Transportul sanguin al oxigenului si dio...

Views:
 
Category: Entertainment
     
 

Presentation Description

No description available.

Comments

Presentation Transcript

Transportul sanguin al oxigenului si dioxidului de carbonReglarea respiratieiRespiratia tisulara : 

Transportul sanguin al oxigenului si dioxidului de carbonReglarea respiratieiRespiratia tisulara

Difuziunea alveolo-capilara : 

Difuziunea alveolo-capilara reprezinta trecerea gazelor din aer în sânge si invers prin traversarea membranei alveolo-capilare. Difuziunea depinde în primul rând de diferenta de presiune partiala a gazelor, ca si de proprietatile lor fizico-chimice sau grosimea si suprafata membranei alveolo-capilare. Pentru O2 presiunea în aerul alveolar este de 100 mmHg, iar în sângele venos 40 mmHg.Pentru CO2 presiunea în alveole este de 40 mmHg iar în sângele venos 46 mmHg.

Slide 3: 

Capacitatea de difuziune a plamânilor consta în abilitatea unui gaz de a trece prin membrana alveolo-capilara în unitatea de timp pentru o anumita diferenta de presiune partiala. Capacitatea de difuziune pentru O2 este de 15-20 ml/min/mmHg în repaus si de 40-80 ml în cursul efortului. Ca urmare a miscarilor respiratorii gazele componente ale atmosferei ajung la nivelul alveolelor unde vin în contact cu sângele capilar prin intermediul membranei alveolo-capilare

Slide 4: 

La individul normal în repaus cei 120 ml sânge capilar sunt înconjurati cam de 2 L aer alveolar ce constituie capacitatea reziduala functionala. Reteaua capilara are o suprafata de 90 m2 totalizând o lungime de aprox 1500 km. La nivelul membranei alveolo-capilare are loc schimbul de gaze prin difuziune, fenomen care depinde de mai multi factori: -diferenta de presiune partiala a gazelor -proprietatile lor fizico-chimice -grosimea si suprafata membranei de schimb

Slide 5: 

Diferenta de presiune partiala Fata de aerul atmosferic care contine oxigen, bioxid de carbon si azot într-o anumita proportie, aerul alveolar si sângele care vine sau paraseste capilarele contin mai putin oxigen si mai mult bioxid de carbon, în timp ce azotul nu sufera modificari importante Aerul alveolar are o compozitie diferita de cea a aerului atmosferic datorita schimburilor de gaze. Ea nu ramâne fixa datorita variatiilor respiratorii, a existentei spatiului mort si a inegalitatii ventilatiei alveolare. Moleculele de gaz traverseaza membrana alveolo-capilara prin difuziune simpla de la locurile unde presiunea lor partiala este mai mare spre locurile unde aceasta este mai mica

Slide 6: 

Difuziunea este favorizata de: circulatia intensa, reactiile chimice rapide ale gazelor în sânge favorizate de unele enzime specifice si ajustarea continua a ventilatiei si perfuziei la necesitatile metabolice. In repaus consumul de O2 este în jur de 250 ml/min cu o productie de 200 ml CO2, cifrele variind mult în cursul efortului.

Slide 7: 

Proprietatile fizico-chimice ale gazelor. Moleculele gazelor se afla în continua miscare ceea ce asigura dezvoltarea unei anumite presiuni în functie de: numarul de molecule, volumul pe care îl ocupa si temperatura fara ca presiunea partiala a unui gaz sa afecteze presiunea altuia. Influenta temperaturii asupra volumului gazelor este importanta pentru masurarea volumelor pulmonare tinând cont de faptul ca temperatura corporala de 37° C este de obicei superioara temperaturii atmosferice reducând volumul gazelor care parasesc plamânii. In plus aerul expirat este saturat cu vapori de apa la o presiune partiala de 47 mmHg. Volumele de aer masurate trebuie deci corectate în functie de temperatura, presiunea atmosferica si presiunea vaporilor de apa.

Slide 8: 

Solubilitatea gazelor este mai scazuta în plasma din cauza prezentei substantelor solide dizolvate si a eritrocitelor. Solubilitatea CO2 este mai mare decât cea a O2. In 100 ml sânge la temperatura corpului avem cantitati destul de mici de gaze dizolvate (O2 0.3 ml, CO2 3 ml, N2 0.8 ml) dar ele sunt importante deoarece numai trecând prin aceste forme se obtin celelalte combinatii chimice ale lor.

Slide 9: 

Grosimea si suprafata membranei alveolo-capilare Desi grosimea medie a membranei alveolo-capilare este în jur de doar 1 µm, spatiul pe care gazele trebuie sa-l strabata din alveola pâna în eritrocite sau invers este mult mai complex aici intervenind si o serie de alte procese chimice. Reducerea suprafetei de schimb sau alterarea membranei alveolo-capilare în cursul unor afectiuni pulmonare îngreuneaza într-un mod semnificativ difuziunea.

Slide 10: 

Capacitatea de difuziune a plamânilor consta în abilitatea unui gaz de a trece dintr-o parte în alta a membranei alveolo-capilare în unitatea de timp la o anumita diferenta de presiune partiala. Capacitatea de difuziune a plamânilor pentru O2 este în repaus de 15-20 ml/min/mmHg dar ea poate creste la 40-80 ml/min/mmHg în conditii de efort sau hipoxie prin intensificarea respiratiei si a circulatiei.

Slide 11: 

Reglarea respiratiei se realizeaza prin mecanisme chemoneurologice complexe

Slide 12: 

In cursul efortului creste consumul de O2 de la 250 ml/min în repaus pâna la 3-4 L/min. Consumul de O2 creste treptat atingând un nivel de echilibru care se mentine pe toata durata efortului. Dupa încetarea acestuia consumul revine la valorile de repaus. Deficitul initial este astfel acoperit de datoria finala la revenire. Fiecare individ are o capacitate aerobica maxima adica un nivel maxim de efort pentru care îsi poate asigura consumul de O2 Adaptarea la efort se face prin mecanisme neurogene si chimice care realizeaza cresterea ventilatiei maxime pâna la 130-150 L/min precum si cresterea debitului cardiac. Factorul limitativ al adaptarii la efort nu este reprezentat de respiratie ci de sistemul cardio-vascular.

Slide 13: 

Hipobarismul se caracterizeaza prin scaderea pO2 pe masura cresterii altitudinii. Semnele hipobarismului depind de altitudine si rapiditatea instalari hipoxiei. Ventilatia pulmonara creste ca si frecventa batailor inimii si presiunea arteriala.Hipoxia are efecte în primul rând asupra sistemului nervos, ele fiind severe când pO2 alveolar scade sub 30 mmHg si se asociaza cu hipocapnia produsa de hiperventilatie. somnolenta, lentoare, falsa senzatie de bine, alterarea judecatii critice, scaderea perceptiei dureroase. Aclimatizarea este posibila la locuitorii marilor înaltimi care prezinta o toleranta crescuta la hipoxie prin cresterea ventilatiei, ajustarea echilibrului acido-bazic, poliglobulie, cresterea debitului cardiac, cresterea numarului de capilare musculare. Expunerea la altitudini ridicate produce “raul de munte” care are ca simptome cefaleea, dispneea de efort, slabiciune, greturi, palpitatii, transpiratii. Expunerea de durata la altitudine se însoteste de o stare de oboseala, dureri ale extremitatilor, tulburari vizuale, insomnii.

Slide 14: 

Hiperbarismul se caracterizeaza prin cresterea presiunii odata cu scufundarea subacvatica, la fiecare 10 m presiunea crescând cu 1 atm.Scufundarea în apnee si revenirea la suprafata este posibila fara nici un echipament, scufundatorii antrenati prezentând o crestere a CPT, diminuarea VR si toleranta crescuta la CO2 si hipoxie. Scufundarea în apa pâna la gât are efecte asupra respiratiei si circulatiei din cauza presiunii exercitate asupra corpului, chiar daca aceasta nu este prea mare. Imersia capului sau numai a fetei produce un reflex de “scufundare” manifestat prin bradicardie accentuata si vasoconstrictie sistemica cu cresterea presiunii arteriale. Acest reflex este caracteristic animalelor si pasarilor acvatice.In cazul scufundarilor la adâncimi mari pe durate mai lungi respiratia nu este posibila decât folosind aparatura care sa asigure aerului respirat o presiune egala cu cea de la adâncimea data

Slide 15: 

Hipercapnia la care se asociaza actiunea narcotica a azotului dizolvat în sânge în cantitati mai mari produce asa numita “betie a adâncurilor” .Persoanele antrenate pentru scufundari tolereaza mai bine hipercapnia, au o respiratie mai lenta cu cresterea VC, VIR si CV. Revenirea rapida la suprafata dupa o scufundare mai îndelungata duce la aparitia “disbarismului” sau a bolii de decompresiune cauzata de eliberarea azotului dizolvat sub forma de bule care cresc în volum pe masura ascensiunii cauzând fenomene neurologice, cardio-vasculare, dureri articulare. Aceste tulburari pot fi înlaturate prin recomprimare urmata de decomprimare lenta sau pot fi prevenite prin folosirea unor amestecuri de gaze (azot-oxigen, heliu-oxigen, heliu-azot-oxigen) în locul aerului obisnuit.

Slide 16: 

Embolia gazoasa nu trebuie confundata cu disbarismul, ea apare în cazul în care un scufundator care respira aer la o presiune ridicata revine rapid la suprafata fara a expira. Cresterea brusca a volumului de aer din plamâni poate duce la ruperea vaselor pulmonare si patrunderea aerului în sistemul circulator. Respiratia periodica este o respiratie anormala în care se interpun perioade mai lungi de apnee si sunt expresia unei asfixii cerebrale. Asfixia este o stare caracterizata prin hipoxie si hipercapnie datorate blocarii cailor aeriene sau a transportului gazelor sanguine.

Respiratia tisulara : 

Respiratia tisulara

Slide 18: 

Prin respiratie tisulara se întelege schimbul de gaze între sânge si tesuturi (respiratia interna) si ansamblul oxidoreducerilor celulare reprezentând respiratia tisulara propriu-zisa.

Slide 19: 

Schimbul de gaze între sânge si tesuturi este determinat de presiunea partiala diferita a aceluiasi gaz în sânge si tesuturi. Presiunea partiala a oxigenului este mai mica în sângele din capilarele tisulare decât în tesuturi, datorita consumului sau în celule. Oxihemoglobina se disociaza si cedeaza, tesuturilor o parte din oxigenul fixat. Bioxidul de carbon difuzeaza din tesuturi în sânge datorita presiunii sale partiale mai mari în tesuturi, ca urmare a formarii sale permanente în celule în cursul respiratiei tisulare propriu-zise.

Slide 20: 

Respiratia tisulara propriu-zisa reprezinta faza finala a catabolismului diferitelor substante (glucide, lipide, protide), desfasurata pe seama unor oxido-reduceri anaerobe si aerobe, în acest ultim caz prin intermediul ciclului acizilor tricarboxilici. în lantul oxidoreducerilor ce alcatuiesc ciclul acizilor tricarboxilici este folosit oxigenul ca acceptor de hidrogen, rezultând apa metabolica, iar ca efect al unor decarboxilari succesive se elibereaza bioxid de carbon.

Slide 21: 

Mobilizarea si transportul electronilor de la donator la acceptor si activarea acceptorului de electroni în cadrul oxidoreducerilor respiratorii tisulare se realizeaza prin intermediul unor enzime sau pigmenti respiratori : deshidrogeneza, citocromi, citocromoxidaze etc.

Slide 22: 

În cursul oxidoreducerilor respiratorii, în special în cele aerobe, sunt puse în libertate cele mai mari cantitati de energie în raport cu celelalte reactii catabolice. Respiratia tisulara, în special respiratia aeroba, reprezinta deci pentru organism procesul energogenetic, furnizîndu-i energia necesara desfasurarii vietii.

Slide 23: 

Transportul oxigenului si bioxidului de carbon de catre sânge - cea mai mare parte a oxigenului trecut din alveole în sângele venos se fixeaza pe hemoglobina din hematii formând complexul labil numit oxihemoglobina, iar o cantitate de 1% se dizolva în plasma sanguina.

Slide 24: 

Bioxidul de carbon ajuns din tesuturi în sânge se fixeaza în porportie de 20% pe hemoglobina (rezultata din descompunerea oxihemoglobinei) cu care formeaza compusul labil carbhemoglobina, sub care forma ajunge la plamân. în proportie de 80% se dizolva în plasma sanguina :

authorStream Live Help