LIMBA ROMANA

MIHAI EMINESCU: 

“Limba romana este singura in Europa care se vorbeste aproape in acelasi chip in toate partile locuite de romani” ( Mihai Eminescu)

PREZENTARE GENERALA: 

Limba română este o limbă indo-europeană, din grupul italic şi din subgrupul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italienei. Din motive de diferenţiere tipologică limba română mai este numită în lingvistica comparată limba dacoromână sau dialectul dacoromân. Limba română este una dintre cele şase limbi oficiale ale Provinciei Autonome Voivodina (Serbia). De asemenea este limbă oficială sau administrativă în câteva comunităţi şi organizaţii internaţionale, precum Uniunea Latină sau Uniunea Europeană (de la 1 ianuarie 2007).

RASPANDIRE PE GLOB: 

Limba română este vorbită în toată lumea de aproximativ 26 de milioane de persoane. Dintre acestea, 20 de milioane se află în România (unde româna, respectiv dialectul numit dacoromân este limbă oficială şi, conform datelor din 2002, limbă maternă pentru peste 90% din populaţie).

TABEL COMPARATIV: 

Ţări şi teritorii vorbitoare de limbă română

RASPANDIRE IN EUROPA: 

Folosirea românei ca a doua limbă este întâlnită între minorităţile etnice din România şi Republica Moldova. Româna este studiată şi predată în unele ţări est-europene, în care există comunităţi semnificative româneşti, cum ar fi Serbia (Voivodina), Bulgaria, Ucraina şi Ungaria. Institutul Cultural Român (ICR) organizează încă din 1992 cursuri de vară pentru perfecţionarea cadrelor didactice care predau limba română în aceste ţări. În unele şcoli bilingve, învaţă şi membri ai altor comunităţi etnice decât cea română, studiind româna ca limbă străină (de exemplu Liceul Nicolae Bălcescu din Gyula, Ungaria). Circa 400 000 de evrei vorbitori de limba română din România şi circa 40 000 de evrei din Republica Moldova au emigrat în Israel. De asemenea 550.000-1.500.000 de germani originari din România, din care majoritatea încă sunt cunoscători ai limbii române, trăiesc astăzi în Germania. Cursuri de limba română ca limbă străină sunt organizate în instituţii de învăţământ din 38 de ţări ale lumii, cum ar fi Spania, Italia, Germania, Olanda, Statele Unite, Argentina, Mexic, Suedia, şi altele

DIALECTELE LIMBII ROMANE: 

Este general acceptată ideea că limba română s-a format atât la nord cât şi la sud de cursul inferior al Dunării, înaintea sosirii triburilor slave în această zonă. Lingviştii consideră că limba română are 4 dialecte şi mai multe graiuri(subdialecte). Cele 4 dialecte sunt: Dacoromâna – vorbită în nordul Dunării şi Republica Moldova Aromâna (var. armâna) sau macedoromâna, vorbită pe arii relativ largi din Macedonia, Albania, Grecia, Bulgaria, Serbia şi România, unde există importante comunităţi aromâne, mai ales în Dobrogea. Se presupune că despărţirea dintre limba aromână şi dacoromână s-a produs între secolele al IX-lea şi al XII-lea. Meglenoromâna, vorbită pe o arie relativ mică în regiunea Meglen din sudul Peninsulei Balcanice. Se crede că meglenoromâna s-a separat mai târziu decât aromâna, şi anume aproximativ în secolul al XIV-lea, motiv pentru care asemănarea cu limba română actuală este mai pregnantă. Istroromâna, vorbită în câteva sate din nord-estul peninsulei Istria din Croaţia, geografic mult mai apropiată de Italia decât România, dar prezentând asemănări evidente cu limba română. Comunitatea de istroromâni se pare că există aici dinainte de secolul al XII-lea.

GRAIURILE LIMBII ROMANE: 

GRAIURILE LIMBII ROMÂNE

FORMAREA LIMBII ROMANE: 

Limba română provine din latina populară vorbită, NU din cea scrisă. Latina populară a fost numită şi latina vulgară, pentru ca în latină “vulgaris” = popular. Acest aspect al latinei stă şi la baza celorlalte limbi înrudite cu româna care fac parte din “familia limbilor romanice”. Specialiştii susţin că din fuziunea a doua limbi se naşte a treia, în care se impune cea mai evoluată. În cazul limbii române, limba dacă (elementul substrat) s-a contopit cu latina populară, ulterior adăugându-se şi alte influenţe: * Limbile slave - Influenţa slavă a fost prima survenită în timpul formării limbii române, datorită migraţiei triburilor slave (care traversau teritoriul României de astăzi). Influenţa slavă a continuat în Evul Mediu, în special prin folosirea limbii slave bisericeşti, în scop liturgic şi ca limbă de cancelarie, până în secolul al XVIII-lea. * Alte influenţe - Până în secolul al XIX-lea, româna a intrat în contact cu câteva limbi apropriate geografic de aceasta: * germană (de exemplu: cartof < Kartoffel; bere < Bier; şurub < Schraube) * greacă (de exemplu: folos < ófelos; buzunar < buzunára; proaspăt < prósfatos) * maghiară (de exemplu: oraş < város; a cheltui < költeni; a făgădui < fogadni; hotar < határ; chip < kép) * turcă (de exemplu: cafea < kahve; cutie < kutu; papuc < papuç) * Neologisme - Începând cu secolul al XIX-lea, multe neologisme împrumutate din alte limbi romanice, în special din franceză şi italiană, au pătruns în limba română (de exemplu birou, avion sau exploata). S-a estimat că aproximativ 38% din cuvintele româneşti sunt de origine franceză sau italiană. Câteva cuvinte de origine latină au pătruns în limba română de două ori, odată în nucleul lexical (vocabularul popular) şi ulterior ca neologisme. De obicei, cuvântul popular este un substantiv, iar neologismul este adjectiv (de exemplu: frate / fratern, apă / acvatic, deget/digital, simţământ/sentiment, înger/angelic, frig / frigid, ochi / ocular).Recent au intrat în limbă multe cuvinte englezeşti.

VOCABULAR: 

Structura etimologică a acestuia se prezintă astfel: * Elemente romanice 71,66%, din care o 30,33% latineşti moştenite o 22,12% franceze o 15,26% latineşti savante o 3,95% italiene Vocabularul reprezentativ * Formaţii interne 3,91% (majoritatea fiind bazate pe etimoane latine) * Slave total 14,17%, din care o 9,18% slava veche o 2,6% bulgăreşti o 1,12% ruseşti o 0,85% sârbo-croate o 0,23% ucrainene o 0,19% poloneze * Germane 2,47% * Neogreceşti 1,7% * Traco-dace de substrat 0,96% * Maghiare 1,43% * Turceşti 0,73% * Englezeşti 0,07% (în creştere) * Onomatopee 0,19% * Origine incertă 2,71%

ALFABET: 

Limba română a fost scrisă în istoria sa cu răbojuri sau vechi „rune“ europene, alfabete latine, greceşti, glagolitice, paleo-slave, alfabete de tranziţie şi în final din nou latine.Primele documente româneşti, care au ajuns până la noi, erau toate scrise cu ajutorul alfabetului chirilic, datorită influenţelor limbii slavone (limba slavă bisericească), care era folosită ca limbă de cult şi de cancelarie în spaţiul balcanic în secolele XI - XVII. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, învăţaţii Şcolii Ardelene, remarcând originea latină a limbii române, au început implementarea alfabetului latin. Alfabetul chirilic a continuat să fie folosit până în anii 1860, când limba română a început să fie reglementată oficial. Alfabetul glagolitic, inventat de Sfântul Chiril special pentru slavi O forma simplificată Alfabetul chirilic Alfabetul latin

EXEMPLU TEXT CHIRILIC: 

TATĂL NOSTRU scris cu caractere chirilice

PRIMELE ATESTARI: 

Folosirea numelui de română pentru limba noastră, precum şi a numelui de români pentru a desemna vorbitorii acestei limbi, nu a aşteptat întemeierea statului România. Deşi supuşii voievodatelor se desemnau ca "Ardeleni" (sau "Ungureni"), "Moldoveni" sau "Munteni", numele de "rumână" sau "rumâniască" pentru limbă este atestat în secolul secolului XVI la mai mulţi călători străini precum şi în documente româneşti ca Palia de la Orǎştie sau în Letopiseţul Ţării Moldovei. Cel mai vechi document păstrat, scris în limba română, este Scrisoarea lui Neacşu de Câmpulung, datând din anul 1521. Foloseşte alfabetul chirilic greco-slavon specific al limbii româneşti (şi diferit de cel rusesc). Palia de la Orăştie este o tipăritură veche românească, apărută în anul 1582. Este prima încercare de traducere parţială a Vechiului Testament în limba română.

VASILE ALECSANDRI - CANTECUL GINTEI LATINE: 

Cântecul gintei latine Vasile Alecsandri „Latina gintă e regină Între-ale lumii ginte mari; Ea poartă-n frunte-o stea divină Lucind prin timpii seculari. Menirea ei tot înainte Măreţ îndreaptă paşii săi. Ea merge-n capul altor ginte Vărsând lumină-n urma ei. Latina gintă e vergină, Cu farmec dulce, răpitor; Străinu-n cale-i se înclină Şi pe genunchi cade cu dor. Frumoasă, vie, zâmbitoare, Sub cer senin, în aer cald, Ea se mirează-n splendid soare, Se scaldă-n mare de smarald. Latina gintă are parte De-ale pământului comori Şi mult voios ea le împarte Cu celelalte-a ei surori. Dar e teribilă-n mânie Când braţul ei liberator Loveşte-n cruda tiranie Şi luptă pentru-al său onor. În ziua cea de judecată, Când faţă-n cer cu Domnul sfânt Latina gintă-a fi-ntrebată Ce a făcut pe-acest pământ? Ea va răspunde sus şi tare: ,,O! Doamne,-n lume cât am stat, În ochii săi plini de-admirare Pe tine te-am reprezentat!”