEUL UNIC. Era un prim conflict în interiorul Bisericii Crestine Evreesti. Se apropia momentul care sa elimine acest echivoc si care sa transfere în afara sinagogii epicentrul convertirii la Cristos : CONCILIUL DE LA IERUSALIM (anul 50). 31

Slide 35: 

C.II.2. CINE ESTE ’POPORUL LUI DUMNEZEU’ Cornelius, centurionul roman, împreuna cu familia sa, prieteni intimi si sclavii lui au fost botezati de Petru în Cesareea, asa cum am relatat mai sus. Botezul în numele lui Dumnezeu, acordat unora ce nu respectau ritualurile mozaice, parea unor evrei un semn divin, altora un lucru scandalos si de neconceput; în afara Legii. Ceea ce se va si întâmpla : de doua mii de ani cele doua credinte surori îsi desfasoara existenta în paralel. Miza de fapt era alta : CINE ESTE POPORUL LUI DUMNEZEU ?. Grea întrebare, la care nu pot emite decât o ipoteza de lucru, de luat sau nu în seama. Pentru a o motiva, ne întoarcem cu circa 3000 de ani în urma. Moise, primul mare profet al credintei în Spiritul Universal Unic reda, în ‘Geneza’ (‘Sepher Bereshit’ – ‘Cartea Minunata’) cele doua concepte ce definesc poporul ales. Cine sunt ? ‘Dumnezeu a zis lui Abraaham : Sa pazesti legamântul meu, tu si samânta ta dupa tine tot ce este parte barbateasca între voi,(…) va trebui taiat împrejur ‘ATÂT ROBUL NASCUT ÎN CASA CÂT SI CEL CUMPARAT’. Unde s-a format prima oara ? ‘Semitiei tale dau tara aceasta, de la râul Egiptului pâna la râul Eufrat’. Deci ‘poporul lui Dumnezeu’ a început cu O FAMILIE, prin legamântul încheiat de Abraaham cu Dumnezeu. Prima familie a lui Dumnezeu NU AVEA O COMPOZITIE ETNICA PUR EVREIASCA, incluzând si pe robi. 32

Slide 36: 

Acestia au fost si ei botezati prin circumcizie. Lui Moise îi va aduce Tabelele Legii (cele zece porunci). Moise va elabora în ‘Levitic’ legile sociale de organizare ale acestui popor. La 1300 de ani dupa Moise, apostolii vor stabili un nou concept al apartenentei la ‘poporul lui Dumnezeu’, pentru ca acesta sa cuprinda neamuri ‘pâna la marginea pamântului’, asa cum le-a cerut Iisus în ultima comuniune pe Muntele Maslinilor de lânga Ierusalim. Pavel va elabora în anii apostolatului, regulile si ierarhia comunitatilor crestine. Peste 700 de ani Mahomed va aduce credinta în Dumnezeul Unic fratilor semiti (vitregi) ai evreilor,: Arabii. Comentariu : ‘Sarah, nevasta lui Abraaham nu îi nascuse de loc copii (…). Atunci Sarah, nevasta lui Abraaham a luat pe Agar, roaba ei si a dat-o de nevasta barbatului sau. (…) Agar a nascut lui Abraaham un fiu ; si Abraaham a pus fiului, pe care i l-a nascut Agar, numele de Ismael. (…) Sarah a ramas însarcinata la batrânete (…) si a zis : izgoneste pe aceasta si pe fiul ei. (…) Dumnezeu a zis lui Abraaham (…) fa Sarei tot ce îti cere. (…) Dar pe fiul tau Ismael îl voi face un Neam, caci este samânta ta. Dumnezeu a fost cu copilul care a crescut (…) a locuit în pustiul Paran si mama sa i-a luat nevasta din tara Egiptului’ (Geneza p.16. 1,3,5 ; p 21. 2,10,12,20,21). Copilul Sarei va fi botezat Ishruel (Israel). Ismael va fi patriarhul poporului Arab. Gena ambelor popoare este comuna – gena semita. Interesant este si faptul, relatat de apostolul Luca, legat de oprirea lui Pavel (de catre o viziune nocturna) de a predica crestinismul în arealul Asiei Mici (unde locuiau arabii), despre care vom vorbi într-un capitol urmator. Ceea ce confirma ipoteza ca poporul lui Dumnezeu devine Universal, o data lucrarea profetului Mahomed. 33

Slide 37: 

Abraaham, Moise, Iisus sunt evreii, Timotei este Grecul, Cornelius este Romanul, Mahomed este Arabul… Popoarele nu sunt decât MATCA DIN CARE APAR ‘CEI ALESI’, de la simplii credinciosi pâna la cei initiati. TOTI si-au pus viata sub semnul credintei în Dumnezeul unic. Fie ca Numele Sau este rostit : ‘Iahve’ Comentariu : O data pe an Marele Rabin al Ierusalimului rosteste acest nume ‘IE-HO-VAU-HE’ – ‘Eu Sunt Unic Cel Ce Sunt’. ‘Dumnezeu’ sau ‘Allah’. În fapt fiecare respecta PROPRIUL JURAMÂNT ÎNCHEIAT CU DUMNEZEU. Cui foloseste aceasta ipoteza ? În primul rând ea releva faptul ca poporul Iudeu, primul format în adevarata credinta ; prin apostolatul evreilor crestini deschide calea aderarii altor neamuri la credinta monoteista. Credinta adânca si nu etnia, iubirea de semeni ; nu patimile si bogatia, daruirea sufleteasca si nu jertfa de obiecte, fiinte si bani : acestea sunt caracteristicile fiilor acestui ‘popor al lui Dumnezeu’. Botezul acordat de apostoli ‘goilor’ (pagânilor) a invalidat teza dogmei mozaice ca fiind singura detinatoare a misterului credintei în Dumnezeul Unic, dar nu a exclus-o în nici un fel ! În nici o cuvântare a apostolilor, în nici un text al Evangheliilor crestine. Nici în ‘Coran’ Mahomed nu îi culpabilizeaza pe Evrei ‘in corpore’ ci numai pe cei ce si-au omorât profetii… Este adevarat ca, de-a lungul a doua mii de ani, au fost slujitori ai celor trei culte ce au îndemnat la intoleranta si ura fata de cei din rândul lor care au deviat în interior sau spre alte credinte monoteiste. Milioane de martiri ai celor trei religii stau marturie. Dar asta apartine nu ‘poporului lui Dumnezeu’ ci oamenilor. Omar Kayam poet, filosof si initiat Arab spunea un adevar : ‘DUMNEZEU ESTE UNUL, OAMENII L-AU FACUT MAI MULTI’. De ce ?! Într-adevar : numai El stie…Poate ca, la timpul macrocosmic de milioane de ani, dimensiunea a zece mii de ani (în care oamenii vor realiza prin ei însisi unitatea în credimta) este un dat temporal. 34

Slide 38: 

C.II.3. CONCILIUL DE LA IERUSALIM Anul 50 (din alte surse 48) a reprezentat un moment de vârf în disputa ce avea loc de ceva timp în sânul Bisericii de la Ierusalim. Unii sustineau ca si noii adepti ne evrei trebuie sa respecte cu strictete ritualul mozaic, ceilalti optau pentru un numar minim de restrictii, având în vedere ca populatia din care proveneau noii adepti nu aveau nici pregatirea nici antrenamentul din adolescenta în acest sens, Comentariu: Instruirea oricarui evreu începe de la vârsta de trei ani sub diverse forme, functie de comunitatea de care apartine si nu în ultimul rand de exigentele religioase ale familiilor din care provine si de posibilitatile materiale ale parintilor. Participarea la diverse forme periodice de educatie iudaica include studiul pasajelor din Torah, adaptat la nivelul vârstei; concursuri pentru cei mici cu teme legate de asimilarea traditiei iudaice, masa de Sabat care este însotita de povestiri biblice si cântece, dansuri ancestrale; participarea la slujba de Sabat, la comemorarile si sarbatorile din Templu, la coruri pe diverse vârste, pe sexe, mixte; formatii muzicale, etc. Adolescentii participa la slujbe si sunt desemnati, alaturi de cei maturi, pentru a citi si comenta texte din ’Tora’. La 14 ani (13 pentru fete) sunt confirmati, în urma unui examen al învatatilor, în prezenta celor din templu privind cunostintele în învatatura ’Torei’ si respectarea perceptelor de comportament al cultului mozaic în comunitate. Tot acest esafodaj spiritual si comunitar crea obisnuinta de a respecta ’de la sine’ restrictiile ritualului mozaic. Pentru cei din alte neamuri, evident ca nu le era la îndemâna sa respecte strict un ritual la care nu au fost instruiti de mici sa participe. riscând sa piarda adepti ferventi. 35

Slide 39: 

S-a hotarât reunirea unui conciliu, la Ierusalim pentru transarea disputei. Grupul ’traditionalilor’, format din rabini convertiti la crestinism care cereau stricta respectare a observantei mozaice de catre neofiti, era condus de Iacob cel Mic. Din celalalt grup faceau parte Petru, Ioan, Barnabe, Pavel. Petru a argumentat astfel un minim de restrictii: ’Frati, stiti ca din primele zile, Domnul m-a ales prin voi pentru a duce pagânilor Cuvântul si Vestea Buna (Reânvierea Lui Iisus.) pentru ca ei sa îmbratiseze credinta. Dumnezeu, care le cunoaste sufletele, a depus Marturie în favoarea lor pentru ca si-au purificat inima prin credinta. De ce încercati sa va puneti împotriva lui Dumnezeu, impunând discipolilor un jug pe care Parintii nostrii si nici noi nu l-am putut duce? De fapt prin gratia Domnului nostru Iisus, NOI NE CREDEM SALVATI EXACT CA SI EI’. (Faptele Apostolilor p.15.10.) Au continuat sa pledeze Pavel si Barnabe, relatând convertirea oamenilor de diverse neamuri si conditii sociale; de adevarata credinta de care acestia dadeau dovada, indiferent de rang sau de vechea religie avuta. La sfârsit a luat cuvântul Iacob cel Mic, în calitate de conducator al bisericii evreilor crestini din Ierusalim: ’Frati, ascultati-ma. Simon (este vorba de Simon Petru, apostolul) a vorbit cum, de la început Dumnezeu ne-a scos dintre pagâni facând din noi poporul daruit Numelui sau. Profetii au spus: ’Dupa acestea voi reveni, voi reconstrui opera lui David care va fi distrusa, voi reface ruinele si voi construi, cu scopul ca toata omenirea sa îl caute pe Dumnezeu, 36

Slide 40: 

astfel ca toate Neamurile sa fie consacrate Numelui Meu De aceea cred ca nu trebuie obligati acei dintre pagâni care se convertesc. Sa li se ceara numai sa se abtina de la sacrificii de carne pentru idoli, legaturi nelegitime, de a nu consuma carne de animale sugrumate si de la sânge. Caci din cele mai vechi timpuri Moise a avut în fiecare oras predicatori care le citesc în Sinagogi de Sabat’ (Faptele Apostolilor p.15.10.). S-a întocmit Epistola Bisericii evreilor-crestini de la Ierusalim si au fost delegati cei ce urmau sa o aduca la cunostinta bisericilor crestine înfiintate. Deoarece acest document este crucial în evolutia ulterioara a evanghelizarii crestine pe de o parte si a relatiei dintre evreii crestini si evreii mozaici, pe de alta parte; îl redau integral: ’Apostoli, prezbiteri si frati catre fratii din Neamuri, care sunt în Antiohia, Siria si Cilicia, va salutam! Fiindca am auzit ca unii, plecati dintre noi fara nici o însarcinare din partea noastra, v-au tulburat sufletele prin vorbirile lor, si v-au zdruncinat sufletele zicând sa va taiati împrejur si sa paziti Legea; noi, dupa ce ne-am adunat cu totii laolalta, cu un gând, am gasit cu cale sa alegem niste oameni, si sa îi trimitem la voi, împreuna cu prea iubitii nostrii Pavel si Barnabe, oamenii acestia care si-au pus în joc viata, pentru numele Domnului Nostru Iisus Hristos. Caci s-a parut nimerit Duhului Sfânt si noua, sa nu mai punem peste voi nici o alta greutate decât cea care trebuie, adica: sa va feriti de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de animale sugrumate, de curvie, lucruri de care daca va ve-ti pazi va fi bine de voi. Fiti sanatosi!’ (Faptele Apostolilor p.15.23.-29.). 37

Slide 41: 

Sunt desemnati a duce si explica Epistola: Silas, Barsabas, Barnabe, Pavel. La cele de mai sus as adauga ca Epistola a marcat începutul sfârsitului Bisericii evreilor-crestini de la Ierusalim. Deja tetrarhul Irod Agripa I Comentariu: Agripa I devine rege al regiunilor tetrarhice Filip si Lisania în 37; în 39 al Galileei si Pereei; în 41 al Iudeii si Samariei. La moartea sa (44) teritoriul va trece (în afara de un mic teritoriu din jurul Cesareeii, atribuit lui Agripa al II – lea) sub administrarea unui procurator Roman. Dupa înfrângerea Evreilor de catre legiunile Romane, în Razboiul Iudaic din anul 71, Palestina devine provincie Romana. decapitase miscarea prin arestarea capilor Bisericii de la Ierusalim, Iacob cel Mare si Petru, în anul 42. În mod miraculos Petru a scapat si a parasit Ierusalimul (Fapte 12.17.). Iacob cel Mare a fost decapitat. Iacob cel Mic a preluat conducerea comunitatii. Decimati, izolati si marginalizati de rabinii mozaici, evreii crestini se vor raspândi în comunitatile evreesti de-a lungul întregului imperiu Roman în urmatoarea suta de ani. Vor suporta apoi neâncrederea si intoleranta unor crestini, ca fiind evrei, fii ai poporului ce l-a omorât pe Iisus. Evreii crestini, ca si comunitatatile lor, vor disparea din mesianismul crestin. Dialectica lui Dumnezeu ne confirma nu o data ca orice destramare contine în germene o renastere. CUM? ÎN CE CONTEXT? CINE? – NU STIU. 38

Slide 42: 

CAPITOLUL III – CONVERTIREA ’PAGÂNILOR’ DE CATRE EVREII CRESTINI C.III.1. CONVERTIREA RABINULUI SAUL Rabinul Saul s-a nascut în Tars. Data nasterii este localizata, dupa diverse surse, între anii 5 – 10. Familia sa era de rang nobil, din tribul lui Saul. Tatal sau era negustor ce primise cetatenie romana, ca semn al cooperarii cu administratia imperiala. Tânarul Saul a urmat Scoala de Initiere Rabinica sub îndrumarea eruditului rabin Gamaliel cel Batrân. Devine un membru de prim rang al Sanhedrinului din Marele Templu Mozaic. Ia parte asidua la prigoana evreilor trecuti la ’secta Evangheliei lui Iisus’. Dupa propria marturie, când a avut loc lapidarea Sfântului diacon Stefan, era cel ce a pazit hainele ucigasilor. Cere si primeste aprobarea Marelui Rabin Caiafa de a prigoni comunitatea crestina din Damasc, unde pleaca cu un grup de tineri rabini: discipoli si prieteni. În drum spre Damasc o lumina puternica cuprinde grupul, focalizându-se pe rabinul Saul. El cade la pamânt cu fata în praful drumului. O voce, pe care numai el o aude rosteste: ’Saule, Saule ... de ce ma persecuti?! Cine esti Tu Doamne? Întreaba tânarul rabin îngrozit. Eu sunt Iisus Nazariteanul, pe care tu îl persecuti. Scoala-te, intra în oras si ti se va spune ce sa faci’. (Faptele Apostolilor p.9.6.) Saul îndreapta privirea spre cer dar nu vede nimic. Camarazii sai priveau cu spaima la mentorul lor care se comporta ca un orb. L-au ridicat din praful drumului si l-au dus de brate pâna în Damasc. Rabinul a stat trei zile în post negru si rugaciune. El, initiat fiind în tainele Legii stia ca pierderea vederii este un semn al Fortei Supreme. 39

Slide 43: 

Stia ca trebuie sa se roage, sa se caiasca pentru a afla motivul pedepsei si ce urma sa fie. În a patr-a zi la el vine un evreu respectat în comunitatea din Damasc si fervent adept al sectei crestine din oras : Anania. Pune mâna pe umerii penitentului si întreaba daca acest om merita mântuit de pedeapsa. ‘Doamne, am auzit multa lume vorbind despre raul facut de acest om, sfintilor tai de la Ierusalim. Si acum a venit aici, investit cu toate puterile pentru a înlantui pe credinciosii tai’ (Faptele Apostolilor p.9.10.). Are viziunea unei voci interioare care spune : ‘Fa-o ! Caci prin el voi raspândi credinta printre popoarele pagâne ; voi converti pe regi si pe copii lui Israel. Eu însumi îi voi spune care este drumul suferintei sale în Numele Meu’. (Faptele Apostolilor p.9.11.). Anania a primit harul de a reda vederea lui Saul. Dupa care îi administreaza Botezul cu apa. A stat lânga el pâna ce acesta s-a înzdravenit. Este de presupus ca în acele zile au existat între cei doi învatati evrei îndelungi dialoguri legate de Evanghelia lui Iisus. Dupa ce a fost în stare sa mearga, la primul Sabat, Saul intra în Templul Mozaic din Damasc. În fata asistentei uluite el începe prin a predica Evanghelia lui Iisus si a depune marturia sa privind calitatea de Mesia a profetului crucificat si reânvierea acestuia. Lumea se întreba: cum? acesta este prigonitorul adeptilor lui Iisus! 40

Slide 44: 

Toti stiau ca rabinul care le vorbea acum era trimis de Marele preot de la Ierusalim sa stârpeasca pe adeptii lui Iisus din Damasc… Imediat ‘habotnicii’ Comentariu : Termen ce desemneaza adepti intoleranti la interpretari variate ale unei dogme, diferita de a lor, pe care evident o cred singura si cea mai buna. Termenul echivalent este ‘bigot’sau ‘fundamentalist’. mozaici planuiesc uciderea lui. Saul este salvat de grupul de discipoli, ramasi credinciosi. Îl trec în toiul noptii peste zidul cetatii Damascului. Reântors la Ierusalim încearca sa ia legatura cu mentorii comunitatii crestine. Dar peste tot este întâmpinat cu suspiciune si ura, reactii firesti având în vedere rolul sau cu nu mult timp înainte. A fost rândul lui Barnabe sa se faca chezas pentru Saul, relatând cele întâmplate la Damasc. Totusi, cei prigoniti, mai ales ‘elenistii’ planuiau sa îl omoare. Urmarit fiind si de slujbasii templului pentru acelasi ‘nobil’ scop, mai marii comunitatii crestine se hotarasc sa îl trimita pentru un timp în Tars-ul natal. Rolul apostolic al celui care îsi va schimba o data cu orientarea spre crestinism si numele (rabinul Saul devenind apostolul Pavel), va fi relatat în cele ce urmeaza. Traseul sau misionar se desfasoara între Ierusalim, Antiohia, Grecia, pâna la Roma si neconfirmat pe date certe în Spania. Cele întâmplate la Damasc au si o alta semnificatie. Indiferent de natura explicabilului sau inexplicabilului în cele petrecute la Damasc nu se poate ignora ca s-a produs o mutatie adânca în personalitatea unui rabin, îndelung instruit în tainele ezoteriei Scripturilor Mozaice ; a Legilor din Torah. 41

Slide 45: 

Optiunea lui Saul de a deveni misionar al Evangheliei lui Iisus, va avea un rol capital în evanghelizarea popoarelor ‘închinatoare la idoli’ din spatiul mediteraneean în urmatorii treizeci de ani. Taria de caracter a omului din tribul Saul, asociata cu energiile ezoterice investite, o data cu Botezul prin Spiritul Sfânt, pentru a însanatosii bolnavii ; harul sau de orator si organizator al formelor de cult crestin si a ritualului din cadrul comunitatilor crestine pe care le va înfiinta, vor devenii toate adevarate arme. Cu ele va înfrunta pe detractorii sai din propriul neam, pe administratorii imperiului Roman, dând SPERANTA celor ce cautau un reazem sufletesc în fata vicistitudinilor vietii. De aceea, dimensiunea destinului sau singular, modului în care cu ‘mâinile goale’ a înfruntat cele mai tari centre de putere religioasa (din Ierusalim, Atena, Roma) si civila din acea vreme, merita urmarita nu numai în plan apostolic, ci ca un exemplu al FORTEI PE CARE O GENEREAZA LA O FIINTA UMANA DARUIREA. C.III.2. EVANGELIZARE LA ROMA Impactul, cum am spune noi acum ‘mediatic’, al crestinismului în centrul Imperiului, la Roma, este relatat de ‘renegatul’ general iudeu Josefus Flavius. Comentariu: Josefus Flavius ‘Antichitati Iudaice’ – paragrafele 18, 89; 95. Anume ca Imperatorul Tiberiu (14 – 37) a dat dispozitie legatului de Siria Vitelius sa îl destituie pe Rabinul Sef al Sanhedrinului, Caiafa, pentru uciderea lui Stefan; precum si destituirea lui Pilat (cum am mai mentionat). 42

Slide 46: 

Acesta din urma va fi înlocuit cu un anume senator Marcel. Comentariu: Senatorul Marcel este mentionat într-un apocrif de provenienta asiatica din secolul II : ‘Faptele lui Vericelli’, ca l-ar fi gazduit pe Apostolul Petru la Roma. Era rezultatul perceptiei celor întâmplate la Ierusalim de catre diriguitorii Imperiului din acel moment: lipsa de legalitate în virtutea Legii Romane, a procesului lui ‘Chrestus’ si a ‘proceselor’ de prigonire a adeptilor acestuia, inclusiv lapidarea Sfântului diacon Stefan. Tertulian (filosof si istoric Roman, prezinta asertiunea în ‘Apologetico’ paragraful 5.2.) relateaza ca Împaratul Tiberiu a propus, în Senatul Roman, o lege prin care se împiedica orice actiuni împotriva ‘crestinilor’. El atribuie acestui împarat prima initiativa de recunoastere a caracterului legal al cultului crestin. Senatorii s-au opus motivând ca fiind o miscare religioasa ‘autonoma’ (fara a avea o baza etnica unica), putea duce la discrepante si framântari sociale. Comentariu : Dupa forma redata de ’Anale’ 13.32. reiese clar ca formularea ’adânca’ nu poate fi decât rodul unui redactor cu o instructie de sofist grec sau a unui initiat talmudic. Opinia autorului înclina catre a dou-a varianta. Decretul Senatului (senat – consultul) contine sintagma ‘ Non licit esse Christianos’. Tiberiu neutralizeaza pe moment consecintele votului din senat motivând ca el nu face nici o deosebire etnica între ‘iudei’ si ‘crestini’, si unii si altii fiind tot evrei. Senatorul si istoricul Tacit relateaza ca, în anul 42, la începutul domniei lui Claudiu (41 – 54) sotia generalului Aulo Plauzziu (Conducator al legiunilor ce au supus Bretania), 43

Slide 47: 

Pomponia Grecina s-a convertit la crestinism (Tacit sustine ca, de catre apostolul Petru). Urmarea este ca generalul vrea sa se retraga cu familia din mediul corupt al Romei Imperiale. Comentariu: O inscriptie crestina, aflata în partea antica a catacombei sfântului Calist poarta numele Pomponios Grekeinos; marturie a convertirii la crestinism a unei ilustre familii aristocratice de la Roma. Sosirea lui Petru la Roma este datata pentru anul 42 de catre Eusebiu în ‘Cronica’astfel: ‘La începutul principatului lui Claudiu, Providenta l-a luat de mâna pe Petru si l-a condus la Roma’.(dupa traducerea în latina a lui Ieronim). Clement Alexandrinul sustine ca multi nobili cezarieni si cavaleri romani s-au convertit la ’vestirea’ lui Petru si au cerut lui Marcu sa scrie învataturile predicate de apostol. Nu au lipsit convertirile în rândul celor din comunitatea evreilor de la Roma. Lucru care provoaca iritarea co-religionarilor mozaici. Acestia obtin expulzarea unor evrei convertiti la crestinism de la Împaratul Claudiu (41 – 54), în jurul anului 50. Evreii Aquila si Priscila despre care Luca spune ca au fost expulzati din Roma (Faptele Apostolilor p.18.2.) vor fi cei ce îl vor întâlni pe Pavel în Corint, în anul 51. C.III.3. PRIMA EVANGHELIZARE A LUI PAVEL ÎN CIPRU Antiohia, capitala provinciei Siria, era ca marime a trei-a mare urbe din imperiul Roman. O depaseau, ca numar de locuitori, doar Roma si Alexandria. Aici a început prima misune apostolica a lui Pavel pentru a converti si îndruma pe noii adepti. Era trimis, la doisprezece ani dupa convertire, de catre apostolii Bisericii de la Ierusalim. 44

Slide 48: 

Barnabe îl însotea în aceasta grea misiune printre greci, convins ca miracolul convertirii fostului rabin Saul va da roade. În Antiohia evangelizari se faceau si de catre evreii ’elenisti’, dar numai în rândul comunitatilor evreesti. Pavel si Barnabe au trecut la evanghelizarea ne evreilor, cu toata opozitia prezbiterilor evrei care nu se puteau împaca cu derogari de la respectarea Legii lui Moise. Aici apare numele de ’Secta lui Crestus’ ca un stigmat. Dar tot aici Pavel va edifica o puternica comunitate crestina a ’pagânilor’. La Salamina va începe prin a predica în Sinagoga unde spune marturia sa privind calitatea de Mesia si Reânvierea lui Iisus. El folosea argumente citând texte din Torah. Acest mod de abordare va fi utilizat de apostol, printre coreligionarii mozaici pâna la sfârsitul zilelor sale. La Paphos un magician evreu (Bar Jesus) încearca sa discrediteze pe cei din grupul lui Pavel în fata proconsulului Sergius Paulus. Orbeste la invocatia lui Pavel : ‘Om plin de toata viclenia si de toata rautatea, fiu al diavolului, vrajmas al orcarei neprihaniri, nu încetezi tu sa calci caile drepte ale Domnului?! Acum iata ca mâna Domnului este împotriva ta : vei fi orb si nu vei vedea soarele pâna la o vreme’ (Faptele Apostolilor p.13.10.). Uluiti de forta ezoterica ce emana din credinta apostolului, multi din anturajul demnitarului roman cer sa fie botezati. Pavel continua sa predice în localitatile de pe litoralul Cretan. Într-o dimineata a intrat în sinagoga din Antiohia de Pisida. S-a asezat alaturi de ceilalti, participând la rugaciune. La sfârsitul slujbei, când rabinul a rostit fraza ‘Fratilor, daca aveti ceva de spus pentru încurajarea poporului, faceti-o!’ el se ridica cu pumnul strâns si degetul mic în sus 45

Slide 49: 

Comentariu : Semn al apartenentei adeptului care vorbeste, la credinta mozaica. Semn ce este facut, de exemplu, când se rosteste rugaciunea ‘kadish’ rostind: ‘Oameni ai lui Israel si voi cei ce va temeti de Dumnezeu ascultati! Dumnezeul acestui popor, Dumnezeul lui Israel a ales pe parintii nostri si i-a facut sa creasca în timpul exilului din Egipt. Pe urma, folosind Forta sa i-a facut sa scape din sclavie si patruzeci de ani, i-a îndrumat prin desert. Apoi, exterminând sapte popoare de pe pamântul Canaanului, i-a pus în posesia tarii lor; timp de patru sute cinzeci de ani. Dupa aceste lucruri le-a dat pe judecatori pâna la proorocul Samuel. Dupa aceea i s-a cerut un rege. Ni l-a dat pe Saul, fiul lui Cis, din tribul Beniamin. Dupa ce a fost îndepartat, Dumnezeu le-a dat pe David (…). Din descendenta acestuia s-a nascut Iisus ca Mesia. Ioan (Ioan Botezatorul) a pregatit venirea sa prin administrarea noului Botez. La sfârsitul misiunii sale el a spus: CEL CE CREDETI CA SUNT, EU NU SUNT; DAR IATA VENIND DUPA MINE PE CEL CE NU SUNT DEMN SA ATING SANDALELE. Frati, copii vostrii din rasa lui Abraaham si voi cei de fata, voua va este adresat acest mesaj. De altfel, locuitorii Ierusalimului si sefii lor mozaici au împlinit cuvintele profetilor, care erau citite la fiecare Sabat. Fara sa gaseasca motiv (…), l-au condamnat si i-au cerut lui Pilat sa îl omoare. Si tot cum s-a scris de Profeti, l-au coborât de pe cruce si l-au pus în mormânt. Dar Dumnezeu l-a Reânviat. Pret de mai multe zile el a aparut celor ce au venit cu el din Galileea. 46

Slide 50: 

Acestia sunt martorii lui în fata poporului. Si noi anuntam Buna Vestire: promisiunea facuta parintilor nostri (Venirea lui Messaiah) în favoarea copiilor lui Dumnezeu a împlinit-o: l-a reânviat pe Iisus. Asa cum este scris în Psalmi: Tu esti Fiul Meu, eu însumi astazi te-am nascut si te voi ocroti. Iar ce Dumnezeu ne-a dat prin Reânvierea sa si nu poate fi pus la îndoiala sunt aceste cuvinte: ‘Va voi da lucrurile sfinte ale lui David, acelea care sunt demne de încredere’. Aflati deci frati, ca prin El iertarea pacatelor va este anuntata. Toata iertarea ce nu o puteti obtine prin Legea lui Moise, prin El o puteti avea. Luati aminte sa nu vi se întâmple ceea ce este scris în profeti: ‘Uitati-va cei plini de sine. Fiti mirati de ce nu întelegeti si pieriti Pentru ca începând din vremea voastra voi face o lucrare pe care nu o veti crede nici o data, daca v-ar istorisi-o cineva.’ (Faptele Apostolilor p.13.16.-41.) Impresionati de forta argumentarii si modul în care o sustinuse, multi din adunare au cerut sa se reântâlneasca. La Sabatul urmator, cei ce simteau încalcata credinta mozaica, l-au amenintat si batjocorit atunci când, din nou, a cerut sa vorbeasca. Pavel le spune: ‘Am vrut sa va anunt întâi voua cuvântul Domnului. Pentru ca îl respingeti si nu va considerati demni de viata eterna, ne vom îndrepta catre pagâni. Caci astfel a zis Dumnezeu: ‘Te-am pus sa fi Lumina popoarelor, pentru ca Tu sa duci mesajul pâna la extremitatile pamântului’. (Faptele Apostolilor p.13.46.-47.) 47

Slide 51: 

Pavel continua evanghelizarea populatiei fara sa tina cont de protestele ’fundamentalistilor’ evrei. Acestia se hotarasc sa îl omoare. Într-o zi îl prind, îl duc la marginea urbei si îl bat crunt. Crezându-l mort îi lasa trupul acolo. Vestea s-a raspândit si la însotitorii sai, care speriati nu s-au dus sa îi vada trupul, dar se rugau pentru cel crezut mort. Forta Divina l-a tinut în viata. Pavel îsi revine singur si se reântoarce printre ai sai, în timpul rugaciunii pentru sufletul sau. Însotitorii au vazut în acestea semnul mâinii ocrotitoare a lui Iisus. Ultima localitate vizitata în insula a fost Derbe. Aici un numar mare de oameni, evrei sau nu, s-au convertit la crestinism, formând o noua comunitate. Grupul misionar revine în Antiohia unde Pavel si Barnabe vor organiza si conduce Biserica Crestina pâna la plecarea spre Ierusalim. Conciliul Bisericii Iudeo-Crestine de la Ierusalim a avut loc, dupa surse diferite consultate, în anul 48 sau 50. Aici cei doi corifei ai Evanghelizarii crestinilor de catre evrei vor stabili o serie de legi si proceduri fundamentale ale crestinismului. Crestinii din Antiohia: ’În prima zi a saptamânii erau uniti pentru a frânge pâinea’ (Faptele Apostolilor p.20.7.). Asa cum va constata Luca la Troas, în 57. Astfel duminica, zi a Învierii lui Iisus, se afirma ca sarbatoare crestina în timp ce la Evreii mozaici ziua de sarbatoare este sâmbata. Este stabilita prima erarhie ecleziastica. Este definit conceptul de profet crestin ca prim rang dupa apostol, cu menirea de a interpreta prin iluminarea spiritului sau vechile scripturi si sensurile ascunse ale viitorului în vorbele, faptele si pildele din Evanghelia lui Iisus. 48

Slide 52: 

’Apocalipsa dupa Ioan’ este un exemplu în acest sens. Urmau pe scara erarhica prezbiterii care aveau menirea de a raspândi Crezul Crestin, a evangheliza si a veghea asupra comunitatilor de credinciosi. C.III.4. MISIUNILE APOSTOLICE ÎN MACEDONIA SI GRECIA Dupa Conciliul de la Ierusalim si o scurta sedere în Antiohia, Pavel si Barnabe îsi reiau traseul misionar separat. Barnabe si Ioan Marcu se reântorc în Cipru. Pavel, însotit de Silas, va începe al doi-lea traseu misionar (50 – 52) ce se va finaliza prin înfiintarea comunitatilor din Filipium, Corint, Atena. Primul drum va trece prin Siria si Cilicia. Aici ei crestineaza; instruiesc si întaresc în credinta pe cei deja crestinati. Pavel avea intentia sa înceapa un traseu misionar în Asia. Dar în localitatea Misia, viziunea ce o are îl opreste din drum. Oprirea la granitele Asiei, care peste sapte sute de ani va fi leaganul unei noi ramuri ale Trunchiului Credintei în Dumnezeul Unic, prin profetul Mahomed. Acesta va recunoaste, în Sutrele din ‘Coran’ ca antecesori ai sai pe Abraaham, Moise, Ilie , Iisus. Îl va numi pe Dumnezeu ‘Allah’. Exista premiza emergentei în diversitate a celor trei ramuri ale aceluiasi popor spiritual ‘al lui Dumnezeu’, anihilata de pastori ‘fundamentalisti’ ai celor trei religii, asociindu-le cu interese de conjunctura ale PUTERILOR LUMESTI. Fara a tine cont de filonul ezoteric comun: ‘Vechiul Testament’, ‘Noul Testament’ si ‘Coranul’. 49

Slide 53: 

Se reântoarce la Troas. O noua viziune i se releva ca fiind a unui macedonean ce îl cheama la el. Se îmbarca, împreuna cu însotitorii sai spre Filipium, capitala de atunci a Macedoniei. În cursul acestei calatorii, La Listros are loc alegerea unui nou discipol pentru a fi instruit: Timotei. Pentru a nu crea vrajba în rândul fidelilor sai, el boteaza noul emul ‘impur’ întâi în rit mozaic, prin circumcizie si apoi îl consacra cu botezul crestin. Era o noua derogare de la Legea lui Moise pe care Pavel, dupa o adânca meditatie, a facut-o. O alta întâmplare a fost arestarea si închidera lor în puscarie pentru ca au eliberat o tânara femeie posedata de transe devinatorii. Arestarea s-a facut la plângerea celor ce o exploatau prin târguri, obtinând bani de pe urma starilor ei extatice. Rugaciunile celor doi între zidurile închisorii au fost însotite de un cutremur, care a scuturat incinta în toiul noptii. Usile s-au deschis si lanturile s-au rupt. Speriat ca detinutii vor fugi, paznicul închisorii a vrut sa se omoare pentru a nu fi tras la raspundere de autoritati. Pavel i-a zis: ‘Nu te omorâ, suntem toti aici’. Uimit, omul i se arunca la picioare, îl ia la el acasa si îi îngrijeste ranile pricinuite de caderea zidurilor. Cere sa fie botezat împreuna cu familia sa… A dou-a zi strategul cetatii (Comandantul roman al urbei), impresionat de comportamentul detinutilor trimite un curier sa îi anunte ca sunt liberi. Dar Pavel si Silas spun ca sunt cetateni romani, nu pot fi eliberati decât de un roman. 50

Slide 54: 

Atunci strategul vine personal sa le comunice decizia sa… Tot pe acest drum, la Troas, se alatura grupului misionar si Luca. Faptul apare în text, discret, prin trecerea de la persoana a trei-a la persoana a dou-a plural. Este înca o dovada a modestiei acestui parinte crestin. (Faptele Apostolilor p.10.16.). Dupa o scurta escala la Lida, ajung la Salonic. Primul drum al apostolului a fost, dupa metoda deja stiuta, la sinagoga din oras. Aici predica din nou evreilor despre Vestea Buna a Reânvierii lui Iisus, chemândui a se reboteza crestin. Este primit cu drag de evreul Iason (O personalitate a comunitatii evreilor din oras). În ziua urmatoare un grup isterizat de evrei îl târasc pe Iason în fata autoritatii romane. Motivul era ca gazduieste niste oameni care ‘…au revolutionat o lume întreaga (…) contravenind edictelor lui Cezar, afirmând ca exista un alt rege, Iisus’. (Faptele Apostolilor p.17.6.). Aceasta ’teza’ va fi repetata cu obstinatie, de la crucificarea lui Iisus si pâna la disparitia evreilor crestini ca grup distinct în Biserica Crestina, fiind motiv în fata oricarei autoritati militare sau civile romane. ARIA CALOMNIEI ERA, SE PARE, PENTRU HABOTNICII MOZAICI, DEASUPRA CELOR ZECE PORUNCI... În realitate evreii, primii crestini, nu îl invocau pe Iisus ca pe o autoritate lumeasca. EL ERA REGELE LOR SPIRITUAL, SAU MAI SIMPLU, DOAMNE! Notabilitatile comunitare evresti au exploatat confuzia de termeni, orgoliile puterii romane... orice, pentru a îi prigoni sau macar a îi face sa plece dintre ei cât mai repede pe cei ce îi chemau pe toti evreii si pe ceilalti la o noua forma de existenta spirituala si de organizare comunitara: PRIN PREPONDERENTA CONCEPTULUI MORAL ASUPRA CELUI MATERIAL. 51

Slide 55: 

Pentru a nu provoca mai mult prigoana împotriva evreilor crestinati, Pavel hotarâ plecarea din Salonic spre Atena, luând cu el un nou discipol, pe Aristarh. Urmatoarea escala a fost la Bere. Si aici a studiat în sinagoga, de Sabat, cu învatatii evrei Cartile Sfinte. Acestia au confirmat exactitatea textelor citate de apostol din Torah, texte care confirmau venirea si crucificarea ’Fiului Omului’. Cu toate ca cei din Salonic au trimis evrei care sa semene vrajba fata de evreii crestini din jurul misionarului Pavel, comunitatea din Bere a ramas în limitele decentei. Un numar de evrei au cerut sa fie botezati. Pavel îl lasa pe Silas sa continue a le predica acestora. El, împreuna cu Timotei se îndreapta spre Atena. Centrul spiritual al culturii elene, Atena era sediul scolilor filozofice ramase dupa cele ’patru secole de aur’ ale Elladei; a Epicurienilorn si Stoicilor. Atena era acum o provincie romana în care Spiritul Grec promovat de Pithagora sau Platon nu era decât o umbra. Dar orgoliile vestigilor ezoteriei Delphice îi faceau pe învatatii greci ’suficienti’, impenetrabili la demersul ezoteric religios de alta sorginte, inclusiv cel crestin. De aceea , dupa câteva dezbateri publice, filozofii greci i-au târât pe evreii din jurul lui Pavel în fata Areopagului Atenian (Organul de decizie suprem al democratiei Ateniene. Pavel a luat cuvântul în apararea grupului sau, a dreptului de a se manifesta liber prin credinta în teritoriul Atenei: ’Atenieni de toate conditiile, va vad ca fiind cei mai credinciosi dintre oameni. Mergând prin orasul vostru, vazând monumentele voastre sacre, am gasit unul pe care era inscriptia: ’DUMNEZEUL NECUNOSCUT’. 52

Slide 56: 

Ei bine, pe cel ce îl adorati fara sa îl cunoasteti, eu vin sa vi-l anunt. Zeul care a facut lumea, cu tot ce se gaseste în ea, Dumnezeul Cerului si Pamântului nu locuieste în temple facute de mâna omului, el care a dat viata tuturor fiintelor (...) Daca dintr-un PRINCIPIU UNIC, El a creat specia umana care traieste pe suprafata pamântului. Daca A FIXAT perioade determinate si limitele spatiului de viata uman, a facut-o pentru a îi face pe oameni sa caute divinitatea; DE A O ÎNTÎLNI PRIN CAUTARI. Ea este aproape de fiecare din noi. Caci în noi avem VIATA, MISCAREA SI FIINTA. De altfel câtiva dintre ai vostrii au spus: ’caci noi suntem din rasa Lui’. Daca noi suntem din rasa lui Dumnezeu, noi nu trebuie sa gândim Divinitatea asemanatoare cu aurul, argintul sau piatra prelucrata prin arta sau prin geniul omului. Iata ca Dumnezeu doreste sa faca cunoscut oamenilor ca a venit clipa ispasirii pacatelor, pentru ca el a fixat o zi pentru judecata, oferind prin OMUL pe care l-a rânduit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada de netagaduit prin faptul ca l-a Reânviat din morti’ (Faptele Apostolilor p.17.22.–23.). Comentariu: Aici Pavel foloseste argumentul din ’Vechiul Testament’ invocat si de Sfântul diacon Stefan în ultima cuvântare, înainte de a fi lapidat: ‘Cerul est trupul meu si pamântul este la picioarele mele, ce casa sa-mi construiti, care va fi locul odihnei mele ? oare nu cu mâna mea am facut toate acestea ? (Faptele Apostolilor p.7.50.) Acesta era MESAJUL INITIATIC, pe care apostolul Pavel l-a transmis atenienilor. Numai ca nu prea a avut... cui. Areopagul nu îl considera vinovat pentru convingeri si îi lasa sa plece în pace. Doar câtiva îl vor urma pe misionar. Printre ei si Dionisie Aeropagitul, un viitor misionar. 53

Slide 57: 

Reântorsi din Atena ei trec prin Bere, îl iau pe Silas si se îndreapta spre Corint, capitala provinciei romane Ahaia. Populatia, de diverse proveniente etnice, adoptase în marea majoritate cetatenia romana. Activitatea comerciala ce lega portul Corint cu tot spatiul mediteraneean, ajungând în Africa si Asia, atragea comercianti de toate neamurile, dând orasului un caracter cosmopolit. Comunitatea de evrei din Corint era foarte înstarita. Si aici, de fiecare Sabat grupul de evrei crestini din jurul lui Pavel mergea la sinagoga. Comentau alaturi de confratii lor mozaici Textele din Torah, încercând sa îi convinga prin discursul lor ca Iisus este ‘Messaiah’, profetizat si asteptat, prevestit de Isaia. . În ce îi priveste pe greci si pe cei de alte rase, Pavel îi familiariza cu perceptele Legii lui Moise, dându-le apoi lumina cunoasterii cuprinsa în Evanghelia lui Iisus. Rabinul Sef al sinagogii, Crispus, s-a botezat. Majoritatea evreilor erau neâncrezatori, Comentariu : Trebuie spus ca, fara a fi mentionat de Luca, un factor major de neâncredere îl constituia trecerea în aceasi religie cu ‘goii’ (pagânii). Ceea ce pentru evreul obisnuit, fie el bogat sau sarac, însemna sa renunte la atributul de ‘fiu al poporului ales’, de care era asa mândru. În mod natural convertirea evreilor si a ne evreilor la un loc a îngustat marja Evanghelizarii printre evrei. Dar... acesta era drumul, chiar daca dureros pentru evreii crestini. Ei erau constienti de forta de repudiere iudaica a celor ‘apostati’. Cu atât mai de admirat puterea lor de sacrificiu personal si social major facut în credinta lor pentru Domnul Iisus iar grecii erau straini de acest zel evanghelizator. Într-o zi, ca raspuns la injuriile proferate în adunarea din sinagoga, Pavel si-a rupt hainele de pe el si a zis : ‘Fie ca sângele vostru sa cada pe capetele voastre ! În ce ma priveste sunt pur ; si de altfel voi merge la pagâni’ (Faptele Apostolilor p.18.6.). 54

Slide 58: 

Gestul ruperii hainelor are, în traditia evreiasca un rol ezoteric, MARCÂND O RUPTURA. O profunda nemultumire a celui ce o face. Expresia ’SÂNGELE VOSTRU SA CADA PE CAPETELE VOASTRE!’ nu este o simpla amenintare sau o invocare a razbunarii. Este metafora pedepsei divine: A TE PEDEPSI PE TINE ÎNSUTI. De altfel , pâna la sfârsitul zilelor sale, Pavel va continua sa evanghelizeze evrei, împotriva psihozei create de fanaticii cultului mozaic, pretutindeni unde el ajungea. Incidentul relatat mai sus reda latura tragica a misionarismului evreilor crestini în general si al celui Pavelian în toata dimensiunea lui umana, indiferent de datumul de rasa religie sau trib iudaic din care provenea. De aceea si lupta între oficialitatile comunitare si religioase mozaice si grupul evreilor crestini, strânsi în jurul apostolilor era PE VIATA SI PE MOARTE. O data iesit din spatiul ’fiilor lui Israel’, prin desfintarea adeptilor evrei crestini, crestinismul nu a mai constituit un pericol pentru evreii mozaici. De-a lungul secolelor ce au urmat, învatati, medici, trezorieri s-au aflat într-o infrastructura de cooperare cu biserica si institutiile crestine. Dar nu cu evreii crestini, pe care si acum îi privesc fara ura antecesorilor, dar paradoxati; gen: ’ce înseamna asta?’. Un fel de...struto-camila; Si nu sunt de blamat, ca oameni, ca si credinta. Daca, si atunci când Dumnezeu va vrea, mintile noastre, ale urmasilor nostrii se vor limpezii altfel. MERITUL EVREILOR CRESTINI DE ATUNCI A FOST DE A AVEA TENACITATEA EVREIASCA SI CREDINTA ÎN IISUS DE A ÎNCEPE DRUMUL PROOROCIT. Este un fapt; chiar daca este negat sau sublimat. 55

Slide 59: 

În primavara anului 52 evreii ostili lui Pavel îl duc în fata judecatii proconsulului Ahaiei, Galion, sustinând ca ar fi predicat în sinagogi împotriva Legii Mozaice. Pavel nu a apucat sa se apere. Demnitarul roman îl elibereaza zicând: ’Daca este vorba de un delict sau de o fapta rea, as fi primit, iudei, plângerea ca rezonabila. Dar pentru ca este vorba de contestarea unor cuvinte si nume din propria voastra lege, va ramâne voua sa vedeti! Sa fiu eu judecator în acest caz refuz!’ (Faptele Apostolilor p.18.14.). Tot ce au mai putut face acesti oameni furiosi a fost sa-l prinda pe un adept al lui Pavel, Sostene (un rabin trecut la crestinism) si sa îl bata în fata cladirii tribunalului. La încheierea misiunii din Corint, grupul lui Pavel se îndrepta spre locul de plecare: Antiohia. În drum ei se opresc la Efes. Aici este înconjurat cu dragoste de evrei, care îl roaga sa mai ramâna. Pavel le promite ca va reveni. Astfel se încheie a dou-a misiune a lui Pavel printre ’pagâni’. Ea a aratat ca alegerea mediului Grec a fost benefica, ca un prim pas spre exteriorul spatiului iudaic. Semnificativ este si faptul ca aceasta ’cucerire teritoriala’ s-a facut în circa doi ani, fara arme, fara a avea forta unei oligarhii religioase de talia celei mozaice în spate, sau militare cum era cea a imperiului Roman. Asta pentru ca Pavel mobiliza ALTCEVA: forta convingerii, forta spiritului sau, al faptelor sale benefice. 56

Slide 60: 

Dimensiunea numerica si calitativa a convertirilor, chiar în rândul evreilor, i-a facut pe cei ce doreau uciderea misionarilor sa fie mai prudenti în a practica linsajul în public. A fost o perioada de înflorire a comunitatilor de evrei crestini în afara Iudeii. De câstigat au avut, de exemplu, toate comunitatile evreesti, primind ajutoare trimise de Barnabe si Pavel în vremea foametei din Iudeea (46 – 48, dupa alte izvoare 48-50). De fapt adevaratii dusmani ai credintei noi nu erau evreii isterizati care târau pe confratii lor crestini în afara cetatii pentru a îi lapida, ci aceia care, atunci ca si acum, PRIN MANIPULAREA EMOTIONALA A MULTIMII FAC IMPOSIBILA ÎNTELEGEREA ÎNTRE OAMENI, LA MOMENTE DE CUMPANA. Comentariu: Voi exemplifica, cu sintagma ’Crede si nu cerceta’. Iluministii o trateaza ca fiind motorul ignorantei. Fundamentalistii crestini ca fiind motivatia supunerii fara conditii. Fiecare baricada cu parerea ei... Pentru mine înseamna ca spiritul si destinul omului sunt în mâinile Domnului.: credinta în el te elibereaza de stresul prea multor întrebari si incertitudini legate de al tau destin. Trei opinii: doua emotionale si generatoare de contradictii iremediabile. A trei-a o abordare ’simpla’ care oricum nu face rau nici iluministilor nici fundamentalistilor. În acest sens voi relata cele spuse de un monah de la Muntele Athos, leagan al ezoteriei crestine. A avut, în vis, viziunea derularii vietii sale asemanator unui film, pe fundalul azuriu al Marii Mediterane. Privind în jos spre plaja observa urme de pasi: câte doua perechi în dreptul momentelor bune; câte o pereche de pasi în momentele dificile. Stia ca a dou-a pereche de pasi era a lui Iisus. Se adreseaza Domnului: 57

Slide 61: 

’Doamne, în clipele grele de ce m-ai parasit?’ Raspunsul veni imediat: ’În clipele grele te-am dus în brate!’. C.III.5. SCOALA DE INITIERE CRESTINA DE LA EFES Dupa o scurta sedere în Antiohia, Pavel se reântoarce la Efes. Aici, cu sprijinul evreilor din oras, el va initia adepti, în tainele ezoteriei crestine, timp de trei ani. Aici vor fi initiati, printre altii Apollo din Alexandria si Epafras. Ei vor fi trimisi a evangheliza si predica la Coloseeni în Laodicium si Hieropolis. Instruirea era, cum spunem noi acum, intensiva. Ea dura între unsprezece si saisprezece ore pe zi. Erau cuprinse atât initierea în textele sacre mozaice, cât si în Evanghelia lui Iisus. Discipolii erau pregatiti sa faca fata dezbaterii unui text din Torah, sau sa raspunda întrbarilor unor preoti politeisti sau filozofi atei. La sfârsitul instruirii Pavel acorda celor alesi, prin credinta si prin harul dovedit, botezul prin Spiritul Sfânt; care investea pe cel ales cu darul de a tamadui. Pavel însusi tamaduia pe cei bolnavi. Facerile sale de bine erau asa puternice încât era suficient ca suferindul sa atinga un lucru purtat de apostol pentru a se înzdraveni. Au încercat si altii sa faca la fel. De fapt practica exorcismului, avea vechi traditii la poporul evreu. Cei ce au încercat au fost sapte fii ai rabinului Sceva. Dar miracolele lor nu s-au înfaptuit, cu toate ca l-au invocat pe Iisus. Au fost batuti si izgoniti de cei ce au apelat la ei. Forta apostolilor i-a facut pe multi preoti ai cultului zeului Apollo sa treaca, împreuna cu cetatenii pe care îi pastoreau, la crestinism. 58

Slide 62: 

Pavel nu uita nici de comunitatile crestine înfiintate anterior. El scrie în aceasta perioada Epistolele catre Corintieni, Galateeni (a dou-a), Filipieni. Plecarea din Corint a fost marcata de un incident. Evreul Demetrius, un bogat bijutier si constructor de temple pagâne, si-a incitat lucratorii pe motiv ca le ia pâinea de la gura. Prin convertirea pagânilor scazuse drastic cererea de statui ale zeilor si amenajarea de temple pentru adoratia acestora. Cauza imediata a fost sistarea constructiei unui templu pentru zeita Artemis. Grupul de furiosi au prins pe Gaius si Aristarh si i-au târât în amfiteatrul orasului în fata pretorului roman. Acesta i-a cerut lui Demetrius sa înainteze o plângere care sa aiba la baza fapte penale, conform legilor romane. Administratia romana dadea semne de neutralitate în conflictul intern iudaic. Pavel îsi continua drumul întâi în Macedonia la Filipium si apoi se întoarce la Efes spre Troas. Din acea perioada dateaza a dou-a scrisoare catre Corintieni. Printre însotitorii sai se aflau Sopatros din Bere, Aristarh din Samos, Secundus din Salonic, Gaius din Dobere, Timotei, Ticinius si Trofin. El dorea sa revada pe cei mai apropiati inimii sale, înainte de a lua drumul spre Ierusalim. Simtea ca nu îi va mai vedea si dorea sa întareasca în credinta pe cei ce i-au fost discipoli. Ajuns în mijlocul lor el le rostii: ’Stiti si voi însiva în ce mod, din prima zi în care am pasit aici eu nu am încetat sa servesc pe Domnul cu umilinta, cu lacrimi si în mijlocul dovezilor de ura din partea iudeilor. 59

Slide 63: 

Voi stiti cum fara preget v-am instruit, în public si pe fiecare în parte, convingând pe evrei si pe greci SA SE ÎNDREPTE CATRE DUMNEZEU SI SA CREADA ÎN IISUS, Domnul nostru. Acum iata ca îndrumat de Spiritul Sfânt, ma voi îndrepta spre Ierusalim, fara a sti ce mi se va întâmpla, cu toate ca El m-a avertizat ca ma asteapta LANTURILE si URA. Dar eu nu pun nici un pret pe viata mea, în fata scopului de a duce la bun sfârsit sarcina mea pe care am primit-o de la Domnul Iisus: de a face cunoscuta marturia mea în Evanghelia si Gratia Divina. Eu de acum stiu ca nu îmi mai veti vedea fata nici o data, voi toti în mijlocul carora am fost si am anuntat Regatul (este vorba despre ’Regatul lui Dumnezeu’ în care se afla ’ Poporul lui Dumnezeu’). De aceea depun marturie astazi în fata voastra: sunt purificat de sângele vostru pentru ca nu am pregetat atunci când v-am transmis tuturor Vointa Divina. Fiti atenti cu voi însiva si cu toata turma la care Spiritul Sfânt v-a ales gardieni pentru a pazi Biserica Domnului care s-a întrupat prin sângele propriului sau fiu. Stiu ca dupa plecarea mea vor veni printre voi lupi de temut, care nu vor menaja turma si ca din rândul vostru chiar se vor ridica oameni tinând discursuri perverse în scopul de a îi face pe discipoli sa-i urmeze. De aceea fiti vigilenti amintindu-va ca timp de trei ani, zi si noapte nu am pregetat sa initiez pe fiecare din voi.. Acum va las spre încredintarea Domnului si Cuvântului sau de gratie care are puterea sa construiasca edificiul si sa pastreze mostenirea printre toti cei sanctificati. Bani sau lucruri nu am luat de la nimeni; voi stiti ca pentru nevoile mele si ale însotitorilor mei, au fost suficiente aceste mâini. În toate momentele am aratat ca trebuie sa intervenim în ajutorul celor slabi si sa ne amintim cuvintele Domnului Iisus care a spus: ’ESTE MAI MULTA FERICIRE DE DAT DECÂT DE PRIMIT’ (Faptele Apostolilor p.20.18.- 35.). 60

Slide 64: 

A urmat ultima rugaciune în comun, apoi cei ce nu îl vor mai vedea l-au însotit cu ochii în lacrimi pâna la corabie. Am reprodus acest adevarat testament pastoral, pentru ca el cuprinde câteva semnificatii majore. Apostolul Pavel era un initiat al învataturilor rabinice (dupa cum am amintit la începutul capitolului). El a fost instruit, la un nivel greu de atins, de catre rabinul Gamaliel cel Batrân, datorita harurilor sale native, încununate de botezul prin Spiritul Sfânt. Acest demers arata forta sa de a vedea prin timp si prin oameni. Profetul din el avea viziunea a ceea ce se va întâmpla cu biserica evreilor crestini, si anume disolutia ei. Cele rostite atunci nu erau simple sfaturi. El stia ca forta Evangheliei lui Iisus nu mai era în etnia evreiasca, cea care începuse a o predica, ci în aceasta simpla sintagma : ESTE MAI MULTA FERICIRE DE DAT DECÂT DE PRIMIT. Al doi-lea aspect tine de perioada anilor 50 – 58: timp în care la Efes Pavel a realizat efectiv prima scoala de initiere în ezoteria crestina. Renumele sau a facut ca multi învatati evrei sa treaca la crestinism si sa vina pentru a se instrui la aceasta adevarata scoala initiatica rabinica (yesiva). Cât el a fost prezent s-a mentinut echilibrul între ’credinta mama’ si cerintele evanghelizarii tuturor celor ce prin credinta dovedeau ca sunt adepti ai noii religii, de orice neam ar fi fost. Pavel nu era de loc sigur ca acest consens se va pastra dupa plecarea sa. Le spune raspicat acest lucru, dând si cheia: VIGILENTA ÎN CREDINTA, ÎN CUVÂNTUL SI INSPIRATIA DIVINA A FIECARUI INITIAT CRESTIN. 61

Slide 65: 

Al trei-lea aspect era acela ca STIA cât de periculos era drumul la Ierusalim; dar ca UN SIMPLU OSTEAN AL CREDINTEI CRESTINE VA MERGE LASÂND TOT CE A CONSTRUIT ÎN URMA SA; ca un ’soldat al Domnului’. Era acea calitate unica a primilor misionari crestini; de la apostoli la anonimi credinciosi, fie ei evrei sau nu! Al patru-lea aspect, aparent nelegat de cele spuse de Pavel, este o alta ciudatenie a gândirii umane. În secolul al XIX-lea, Karl Marx defineste o doctrina, numita comunista. Din punct de vedere organizatoric, comunitatea comunista are o structura similara cu cea eseniana (contemporana cu Iisus si Pavel) sau cu a comunitatilor crestine evreesti. Au urmat cele monastice si mai nou comunitati de tip kibut israeliene. Cele rostite de apostolul Pavel, a fost spus aproape în totalitate, ca idei, de Marx, Enghels discipolilor comunisti. Traiul, munca si bunurile în comun, repartizarea dupa necesitati (vazute nu a lua cât poti, ci a ti se da conform necesitatilor normale de trai : locuinta, hrana, instructie / educatie, asistenta medicala; de îngrijire a copiilor si vârstnicilor) si contributia fiecaruia dupa posibilitati fiind tot atâtea puncte de reper organizatorice în cele patru tipuri de comunitati mentionate. Atunci de ce repudiereea crestinismului? Un ’concurent’ greu de dat la o parte... sau gândirea lui, un evreu mozaic, era educational croit împotriva doctrinei lui Iisus: cu totale radacini în mozaism dar repudiata de mozaici?! 62

Slide 66: 

CAPITOLUL IV RUPTURA DIN INTERIORUL COMUNITATII EVREILOR CRESTINI DE LA IERUSALIM C.IV.1. DRUMUL LA IERUSALIM Grupul care îl însotea pe apostol trece prin Cesareea, Rodos si Tyr pentru a ajunge la celebrarea Pastelui la Ierusalim în Marele Templu (anul 57, dupa alte surse 58 e.c.). Semnalele primite nu erau încurajatoare. La casa lui Filip (Unul dintre cei sapte elenisti. ), un învatat evreu crestin, pe nume Agabus ia centura de in a lui Pavel, îsi leaga cu ea mâinile si picioarele si spune: ‘Iata ce mi-a revelat Spiritul Sfânt: omul ce poarta aceasta centura va fi astfel legat de iudei când va ajunge la Ierusalim si îl vor da pe mâna pagânilor’. Este rugat sa nu continue calatoria. Pavel le raspunde: ‘De ce plângeti ca sa îmi rupeti inima. Eu sunt gata nu numai sa ma las legat, dar sa mor pentru numele lui Iisus…FACA-SE VOIA DOMNULUI’(Faptele Apostolilor p.21.14). La Ierusalim este gazduit de Iacob cel Mic. Dupa primele manifestari de bucurie a revederii, cei din comunitatea evreilor crestini i-au reprosat ca nu a obligat pe toti evreii convertiti sa respecte strict observanta mozaica. L-au sfatuit sa se supuna ritualului de purificare (ablutiunea), alaturi de alti patru evrei ce înfaptuisera abateri de la Legea lui Moise. 63

Slide 67: 

Ritual pastrat de crestini în spovedania înainte de Pasti, dar care la evrei are sensul recunoasterii pacatului în fata adunarii. Pentru a arata ca este un fidel credincios mozaic Pavel se supune ritualului de sapte zile. În a opt-a zi, în dimineata de Paste, la usa Templului un grup de iudei, originari din Asia Mica Comentariu: Erau asa numitii ‘eliberati’ : urmasi ai evreilor din Cirenia, Alexandria si Cilicia, facuti sclavi de Pompei dupa ocuparea Palestinei (60 î.e.c.) si ulterior eliberati de Cezar. Din acest grup au fost si cei ce l-au lapidat pe Sfântul diacon Stefan. Acum erau folositi ca ‘mâna criminala’ de notabilitatile Sanhedrinului si pentru a-l lapida pe apostolul Pavel. pun mâna pe el strigând catre multime : ‘Oameni ai lui Israel ajutor ! Iata individul care predica peste tot si tuturor împotriva poporului nostru, împotriva Legii si a acestui loc ! Si iata ca a mai adus si greci în Templu ca sa profaneze Locul Sfânt’(Faptele Apostolilor p.21.28). Comentariu: Era vorba despre Timotei. Pavel, constient de respectarea Legii l-a confirmat întâi în rit mozaic, acordându-i ulterior botezul crestin si botezul prin Spiritul Sfânt. Era deci un fals motiv, dar care pentru cei ce doreau condamnarea publica si uciderea lui Pavel nu conta… Profitând de confuzia creata, de teama ce o inspirau, îl apuca pe apostol si îl târasc în afara Templului. 64

Slide 68: 

Slujbasii acestuia, evident în întelegere cu ucigasii, închid poarta Templului. Se pregateau sa îl lapideze cînd, o unitate militara romana condusa de tribunul roman Claudius Lisias si un centurion vin în fuga din fortareata romana Antonia, situata în imediata apropiere a Templului si opresc executia. Întrebând multimea furioasa ce s-a întâmplat si primind raspunsuri confuze tribunul decide sa îl aresteze. În drumul spre fort ucigasii din multime, care simt ca le scapa prada, cer cu furie ‘La Moarte!’. O data ajunsi în fortareata, Pavel se adreseaza în greceste lui Claudius: ‘Pot sa spun un cuvânt?’. ‘Sti greceste?! ... deci nu esti egipteanul care a plecat cu patru mii de banditi în desert’ a fost replica lui Lisias, Care l-a confundat cu un lider al miscarii sicarilor (sikkim), anti romane. La cererea lui Pavel îl lasa sa vorbeasca multimii ce s-a strâns între timp în fata castrului roman. Pavel ridica mâna si în linistea ce se lasa, rosti un discurs în aramaica. Dupa ce relateaza cele întâmplate cu sine pe drumul Damascului, convertirea sa la crestinism, (C.III.1) el le spune: ‘Într-o zi , când ma rugam în Templu, am cazut în extaz. Am vazut pe Domnul care mi-a zis: Ridica-te, iesi repede din Ierusalim si du marturia ta despre Mine. I-am raspuns: Doamne, ei stiu bine cum mergeam din sinagoga în sinagoga, aruncând în închisori si punând sa fie batuti pe cei ce credeau în tine. Si cînd a fost varsat sângele lui Stefan, martorul tau, eu însumi eram alaturi de ei si le pazeam lucrurile. El mi-a raspuns atunci: DU-TE, ESTE DEPARTE PÂNA LA PAGÂNII LA CARE TE TRIMIT’ (Faptele Apostolilor p.22.17.). 65

Slide 69: 

Discursul este întrerupt în acest moment de fanatici care cheama din nou la uciderea lui Pavel (moment bine ales. Primirea ‘pagânilor’ în sinagoga evreilor era o blesfamie majora în traditia iudaica. Ucigasii faceau apel la subconstientul evreilor pentru a isteriza multimea, pentru a pune din nou mâna pe ‘prada’) rupându-si hainele de pe ei. Gestul ruperii hainelor are, în traditia biblica evreiasca un rol ezoteric, MARCÂND O RUPTURA a evreului cu ce se întâmpla si este împotriva credintei sale. O profunda nemultumire a celui ce o face. Tribunul, ca sa linisteasca multimea, ordona sa fie batut cu vergile. Pavel i se adreseaza de aceasta data în latina. Îi spune ca el este cetatean roman. Uimit, comandantul revoca ordinul si înlocuieste lanturile grele cu care îl legase pe apostol în fata Templului cu altele usoare, care sa împiedice doar fuga prizonierului… Nu dorim a continua fara a prezenta contextul  si atmosfera acelor zile : conflictul din sânul comunitatii evreilor crestini din Ierusalim. Apostolul Pavel, în cei opt ani cât a fost plecat în misiunile sale, avea cunostiinta de faptul ca toti membrii bisericii crestine din oras erau fideli observantei mozaice, pastrând ritualul strabun în litera lui. Chiar daca au acceptat prin Epistola din anul 50 de la Ierusalim acele derogari de la Lege, nu admiteau extinderea lor la confratii de sânge. Apostolul Pavel considera ca Evanghelia lui Iisus este principiul unic al adeptului crestin, de orice neam ar fi si deci Botezul Crestin este suficient, ca singur principiu primar al legamântului cu Dumnezeu. 66

Slide 70: 

Mai concret, misionarismul pavelian acorda evreului convertit libertatea de a respecta sau nu observanta mozaica. Deci la Ieruslim, Pavel si-a asumat penitenta ablutiunii cu toate ca era în afara dogmei crestine. A facut-o pentru a încreca sa pastreze unitatea comunitatii evreilor crestini, cei din Ierusalim si cei ‘din afara’. Timotei era un evreu dupa mama… botezat chiar de Pavel, circumcis mai întâi în rit mozaic, înainte de a-i administra botezul crestin. Pentru cei isterizati acest ‘amanunt’ nu era cunoscut. Ignoranta celor ce iau parte la o psihoza de masa si ura ce o determina nu au nici o legatura cu argumente de bun simt. Pentru simplu motiv ca, daca ar fi asa, aceste stari de abrutizare colectiva nu ar exista ! Salvarea vietii apostolului nu a depins decât de faptul ca garnizoana romana a fost în imediata apropiere a Templului. Cohorta auxiliara romana era formata din mercenari localnici, asa cum erau organizate toate trupele auxiliare din imperiu. Lisias, ca si majoritatea soldatilor sai era originar din Iudeea. El devenise tribun platind mai întâi cu bani grei pentru a deveni cetatean roman (cutuma ciudat de actuala si în vremurile noastre). De aici uimirea când a aflat ca Pavel era cetatean roman din nastere, ceea ce pentru el marca nobletea familiei prizonierului, pe care îl crezuse un razvratit sicar. Comentariu : În acel an, Felix, procuratorul Iudeii a iesit învingator într-o lupta cu insurgentii antiromani: evreii sicari, pe muntele Maslinilor, lânga Ierusalim. Deoarece notabilitatile religioase si civile sprijineau în acel moment pe romani, el a crezut ca este vorba de conducatorul rasculatilor. Îl determina sa îl protejeze pentru a-i apara drepturile sale de cetatean roman – acela de a nu fi judecat decât de un tribunal roman. 67

Slide 71: 

Evreilor, crestinati sau nu, le era implantata mentalitatea ‘Poporului Ales’. Initial aceasta doctrina, instruita de Moise celor ce l-au urmat patruzaeci de ani în pustiul Sinai, si copiilor acestora, a facut ca ei sa reziste vicistitudinilor, înconjurati de neamuri politeiste (închinatoare la mai multi zei), a-i purifica religos si revigora moral. Acest concept a ramas fundamental atasat în subconstientul poporului Evreu. Acest sentiment a fost utilizat în unele momente istorice pentru a justifica intoleranta religioasa de catre cei ce detineau puterea în comunitatile evreesti… Nimic nou sub soare : mercenari ai ‘puritatii credintei,’ al celei ‘rasiale’ sau ‘doctrinare’ se gasesc în toata istoria, la toate popoarele. De la inchizitia crestina la fascism, asa zisul comunism, si mai nou funamentalism Islamic, doar ca exemple. Ei au fost cei ce au luptat fara crutare împotriva celor ce, precum apostolul Pavel, a spus : ‘AM FOST TRIMIS SA DUC CUVÂNTUL DOMNULUI TUTUROR’ Ei, cei supusi la tortura unei CONDITII UMANE DE SLUGI, nu acceptau ‘concurenta’ unor LIBERI CONVERTITI. Reactia lor, astfel de explicat, arunca o lumina trista asupra destinului parintilor nostri, si al nostru ! Contextul tragic al acestui început de prizonierat este RUPTURA din sânul comunitatilor evreilor-crestini. Dezbinarea din interiorul grupului de ‘patriarhi crestini’, va duce la aneantizarea perceptiei rolului lor major în misionarismul crestin. Fundamentalismul crestin de dupa noua sute de ani, în perioada cruciata, va folosi argumentul acestui moment relatat pentru a acredita ideea ‘poporului evreu dusman al crestinismului’ 68

Slide 72: 

Adevarul va fi poate o data vizibil oamenilor, la momentul hotarât de Dumnezeu, dar va fi inutil pentru milioane de morti victime ale intolerantei religioase, rasiale, ‘de o parte sau de alta a baricadei’. C.IV.2. PROCESELE A dou-a zi, pentru a se lamuri de ce anume este acuzat Pavel, respectând cutuma romana, tribunul Claudius Lisias cere reunirea Sanhedrinului.. Apostolul este adus, sub paza ostenilor romani în Templu. Încearca sa le vorbeasca rabinilor, dar marele rabin Anania îl palmuieste peste gura. Demn, Pavel constata ca gestul nu îl consacra a fi sef al acestui popor. Apoi dezvolta teza apartenentei sale la partida religioasa a phariseilor, fapt pe care majoritatea din cei prezenti o stiau. Imediat începe o disputa între membrii celor doua partide religioase: pharisei si sadducei. Primii ziceau: ‘Noi nu gasim nimic rau în acest om. Ce înseamna faptul ca i-a vorbit un Spirit sau un Înger’ (Faptele Apostolilor p.23.8.). Cum disputa nu avea sorti a se termina curând, tribunul trimite înapoi pe detinut în fortareata. În noaptea ce a urmat Pavel are revelatia Spiritului Sfânt : ‘Curaj, asa cum ai dus marturia mea la Ierusalim, o vei duce si la Roma’ (Faptele Apostolilor p.23.11.). Tot în acelasi timp, patruzeci de conjurati fac legamânt sa nu manânce, sa nu bea pâna nu îl ucid pe apostol. Planul este simplu. Sa îl convinga pe tribun a îl readuce în fata Sanhedrinului si sa îl omoare în mijlocul adunarii. Avertizat de un nepot a dou-a zi, Pavel îl trimite la Lisias pentru a îi spune ce a aflat. Acesta hotaraste sa îl mute sub escorta puternica în capitala provinciei, Cesareea, pentru a fi pus sub protectia Legatului roman al Iudeii, Felix. 69

Slide 73: 

Cinci zile mai târziu, marele rabin Anania, însotit de o delegatie a Sanhedrinului, din care facea parte si avocatul Tertulius, se înfatiseaza lui Felix. Tertulius cere ca detinutul sa fie dat spre judecata iudeilor pe motiv ca a produs dezordine în rândul acestora, supusi ai imperiului. Tertipul de a solicita pedepsirea unor evrei de catre stapânii locului l-am mai întâlnit în cele relatate. În timp, un alt moment celebru va fi în secolul XIX, când rabini din Lituania, Galitia, Germania si Rusia vor cere arestarea adeptilor lui Bal Sem Tov (initiator al Miscarii de revigorare a credintei mozaice, numita miscarea ‘Hasidimilor’) de catre autoritatile imperiului Rus... Si în acel caz demersul nu si-a atins finalitatea, administratia imperiala ne considerând aceasta miscare ca subminând autoritatea tarista ci ca o problema interna comunitatilor evreesti. Pavel se apara în fata lui Felix si a delegatiei. El arata ca a respectat cu strictete cele spuse de profeti în Cartile Sfinte Este vorba de profetia lui Isaia:o serie de premonitii vizionare. În ea se afla o chintesenta a istoriei viitoare a poporului lui Israel. Iata câteva paragrafe, ce ar fi constituit o posibila baza de dezbatere în Templu: 70

Slide 74: 

Disparitia Statului Iudeu vazuta ca o ‘pedeapsa a mândriei si podoabelor desarte’ este descrisa astfel : ‘Locuitorii Sionului vor cadea de sabie si vitejii lui în razboaie. Portile fiicei Sionului vor scârtâi si se vor jeli si, jefuita, ea va sedea despuiata pe Pamânt’. (Isaia C.3.25.,26.) ‘Capeteniile acestui popor îl duc în ratacire si cei condusi de ei vor pieri’. (Isaia p.9.15) ‘Fara mine vor merge cu fruntile plecate printre robi si vor cadea printre cei ucisi…’(Isaia p.10.4.) Venirea si patimile lui Mesia: ‘O Mladita va iesi din tulpina lui Iesel si un Lastar din radacina lui va da’. (Isaia p.11.1.) ‘Nu va striga si nici nu va grai tare si în piete nu se va auzi glasul lui’. (Isaia p.42.2.) ‘Dar el a luat asupra-si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a împovarat. Si noi îl socoteam pedepsit, batut si chinuit de Dumnezeu (…) Chinuit a fost, dar s-a supus si nu Si-a deschis gura Sa ; ca un miel spre junghiere (…) ca El a purtat fara de legile multora si pentru cei pacatosi si-a dat viata’. (Isaia p.53.4.-12.) Mântuirea poporului lui Israel : ‘Iata tu vei chema popoare pe care nu le stii si popoare care pe tine nu te-au cunoscut vor alerga la tine, pentru Domnul Dumnezeul tau si pentru Sfântul lui Israel.(…) 71

Slide 75: 

Si pentru ca strainii alipiti de Domnul ca sa iubeasca si sa slujeasca numele Domnului si sa fie slujitorii Sai, toti cât pazesc ziua de odihna ca sa nu fie pângarita si staruie în legamântul Meu’. (Isaia p.55.5.-6.) Adevaratul Post : ‘Nu stiti voi postul care îmi place – zice Domnul. Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfarâmati jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flamând, adaposteste în casa pe cel sarman, pe cel gol îmbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va grabi.’ (Isaia p.58.6.-8.) Profetia privind pieirea poporului datorita nevredniciei conducatorilor este un adevar verificat la orice neam. Profetia tacerii în Agora a fost încalcata de Iisus când a rasturnat tarabele negustorilor din Templu. Întâmplator sau nu, aceasta amenintare directa la adresa ‘clasei de mijloc’ iudee va fi urmata, la o saptamâna de arestarea lui si condamnarea la moarte. Profetia privind primirea de adepti în sânul poporului lui Israel. da dreptate evreilor mozaici ce sustineau obligativitatea circumciziei precum si rabinilor mozaici ce negau pe neofitii crestinati în lumina deciziei Conciliului de la Ierusalim (50). 72

Slide 76: 

Profetia privind ‘Postul’ o gasim si la profeti mozaici, si la crestini, si la…doctrinari comunisti. Au aplicat-o esenienii, ordinele monastice primare, comunitati crestine în faza de formare, falansterii… ; cazurile sunt punctuale. Mult mai multe decât cele câteva exemple, ar fi fost de dezbatut între adeptii pavelieni si mozaicii traditionali, daca orgoliul si emotia intolerantei nu ar fi cuprins pe oponenti de câte ori s-au întâlnit…sau se vor mai întâlni. Pavel acuza pe cei ce reneaga Reânvierea lui Iisus, ‘trimisul’ prevestit de Isaia, de a fi surzi si orbi la cele spuse de profeti. Le reaminteste de comportamentul conform observantei mozaice ale comunitatilor de evrei crestini, la sprijinul material dat de aceste comunitati în anii grei de seceta din Iudeea. Calitatea sa de cetatean roman îl salveaza si de data asta. Felix hotaraste retinerea sa ca prizonier în Cesareea. Dupa doi ani, noul Legat al provinciei, Porcius Festus, hotaraste o noua judecata în urma reânoirii cererii Sanhedrinului de a le fi dat ‘ereticul’ Pavel. Acesta, la rândul sau solicita a fi trimis în fata judecatii imperiale. La adunare participau, alaturi de noul Legat roman, vechii sai dusmani si tetrarhul Agrippa al II-lea împreuna cu sora sa Berenice. Festus îl aduce pe prizonier spunând ca, pentru a îl trimite în fata judecatii cezarului el trebuie sa motiveze acest gest si nu stie cum sa încadreze delictul comis de apostol, acesta ne încalcând Legea Romana. Astfel ca îl supune judecatii lui Agrippa. Acesta se adreseaza lui Pavel : ’Esti liber sa îti aperi cauza’. 73

Slide 77: 

Apostolul se adreseaza adunarii formate din demnitari romani si iudei: ‘Cu toate ca sunt acuzat de evrei (Erau asa numitii ‘eliberati’ : urmasi ai evreilor din Cirenia, Alexandria si Cilicia, facuti sclavi de Pompei dupa ocuparea Palestinei (60 î.e.c.) si ulterior eliberati de Cezar. Din acest grup au fost si cei ce l-au lapidat pe Sfântul diacon Stefan. Acum erau folositi ca ‘mâna criminala’ de notabilitatile Sanhedrinului si pentru a-l lapida pe apostolul Pavel), ma simt bucuros rege Agrippa, de a ma disculpa astazi în fata ta. Cu atât mai mult cu cât esti la curent cu toate cutumele si controversele evreilor. Deasemeni te rog sa ma asculti cu rabdare. Toata viata mi-am petrecut-o în sânul poporului, la Ierusalim toti evreii o stiu. Ei ma cunosc de mult si pot, daca vor, sa depuna marturie ca am urmat partidul cel mai strict al religiei noastre: pe pharisei. Acum sunt dat în judecata din cauza sperantei mele în promisiunea facuta de Dumnezeu parintilor nostrii si careia cele douasprezece triburi ale noastre, prin credinta perseverenta în Dumnezeu, zi si noapte, îi asteptau împlinirea.’ Pavel relateaza în continuare cele întâmplate pe drumul Damascului (C.III.1) si convertirea sa la Evanghelia lui Iisus, dupa care continua: ‘Iata deci, rege Agrippa, eu nu sunt rebel în viziunea Divina. Ba dimpotriva, locuitorii Damascului mai întâi, la Ierusalim si în toata Iudeea, mai apoi pagânii, pot depune marturie. Am pastorit sufletele lor pentru a fi iertate de pacate, aducându-i pe calea Domnului, înfaptuind miracole care i-au convins. Iata de ce evreii au încercat sa ma omoare în Templu. Sustinut de protectia lui Dumnezeu, am continuat pâna si în aceasta zi, a depune marturia mea (privind Reânvierea Domnului Iisus) . 74

Slide 78: 

Am marturisit în fata celor marunti si al celor puternici, fara a spune nimic în afara de ceea ce Profetii si Moise au declarat ca se va întâmpla. Ca Hristos va suferii si ca reânviat din morti va anunta LUMINA popoarelor pagâne’ (Faptele Apostolilor p.26.28.-32.). Guvernatorul Festus, impresionat profund de continutul si curajul cu care Pavel si-a sustinut pledoaria, îl atentioneaza ca atitudinea lui demna poate sa duca la condamnarea sa de catre regele Agrippa. Pavel îi raspunde: ‘Eu nu sunt nebun Ilustrissime dar VORBESC ÎN LIMBAJUL ADEVARAT SI AL BUNULUI SIMT. Regele caruia ma adresez este INSTRUIT. Ma adresez lui cu toata siguranta ca nimic nu îi este strain. CACI NIMIC DIN CELE RELATATE NU ESTE NEADEVAR! Rege Agrippa, crezi în Profeti? STIU CA TU CREZI.’ (Faptele Apostolilor p.26.25.-27.). Replica regelui veni imediat : ‘Înca un pic si prin rationamentul tau ma vei converti ‘ Pavel îi raspunde : ‘Ce se poate face, mult sau putin, poate face Dumnezeu ; ca nu numai tu, ci toti cei ce ma asculta aici, veti fi ce sunt eu însumi, cu exceptia acestor lanturi.’ Agrippa se ridica si adresându-se Adunarii da verdictul : ‘Acest om din fata noastra nu a facut nimic prin care sa merite moartea sau lanturile’(Faptele Apostolilor p.26.28.-32.). 75

Slide 79: 

Procesul se încheie cu hotarârea ca prizonierul sa fie trimis la Roma pentru a se înfatisa în fata judecatii împaratului roman. Câteva cuvinte despre Agrippa al II – lea, ultimul rege al iudeilor. Numit de împaratul Claudius, el a încercat sa mentina un echilibru precar temporizând miscarile extremiste nationale si efectele framântarilor majore provocate de prigoana împotriva evreilor crestinati. A sistat executarea acestora, practicata de tatal sau. În procesul lui Pavel a demonstrat ca nu este numai un rege ci un initiat iudeu, fara a fi crestin. EL STIA ca alegerea caii catre adevarata credinta, pentru a fi durabila, nu poate fi impusa cu forta. Va fi înlaturat de insurectia evreilor de la Ierusalim (66). Cu atât mai luminos îmi pare exemplul acestui întelept si tolerant conducator, care A ÎNCERCAT SA INSTAUREZE ÎN CONDITII ADVERSE PACEA SOCIALA, ETNICA SI RELIGIOASA. Chiar daca nu a reusit ! Initiatul Pavel stia cu cine vorbeste. Stia ca instructia lor comuna la Yesiva le permite sa se înteleaga în pofida adversarilor prezenti. Primele cuvinte adresate regelui nu erau de curtoazie ci o recunoastere a nivelului de eruditie si învatatura în tainele Torei ale lui Agrippa. La fel si ultima sintagma din discurs : ‘STIU CA TU CREZI’. A fost un demers initiatic crestin adresat unei adunari de ‘surzi’ pentru ca acolo era cel putin o ‘ureche care sa auda’. Decizia finala a regelui (eliberarea din lanturi a apostolului Pavel) nu a fost aplicata datorita opozitiei Sanhedrinului. Pavel însusi cere a fi judecat la Roma, de curtea imperiala. Va lua drumul Romei si al celei mai prolifice perioade a evanghelizarii crestine în afara poporului Evreu, ultima din viata sa. Conducatorii religiosi iudei puteau fi multumiti. 76

Slide 80: 

Principalul pericol la adresa puterii lor asupra poporului a fost scos din spatiul iudaic. Cu aceasi tenacitate, specifica rasei, vor combate pentru a elimina din interiorul comunitatilor pe toti cei ‘eretici’, indiferent de viitoarele avataruri ale poporului evreu. BINE sau RAU ? Asta a fost. C.IV.3. DRUMUL LA ROMA Pavel este îmbarcat alaturi de alti prizonieri pe o corabie, sub paza centurionului roman Iustus, din cohorta militara Augusta. Acesta, impresionat de renumele si întelepciunea acestui evreu va permite fidelilor cu care s-a îmbarcat sa stea alaturi de el. Dupa o escala la Smirna drumul a continuat pe o mare agitata cu o nava alexandrina, în dificila perioada de iarna. Cu toate sfaturile apostolului de a urma îndeaproape linia de coasta, capitanul se îndreapta spre Creta. Înainte de a se apropia de port o furtuna puternica trage nava în larg. Dupa paisprezece zile fara a se putea orienta dupa soare, luna sau stele, echipajul si oamenii de pe nava erau speriati si înfometati. Au aruncat întâi încarcatura, apoi tot ce prisosea pe vas. Pavel îi încuraja. Le spunea ca Dumnezeu i-a trimis un semn ca nici unul din cei care sunt pe vas nu va pati nimic rau. În a paisprezecea zi el reediteaza Miracolul Hristic al pâinii. Le împarte pâine spunându-le sa manânce. Erau doua sute sapte zeci si sase de suflete, martore si …beneficiare. În ziua urmatoare au vazut un tarm. Comandantul navei, din nou nepriceput, esueaza nava pe o limba de pamânt, înainte de a acosta. Plute nu mai aveau, fiind pierdute în timpul unei tentative de fuga a marinarilor. 77

Slide 81: 

Soldatii au propus ca sa fie omorâti prizonierii, pentru a nu evada o data ajunsi pe mal. Centurionul s-a opus. Au înotat cu totii ajungând la tarm. Era insula Malta. Localnicii i-au întâmpinat cu omenie. Au început sa strânga vreascuri pentru un foc sa se încalzeasca în acea zi de iarna. Pavel aduna maracini si resturi de lemn în rând cu ei. În vazul lor o vipera l-a muscat. Bastinasii, care stiau cât de veninoase erau aceste reptile, considerate trimise de zei, îl si vedeau mort. Dar apostolul o arunca si pe ea în foc, asezându-se linistit alaturi de ceilalti. Atunci L-AU CREZUT A FI ZEU… Timp de trei luni au fost gazduiti de Publius, guvernatorul roman din insula. Tatal acestuia era bolnav de friguri si dezinterie ; era pe moarte. Chemat de fiu, Pavel se apropie de capul muribundului, se roaga îndelung dupa care pune mâinile pe chipul acestuia. Omul îsi revine la viata si în scurt timp se înzdraveneste. Vestea s-a raspândit în insula. Toti cei ce sufereau de vreo boala au venit si au fost înzdraveniti de apostol. Respectul fata de Pavel nu avea margini. Asa cum a spus pe nava în timpul furtunii : prizonieri, soldati, marinari ; nu au dus lipsa de nimic. La venirea primaverii au plecat spre Italia cu o nava care iernase în Malta si au ajuns la Pouzzoli (Puteoli). Aici Pavel a fost întâmpinat în numar mare de crestini. Comunitatile de romani crestinati au aparut în a dou-a jumatate a anilor ’30; multi din elita militara a cavalerilor (a se vedea C.III.2 Eanghelizarea la Roma). Au gazduit deopotriva, pe paznici si pe prizonieri timp de sapte zile. 78

Slide 82: 

Ajunsi la Roma, Pavel a fost primit cu mare si calduroasa bucurie de comunitatea crestinilor din Transtavere (cartierul strainilor din capitala imperiului Roman). În asteptarea judecatii imperiale, a fost lasat liber sa locuiasca aici, având spre paza un soldat roman.. Apostolul, ca si în celelalte situatii, a mers întâi la sinagoga, luând legatura cu reprezentantii comunitatilor evreesti din urbe. La trei zile dupa aceea acestia vin la locuinta sa. El le povesteste cele întâmplate la Ierusalim si judecata din Cesareea. Rabinii îi spun ca nu au primit nici o veste, în ce îl privea, din Iudeea. Dar ar dori sa auda în sinagoga ce are de spus despre Iisus si evanghelia acestuia. La sabatul urmator, în templul mozaic erau strânsi un numar mare de învatati ai Torei.. În fata lor, Pavel a depus marturia sa asupra calitatii de Mesia a lui Iisus, a patimilor ce s-au încheiat prin crucificare si Vestea Reânvierii. A vorbit de misiunile înfaptuite de apostolii ce au primit de la Dumnezeu Harul Sfânt pentru a duce Evanghelia lui Iisus în rândul evreilor si a ne evreilor. Unii au fost de acord cu caracterul conform al celor relatate în Lumina Torei, altii nu ! Izbucneste o dezbatere cu puternice accente emotionale si isterice. Atunci Pavel le spune : ‘Bine a spus Spiritul Sfânt prin profetul sau Isaia catre parintii vostrii: Cauta pe acest popor si spune-i : VETI AUZI CU URECHILE VOASTRE SI NU VETI ÎNTELEGE. VETI PRIVI CU OCHII VOSTRII SI NU VETI VEDEA. 79

Slide 83: 

Caci inima poporului meu s-a împietrit. Ei aud cu greu cu urechile si au închis ochii sa nu vada, ochii lor si urechile lor sa auda, ca spiritul lor sa înteleaga pentru a se converti. Eu îi voi vindeca !’ AFLATI CA PAGÂNILOR LE-A FOST TRIMIS CUVÂNTUL DOMNUL. EI, CEL PUTIN ÎL VOR ASCULTA.’ (Faptele Apostolilor p.28.26.-28.). C.IV.4. CENUSA PASARII PHOENIX Pavel ramâne la Roma. Eliberat în urma judecatii tribunalului imperial (condus de prefectul Romei, Burro) îsi va continua misiunea în urbea ce va deveni ‘cetatea eterna’ a unei parti a crestinismului. O va continua, direct sau prin Epistole pe întreg arealul unde se aflau sau fiintau comunitati în Lumina Crestina. La rândul lor autoritatile mozaice si iudaice vor apela la orice mijloace pentru a stinge aceasta torta. Nero, în psihoza anti crestina creata pas cu pas, ce va culmina în timpul incendiului din Roma provoaca holocaustul crestinilor (evrei si ne evrei). Aparut pe fundalul unei stari de spirit contrare crestinilor din Roma, începând cu anul 62, imprimata lui Nero de Pomponia sotia lui si anturajul imperial ce slugarnic clama zeificarea imperatorului ; raspândindu-se în popor care nu întelegea pe cei care ‘nu mai alearga împreuna cu ei catre acelasi izvor al luxuriei’. Momentul incendierii Romei (64) este pus în seama crestinilor de catre Nero. 80

Slide 84: 

Petru si Pavel sunt executati din ordinul împaratului (67). Pe locul în care se crede ca au fost executati se afla astazi Bazilica Petru si Pavel. Simeon, episcopul Bisericii crestine de la Ierusalim va fi omorât în anul 107. Ignatiu, episcop de Antiohia va fi martirizat la Roma.Ultimul apostol evreu crestin, Ioan, se va stinge în anul 117. Policarp va continua sa strânga în jurul sau pe crestini, evrei sau nu, pâna în anul 156. Între anii 130 – 135 iudeii crestini sunt persecutati de confrati pentru ca nu li se alatura la rascoale si la ultimul razboi împotriva romanilor. Înfrânti, dupa legendare rezistente la Massada (73), Beter (135) evreii vor migra în comunitati distincte, pe tot mapamondul, fara un camin national. Dezastrul îi va strânge în jurul credintei mozaice : Torah. Iehuda Ben Zakai (71) înfiinteaza Yesiva de la Jasmina. Va dezvolta doctrina unui ‘STAT SPIRITUAL AL LUI ISRAEL’. O mie opt sute zece ani va dura pâna când urmasi ai lor vor impune prin lupta statul Eretz Israel. Crestinismul va supravietui caderii Romei si se va dezvolta, ca întindere si organizare, trecând peste alternative perioade de toleranta si represiune a autoritatilor imperiului., pâna când sub Constantin cel Mare (312) Comentariu : Constantin cel Mare, în lupta cu Maxentiu (împarat autodeclarat al partii occidentale a imperiului roman), în 312 la Ponte Milvio pune sa se graveze pe scuturile soldatilor monograma lui Iisus (crucea în sase colturi). Câstiga victoria cu toate ca era în inferioritate ca numar de osteni. Va declara crestinismul religie oficiala, înfiintând Imperiul Romano – Crestin (312 – 604). În acele vremuri papa în occident era Silvestru I (306-312). 81

Slide 85: 

Crestinismul devine religie de stat, ca recunoastere a fecunditatii sale în toate popoarele din muribundul imperiu si a unitatii organizatorice. Biserica crestina va suferi prima Mare Schisma : separarea Bisericii de la Constantinopol de cea de la Roma. Excesele puterii dobândite de cler nu vor înceta sa apara. Inchizitia duce la excesele intolerantei fundamentalismului crestin asupra ne crestinilor sute de ani. Poporul evreu, ‘omorâtorul’ lui Iisus, având un loc ‘privilegiat ‘ pe lista. Au urmat noi despartiri ale crestinismului, ca expresie a emanciparii unor noi curente doctrinare crestine si nationale. Intoleranta va mai avea semanatori de moarte si de groaza în fundamentalismul fascist, comunist si mai nou islamic ; TOT ATÂTEA MOMENTE ALE UNEI UMANE SI TRAGICE DEZBINARI SOCIALE SI SPIRITUALE, parca într-o orchestrata bataie de joc a ceea ce Dumnezeu a dat prin profetii sai oamenilor. Textul Lucanian m-a dus deseori cu gândul la cuvintele profetilor : ‘Fiul omului, tu locuiesti în mijlocul unei case de îndaratnici, care au ochi sa vada si nu vad, urechi de auzit si nu aud, caci sunt o casa de razvratiti’. (Ezechiel p.12.2) Tot ce m-a îndemnat sa patrund si sa caut, bine si rau în aceasta derulare a faptelor din timpuri vechi, ajungând aproape a le trai cu ochii mintii, a fost SPERANTA si credinta ca, o data si o data, ceva se va împlini din cele prevestite : 82

Slide 86: 

‘Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, caci Domnul m-a uns sa aduc vesti bune celor nenorociti. El m-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita, sa vestesc robilor slobozenia si prinsilor de razboi izbavirea. (…) Cel mai mic se va face o mie si cel mai neânsemnat un neam puternic. Eu Domnul, voi grabi aceste lucruri la vremea lor’ (Isaia p.60.22). Le poate spune orice om, în orice moment al vietii sau înainte de a muri. Am modesta bucurie de a fi existat în aceasta umanitate, bine cuvântata de Dumnezeu, chiar daca nu de oamenii însisi. A astepta ca prin rugi adresate lui Dumnezeu sa se schimbe de la sine lumea este inutil. Este nevoie de efortul fiecaruia, care crede cu adevarat în minunea existentei sale sub semnul credintei în Dumnezeu, de a lupta pentru a o transmite în jurul sau prin vorbe cumpanite si fapte bune, asa cum se pricepe. ATUNCI …VOR VENI SI TRIMISII ! 83

Slide 87: 

C.V. BREVIAR DE FAPTE ISTORICE EVREI SI CRESTINI LA IERUSALIM C.V.1 ÎN ANII OCUPATIEI ROMANE -63 Consulul Pompei, în tentativa de a se opune lui Cezar îsi stabileste sediul la Damasc. Pentru a îsi asigura resursele de alimente ocupa Ierusalimul si întregul regat Iehuda. Reusita favorizata de apelul partidului phariseilor pentru înlaturarea monarhiei si reinstaurarea conducerii iudeilor de catre Adunarea Rabinilor (Sanhedrinul Marelui Temlpu Mozaic de la Ierusalim). În întelegere cu acestia Pompei ataca Ierusalimul si dupa o rezistenta de trei luni între zidurile Templului, Aristobul al II-lea este luat prizonier. Hircan al II-lea (Horkonos) este numit print autonom sub suzeranitatea Romei. Numele regatului este schimbat din Iehuda în Iudeea. -54 - 49 Consulul Crasus conduce prima campanie romana împotriva Partilor. Trecând prin Ierusalim el jefuieste Templul. Evreii se revolta. Are loc lupta îndelungata rezistenta a insurgentilor asmoreeni, condusi de fiul lui Aristobul al II-lea, Alexander. Acesta este ucis si 30.000 de evrei din Galileea sunt vânduti ca sclavi. -51 : -30 Consulul Cezar cucereste Egiptul si o declara pe Cleopatra regina. -48 Lupta între Cezar si Pompei se decide în batalia de la Pharsalos. Pompei este ucis. Dintre nobilii iudei care îl sprijina pe Cezar se remarca Hircan Antipater. 84

Slide 88: 

(Antipatros Horkonos), un print hasmonait. Cezar îl numeste Etnarh al Iudeii. Hircan, împreuna cu legiunile romane puse la dispozitie de proaspatul imperator înfrânge pe evreii strânsi în jurul lui Ezechias si intra cu legiunile sale în Ierusalim. Numeste pe fiul sau Irod (Horodos) ca guvernator al Galileei (Galil). Acesta se remarca înabusind miscarile de revolta antiromana a evreilor -44 Brutus îl ucide pe Cezar în Senat. Antonius este declarat imperator. În Iudeea, adversarii lui Hircan se revolta. Acesta este otravit (-43). -40 Partii ocupa Iudeea. Numesc rege pe Antigonus. Au loc lupte între demnitari iudei : unii îi sprijina pe romani, altii pe parti, pâna în anul (-38) când partii sunt înfrânti de romani. -37 Irod intra cu 16 legiuni romane, conduse de Sosius, în Ierusalim si unifica Iudeea. El este numit de Senatul Roman ‘Amicus et Socius Populi’ (Prietenul si Aliatul poporului Roman). -31 Imperatorul Antonius este înfrânt de Octavianus Augustus în lupta de la Actium. -31 - 14 Octavianus Augustus împarat la Roma. Aliat cu învingatorul este si Irod. Noul imperator îl va numi Rege al Iudeii. Regatului i se adauga, la dispozitia lui Octavian : Gaza, Ierihon si portul Iafa (Iaffo). Irod preia si functia de Mare Preot al Templului. 85

Slide 89: 

Urmeaza o perioada de mari constructii a infrastructurii urbane si portuare : sunt reconstruite localitatile Antipatros, Sebastos, Cesareea (numita astfel în cinstea cezarului roman Augustus). Sunt construite porturi la Cesareea si Antedon. Este organizata o retea de irigatii în agricultura. Marele Templu de la Ierusalim este reconstruit (-20 ; -19). Irod se razbuna fara iertare împotriva celor ce i se opun.. Îsi va ucide doi din proprii fii : pe unul din ei în urma unei revolte antiromane (-12), pe celalalt cu putin timp înainte de moarte (4). În plan religios au loc lupte în Sanhedrin si în afara acestuia între cele trei mari grupari religioase Sadducei, Pharisei, Esenieni. Irod îsi va asocia la putere reprezentanti ai esenienilor si într-o mai mica masura a phariseilor. -27 Siria devine provincie imperiala condusa de un ‘Legat’. Iudeea. Sub diversi demnitari romani : Quirinus (-12  -9, -4 4), Varus (-6 -4). Recensamintele efectuate de romani, pentru a cunoaste ceea ce noi numim acum baza de impozitare, întâmpina o puternica rezistenta a ‘clasei de mijloc’ iudee, dar si a celor saraci. 6.000 de rabini pharisei refuza juramântul de credinta cerut de autoritatea romana (sprijinita de sadducei). Tara se confrunta cu o revolta mocnita care va exploda dupa moartea lui Irod. 86

Slide 90: 

-7 Se naste Ioan, fiul rabinului Zaharia si al Elisabetei. Va fi Antemergatorul lui Iisus, aplicând evreilor un botez de purificare în apele Iordanului.. -6 Nasterea lui Iisus în timpul unui recensamânt la -27 - 4 Are loc consolidarea puterii administrative romane în Siria si Bethleem. Pruncul este recunoscut ca fiind Mesia de catre ciobanii Misrael, Stefan si Chiriac ; precum si de magii Gaspar, Melchior si Baltazar (condusi de o ‘stea’ pâna la staulul în care Maria l-a nascut). La patruzeci de zile el este confirmat (conform ritualului mozaic) în Marele Templu din Ierusalim de catre un preot (în prezenta ortodoxului credincios mozaic Simeon si a vizionarei Ana, veniti în Templu ‘la chemarea Duhului Sfânt’. Simeon prevesteste mamei menirea Pruncului si durerea ei, ca mama ce o va avea, în viitor de pe urma acestuia ; dupa care adreseaza osana lui Dumnezeu ca i-a respectat promisiunea de a-l tine în viata pâna la venirea lui Mesia ; acum el murind fericit ca l-a vazut). Irod cere sa fie omorâti pruncii pâna în doi ani ; de teama ca acest copil sa nu devina un nou Iuda Macabeul (se pare ca a dou-a zi dupa plecarea lui Iosif, Maria si Iisus din Bethleem). In perioada domniei lui Antiohus Epifanes (˜ -200) grecii au venit la Ierusalim pentru a impune cultul zeilor. Miscarea de rezistenta a fost initiata si condusa de Mathatias fiul lui Ioan si de cei cinci fii ai sai : Ioan zis si Gaddis ; Simon zis si Thasi, ; Iuda, zis si Macabeul ; Eleazar, zis si Abaron ; Ionathan zis si Apphus. 87

Slide 91: 

Ei au eliberat Ierusalimul si tinuturile iudeilor gonind pe greci, pe acei evrei ce pactizasera cu ocupantul si distrugând altarele zeilor pe tot întinsul regatului lui Iehuda. Urmeaza ani de lupte grele, împotriva macabeilor fiind mobilizate trupe ce au ajuns la sute de mii de soldati. Are loc si un asediu al Ierusalimului. Din cauza vestii unor rascoale în Antiohia grecii se retrag. Un alt general, Nicanor, este înfrânt în lupta de la Bethoron. Pâna la urma macabeii vor initia o alianta cu tânara republica Romana. În -146, romanii ocupa Grecia. Statul Iudeu va beneficia de independenta între -142 si -63. Teama lui Irod era ca miscarea anti-romana sa nu îsi gaseasca un conducator de talia Macabeilor. ‘Macabeu’ în ebraica înseamna ‘cel care loveste’ ; în greaca ‘cel care lupta’. Familia lui Iisus se refugiaza în Egipt, în Delta Nilului. 4 Moare regele Irod. Fiul sau Arhelaus este desemnat de Irod ca urmas. Senatul roman decide împartirea regatului Iudeii în trei provincii: Irod Antipas primeste Galileea si tinutul Perea; Arhelaus Iudeea si Samaria; Filip (fiul Cleopatrei si a lui Antonius) primeste Betania, Traconitida, Auranitida si Ituria (Paneas). Filip extinde orasele Betsaida si Cesareea. Este trimis la Ierusalim Sabinus, în calitate de procurator al bunurilor imperiale, pentru a face un inventar al resurselor regatului. Recensamântul facut de romani si slujbasi iudei determina revolta populatiei, sustinuta si de o parte a rabinilor. 88

Slide 92: 

5 – 30 5 Nasterea lui Saul din Tars (localizata de diverse surse între 5-10). Provenit dintr-o familie de nobili iudei, careia i se acordase cetatenie romana, el va fi instruit pentru a deveni rabin la Yesiva lui Gamaliel cel Batrân din Tars. Ca tânar membru în Sanhedrin se va remarca în prigoana împotriva comunitatilor de evrei crestini. Va participa direct la asasinarea Sfântului diacon Stefan. Reconvertit la Crestinism sub numele Pavel, va dezvolta misionarismul Evangheliei lui Isus, între evrei si ne evrei în arealul Orientului Mijlociu si Mediteraneean. 6 Iudeea este declarata provincie romana condusa de un procurator. Arhelaus este exilat în Galia. Quirrinus, numit procurator începe reinventarierea bunurilor regatului lui Arhelaus. Continua rascoalele conduse de Iehuda si Saddoc. Ei sunt numiti de romani ‘ziloti’. Reântoarcerea familiei lui Iisus din Egipt. Se vor stabili în Nazaret. Se sustin prin meseria de tâmplar a lui Iosif, pe care o va învata si Iisus. La sarbatorile de Pasti, tânarul va uimi pe învatatii din Templu prin adânca patrundere în învataturile Torei. 6 - 30 6 Ann (Hanan), fiul lui Seth este numit de Quirrinus Mare preot al Templului.. 89

Slide 93: 

14 Moare împaratul Augustus. Este ales împaratul Tiberius (14 37). Va fi contemporan cu nasterea ‘sectei lui Crestus’ si cu primele reprimari din partea evreilor mozaici. Va trata diferendul ca o problema interna Legii Mozaice, pedepsind doar ce contravenea Legii Romane. 17 Urmare a opozitiei surde a Sanhedrinului fata de romani Valerius Gratus îl înlocuieste pe Ann cu Iosef Ben Caiafa (17 - 37). 26 Pilat din Pont (Pontius Pilat) este numit procurator al Iudeii. El va apara interesele Romei exploatând rivalitatile din interiorul oligarhiei iudaice din Ierusalim ; între Caiafa, Irod Antipa, Filip. Va lupta pentru anihilarea miscarii de revolta condusa de ziloti. El da verdictul crucificarii lui Iisus, la cererea Sanhedrinului si a multimii strânse la judecarea acestuia de catre rabinii Templului (30). 27 Ioan Botezatorul este arestat (dupa ce l-a botezat pe Iisus apa râului Iordan). Va fi decapitat la insistenta sotiei (si fostei cumnate) a lui Irod Antipa, neîncetând în detentie a blama ca imorale moravurile destrabalate ale anturajului regal. Ulterior, toti misionarii lui Iisus vor prelua Botezul cu Apa ca PRIMA FORMA DE RECUNOASTERE a unui adept ca fiind într-o comunitate de crestini. Ioan va fi sanctificat de catre Biserica crestina de la Ierusalim sub numele de ‘Antemergatorul’. 90

Slide 94: 

28 Începe misiunea Profetului Iisus, întâi în Iudeea apoi în toata Galileea. Evanghelizarea se adresa în egala masura nevoilor oamenilor simpli, prin miracole de însanatosire si spiritului prin pilde morale. El dezvaluie credinciosilor evrei un Dumnezeu care iubeste pe om, asa cum omul ar trebui sa îsi iubeasca semenul. De asemeni definea accesul la ‘Viata de apoi’ si ‘Judecata de apoi’ ca fiind criteriile de evaluare a comportamentului fiecaruia, legatura cu Dumnezeu ne încheindu-se o data cu viata. Ca mod de reorganizare a vietii civile el preconiza o comunitate de tip esenian (bunurile în comun, într-ajutorarea membrilor comunitatii, eliminarea sacrificiilor si ofrandelor materiale ; singura ‘ofranda’ fiind cainta zilnica pentru greseli si oferirea spiritului pentru a fi judecat de blândetea Divina). Mesianismul sau va genera o polarizare a celor saraci si a celor nemultumiti de asuprirea administratiei iudeo-romane, capatând în anul 29 - 30 accente de revolta pasiva. 30 Iisus este crucificat pe 14 Nissan, în timpul sarbatorilor de Pasti (dupa alte izvoare în anul 33) fiind perceput de oligarhia iudeo-romana ca un reformator social si religios foarte periculos. 30 – 50 30 - 35 Formarea primelor mari comunitati de evrei crestini la Ierusalim si în Iudeea. Confruntari cu evreii mozaici în Marele Templu. 32 Lapidarea Sfântului diacon Stefan. Plecarea ‘elenistilor’ în comunitati evreesti din afara Iudeii (Antiohia, Bere, Tars, etc). 91

Slide 95: 

32 Convertirea rabinului Saul, pe drumul Damascului. Se va retrage în Tars (aproximativ 12 ani), pentru a nu fi ucis atât de habotnicii mozaici cât si de evreii ‘elenisti’ (pentru lapidarea lui Stefan). 33 Împaratul Tiberius da dispozitie Legatului de Siria, Vitelius, sa destitue pe marele rabin Caiafa si recheama pe reprezentantul Romei Pilat, fiind înlocuit cu senatorul Marcel. Despre senatorul Marcel se spune ca ar fi devenit un adept crestin, Dupa unele izvoare documentare el ar fi fost gazda apostolului Petru la Roma. Informatia este mentionata de Francesco Paolo Rizzio, ca fiind cuprinsa într-un apocrif ‘Faptele lui Petru’, la sfârsitul secolului al II-lea, tradusa în latina sub titlul ‘Faptele lui Vericeli’. 33 – 43 Convertirea unor cetateni romani (mai ales din rândul militarilor si castei cavalerilor) la crestinism, urmare a mesianismului lui Petru. 35 Tiberius cere senatului Roman sa emita o lege prin care sa declare ca a fi crestin este legal. Senatul emite un senat-consult prin care decide ‘ non licit esse cristianos’. 37 - 41 Caligula imperator la Roma. 37 Agrippa I devine rege al regiunilor tetrarhice Filip si Lisania. În 39 primeste din partea Romei Galileea si Perea, în 41 Iudeea si Samaria. Va obtine de la împaratul Caligula sa fie reluate ritualurile mozaice si purtarea vesmintelor sacerdotale de catre rabini în Marele Templu Mozaic. Va face corp comun cu rabinii din Sanhedrini în decapitarea Bisericii crestine de la Ierusalim. Va anihila miscarile de independenta a iudeilor împotriva dominatiei romane. 92

Slide 96: 

41 - 54 Claudiu imperator la Roma. Va numi rege al Iudeii pe Agripa I. Va fi ostil crestinismului, atât cel din rândul evreilor cât mai ales al expansiunii acestuia în elita militara si politica din Roma. 42 Cazul trecerii la crestinism al familiei aristocratice a lui Aulo Plauzio si al Pomponiei Graecina, blamat de curtea imperiala. 42 Agripa I aresteaza conducerea Bisericii de la Ierusalim de Pasti. Petru reuseste sa iasa în mod miraculos din închisoare. Iacob cel Mare este decapitat. Iacob cel Mic preia conducerea comunitatii crestine din Ierusalim. Petru va parasi Ierusalimul continuând misiunea apostolica. Prezenta lui Petru la Roma este localizata în 42, dupa Eusebius: ‘La începutul principatului lui Claudiu, providenta l-a luat de mâna pe Petru si l-a condus la Roma’. (Cronica 2,14,6). Dupa alte izvoare documentare în 48-49. 44 Moare Agrippa I. 44 - 52 Iudeea condusa de procuratori romani : Cuspus Fadus (44-46), Tiberius Alexandrus (46-48), Ventidus Cumanus (48-52). 48 – 50 Prima misune apostolica a lui Saul (apostolul Pavel), împreuna cu Barnabe în Siria (Antiohia) si Cipru (Antiohia de Pisida, Listros, si Derbe – unde Saul va lua numele de apostolul Pavel). 93

Slide 97: 

49 Dezordini de strada provocate de conflictele între evreii crestini si mozaici la Roma. Claudiu da un edict prin care evreii crestini sunt izgoniti din Roma. 49 - 50 Începe elaborarea Evangheliei lui Marcu, (concomitent cu predicarea lui Petru la Roma, la cererea cavalerilor romani crestinati). 50 – 80 50 Are loc Conciliul Bisericii Crestine de la Ierusalim. Conducatorii Bisericii dezbat cum trebuie sa respecte noii adepti ne evrei Legea Crestina. Este emisa Epistola de la Ierusalim prin care popoarele de alte rituri decât cel mozaic se pot converti la crestinism fiind exceptati de la stricta respectare a Legii Mozaice. Printre altele ei nu erau obligati la botezul circumciziei sau sa respecte regulile alimentare stricte (interdictia de a consuma alimente ‘spurcate’, definite în ritualul iudaic). Nu le era interzis sa intre în casele celor de alta religie sau a îi primi ca musafiri. Singurele cerinte erau sa primeasca botezul cu apa, sa nu faca ofrande sau sacrificii zeilor ; sa respecte Cele Zece Porunci ; sa se abtina de la consumul de animale sugrumate sau de sânge. Aceste derogari nu erau valabile pentru evreii crestini, ei trebuind sa respecte în egala masura perceptele Legii Mozaice. 94

Slide 98: 

50 - 53 A dou-a misiune apostolica a lui Pavel în Macedonia (Filipium) si Grecia (Salonic, Corint, Atena, Efes). Aici, grupul misionar primeste în rândurile initiatilor primul discipol ‘impur’ etnic. Este vorba de Timotei, originar din Listros. Mama era evreica, tatal grec. Pentru a nu încalca pozitia initiatilor evrei crestini, el este botezat în rit mozaic, crestin : cu apa si botezul prin Spiritul Sfânt. Activitatea intensa a grupului misionar nu întâmpina greutati serioase din partea autoritatilor romane. Opoziía evreilor mozaici se manifesta direct sau indirect prin incitarea populatiei locale. Astfel în 51 la Corint sau în 53 la Efes, prin incitarea argintarilor, care îsi vedeau munca periclitata prin renuntarea celor crestinati la construirea de temple si statui pentru zei. Va fi înfiintata a dou-a mare Biserica Crestina din Antiohia. Ea va lua locul Bisericii de la Ierusalim ca centru al dezvoltarii mesianismului crestin. În 57 i se va alatura Biserica crestina din Efes. Acestea sunt primele în care preponderenta este de partea crestinilor ne evrei. 52-60 Felix Antonius devine procurator al Siriei (si Iudeii). El ia de sotie pe Drusila, sora lui Agrippa II. Va înabusi revolte ale zilotilor, îl va condamna la moarte, în 58, pe Marele Preot Ionathan (participant activ la miscarea de independenta a iudeilor). 53-57 A trei-a misiune a lui Pavel în Grecia (Efes si Corint). Înfiintarea Scolii de Initiere crestina de la Efes. În 57, în Tars, Luca mentioneaza prima oara ritualul euharistic de duminica în cadrul comunitatii crestine. 95

Slide 99: 

54-68 Nero imperator la Roma. Îl numeste pe Agrippa al II–lea rege în Galileea, Perea si Inspector al Marelui Templu. 57 De Pasti, la Ierusalim, Pavel încearca sa elimine disputele din interiorul comunitatii de evrei crestini. Atacat în fata Templului de un grup de evrei pentru a fi lapidat, este salvat de garnizoana romana. Lisias îl trimite în Cesareea la procuratorul Felix, pentru a îl proteja de intentia perpetua a rabinilor din Sanhedrin de a ucide ‘ereticul’ apostol. Ramâne în detentie doi ani. 59 Judecata lui Pavel în fata regelui Agrippa al II – lea are loc în Cesareea. Este prezent Legatul roman Festus si o delegatie a Sanhedrinului. Decizia favorabila a regelui este contestata de Marele rabin Ann. Pavel cere si obtine trimiterea lui spre a fi judecat de instanta imperiala de la Roma, unde ajunge în 60. 62 Prefectul Romei, Burro îl declara nevinovat pe Apostolul Pavel. Misunea evanghelica a lui Pavel la Roma (60-67). 62 Nero declara zeificarea sa obligatorie în întregul imperiu. Sunt urmariti cei ce nu o respecta (stoicii greci si crestinii). Evreii mozaici din Roma folosesc toate mijloacele (inclusiv bunavointa sotiei lui Nero, Pomponia) pentru a genera o atmosfera de suspiciune si ura împotriva crestinilor la Roma. 96

Slide 100: 

64 Pentru a descrie un incendiu care sa fie consemnat în opera sa poetica, Nero organizeaza incendierea Romei. Dupa care declara vinovati pe crestini. Procuratorul Romei, Tigellinus, organizeaza arestarea în masa a crestinilor, uciderea lor în amfiteatre. Nero pune la dispozitie pentru masacre propriile gradini. 66-73 Iudeea se rascoala împotriva dominatiei Romane. Rezistenta dureaza sapte ani. Insurectia Iudeilor este punctul culminant al revoltelor ce s-au desfasurat înca de la începutul secolului, dupa moartea lui Irod (4). Ierusalimul este eliberat prin actiunea comuna a poporului si a rabinilor. Cestius Gallus mobilizeaza legiunea a XII-a si alte cohorte, pentru a ataca Ierusalimul. Este înfrânt de Succot (sarbatoarea corturilor). Iudeea este declarata independenta. Se formeaza un ‘Guvern Insurectional’ format din 70 membrii. Iudeii formeaza trei armate : cea de la Ierusalim condusa de Iosef Gurion si Marele rabin Hanaan ; cea din tinutul Edomitilor condusa de Iehosuah Ben Tzefafa si Eleazar Ben Hnani ; cea din Galileea condusa de Iosef Ben Matitahu. Erau în total 100.000 razboinici. Nero desemneaza pe Vespasian si Titus, în fruntea a 600.000 de soldati sa atace trupele iudee. Romanii debarca la Accra (Acco) pe care o cuceresc. Trupele din Galileea sunt înfrânte si generalul Joseph Ben Matitahu se preda (va fi considerat de evrei tradator si numele sau va fi sters din istoria evreilor; dar va ramâne în istoria universala ca Josefus Flavius prin lucrarile sale privind ‘Razboaiele Iudeilor’). 97

Slide 101: 

70 Titus ocupa Ierusalimul. Marele Templu este incendiat. Din el va ramâne doar ‘Zidul Plângerilor’, pâna astazi. Evreii rezista în diverse fortificatii. Au loc lupte în interiorul taberei iudeilor între adepti ai pacii cu romanii si zilotii lui Ioan de Gishala. Simon Bar Giora reuseste sa formeze o noua armata si ataca Ierusalimul dar, datorita disensiunilor interne evreii sunt din nou înfrânti. 73 Ultima fortificatie care cade va fi Massada, aparata de sicarii lui Eleazar. În anul 73, de Pasti, toti aparatorii împreuna cu familiile lor se vor sinucide. Evreii sunt vânduti ca sclavi sau ucisi în luptele de gladiatori din Siria. O parte din tineri sunt înrolati în Legiunea romana ‘Macedonica’ (care va ajunge si pe meleagurile oltene). Averile templelor mozaice sunt date templelor romane. Bar Giora este ucis în timpul celebrarii triumfului lui Vespasian si Titus la Roma. Perioada este marcata de aparitia unor texte mesianice la evrei. ‘Apocalipsa dupa Ioan’ pentru evreii crestini (la Patros, în Grecia) ; ‘Mishna’ si ‘Zohar’ pentru evreii mozaici. Învatatii mozaici, sub conducerea rabinului Iohanan Ben Zakai si a lui Gamaliel d’Iavne (70) formeaza la Iavne (Iasmina) o yesiva la care sunt instruiti rabinii pentru rezistenta prin conceptul de ‘Stat Spiritual Evreu’. Poporul este unit nu prin unitatea de teritoriu ci PRIN UNITATEA ÎN CREDINTA. Evreii crestini refuza sa se alature insurgentilor. 67 Apostolii Petru si Pavel martirizati la Roma. 68 Nero se sinucide, Galba imperator. 98

Slide 102: 

69 - 79 Vespasian imperator. Vespasian si Titus vor înceta prigoana împotriva crestinilor, având în vedere si refuzul acestora de a se alatura insurgentei iudeilor. Au loc treceri la crestinism în familia imperiala (Flavius Sabinus, fratele lui Vespasian). Fapt mentionat de Josefus Flavius în ‘Razboiul Iudeilor’. Perioada propice pentru dezvoltarea Bisericii crestine de la Roma. 81 – 284 81 – 96 Domitian imperator. Represiune asupra bisericii crestine de la Roma. Domitian va cauta sa distruga existenta crestinismului în rândul cavalerilor si aristocratiei romane, în încercarea de a reimpune cultul zeilor. Cad Domitilla, consulul Achilio, Glabrione, consulul Flavius Clementinus (var cu Domitian). 97 – 105 Evarist Papa 96 – 98 Nerava imperator; (98-117) Traian imperator. Vor desavârsi expansiunea imperiului în Sud-Estul Europei si Asia Mica. Cuceresc Armenia, Assiria, Mesopotamia, Dacia. Politica privind crestinii este mai relaxata. Ierusalimul este partial repopulat cu evrei crestini, loiali imperiului. Au loc lupte interne si rascoale în Iudeea. În urma unei rascoale a iudeilor, Simeon (care l-a înlocuit pe Iacob cel Mic la conducerea Bisericii de la Ierusalim) este ucis în anul 107. Locul lui este luat de Ioan de Efes (107-117). Ignatiu de Antiohia (prezbiterul Bisericii din Antiohia) este dat spre a fi sfâsiat de animale în amfiteatrul de la Roma (110). Policarp va pastorii comunitaile crestine, pâna în 156, în calitate de episcop de Smirna. 105-115 Alexandru I Papa 99

Slide 103: 

117-138 Hadrian împarat. Stabileste granita pe Eufrat, încheind pacea cu Partii. O rascoala a iudeilor din 117 este înfrânta de trupele romane conduse de maurul Lucius Quietus. Acesta devine Legat al Iudeii. ) Hadrian era un mare admirator al culturii elene. Preconiza unificarea imperiului prin sinteza culturii romane cu cea elena. Dorea sa edifice un consens comercial, edilitar si civic. În perioada 128-138 îsi va stabili resedinta la Atena. 115-125 Papa Sixt I ; 125-136 Papa Telsefor. 127 În urma participarii evreilor la o rascoala în Egipt, Adrian hotaraste lichidarea iudaismului, începând cu interzicerea botezului mozaic (circumcizia). În anul 130 viziteaza Ierusalimul si hotaraste reconstructia orasului ca urbe de tip roman, sub numele de Aelia Capitolina. Templul urma sa fie reconstruit si închinat lui Jupiter. 132 Dupa doi ani de pregatire, iudeii încep ultimul lor razboi împotriva Romei. Rabinul Akiva îl numeste pe Simon Ben Koshiba ‘Mesia’, cu numele Bar Kohba (Fiul Stelei), si conducator al armatelor iudee. Garnizoana condusa de Tinus Rufus si întaririle venite din Siria sunt înfrânte ; Ierusalimul este eliberat. Iudeii pedepsesc pe evreii crestini, care nu se alatura miscarii anti romane. Împaratul cheama legiunile din Bretania, conduse de Iulius Severus si preia conducerea campaniei. Este cucerita întâi Galileea. În anul 134 este cucerit Ierusalimul. Dupa o rezistenta îndelungata si distrugerea a cinzeci de localitati fortificate, cade ultima citadela : Beter (135), unde moare si Bar Kohba. 100

Slide 104: 

Iudeii vor mai rezista un timp în pesterile de la Marea Moarta (Ein Ghedi). Tinius Rufus va reconstrui Ierusalimul ca urbe romana sub numele de Aelia Capitolina. Templele lui Jupiter, Junona, Minerva vor fi construite pe ruinele Marelui Templu. Templul Afroditei este amplasat pe Golgota; a lui Zeus în Garizim si în Padurea Sacra, a lui Adonis în jurul grotei de la Bethleem. 135-155 Fiinteaza ultima comunitate de evrei crestini dintre cei dispersati în Cisiordania si Siria. Se vor numi Ebioniti (saraci) si vor adopta ‘Evanghelia Evreilor’. Nu recunosteau lui Iisus calitatea de Mesia si nici textele cuprinse în epistolele paveliene. 136 -140 Papa Igniu ; 140 -155 Papa Pius I ; 155 – 166 Papa Ancient 150 Iehuda Bar Ylai din Usha formeaza o noua Yesiva în Tveria. 155 Policarp de Smirna martirizat. 162-180 Marc Aureliu imperator. Emite Kaina Dogmata (Noi decrete) împotriva crestinilor din cauza miscarii eretice crestine a montanistilor . Miscarea Montanistilor apare în Frigia (160). Numita si ‘Miscarea Noii Profetii’ (Tertulian a fost el însusi montanist) ea are un spirit de devotiune, recomanda asceza, intoleranta fata de practicile pagâne si avea un puternic spirit anti roman si anti statal. Li se opun, din interiorul crestinismului apologetii : Melitone, Atenagora, Apollinnare ; care cer loialitatea crestinilor fata de statul Roman si se opun manifestarilor fanatice ale montanistilor. Marc Aureliu va reactiona prin emiterea Kaima Dogmata: urmarirea si persecutarea crestinilor care nu respecta legile statului. Apogeul este atins la Lyon unde mii de crestini montanisti sunt ucisi. Printre ei si apologetul Iustin. Biserica crestina din Lion, decimata, este curând revigorata datorita lui Irineu. 101

Slide 105: 

193-211 Septimiu Sever imperator. Relaxeaza politica antievreiasca si în egala masura anuleaza prigoana împotriva crestinilor. Este adeptul sincretismului religios (coexistenta religiilor). Numeste un presedinte (nashi) din rândul învatatilor iudei din Tveria. Nashi va fi Iehuda Bar Ylai. În 212 va acorda evreilor cetatenie romana (o data cu toate popoarele supuse imperiului.). În Ierusalim revin evreii din alte teritorii. Cea mai semnificativa, ca numar, este comunitatea revenita din Babilon în urma prigoanei persane (212-241). Deasemeni este asimilata la mozaism populatia Tadmoreeana, dupa înfrângerea ei de romani (273). C.V.2 ÎN ANII OCUPATIEI BIZANTINE 284 – 638 284 Conducerea Imperiului este împartita între Diocletian (de Apus) si Maxentiu (de Rasarit). 311 La sfârsitul vietii imperatorul Galeriu decreteaza toleranta religioasa pentru crestini. 306-337 Constantin celo Mare imperator. 312 Constantin învinge pe Maximus la Ponte Milvio (pe Tibru) sub semnul lui Iisus (crucea în sase colturi). 314-335 Papa Silvestru la Roma. 102

Slide 106: 

324 Constantin învinge pe Liciniu în Orient. Legiunile de soldati crestini participa la eliberarea Anatoliei. Constantin declara crestinismul religie de stat. Începe imperiul Romano-Crestin. Capitala imperiului se stabileste la Constantinopol. Palestina si Ierusalimul trec sub conducerea evreilor crestini. Acestia adopta toponime elene. Pe Golgota este construita Biserica Sfântului Mormânt. Evreii crestini repopuleaza Ierusalimul. Zidul Plângerilor ramâne sub jurisdictia comunitatilor de evrei mozaici. 325 Conciliul ecumenic de la Niceea. La Niceea se definesc criteriile de apartenenta la ‘catholica eclesia’ : Acceptarea tezei fundamentale : ‘Fiul este Dumnezeu din Dumnezeu, lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, generat nu creat, consubstantial cu tatal’. Ordinea scaunelor episcopale : Roma, Alexandria, Antiohia Aria de jurisdictie a episcopilor celor trei patriarhii. Data Pastelui stabilita de comun acord (nu s-a respectat datorita diferentelor de calendar între Orient si Occident). Celibatul clericilor (cu care nu vor putea locui decât mamele si surorile). 103

Slide 107: 

351-353 Rascoala a evreilor mozaici de la Ierusalim. Sunt înfrânti, titlul de ‘nashi’ (conductor al Comunitatilor cu drept de reprezentare în fata autorittilor este desfiintat, localitatile Tveria, Tzipori si Bet Gallus sunt darâmate. Ierusalimul ramâne oras deschis celor doua religii; este permisa vizitarea locurilor sfinte. Misionarii crestini Ilarion si Hariton îndeamna la construirea de biserici si manastiri pe tot teritoriul Palestinei. 363 Începe confruntarea între Romani si Persi. Ofensiva lui Constant al II-lea înfrânta. Valentian, imperator crestin (363-375). Se dezvolta episcopia crestina din Milano sub conducerea lui Ambroziu (347-397). Scade influenta papilor de la Roma. Pâna în 392 o perioada tulbure în Occident, dupa care Teodosiu I devine imperator unic, cu intentia de a mentine imperiul prin credinta crestina si institutiile ei. Un incident din perioada lui Teodosiu ilustreaza gradul de intoleranta la care ajunsese clerul crestin fata de poporul primilor crestini. În anul 387, la Callinico, oras pe malul Eufratului, crestini fanatici au incendiat o sinagoga. Împaratul Teodosiu I, desi crestin, cere episcopului de Milano, Ambrozie, sa reconstruiasca sinagoga cu banii episcopiei. Episcopul de Milano Ambrozie îi scrie : Va fi asadar un templu al nelegiuitilor iudei construit pe cheltuiala Bisericii’. (Ambrozie Scrisoarea 74) 451 Marea schisma crestina. Separarea bisericilor: Biserica de la Roma (catolica) Biserica de la Constantinopol (ortodoxa) Episcopul Juvenal (de la Ierusalim) se alatura Bisericii de la Constantinopol dar majoritatea evreilor crestini se alatura comunitatilor evreesti din Samaria. Crestinii devin minoritari în Ierusalim. 104

Slide 108: 

476 Caderea Imperiului Roman de Apus. 527-565 Justinian împarat. Va reinstaura dominatia ortodoxismului în Ierusalim. Drepturile evreilor mozaici vor fi limitate. 614 Evreii mozaici din Galileea si Nazaret se alatura persilor, ajutându-i sa ocupe Ierusalimul. Clerul mozaic va declansa o prigoana de amploare împotriva populatiei crestine. Vor fi darâmate numeroase biserici. Preotul Zaharia si fruntasii crestini sunt goniti din oras. 627 Pace între persi si bizantini. Revenirea clerului ortodox se face printr-o procesiune condusa de împaratul Heraclius. Clerul ortodox prigoneste pe mozaici… 638 Califatul Arab, ocupa Ierusalimul si Palestina. 105

Slide 109: 

C.V.3 ÎN ANII OCUPATIEI CALIFILOR 638 – 1099 625 Expasiunea Araba se apropie de Palestina. Armata organizata de Profetul Mahomed este privita cu teama de populatie. Evrei, crestini si pagîni, deopotriva îsi trimit delegatii cu daruri pentru a obtine “Act de Protectie”(firman). Încep lupte între armatele arabe si legiunile bizantine (632-638). Acestea din urma sunt nevoite sa abandoneze Siria si Palestina, dupa bataliile de la Bet Sen (635) Si Valea Iarmukului (636). În 638 Ierusalimul este ocupat de trupele musulmane. Comandantul trupelor bizantine paraseste orasul lasând la conducerea acestuia pe episcopul crestin Sofronie. Acesta preda orasul califului Omar. Tratatul încheiat prevedea respectarea locasurilor de cult si o anumita toleranta în practicarea celor trei culte: mozaic, crestin si musulman. Teritoriul cucerit va fi numit de arabi ‘Falastin’. Din cauza lipsei consoanei ‘P’ din vocabularul arab. 661 Califul Muawaia îi ia aliati în oras pe iudei. Va sprijini colonizarea lor în Liban si le da conducerea orasului. Este construita Marea Moschee a lui Omar pe ruinele Marelui Templu mozaic. Se construiesc moschei pe tot teritoriul Palestinei. 106

Slide 110: 

717 Califul Omar al II – lea instituie un regim de teroare religioasa. El începe cu masuri fiscale de genul ‘taxei pe cap’ (de necredincios musulman). Continua cu alte restrictii. Ne musulmanii nu aveau voie sa construiasca sau sa repare locasuri de cult. Nu li se permitea sa oficieze procesiuni rituale sau sa afiseze insemnele de cult (crucea, steaua lui David, steaguri, icoane, etc) în locuri publice. Nu aveau voie sa împiedice rudele sa se converteasca la mahomedanism. Nu aveau voie sa adopte obiceiuri musulmane, sa participe la sarbatori musulmane. Nu aveau voie sa construiasca locuinte mai înalte decât ale musulmanilor. Ciudat de asemanatoare cu cele aplicate în istorie de alte regimuri intolerante sau xenofobe, pe criterii religioase sau nu - Inchizitia, fascismul, comunismul, etc Califii din dinastia Abas au impus semne distinctive în vestimentatia ‘necredinciosilor’. Iudeii trebuiau sa poarte palarii galbene, crestinii palarii de culoare albastra, iar ceilalti necredinciosi palarii de culoare rosie. Au loc campanii de trecere fortata la mahomedanism. Datorita opozitiei hotarâte, atât a mozaicilor cât si a crestinilor (care încep un exod în masa din Ierusalim, ne vrând sa renunte la credinta) autoritatile musulmane sisteaza convertirea fortata. Cei ce o vor accepta vor primii functii publice. O vor face membrii unor familii cu stare iudee (si mult mai putin crestinii). Acestia se vor constitui în factor de sprijin în infrastructura puterii musulmane. Practicarea cultului de origine o vor tine în mare secret. Biserica Sfântului Mormânt, de pe Golgota este darâmata. Comunitatile crestine în Palestina sunt grupate în Ierusalim, Tveria, Bethleeem, Nazaret si localitatile maritime. Comunitatile iudeilor sunt grupate în Galileea, Neghev si la Ierusalim. 107

Slide 111: 

998 Beduinii din tribul Tay sunt desemnati sa guverneze Palestina în numele califilor. Acestia se declara independenti. Urmeaza o perioada de razboaie civile pâna la venirea cruciatilor. Fenomen ce va diminua viata economica, ruinând comunitatile locale si determinând o micsorare a numarului de locuitori din Palestina.Vor fi izgoniti de Cruciati. C.V.4 ÎN ANII OCUPATIEI CRUCIATILOR 1099 – 1291 1096 Regatele crestine, o data constituite înjtr-o alianta (care va duce la formarea Imperiului Romano-German), sub conducerea spirituala a papilor, îsi canalizeaza forta expansiva sub stindardul eliberarii Mormântului Sfânt. Începe prima Cruciada. Trupele de mercenari conduse de nobili Franci se deplaseaza spre Ierusalim. În drumul lor practica exterminarea ne crestinilor. În speta din comunitatile evreesti întâlnite. Motivul religios (vina poporului evreu de a îl fi omorât pe Iisus) era de fatada. Iisus a fost ucis, dupa cum am vazut, de oligarhi ai Sanhedrinului Mozaic si de acei evreii din Ierusalim, incitati de marele cler mozaic de atunci. Se masca faptul ca fara apostolii evrei crestini, popoarele crestine nu ar fi fost… crestine. Era perioada în care, spre exemplu textul Lucanian ‘Faptele Apostolilor’ va fi ‘ascuns’ uzului crestinului ‘de rând’. Era si firesc deoarece argumentul ‘vinei’ poporului Evreu nu ar mai fi avut… argumente. Motivul real era mai prozaic : jaful evreilor, care erau înstariti. Metoda se va aplica aproape noua sute de ani. 108

Slide 112: 

Are loc lupta pentru Ierusalim. 30.000 de luptatori iudei se apara cu disperare si eroism. Marea majoritate cad în asediu. Pe 15 iulie orasul este cucerit. Cei prinsi sunt vânduti ca sclavi nobililor crestini. Ceilalti iudei se retrag la Askelon unde vor continua rezistenta pâna în 1153. Comunitatile de crestini predau zona lor fara lupta. Perioada cruciatã a lãsat pe teritoriul Palestinei numerose biserici crestine, mãnãstiri si forturi, ale cãror urme se gãsesc si azi. Multe din ele au fost transformate în moschei. Comunitãtile de iudei erau grupate în zona ruralã deoarece cruciatii nu au omorât aici oameni, având nevoie de produse agricole pentru garnizoanele lor. Iudeii erau tratati la fel ca orice ne crestini. Cu mici exceptii li se interzicea stabilirea la Ierusalim. Astfel un grup de 300 de rabini practicanti ferventi ai cultului mozaic, din Franta si Anglia, primesc dreptul de a locui la Ierusalim (1210-1211). Comunitãti mai mari de evrei sunt la Askelon, Accra si în Galileea. Localnicii, fie ei crestini sau iudei, practicau agricultura, micile meserii, comertul. Godefroy de Bouillon este proclamat Rege al Ierusalimului. Nobilul franc Tancred devine Print de Galileea. Regatul Crestin înfiintat este numit ‘Regnum David’ si în unele acte ‘Israel’ El se întindea de la muntele Hermon si Damasc în Nord pâna la portul Eliat în Sud. 109

Slide 113: 

1177 Alianta între Egipteni, Sirieni, Irakieni (condusã de Saladin), în a se opune celei de a dou-a cruciade, reuseste sã ocupe Gaza. A dou-a cruciadã se împotmoleste în fata Damascului. 1191 A trei-a cruciadã, condusã de Richard Plantagenetul (‘Inimã de Leu’) si Filip August, reuseste sã recucereascã de la Alianta Arabã portul si cetatea Accra. Neântelegeri apãrute între conducãtorii ei fac ca armata crestinã sã nu valorifice fuga în derutã a trupelor arabe. Este încheiatã pace cu Saladin prin care este permis accesul liber la centrele de cult aflate în zona arabã. 1229 A sase-a cruciadã este condusã de regele Friderich al II – lea. Ierusalimul este recucerit fãrã luptã, la fel ca orasele Lud, Ramala, Tzipori, Nazaret. În urma tratatului de la Iaffa Muntele Templului rãmâne în posesia Sarazinilor (pe el se afla Moscheia lui Omar). Cruciatii vor rezista pânã la venirea Mamelucilor (1291). 110

Slide 114: 

C.V.5 ÎN ANII OCUPATIEI MAMELUCILOR 1291 – 1516 1516 Mamelucii înving pe cruciati în batalia de la Accra. Restabilesc regimul musulman pe sistemul de organizare autarhica. Astfel Palestina este izolata de regatele crestine. Este interzisa intrarea calugarilor crestini, de teama ca vor introduce o data cu venirea lor perceptele inchizitiei. Mamelucii permit întoarcerea Evreilor. Fenomenul se va amplifica dupa Salv Conductul dat de Vatican (1488) prin care evreii persecutati pentru credinta de inchizitie pot pleca în Palestina. Astfel va începe o miscare umana de Reântoarcere a Evreilor în Palestina, cunoscuta sub numele ALIA. Ea va dura, cu variatii de intensitate, pâna în secolul XX. În schimb comunitatile crestine se vor diminua, mentinându-se mai mult pe teritoriul actualului Liban (Ritul Maronit). Dominatia Mameluca se termina o data cu invazia otomana. C.V.6 ÎN ANII OCUPATIEI OTOMANE SIONISMUL : GENEZA REÂNTOARCERII 1516 – 1917 1516 Trupele imperiului otoman ocupa Palestina si Egiptul, în urma bataliei de la Debek. 1481-1512 Baiazid Ilderim sultan. Revin grupuri mari de Evrei de rit Sefard (dupa 1492, data la care au fost izgoniti prin decret din Spania de regele Filip si Izabela, la presiunea iezuitilor condusi de Savonarola). 111

Slide 115: 

1700 - 1777 Soseste un val de evrei askenazi veniti din Polonia, în urma prigoanelor antisemite. Puterile crestine încearca sprijinirea emigrarii si implantarii de comunitati formate din sârbi, bulgari si greci. Metoda era de a plati visteriei turcesti importante sume de bani pentru ca acela care si-a mentinut credinta crestina sa devina ‘supus’ austriac, englez sau francez. Astfel aveau posibilitatea de a practica atât cultul crestin (catolic, ortodox sau protestant) cât si de a exercita o meserie pentru asigurarea existentei. Crestinii traiau în jurul asezamintelor religioase, care mai erau. 1789 Revolutia Franceza da drepturi egale tuturor cetatenilor, inclusiv evreilor din comunitatile aflate sub jurisdictie Franceza. Primul Sanhedrin legal din al evreilor din epoca moderna (1805) este tinut la Paris. 1830 - 1850 ALIA – Începutul miscarii de reântoarcere a Evreilor pe tarâmul strabunilor, urmare a chemarii Rabinului Alkalay de întoarcere activa în ‘Tarâmul promis’ . Rabin al unei mici comunitati mozaice sefarde de lânga Belgrad. Spre deosebire de practica rabinilor de a se ruga ca Iahve (Dumnezeu) sa îi duca înapoi în ‘Tarâmul Promis’, el militeaza pentru reântoarcerea efectiva a evreilor în Palestina, cu sprijinul tuturor comunitatilor evreesti din Galut (diaspora evreiasca). Grupul de adepti creste pâna la decesul rabinului. Acestia duc aceste idei în comunitatile de provenienta. Printre ei este si tatal lui Thomas Herzl, din Comunitatea Evreiasca din Budapesta ; bancher. 112

Slide 116: 

Fiul sau va dedica viata lui si averea familiei realizarii practice a acestui deziderat, realizând coagularea Miscarii de Reântoarcere a Evreilor (ALIA) în jurul Congresului Mondial Sionist de la Basel (1897). 1850-1914 Actiuni individuale ale unor magnati evrei pentru Reântoarcere. Dezvoltarea miscarilor Sioniste în tarile Europene si SUA devine motorul si sponsorul principal (prin organizatiile de tip Joint) al diverselor etape de Reântoarcere. Constiinta nationala se dezvolta în comunitatile evreesti din Europa în baza a doi vectori sociali: 1. Succesiunea a doua stari de spirit în comunitatile din Europa: de integrare în majoritate a evreilor; de rezistenta si organizare în fata manifestarilor de intoleranta si antisemitism din partea populatiei crestine. Cum aceasta succesiune avea timpi diferiti în diferite tari Europene, inclusiv Imperiul Rus, comunitatile evreesti erau într-o continua cautare de solutii. 2. Formarea constiintei nationale. Ralierea evreilor în jurul Credintei Mozaice si a vointei de a se Reântoarce în ‘Tinutul Fagaduit’ pentru a reface Tara lui Israel. Un mare numar de emigranti au luat drumul Americii (de unde, peste nici 70 de ani si pâna acum va veni principalul suport financiar al Joint-ului). O alta initiativa a fost a magnatului evreu Hirsh (finantator, printre altele a construirii cailor ferate din Balcani si Orient) de a trimite 7000 de evrei pauperi din Rusia în Argentina. Magnatul Rotchschild finanteaza direct (1870-1910) înfiintarea unor asezari compacte în Palestina. 113

Slide 117: 

1897 la Basel (Elvetia): primul Congres Mondial Sionist, initiat de Theodor Herzl. Provenind dintr-o familie de bancheri din Budapesta, absolvent al facultatii de drept din Viena, va intra în jurnalistica. În calitate de corespondent de presa la Paris, participa la isteria provocata de procesul Dreyfuss, pe parcursul a zece ani de zile, în Franta. Acest fenomen îl face sa vada ca singura solutie este Reântoarcerea în Israel a evreilor. Scrie un text, ce va deveni primul manifest al Sionismului, ‘Der Judenstaat’ (Statul Evreu) în care preconizeaza înfiintarea unui Stat Evreu modern, multirasial si religios tolerant. Contacteaza magnati evrei (Hirsh, Rotchschild) fara succes datorita orgoliului sau si al lor (Rotchschild i-a spus, în bataie de joc, ca nu vede cum ar reface Statul Israel cu 100.000 de ‘shnoreri’-amarâti). Va lua legatura, prin Bismark si împaratul Germaniei Wilhelm al II-lea, cu sultanul Turc (în doua calatorii, vizitând si asezarile evreesti din Palestina). Acesta îi propune Reântoarcerea nelimitata a evreilor pe pamântul lor, în schimbul acoperirii deficitului enorm al visteriei imperiului Otoman. Marii bancheri evrei din Europa nu îl sprijina. Se va îndrepta spre miscarile de tineret (Chovevei Zion) spre intelectualitatea nationalista evreiasca, spre evreii ‘de rând’ din toate tarile Europei. Eforturile sale sunt încununate de Congresul Evreilor de la Basel – Elvetia (1897). 114

Slide 118: 

Sunt definite directile de actiune (organizatorica, financiara, religioasa, culturala) pentru Reântoarcere. În timp organizatia va lua numele de ‘Congresul Mondial Evreiesc’. Reântoarcerea va continua atât prin voluntariatul tinerilor evrei din Europa, cât si prin emigrarea familiilor din zone supuse miscarilor anti semite (Rusia, Galitia, Lituania, Polonia, Bielorusia), sau a miscarilor revolutionare (1905). La intrarea trupelor Engleze (conduse de gen. Allenby) în Palestina, în 1917 – 1918 populatia, formata din 560.000 de Arabi, 55.000 de evrei traia pe un teritoriu arid si saracit de administratia Turca; de razboi si blocada. Tineri evrei si familii vin sa cultive pamântul în Israel . Alia-ua evreilor se extinde de la zonele urbane spre cele rurale. Evreii noi veniti reiau ocupatii agricole în conditii foarte grele secând mlastini; facând fata penuriei alimentare si bolilor (în speta malaria). De mentionat ca primii evrei emigranti, care au înfiintat localitati agricole în zone aride au fost cei din România (condusi de Mose David Iancovici). Au urmat cei din Yemen (1882), Rusia (bilumilii, începând cu 1903), Ucraina si Basarabia (halutimii, 1905-1925). Acestia din urma vor forma primele comunitati satesti, asemanatoare cu primele comunitati agricole crestine; forme de organizare având o pregnanta asemanare cu modelul esenian din perioada lui Iisus. Primul a fost kibutul Dgania (înfiintat la initiativa lui Iosif si Miriam Baratz). 115

Slide 119: 

C.V.7 ÎN ANII OCUPATIEI BRITANICE 1917 - 1948 1917 La intrarea trupelor Engleze (conduse de gen. Allenby) în Palestina, în (1917 – 1918) populatia, formata din 560.000 de Arabi, 55.000 de Evrei traia pe un teritoriu arid si saracit de administratia Turca; de razboi si blocada. 1918 In ianuarie 1918, dupa Declaratia Balfour data la Liga Natiunilor de la Geneva, au loc contacte între reprezentanti si lideri ai miscarilor Sioniste (Miscarea Nationalista Evreiasca, statutata în urma Congresului de la Basel -1886. Scopul ei era Reîntoarcerea Evreilor pe teritoriul Vechiului Israel, pentru a îsi restabili un Camin National, punând capat peregrinarii si persectiilor - ca minoritari - în tari straine) si Pan Arabe (Miscare Nationalista de formare a Marelui Stat Arab - care ar fi inclus actualul teritoriu din Iran, Irak, Arabia Saudita, Iemen, Palestina, Siria, Sinai ; initiata de Emirul Hussein, la începutul secolului XX, având ca mentor pe Lordul Lawrance si consilieri militari Englezi). 1918-1919 Tratativele între presedintele Congresului Mondial Evreiesc, Weitzmann (Chaim Weizmann lider al Congresului Mondial Sionist, unul dintre primii membrii ai organizatiei de tineret Chovevei Zion din Berlin (Cei ce iubesc Zion-ul – anii 1870 – 1880 - care militau practic pentru Reântoarcerea în Israel); principal negociator între 1918 -1948; primul Presedinte al Statului Israel dupa mai 1948) si Emirul Feisal - viitorul conducator al Arabiei Saudite. 116

Slide 120: 

Tindeau catre o ‘Alianta Semitica’ dar interesele Angliei si Frantei au blocat acest moment unic de posibila colaborare, ducând la un razboi ‘între veri’ ce dureaza pâna acum. În vara anului 1918, Chaim Weizmann are o întâlnire la Akaba, port la Marea Rosie în peninsula Sinai, cu Feisal (fiul emirului Hussein si lider al Revoltei Arabe din timpul primului Razboi Mondial). El sustine ideea unei aliante în tratativele de pace de la Paris. Feisal spera sa obtina sprijinul Sionist în lupta de culise pe care o ducea cu diplomatia Franceza pentru cotrolul Siriei. Punctul culminant (pozitiv) apare în decembrie 1918, la un prânz oferit de lord Rotchschild. Aici Feisal declara (conform unor notite ale lui T.E.Lawrence, consilierul sau) ‘Nici un Arab nu poate sa fie suspicios în ce priveste nationalismul Evreu…spun Evreilor Bine ati venit Acasa si vom coopera cu ei în limitele Statului Arab’ (Statul Arab, în viziunea lui Feisal cuprindea Palestina, în totalitate, urmând a se stabili o forma de autonomie pentru teritoriul acordat Evreilor, în cadrul acestui stat). Se semneaza o Declaratie Comuna în care se traseaza directiile de principiu ale relatiei între Statul Arab si Miscarea Sionista. Conditia Emirului a fost ca aceasta sa ramâna secreta pâna la declararea independentei Statului Arab, si în urma respectarii articolelor si conventiilor de catre ambele parti. Interesanta este forma de prezentare de la începutul Protocolului : 117

Slide 121: 

‘Majestatea sa Regala Emirul Feisal, reprezentând si actionând din partea Regatului Arab din Hejaz, si Dr. Chaim Weizmann, reprezentând si actionând din partea Organizatiei Sioniste, în numele originii comune rasiale si a legaturilor stravechi existente între poporul Arab si Evreu, si realizând ca modul cel mai sigur pentru atingerea aspiratiilor nationale este pe calea unei strânse colaborari în dezvoltarea Statului Arab si a Palestinei, dorim sa confirmam buna întelegere ce exista între cele doua parti, asupra urmatoarelor Articole…’ Privind ce se întâmpla acum nici nu ar fi de crezut ca a existat o astfel de Declaratie… Se garanta evreilor emigrarea libera si asezarea lor pe teritoriul Palestinei. Se ofereau garantii reciproce în ce priveste siguranta arabilor si a posesiunilor acestore, precum si sprijinul financiar, asistenta tehnologica, acordate de evrei pentru dezvoltarea economica a populatiei arabe din Palestina. O saptamâna mai târziu partea sionista convine cu partea araba câteva cerinte esentiale: Portul Haifa va fi zona libera pentru ambele parti; Akaba va deveni port liber. Pe 6 februarie 1919 Emirul Feisal, în cuvântarea sustinuta în fata Conferintei de Pace de la Paris, în care solicita independenta Arabiei, mentioneaza acordul si garantia sa pentru o Palestina : enclava a ‘Sionistilor Evrei’. Speranta lui Feisal era ca Weitzmann sa sprijine total pe arabi în diferendul lor cu Franta pentru litoralul Sirian, formând o ‘Antanta Semitica’. 118

Slide 122: 

Weitzmann era dependent de politica Engleza ce avea în vedere doar împartirea Orientului Mijlociu între Anglia si Franta, sub forma asa numitelor ‘Mandate’ ce le asigura controlul puterii si a resurselor petroliere. Ambele mari puteri nu doreau un Stat Arab puternic, detinator al majoritatii câmpurilor petroliere. Pe scurt principiul Roman ‘Divide et impera’ a fost de ne depasit pentru miscarea Sionista. Weitzmann sfatuieste pe Arabi sa nu se interfereze cu Francezii în problema litoralului Sirian. În vara lui 1919 Feisal întrerupe întâlnirile cu partea sionista si adopta doctrina Palestinei Arabe, indica emisarilor evrei sa poarte tratative directe cu arabii Palestinieni si în toamna lui 1919 întrerupe orice tratative cu evreii sionisti. Tratatul ramâne secret, ne fiind mentionat ani multi nici de partea conducerii arabe, nici de evrei. Din toamna anului 1919, coincidenta sau nu, încep rascoale arabe în Palestina. Sunt atacate asezari evreesti, sute de evrei macelariti. Englezii reactioneaza slab, având în vedere interesele viitorului Mandat Britanic în Palestina. În aceste conditii Comisia de la San Remo elaboreaza Harta Mandatului Britanic în Palestina. Se stabileste o granita fireasca între evrei si arabi : Iordanul. Între Iordan si Marea Mediterana evreii, De la Iordan spre Peninsula Arabica, palestinienii. Era rezolvata astfel problema neinterferarii celor doua parti aflate în conflict în teritoriu si a securitatii ambelor parti, de o parte si de alta a fluviului Iordan. 119

Slide 123: 

1920-1948 Palestina sub mandat britanic. Evreii se confrunta cu mixajul revoltelor arabe si a intereselor britanice în zona. Britanicii vroiau sa mentina în sfera lor de influenta noul stat Arabia Saudita, precum si accesul privilegiat la resursele petroliere din Irak, Arabia Saudita, Iran, Kuweit, Emiratele din Golful Persic. De aceea revoltele arabe din Palestina erau un semn ca ‘relatiile speciale’ cu Miscarea Sionista trebuiau temperate. Drept urmare, începând cu 1922, primirea de evrei în Palestina este limitata la 50.000-75.000 pe an. Mai mult : din dorinta de a stabili un stat tampon cu Arabia Saudita Marea Britanie formeaza la Vest de Iordan Statul Iordanian (condus de familia Hasemita fidela coroanei, pe care o va sprijini economic, înarma modern si instrui sub conducerea generalului englez Glubb). Astfel ca partea destinata palestinienilor nu mai exista, razboaiele ulterioare ducându-se între arabi si evrei pe partea destinata evreilor. 1939-1945 Holocaustul evreilor în Europa. Interdictia emigratiei de catre britanici va mari enorm numarul victimelor. Apar organizatii evreiesti care aduc ilegal grupuri de evrei în Israel si organizeaza atentate la Ierusalim împotriva armatei Britanice. 120

Slide 124: 

C.V.8 ÎN ANII STATULUI ERETZ ISRAEL 1948 – 2005 1948 La 15 Mai, o data cu retragerea Britanica, Ben Gurion declara independenta Statului Eretz Israel. În aceasi noapte încep confruntarile primului Razboi arabo-israelian, încheiat prin armistitiu la 20 iulie 1949. Vor urma confruntari continue pâna azi. Din punct de vedere religios statul evreu este tolerant dar nedoritor de a-si aminti de originile iudaice ale crestinismului. Din informatiile pe care le am (1994), la Ierusalim exista o comunitate de Evrei crestini de circa 3.000 de oameni, provenita din casatorii mixte. Nu este bine vazuta de conationalii lor mozaici. Exista deasemeni crestini de origine palestiniana (de rit maronit, ca si crestinii din Liban), mai ales la Bethleem, Ramala, în Cisiordania. În contemporaneitate exista câteva curente pro crestinism de sorginte iudaica. Mentionez pe cel al Iudeilor Mesianici. Iudaismul Mesianic este o miscare religioasa al carei aderenti sustin ca Isus din Nazaret (cu numele evreiesc ‘Yeshua’) este, pe de o parte, Messia Evreilor reânviat, pe de alta parte având o origine divina. În 1993 erau 160.000 adepti în Statele Unite si 350.000 în lume. În 2003 existau circa 150 sinagogi Mesianice în Statele Unite si cca 400 în lume. Evreii Mesianici practicanti se considera observanti autentici ai Torei si de formatie Culturala Iudaica. Mesianismul Iudaic este considerat de Evreii de Rit Mozaic si de multe rituri crestine ca fiind o forma de Crestinism. 121

Slide 125: 

Mesianismul Iudaic s-a format în Sec. XIX. Congregatii de Evrei Crestini s-au format prima oara în Anglia. Ea a fost fondata de 41 de Evrei Crestini sub numele ‘Beni Abraham’. Era o forma de Crestinism cu ‘background’ Iudaic. În 1866 ia fiinta ‘Alianta Evreilor – Crestini din Marea Britanie, ale carei ramuri se regasesc si azi în Europa si Statele Unite. În 1915 ia fiinta Alianta Internationala a Evreilor – Crestini din America (‘The Hebrew-Christian Alliance of America’ – HCAA). În 1925 se formeaza Alianta Internationala a Evreilor – Crestini (‘The International Hebrew-Christian Alliance’ – IHCA). Iudaismul Mesianic este revigorat de Martin Chernoff (presedinte HCAA). În 1975 HCAA devine Alianta Mesianica din America (‘Messianic Jewish Alliance of America’ – MJAA), de care se disociaza congregatii mai mici (cum ar fi Messianic Israel Alliance, First Fruits of Zion, and the Coalition of Torah Observant Messianic Congregations). Teologic Iudaismul Mesianic este studiul lui Dumnezeu si al Scripturii din perspectiva sa. Canonice sunt Vechiul Testament, Noul Testament ca fiind un text inspirat de Dumnezeu, Epistolele Sf. Paul considerate pe deplin congruente cu Iudaismul Mesianic (respinse de unele congregatii ca fiind canonice). Textele canonice sunt: Torah, Nevi’im, Ketuvim, Evangheliile dupa Matei,Marcu,Luca si Ioan, Faptele Apostolilor (Luca), Epistolele lui Ioan, Petru si Paul adresate Evreilor, Apocalipsa (Cartea Revelatiei din Noul Testament). 122

Slide 126: 

Doctrine Fundamentale: Dumnezeu – Credinta în Dumnezeul (Elohim) Biblic: atotputernic, omniprezent, etern, creator, infinit si binevoitor. Yehshua (Iisus) Messia – Messia Iudeu, ca fiind ‘YHVH’ (Ye Ho Vau He) întrupat ‘în carne’ si Salvatorul sufletelor. Torah Scrisa – Torah (Pentateuth), Cele Cinci Carti ale lui Moise sunt considerate ca fiind depline pentru convenantul cu Divinitatea. Se considera faptul ca Iisus a reafirmat si predicat Credinta sa în Torah. ‘Fii lui Israel’ au fost, sunt si vor ramâne a fi poporul lui Dumnezeu; facând parte din Planul sau Divin negând înlocuirea sa de orice fel de Biserica din Planul Divin. Biblia –Tanakh si Scrierile Apostolice (B’rit Chadasa’) sunt de Inspiratie Divina pentru Iudeii Mesianici. Eschatologia – Evreii Mesianici sunt adepti ai urmatoarelor credinte eschatologice: Ziua Sfârsitului, A Doua Venire a lui Iisus ca un Messia învingator, reconstruirea Israelului, reconstruirea celui de al trei-lea Templu, Reânvierea Mortilor (precum si Iisus a reânviat), Shabat-ul Milenar (domnia lui Iisus peste o lume având caracteristicile Paradisului). Legea Orala – Tora Orala încriptata în Talmud, observanta legilor iudaice si a traditiilor din Halaka. Nu sunt adeptii convertirilor. Acestea sunt rare si rezultatul unor identificari spirituale cu Iudaismul Mesianic, îndelung probate si urmarite de Comunitatea în care aspira cel vizat. 123

Slide 127: 

Ei considera reântoarcerea fiilor lui Israel raspânditi printre ‘Neamuri’ ca fiind în momentul reântoarcerii lui Iisus. Mentin respectarea celor 613 Mitzvot – uri. Sunt împotriva sacrificiior de animale sau de Evrei (sunt citati Rabbi Akiva si Rabbi Tarfon: ‘daca a fost în Sanhedrin, nimeni, nici o data nu poate fi omorât’ (Mishnah Makot 1:10). Se condamna indirect trimiterea la moarte a lui Iisus, Stefan, si a altor Evrei crestini, de-a lungul timpului de catre Sanhedrin). Practicarea legilor Torah duce la Sanctificare, nu si la Salvare; atribuita doar lui Messia. Atât Paul cât si Iisus au respectat în totalitate Comandamentele Torah. ‘Sa nu credeti ca Eu am venit sa distrug Legea ci sa o împlinesc’ (Matei 5:17-19 17). Paul (pe care deseori îl denumesc cu numele sau Evreesc : Sha’ul) a ramas un Phariseu Iudeu credincios, ucenic al lui Gamaliel cel Batrân, pâna la moartea sa; un continuu observant al legilor si traditiilor Iudaice. Cuprinse în conceptul ’Noua perspectiva asupra lui Paul’ ele au o mare importanta în Iudaismul Mesianic.Recomandarea Conciliului Rabinic al Iudeilor Mesianici este respectarea sarbatorilor Evreesti, Sabat-ul, regulile de dieta.Obiectia principala a Iudeilor Mozaici vs. Iudeii Mesianici consta în aceea ca, chiar daca Iudaismul este Mesianic, Yehoshua (Iisus) nu este Mesia. Iudeii Mesianici nu sunt recunoscuti ca Iudei în Statutul Israel si în Statutul Legii Reântoarcerii în Israel a evreilor din diaspora 124

Slide 128: 

Evreii mozaici ‘ortodocsi’ considera miscarea ca fiind o tradare, o forma subversiva de apostazie; mai rea decât orice forma de rit crestin manifestat deschis. Conform unui citat din Central Conference of American Rabbis (2008) ‘Pentru noi, în comunitatea Evreilor, oricine sustine ca Iisus este salvatorul sau nu mai este Evreu si este un apostat. Acestia se plaseaza în afara comunitatii Evreesti. Fie ca se numesc Crestini sau 'fulfilled Jew' 'Messianic Jew' sau în oricare alt mod este irelevant. Pentru noi este limpede un Crestin’. În acest selectiv Breviar de Fapte se ascunde o implicita întrebare, formulata ca titlu la un celebru roman despre primii crestini a scriitorului polonez Senkievici ’QUO VADIS DOMINE?’. POSTFATA : OPINIA AUTORULUI Lucrarea se doreste a fi reluarea unor marturii de acum doua milenii, focalizata pe rolul comunitatilor de evrei crestini în transmiterea Evangheliei lui Iisus la ne evrei. Demersul are trei motivatii: Rolul avut de evreii crestini în prima suta de ani de misionarism. Aparitia, evolutia si distrugerea comunitatilor de evrei crestini. Prezentarea unui breviar al unor momente istorice din parcursul vietii comunitatilor crestine din Ierusalim.. 125

Slide 129: 

O fac pentru ca a fost o mutatie de referinta, având ca ‘motor’ spiritual SPERANTA. Fenomen comparabil cu cel realizat de Moise, cu o mie doua sute de ani înainte de acel moment. Atunci când a edificat ‘UN POPOR PENTRU O RELIGIE’. De data asta, mesajul transmis de Iisus primilor evrei crestini (apostolii) a fost dat pentru oamenii din ‘Ierusalim si în toata Iudeea si în Samaria si pâna la marginea pamântului’. (Faptele Apostolilor p.1.8.) Anume dreptul de a alege ‘O RELIGIE PENTRU TOATE POPOARELE’. Dorinta de a scrie a pornit de la câteva observatii, care mi s-au parut stranii: Un popor, cel Evreu, aflat în lupta cu un imperiu (Roman) si condus de o casta tribala si religioasa dezbinata între a lupta numai pentru binele propriu sau pentru independenta nationala, era în asteptarea unui ‘TRIMIS SALVATOR’. Atunci când acesta apare, cum nu au fost obisnuiti, propovaduind întâi o schimbare morala prin credinta în Dumnezeul Tatal, iubire de semeni, egalitatea materiala si viata în comunitatea de tip esenian, acesta este ucis sub ochii acelora ce, cu o saptamâna înainte, l-au adulat. Poporul Evreu astepta pe MESIA VENIND CU FORTE SUPRANATURALE, asa cum a fost Moise, sau cum a relatat Ezechiel puterea lui Dumnezeu venita în sprijinul strabunilor iudei. (‘M-am uitat si iata ca a venit de la Miaza Noapte un vânt napraznic, un nor gros, si un snop de foc, care raspândea de jur împrejur o lumina stralucitoare.(…) 126

Slide 130: 

Tot în mijloc se mai vedeau patru fapturi vii (…) Fiecare din ele aveau patru fete, si fiecare aveau patru aripi (…) Aripile lor erau prinse una de alta. Si când mergeau nu se întorceau în nici o parte, ci fiecare mergea drept înainte. (Ezechiel p.1,5,6,9)). Nu le-a venit sa creada ca Iisus, cel înzestrat cu miraculosul har al tamaduirii, nu ar scapa de pedeapsa lumeasca. Atunci când l-au vazut arestat, ca oricare din ei, dupa ce l-au primit ca un Rege la Ierusalim l-au parasit. Demersul profetului Iisus pentru UNITATEA CREDINTEI ÎN DUMNEZEUL UNIC genereaza o lupta milenara între initiati, popoare, ce se închina si cred în acelasi filon ezoteric: fie ei MOZAICI sau CRESTINI, la care se adauga peste sapte sute de ani adeptii ISLAMULUI. Moise, mare initiat egiptean la Teba (sub numele de Horsasip) îsi finalizeaza în afara Egiptului menirea de a crea ‘UN POPOR PENTRU O RELIGIE’. Pithagora, la circa sapte sute de ani dupa el, aduce lumina adevarurilor initiatice din acelsi filon Teban în spatiul Elen, revigorând cultul din Delphi. Îsi încheie existenta ars în proporia casa de o revolta a ‘democratilor’ din colonia greceasca Croton (insula pe coastele Italiei). Un discipol al sau, Zamolxe va duce doctrina mentorului în teritoriile Dacice. Platon va fi cel ce va transpune doctrina Pithagoreica pentru urmatoarele patru ‘secole de aur’ ale spatiului Grec prin conducatori ca Pericle si Alexandru cel Mare. 127

Slide 131: 

Iisus, format la aceleasi izvoare ezoterice, prezervate de evreii Esenieni, pe tarmul Marii Moarte si în Delta Nilului, reia demersul extrapolînd ‘Poporul lui Dumnezeu’ de la spatiul iudaic la toate ‘neamurile’. Este anihilat prin crucificare. Apostolii vor începe drumul, ducînd CUVÂNTUL si LUMINA Evangheliei sale în afara ‘poporului ales’. Lungul sir al martirilor crestini, începând cu cei evrei de etnie, au fost oameni curati la suflet si în viata lor de zi cu zi. La fel cum martirii evrei mozaici ai mileniului doi erau familii pioase în credinta lor în Dumnezeu, la fel cum palestinienii credinciosi în Dumnezeu – Allah sunt înca un popor exilat al vremurilor în care traim… Oare numai pentru ca Dumnezeu are nume diferite?! Conceptul UNITATII PRIN CREDINTA ÎN DUMNEZEUL UNIC este ca o insula într-o mare de IGNORANTA si URA. Un posibil raspuns ar fi ca ORGOLIUL PUTERII, de orice sorginte ar fi, nu vrea sa existe o libera si deplina întelegere a acestui filon ezoteric comun. De ce? Pentru ca nu stie înca ÎN CE MOD SA ÎL ‘TINA ÎN FRÂU’. Privilegiile oligarhiei de orice fel nu s-au împacat nici o data cu libertatea spirituala prin autoguvernare a fiecarui om, pentru ca nu o poate controla, guverna în folosul ei. De aceea PUTEREA a folosit mai totdeauna un eficient instrument al dezbinarii: IGNORANTA SI FANATISMUL. Fiind evreu dupa mama, crestin ortodox dupa botez, nu pot decât sa citez pe istoricul Shlomo Lais privind destinul zbuciumat al poporului Evreu: 128

Slide 132: 

‘Ne vom multumi aici sa accentuam un singur fapt care ni se pare valabil pentru toate întrebarile si pentru altele, care apar în mintea noastra. Un raspuns obiectiv ce a rezistat tuturor timpurilor, care a fost enuntat cu mii de ani înainte de catre un ne evreu. Raspunsul proorocului Bileam madianitul ( Preot al templului din Madian, de la poalele muntelui Sinai, unde si Moise s-a retras acum trei mii de ani, expiind crima de a fi ucis un satrap egiptean, ulterior elaborând aici ‘Sepher Bereshit’ – ‘Cartea Minunata’, primind mesajul lui Dumnezeu de a elibera poporul Evreu din Egipt si de a îl conduce pâna la râul Iordan pentru a îl pune în posesia ‘Tarii Sfinte’) dat regelui Balak din Moab, când acesta l-a invitat sa blesteme triburile semitiei lui Israel, iesite de curând din robia egipteana: ‘CACI E UN POPOR DE SINE STATATOR, FARA A TINE SOCOTEALA DE CELELALTE NATII’ (Numerii 23.9.)’ As adauga doar: câteodata nici de proprii sai fii. Cele spuse de Bileam, într-adevar a fost un formidabil instrument de conservare al traditiilor evreesti: fiul ‘reântors’ este primit cu caldura si respect. Cel ce nu se întoarce la filonul traditiei mozaice nici nu îi este pomenit numele. Acesta este miezul intolerantei, si în acelasi timp al supravietuirii comunitatilor evreesti. Dincolo de aceasta realitate am încercat sa motivez o constatare. Cât de derizoriu este raspunsul omului la bunavointa lui Dumnezeu. Sau mai concret :CUM REUSESC SA DISTRUGA OAMENII CE LE ESTE TRANSMIS PRIN PROFETI. 129

Slide 133: 

În final, am o mica nelamurire : poporul Polonez este mândru de mostenirea morala si spirituala crestina,adusa de Karol Wojtila – Papa Ioan Paul ; de ce nu ar fi poporul Evreu mândru de mostenirea genezei crstinismului adusa de Jehoshua ?! Addenda La prelucrarea textului am utilizat variante ale Bibliei si diverse surse ale datarii istorice. Nu a fost nici specialitatea mea nici interesul de a dezbate diferentele. Am urmarit succesiunea faptelor care ar motiva demersul textului. De altfel nu este decât un text documentar, facut pentru propria mea instruire. Mesaros - Anghel Vasile 1992 - 2007 130

Slide 134: 

Bibliografie ‘Faptele Apostolilor’Apostolul Luca‘Vechiul Testament’ ‘Opere’ vol II Platon Editura Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti 1976 ‘Cuvinte de aur’Fabre d’Olivet Editura Typografie de la Ville, Paris 1873 ‘Mari initiati ai Ezoteriei Antice’Eduard Schourée Editura Gallimard, Paris 1923 ‘Treptele Initierii’Rudolph Steiner Editura Princeps Iasi 1993 ‘Istoria Israelului’Mose Maur Tel Aviv 1975 ‘Biserica în primele secole’Fracesco Paolo Rizzio Editura Serafica Roman 2002 131

Slide 135: 

132 Dedic munca depusa mamei si sotiei Raisa Thaci Gerschovici Anghel Magdalena Mesaros-Anghel Vasile Contact : Post Restant Oficiul Postal Nr. 38 Str. Teiul Doamnei nr. 19 Cod Postal 023573 Sector 2 Bucuresti Romania E-mail: mesarosanghel_vasile@yahoo.com; Mobil: 0731507381, 0720347745 Textul ‘Lupta Evreilor crestini pentru evanghelia lui Iisus’ a fost început în 1992, într-o perioada în care încercam sa ma înteleg pe mine însumi. Era demersul unui om care, suparat pe propria neîntelegere a vietii cotidiene,ia pixul sa scrie, la fel cum un taran îsi ia sapa si se duce sa sape în gradina sau la cîmp ca sa uite de necazurile zilei. De-a lungul anilor, textul a fost redocumentat, rescris de mai multe ori; i s-a îmbogatit aria de idei; proces care a fost aproape independent de cursul vietii personale; dar care mi-a adus si îmi aduce si acum o liniste interioara si bucurie: de a fi un evreu-crestin. Poate pentru evreii mozaici... si nu poate, aproape sigur, acest concept este un fel de struto – camila. Din punctul lor de vedere îi înteleg: acest popor niciodata nu a acceptat, prin reprezentantii sai, abateri de la fundamentele religiei mozaice. Si este normal: acest mod de a gîndi a mentinut timp de aproape doua milenii coeziunea în galut (diaspora) – dispersia pe întreg pamîntul a acestui neam. Cu tot respectul pentru aceasta traditie, si reusita în anul 1948 prin înfiintarea statului Eretz Israel, mai au înca o datorie: sa recunoasca în Jehosuah – Iisus cum spun crestinii, un adevarat frate care aduce cinste, onoare si bunatate poporului evreu. 14.02.09

Pentru a consulta textul în format editat : 

Pentru a consulta textul în format editat ? Selectati site-ul Google ? Introduceti cuvintele cheie: ‘evreu crestin’ si selectati ? Veti regasi lucrarea în primele 10 afisate pentru consultare Adresa site-ului este: http://www.scribd.com/doc/9141713/Lupta-Evreilor-Crestini-Pentru-Evanghelia-Lui-Iisus-Text-at

authorStream Live Help